De vorba cu George Roca
Domnule George Roca, v-am invitat la această discutie pentru a afla, în primul rând, părerea dumneavoastră despre literatura secolului XXI, dar si pentru a dezbate problemele pe care le întâmpină autorul român aflat la început de drum.
Oana Stoica-Mujea: Ati plecat din tară în 1980, în timpuri tulburi. Credeti că această „evadare” v-a ajutat să vă definiti ca om de cultură?
George Roca: Nu as vrea să fiu ambiguu dar răspunsul meu este DA si NU! Am să mă explic! Pentru un om dornic de-a sti, de-a cunoaste, de-a se hrăni spiritual cu cultură, această „evadare” de care vorbiti dumneavoastra nu este un impediment pentru a se împlini ca un om de cultură. Totul este să vrei. Si credeti-mă, foarte multi „plecati” se împlinesc... poate pentru că doresc să se hrăneasc spiritual si să se înfrupte (dacă tot au posibilitatea!) din depozitele culturii universale... Românul este omul care adună toată viata! Daca nu poate să adune material adună spiritual. V-ati deschis vreodată dulapurile din casă? Ati privit înăuntru? Ticsite! Asa e si cu cultura... vrei să absorbi totul, să stii, să cunosti totul, de la Muzeul Luvru, până la privelistea preistoricului Machu Pitchu, de la Bibilioteca Congresului American până la întelegerea textelor din cântecele „hip-hop”. Răspunsul la „NU” se datorează faptului că „marea plecare de-acasă” are si părtile ei rele, părti care afectează „absorbtia” culturii de către cel în cauză, adică emigrantul. Printre acestea putem enumăra: stressul cauzat de „emigritis” (boala emigrantului), impactul cu o cultură necunoscută si neîntelegerea ei, nesiguranta noilor locuri, lipsa de bani, lipsa de timp alocat studiului si cunoasterii, incertitudinea, munca multă în dorinta de-a te realiza... Deci primi ani sunt foarte grei! Esti norocos însă dacă ai venit de-acasă cu un bagaj de cultură, deoarece atunci când nu poti să citesti o carte din lipsă de timp sau din cauza oboselii, mai reciti în gând din Eminescu si Miorita, sau seara la culcare îti spui singur (tot în gând) o poveste de Ion Creangă sau Petre Ispirescu.
Oana Stoica-Mujea: Spuneti-ne câteva cuvinte despre omul George Roca.
George Roca: Am 60 de ani, dar sufletul e colea... între 20 si 30! De 26 de ani m-am stabilit (fizic!) la Sydney în Australia. M-am născut în Ardeal, la Huedin, un orăsel mititel de la poalele muntilor Apuseni. Acolo m-a dus mama să mă nască, la bunici. După o lună am avut parte de prima „emigrare”, adică reîntoarecerea mamei si a „belbelusului” acasă la Oradea unde ne astepta tata. În orasul de pe Crisul Repede am stat vreo douăzeci de ani, după care, atras de mirajul Bucurestiului m-am făcut „capitalist”. În 1980 am plecat definitiv din tară. Asa au zis cei de la pasapoarte, dar vă spun sincer că s-au înselat... Spiritual am fost tot timpul „acasa” în România! Am părăsit foarte greu România, deoarece rădăcilile erau puternice si greu de dizlocat. Ajungând aici, în Australia, am dat de o lume nouă, necunoscută mie până atunci, o lume mult mai democratică decât cea de acasă, dar destul de dificilă pentru a te acomoda. Noua limbă, noua cultură, greutătile materiale, lipsa familiei, a rudelor, prietenilor, îmi făceau viata destul de grea la început. Apoi, cu timpul, m-am acomodat si am rezolvat multe dintre probleme. M-am căsătorit tot cu o româncă, am un copil, vorbim acasa româneste (că doar români suntem!), ne-am adunat, am studiat, ne-am acomodat cu noua tară si iată că, vorba latinului: „tempus fugit”, am ajuns în 2007.
Oana Stoica-Mujea: Pe lângă faptul că sunteti scriitor sunteti si actor. Ati jucat în nenumărate piese de teatru, dar si într-un film australian. Povestiti-ne despre această experientă?
