Elena Toma si o lansare de poveste…
“Adevărata frumusete nu are vârstă, greutate sau înăltime.
Ea este spirit ce dăinuie...”
... a mărturisit printre lacrimi, Elena Toma, păstrând totusi pe buze, un zâmbet cald, pe care l-a dăruit tuturor celor prezenti acolo, sâmbătă, 20 octombrie 2007, în Sala Marin Preda a Centrului Cultural al Ministerului de Interne din Bucuresti.
Prieteni, colaboratori ai Elenei Toma, fosti sau actuali elevi, au trăit cu totii momente de neuitat.
Cei trei organizatori care s-au ocupat ca totul să iasă bine sunt Dan Simion, Sorin Teodoriu si Bogdan Gagu. Acolo unde acestia sunt prezenti si mai ales atunci când toate pregătirile sunt sub coordonarea acestora, poti fi sigur că totul merge strună. Nu poti fi dezamăgit si uite-asa, bagajul memoriilor tale va fi mai bogat cu încă o amintire frumoasă. Poezie, muzică, momente artistice, interpretate de grupul tinerelor de la IndArt ne-au purtat pe aripile unei lumi de vis.
Mângâie-mă, dimineată fără nume
mângâie-mă...dimineată fără nume
e ziua mea si mă privesti pe de-a întregul.
îti este greu să mă recunosti
dăntuind în mijlocul pătratului
împodobit în culori desprinse din mine.
îti aud pasii
bântui pe străzi
mirosi a crizanteme
la adăpostul amintirilor.
mângâie-mă...dimineată fără nume
esti singură în această împrejurare
vinovătiile-mi urează: multi ani, multi ani!
în palma ta creste o piatră
toamna mă trage după ea.
Elena Toma
Doina Ghitescu, actrită talentată si membră a clubului XXL a dat evenimentului un farmec aparte. Optimismul si sinceritatea domniei sale, si nu în ultimul rând, eleganta prin care aceasta a lăsat mesajul transmis să ne atingă sufletele, au reusit, încă odată, să demonstreze că motto-ul Elenei Toma nu este decât un adevăr incontestabil:
"Totodată, împreună cu lansarea celor două volume pe care Elena Toma ni le prezintă astăzi, mai aniversăm: 10 ani de la înfiintarea Clubului XXL si respectiv 5 ani de existentă a Canalui adhoc de pe Undernet” a mai adăugat Doina Ghitescu.
Si pentru că nimeni nu reuseste să intre în pielea unui personaj mai bine decât ar putea-o face un actor profesionist, cu un real talent, Doina Ghitescu ne-a prezentat un fragment din romanul Elenei, intitulat: FIINTE DIFICIL DE FIXAT.
"- Minim este o iluzie! L-am inventat! Am creat un personaj, măcar în povestea mea să fiu iubită asa cum îmi doresc.
- Emma! Tu nu esti o femeie normală. Esti nebună, spune Crina aruncându-se în piscină, încercând s-o scufunde pe Emma.
- Wrong! Sunt o nebună normală! Ha, ha, ha, ha...
- Sedinta de azi s-a terminat, anuntă Zighi, ceremonios. De mâine, trecem la treabă. Acum, haideti să ne relaxăm! Vă invit să bem ceva rece, până pregăteste Tante grătarul. În cinstea proiectului nostru, toată lumea, cu stângul înainte mars…la apă. Ha, ha, ha…
Asa cum eram îmbrăcati, pe rând, ne-am aruncat în apa limpede din piscină, chicotind, ca niste copii. Cât adevăr! Venim pe lume, trăim, murim…copii. Într-o zi toridă de vară, ce poate fi mai plăcut ca…o baie de zâmbet si lumină? !"
A consemnat Mariana Eftimie Kabbout
Elena Toma despre fiintele fixate în timp (prefata volumului)
de Petre Fluerasu
Stilul Elenei Toma surprinde la o primă lectură. Autoarea nu încearcă să-si plaseze actiunea într-un timp mitic. Personajele ei sunt oamenii din jurul nostru, cei pe care îi întâlnim în fiecare zi. Viata se derulează cu repeziciune, iar noi suntem martorii din umbră, cei care se regăsesc în fiecare gest, în fiecare actiune. Lumea merge mai departe, nu este timp pentru emotii inutile. Sensibilitatea este o consecintă firească a naturii umane, însă patetismul este refuzat din start. Trăim într-o lume a învingătorilor, iar doamna Vivi ne demonstrează cu prisosintă că viata este o luptă permanentă, presărată cu satisfactii si momente inedite.
