Întelegând cuvântul „pur”
În lumea noastră fizică lumina este undă si particulă. În spatele luminii, sau după emisie, rămâne întunericul. La început lumina si întunericul formau un întreg nediferentiat. Prin forta logosului s-au separat. Lumina a căpătat si sensul de puritate, iar expresia primordială „Să fie lumină” „a rupt” întregul care unea lumina cu întunericul. Apoi Dumnezeu ne-a dăruit un strop de puritate, acea „lumină” care se află în noi. În sanscrită purâ este entitatea care locuieste în corp, iar purna înseamnă plin, complet, perfect. Cu acest ultim termen s-au format două expresii: Purna Adah (realitatea eternă invizibilă) si Purna Idam (realitatea eternă vizibilă). În informatiile ulteriore civilizatiei hinduse, biblice, constatăm că primului om s-a numit Adam, de la femininul Adamah (care înseamnă pământ rosu în semită, după J.G.Frazer). De asemenea Adam a avut două existente: una când trăia în paradis (care înseamnă în vecinătatea zeilor sau deasupra Infernului - DIS=Pluton, zeul Infernului), când era etern (dar invizibil), si existenta după ce a mâncat mărul - când a văzut că este gol, deci a devenit o realitate eternă vizibilă. Astfel, dacă facem o îmbinare a vizibilului, omul fizic, cu scânteia divină (sufletul, care este etern si imperceptibil) obtinem din ADAH+IDAM=AIDAHM, cu două forme: EDAHM (apropiat de EDEN) si ADAHM (apropiat de ADAM); una este o realitate invizibilă, iar cealaltă este fie numele de om (zămislit din lut), fie lutul (Mama Terra, care s-a contopit cu Divinitatea Cerească). Căpătând constiintă omul si-a dezvoltat discernământul din propriile experiente, care l-au ajutat să deosebească binele de rău. Prin greseli s-a încărcat cu energii negative, devenind poate mai putin pur decât în clipa întrupării. De aceea procesul de purificare este unul de rupere a învelisului energetic negativ care s-a adunat în timp. În sanscrită ruj este rădăcina verbului „a sparge” (considerat de lingvistii francezi asemănător latinescului lugeo=a jeli, a fi îndurerat). LUP (în sanscrită) este rădăcina verbului care are următoarele întelesuri în franceză: a sparge, a se avânta, a se repezi, a jefui, a prăda; în procesul conjugării în sanscrită apar si formele lupta, luptvă, lupya. De remarcat este că acesti termeni sanscriti apar si în română: lup (ca animal de pradă), verbul a rupe (rezultat prin rotacismul l-r), verbul a lupta (ce semnifică spargerea rezistentei adversarului printr-o avântare în atac, si învingătorul prădează teritoriul invadat). Din experienta lui Iisus stim că purificarea sa din desert a fost o adevărată luptă interioară prin care a încercat să se rupă de tentatiile vietii pământesti, reprezentate de o mâncare gustoasă (postind 40 de zile) si de bogătie (care implică si putere). Asa vom întelege că aceste cuvinte (pur, rup si lup), vechi de peste 8.000 de ani (de când arienii lui Rama au plecat spre India), au fost si în limba strămosilor nostri geto-daci. Este absurd să credem că de abia după invazia romană poporul nostru a asimilat acesti termeni, despre care autorii DEX-ului spun că provin din purus, rumpere, lupus si luctor - când în sanscrită există lupta. Încă de la Herodot stim de purificările practicate de Zalmoxis, care a stat în izolare sau moarte timp de trei ani; Flavius Iosephus, cu zeci de ani înaintea atacurilor lui Traian, vorbea despre comunitatea sacerdotală geto-dacă care consuma doar lapte si miere. Întelegând profund cuvintele, vom putea să rupem zăgazurile sufletului, lăsând lumina să curgă din noi, pură, si astfel vor înceta luptele dintre noi si cu noi. Atunci paradisul va fi printre noi.
|
Camelia Tripon 11/10/2007 |
Contact: |
|
|