George Roca: Scriitor as vrea să mă pot numi, si încerc destul de tare, dar nu stiu cît de bun sau rău sunt, o să las cititorii să mă judece. Scriu destul de mult. În fiecare zi câteva ore. Ce scriu. De toate: eseuri, poezii, corespondente, articole pentru diferite reviste virtuale sau tangibile cu care colaborez. Cât despre teatru, din pacate l-am închis într-o cutiută a sufletului si acolo a început să se ofilească... În filmul acela australian (Change of Heart) am avut un rol minor, chiar dacă am am avut mai multe aparitii si am îngâimat câteva cuvinte în limba engleză. N-a fost totusi ceva care să-mi umple sufletul, dar a fost o realizare! Îmi este drag acest film deoarece era o comedie simpatică. Poate într-o zi va ajunge si pe ecranele din România.
Oana Stoica-Mujea: Care a fost debutul dumneavoastră si cum a fost primit de publicul din România?
George Roca: Au trecut aproape 40 zeci de ani de-atunci. La început am lucrat ca actor la Teatrul de Păpusi din Oradea, apoi am plecat la Bucuresti unde am urmat cursurile de trei ani organizate de Ministerul Culturii si Institutul de Artă Teatrală si Cinematografică (IATC). Am făcut actorie, si în paralel tehnica mânuirii păpusilor pe mănă si a marionetelor. Mi-e drag să-mi aduc aminte de acei câtiva ani care mi-ai marcat viata si mi-au conturat personalitatea (hai să-i zicem artistică!). Am avut profesori minunati care ne-au dăruit cu dragoste o bucătică din sufletul lor: Zoe-Anghel Stanca la arta actorului, Vasile Moisescu la vorbire artistică, Ion Tobosaru la estetică, Suzana Badian la miscare scenică, Valentin Silvestru la istoria teatrului s.a. Nu pot să nu-i enumăr si pe cei cu care am făcut „păpuserie”: Iustin Grad, Dorina Tănăsescu, Brândusa Zaita-Silvestru, actori-păpusari recunoscuti nu numai pe ecranele televiziunii române, sau pe scena Teatrului „Tăndărică”, dar si în străinătate, din Egipt până în Japonia, unde au predat sau au performat această minunată artă. După absolvire am dat un concurs la Teatrul de stat din Ploiesti, unde am lucrat trei ani, după care am abandonat scena din motive destul de subiective. Nu mă pot lăuda că am fost un actor foarte bun, dar încercam să îmi fac meseria. De fapt marea pasiune a vietii mele a fost regia de film. Păcat că nu am putut să o realizez! Debutul? „Albinele”, o minunată piesă în versuri de Valeriu Anania. Publicul din România este cel mai minunat public din lume! Cred că termenul de „aplauze furtunoase” este specific doar publicului cu suflet latin. Si apoi, dacă depui un pic de efort pe scenă, publicul nostru începe să bată din palme. La români nu prea se aruncă cu rosii în artisti!
Oana Stoica-Mujea: Vă simtiti mai apropiat de proză sau de poezie? De ce?
George Roca: Iubesc poezia, da scriu tot mai des proză. Nu prea am timp de poezie. Ca sa scrii versuri trebuie să ai inspiratie si o anumită stare emotională. Căci bine spunea marele Eminescu: „E usor a scrie versuri când nimic nu ai a spune...”. Pentru a face poezie de calitate trebuie să ai trăiri speciale, de la suferintă la exuberantă bucurie, de la emotie artistică la expresivitate, toate combinate cu talent si cu o bună cunoastere a limbii în care te exprimi. Proza mi se pare mult mai usoară. Poti aduna date, poti crea subiecte, poti inventa, poti colabora cu alti scriitori, având posibilitatea unui spectru mai larg de exprimare decât în poezie.
Oana Stoica-Mujea: Ati editat două reviste si ati scris pentru nenumărate altele. Bănuiesc că în activitatea dumneavoastră jurnalistică ati întâlnit multi tineri ce îsi doreau să îsi înceapă o „carieră” literară. Ce sanse au tinerii secolului nostru să se afirme?
George Roca: Am editat mai multe... dar au dat faliment din lipsa de fonduri sau poate din nepricepere administrativă. La olimpiada de la Sydney am scos revista „Jurnal Olimpic”, apoi a continuat pe internet cu reviste virtuale precum „Rexlibris”, „Prolibris” si „Paradox”, toate sucombate. Am fost câtiva ani redactor la o revistă din Melbourne (Românul Australian), apoi redactor sef la „Spirit Românesc” din Sydney, component al colectivului de redactie ale unor reviste de cultură si literatură din România (Unu, Provincia Corvina), colaborator permanent la revistele electronice: „Noi,Nu!”, „Arcada”, „Clipa”... În prezent sunt redactor la revista literară „AGERO” din Stuttgart, Germania (http://www.agero-stuttgart.de).
Relatia mea cu tinerii „producători de literatură” a fost întotdeauna foarte bună. V-am spus la începutul acestui interviu că încerc să mă detasez de vârsta mea fizică si să rup bariera dintre generatii. Nu e întotdeauna usor. De ce? Pentru că cei mai în vârstă nu au curajul celor tineri de a zbura chiar dacă uneori se lovesc cu capul de zid. Caut să îi inteleg, să invăt de la ei ce mai e modă, ce „se poartă” , iar la rândul meu caut să îi ajut, să-i promovez si să le împărtăsesc din experienta mea. Îi indemn să scrie cu dăruire. Cu timpul se vor slefui si vor câstiga recunostinta cititorului, chiar dacă din zece „alergători” rămâne doar unul care va deveni scriitor sau poet adevărat! Trebuie, însă, să li se ofere sansa de exprimare, mai ales că nu putem preciza cine va fi acel alergător care va câstiga. Mă întrebati ce sanse au tinerii secolului nostru să se afirme! Vă răspund sincer! Toate sansele! Mai mult decât cei din generatiile anterioare! Însă e nevoie de mult studiu, multă muncă, perseverentă... si bineînteles „cultivare literară”. Vedeti ca nu folosesc notiunea de talent! Talentul în literatură se cultivă cu efort, exercitiu si cunoastere! Nu prea am încredere că ne nastem cu el!
Oana Stoica-Mujea: Tinând cont că trăim într-o lume tot timpul grăbită, mai au românii timp să se relaxeze în compania unei cărti? Mai prind revistele culturale, piesele de teatru, opera?
George Roca: O lume grăbită...!? Da, asa este! Trăim în secolul vitezei, suntem vesnic ocupati, dar trebuie să ne facem timp pentru a ne relaxa mintile obosite. O carte este un instrument de relaxare la îndemâna oricui stie să dezlege misterul slovei. Sunt cărti pe toate gusturile, cărti care abia asteaptă să fie citite. Nu s-a întâlnit niciodată pe parcursul istoriei o explozie literară atît de puternică cum e cea din zilele noastre, fără restrictii, cenzură, pentru toate gusturile si vârstele. Accesibilitatea contactului cu cartea este usoară gratie internetului, a multitudinii de biblioteci, cât si a preturilor destul de accesibile. Omul este dornic de hrană spirituală! De aceea supravetuiesc si revistele culturale, si teatrul, si opera! Sunt convins că vor supravietui atâta timp cât va exista specia umană, chiar dacă se vor schimba metodele de contact cu iubitorii de artă si literatură! Poate acum mergem mai putin la teatru, la operă si chiar la cinematograf, dar televiziunea, internetul, telefonul celular, sau alte mijloace de comunicare virtuală înlocuiesc cu succes sursele traditionale. Pe internet poti citi cărti, ziare si reviste, poti accesa „rafturi” marilor biblioteci ale lumii. Desigur suntem într-o perioadă de trazitie spre o tehnică nouă de cunoastere si informare. Unii dintre noi sunt timorati că nu o înteleg prea bine, că a lucra cu un computer este greu, dar îi contrazic, este usor si se învată repede! Satisfactia este garantată la orice vârstă!
Oana Stoica-Mujea: Ce ar trebui făcut pentru a ne îndrepta tinerii spre cultură?
George Roca: Simplu! Studiul riguros te îndreaptă spre cultură, spre cercetare, spre eruditie. Cunoasterea este ca o reactie în lant! Cu cât stii mai mult, vrei să stii mai mult. Îmbogătindu-ti bagajul de cunostinte te sofistici, devii cult. Devenind cult doresti să împărtăsesti si cu alti semeni ceea ce stii. Atunci începi să scrii...
Oana Stoica-Mujea: Sunteti un om de cultură complex, începând de la poezie, proză, teatru, si de ce nu, continuând cu vasta dumneavoastră activitate jurnalistică. Care sunt planurile dumneavoastră de viitor?
George Roca: Ei chiar complex nu pot zice, dar încerc cât pot de tare! Mai am multe de învătat! Mă bucur că am relatii, contacte si schimb idei cu o multime de creatori de literatură din zilele noastre. Planuri de viitor? Să îmi pot publica tot ce am scris până în prezent. Sper că vor fi câteva volume bune de proză si poezie.
Oana Stoica-Mujea: As dori să trecem la un alt subiect si anume editurile din România. După cum bine stiti tinerii aflati la început de drum au cele mai mici sanse de-a pătrunde într-o astfel de institutie. Ce le lipseste editurilor din România? Oare nu sunt destul de dispuse să riste investind?
George Roca: Până în 1989 era foarte greu să penetrezi pe piata literară română. Trebuia să te supui unor reguli care ti se impuneau. Selectia se facea mai putin după talent si mai mult după orientarea politică. Stiai să cânti frumos pe limba partidului, ajungeai scriitor sau poet, dacă nu, iti toceai coatele pe la vreo gazetă de perete a intreprinderii la care lucrai. Ca să fii publicat de o editură era tot atât de greu ca o fugă peste granită. Ideologia comunistă, cenzura, apartenenta politică si „pilele” te urmăreau peste tot. În prezent este tot greu! Dar parcă nu chiar asa de greu ca „pe vremuri”! Acum e capitalism; ai bani, plătesti editarea, ti se publică productia literară! Dacă nu, te aduni cu alti confrati în ale scrisului si scoti o lucrare comună, o antologie, sau dacă ai un computer o publici pe gratis pe net. Recomand tinerilor care scriu să încerce mai întâi să îsi publice partial productiile prin diferite reviste sau ziare cu specific literar, folosind apoi aceste aparitii ca materiale de referintă, pentru a deveni cunoscuti pe tărâmul scrisului si pentru a se face auzitii de editurile interesate. Editurile din România nu diferă de cele din străinătate. Toate urmăresc profitul. Desigur unele sunt mai exigente si promovează si talentul. Dacă pot împleti profitul cu faima celor publicati atunci se pot numi edituri de „valoare”. Cert este că în aceste zile nimeni nu îti dă nimic pe gratis!
Oana Stoica-Mujea: Este mai usor să fii om de cultură în afara spatiului mioritic? De ce?
George Roca: Foarte usor, dacă ai timp si nu astepti remuneratie de la nimeni! Si de fapt asa este normal! Să scrii pentru bucuria sufletului tău, să vezi cititorii că se bucură de ceea ce le oferi. O faci din datorie pentru poporul de unde ai plecat si căruia îi vei apartine până la moarte, indiferent dacă ti se mai oferă oportunitatea să te mai reîntorci sau nu în „spatiul mioritic”! Este recomandabil să tii legături cât mai strânse cu tara, cu oamenii ei de cultură, cu alti români răspânditi pe mapamond care încearcă să aibă aceleasi preocupări culturale ca tine. Acest lucru îti păstrează identitatea natională intactă, îti dă satisfactie si lasă ceva despre tine urmasilor. Pentru a ne perfectiona „uneltele scrisului” este nevoie de a se tine seama de mai multe reguli. Să citim cât mai mult, să învătăm de la altii (cu precădere de la specialisti ai scrisului), să comparăm, să analizăm, să ne perfectionăm stilul si vocabularul limbii în care ne exprimăm. As putea zice că am învătat mai multă limbă si literatură română de când sunt în Australia decât am acumulat pe parcursul anilor de scoală din România. Acolo era o necesitate, aici o fac din plăcere!
Oana Stoica-Mujea: Care este părerea dumneavoastră despre operele contemporanilor nostri? Merită ele?
George Roca: În orice vremuri vor fi scriitori buni sau mai putin buni. Asa ca nu stiu dacă în zilele noastre această regulă ar face exceptie. Desigur faima nu mai este atât de mare ca acum 200 de ani, deoarece alte mijloace de propagare a „inteligentei si creativitătii umane” eclipsează cartea scrisă. Dar totusi se aude de ea! Scriitori valorosi precum Umberto Eco, Orhan Pamuk, Mario Vargas Llossa, Paulo Coelho si multi altii (Doamne ce listă as face!) se fac cunoscuti si admirati de către cei care îi citesc. Deci merită! Omul se mai hrăneste cu literatură!
Oana Stoica-Mujea: Au românii cu ce se lăuda în materie de cultură contemporană?
George Roca: Au, cum să nu aibă! De ce să facem noi exceptie? Suntem tot atât de talentati ca si alte popoare care iubesc scrisul, artele, cultura! Sunt multe personalităti care duc faima culturii românesti peste hotarele perimetrului national. În literatură îi avem pe Paul Goma, Norman Manea, Mircea Cărtărescu, Matei Visnec, George Astalos (s.a.), în muzică pe Gheorghe Zamfir, Radu Lupu, Damian Drăghici (s.a.), apoi pe Lucian Pintilie, Andrei Serban, Maia Morgenstern, Marcel Iures (s.a.) în teatru si film, pe Sabin Bălasa, Romeo Niram, Nicapetre, Geo Goidaci (s.a.) în arte plastice...
Oana Stoica-Mujea: Care sunt sperantele dumneavoastră în ceea ce priveste cultura românească?
George Roca: Cultura românească odată cu intrarea noastră în Uniunea Europeană va fi din ce în ce mai cunoscută si se va bucura de o mai apreciere. Sper că am scăpat de izolationismul „cortinei de fier”! Gratie internetului cultura noastră circulă mai usor. Avem institute si reprezentante culturale în foarte multe tări, locuri unde se dezvălui străinilor frumusetea culturii românesti! Sper că nu peste mult timp vom obtine si mult râvnitul premiu Nobel pentru literatură! Aliniati la start ar putea fi: Paul Goma, Mircea Ivănescu, Norman Manea, Adrian Păunescu, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu...
Oana Stoica-Mujea: În final v-as ruga să îmi răspundeti la o întrebare pe care ati fi vrut să v-o adresez, si nu se află aici.
George Roca: Poate ar fi trebuit să discutăm si despre promovarea limbii române si transmiterea ei intactă generatiilor viitoare. Spuneam odată într-un articol: „Ori unde ne-am afla pe planeta Pământ, suntem într-o oarecare măsură răspunzători de promovarea, conservarea si salvarea limbii române. Nu o facem numai noi românii, ci oricare alt popor civilizat. Limba scrisă tine de un patrimoniu national, patrimoniu care se păstrează în biblioteci si se transmite generatiilor viitoare. Că nu degeaba spunea marele poet latin Vergiliu, în lucrarea sa Bucolica: «Carpent tua poma nepotes» – adică, nepotii tăi vor culege roadele.”. Sau dacă nu ei, măcar să încercăm să lăsăm ceva bun în urma noastră. Răspunsul la întrebare am să-l dau reproducând din versurile scrise de doi regretati poeti, Alexandru Mateevici: „Limba noastă-i o comoară/ În adâncuri înfundată,/ Un sirag de piatră rară/ Pe mosie revarsată...” si Gheorghe Sion: „Mult e dulce si frumoasă/ Limba ce-o vorbim,/ Altă limbă-armonioasă/ Ca ea nu găsim/ Saltă inima-n plăcere/ Când o ascultăm,/ Si pe buze-aduce miere/ Când o cuvântăm/ / Românasul o iubeste/ Ca sufletul său,/ Vorbiti, scrieti româneste,/ Pentru Dumnezeu./
A consemnat
Oana STOICA-MUJEA
|
a consemnat Oana Stoica - Mujea 11/12/2007 |
Contact: |
|
|