Elementul inedit în volumul “Fiinte dificil de fixat” este actiunea în ramă. Romanul plasat în roman surprinde cititorul, îl poartă într-un trecut care îi apare ca familiar. Paradoxal, elementele par să aibă legătură. Totul se întâmplă în cadrul aceluiasi sistem, însă la momente diferite. Evenimentele se întrepătrund, generând o încrengătură complexă. Realitatea este descompusă, iar personajele o înteleg în functie de nivelul la care se situează. Totul tine de legături, multivalentele definesc în esentă cartea si lumea construită de aceasta. Binele este dublat întotdeauna de rău, contrariile se apropie si generează emotii. Elena Toma ne oferă variante, lăsându-ne să alegem. O carte a experientei, din care cititorul nu are decât de învătat. Volumul te poate ajuta să-ti exorcizezi demonii interiori, exprimarea frustă si directă reprezentând cel mai puternic argument în acest sens: “- Sunt ateu, Gina! Din respect pentru tine, mă abtin să-ti spun cât mă dezgustă credinciosii. Te-am văzut făcându-ti semnul crucii, bleah! Mi-ai amintit de acesti naivi, închinându-se, rugându-se cu ochii închisi de parcă apocalipsa ar veni în orice clipă. Am fugit de lumea asta în care muzica religioasă se ascultă la maxim. Toti te consideră nebun când le spui că nu crezi în Dumnezeu. E hilar să-i vezi disperati, să găsească un scop în viata lor. Mă dezgustă gândul că facem parte din aceeasi specie. Don profesor, aveti cuvântul!
- Maestre, sunt în asentimentul tău. Va veni si ziua în care crestinii, indiferent de religie, se vor trezi si îsi vor da seama că nimeni up there protecting us, everything it's down, here. Râsu-plânsu, ca să-l citez pe Nichita Stănescu, credinciosii sunt dezgustati de atei.”
Actiunea romanului este actuală. Regăsim în carte numeroase referinte familiare, de la emisiuni TV si până la regizori celebri. Lumea descrisă de Elena Toma este o prelungire a realitătii, care păstrează calitătile acesteia, dar încearcă în acelasi timp să meargă mai departe, să le îmbogătească. Personajele folosesc un limbaj firesc, simplu, familiar fiecăruia dintre noi. Oamenii nu vor să epateze, ci îsi trăiesc vietile, încearcă să reusească.
Dorinta de a se impune defineste în esentă fondul ideatic al fiecărui personaj. Fiecare individ încearcă să lase ceva în urma sa. Idealurile sunt mărete, chiar dacă de multe ori capacitatea de a actiona este limitată. Diferentele dintre cele două povestiri tin si de timpul desfăsurării lor. Dacă lumea lui tanti Vivi este dură, modernă, iar actiunea se derulează fulgerător, în manuscrisul Emmei evenimentele se succed într-un ritm mai lent, romantic pe alocuri. Iubirea transcende actiunea, personajele sunt individualizate prin intermediul sentimentelor, iar lumea exterioară este definită plecând de la simple trăiri. Declaratiile de dragoste potentează textul, apropiindu-l de cititor: “Emma, despleteste-ti gândurile, femeie cuibărită în pântecele măstii, să curgă peste bratele clipei. Omul din tine cere să se nască. Pământul scânceste sub pielea transparentă să-si scrie cuvintele cu fosnet de cerneală, pânză de păianjen care acoperă timpul. Esti insuportabil de singură. Se aude în tine plânsul. Dezbracă-te de vremea tragediilor. Ridică-te printre file deschise în asteptare cu inspiratie râu de sperante departe de regrete, bulversate amăgiri. Aruncă vesmântul de mătase. Te vei trezi dimineată, în asternut cu Anul abia sosit. Flori de piatră-ti împiedică răsăritul, surprins de soarele din lumina ta, femeie cuibărită în pântecele măstii, viata nu poate fi un carnaval fără sfârsit. Cu toată dragostea mea. Tedi”
Stilul este direct. Limbajul este îmbogătit de numeroase elemente colocviale, transformând cartea într-o frescă a României la început de mileniu. Fiecare încearcă să-si joace rolul cât mai bine, să reusească să lase ceva în urmă. Elena Toma analizează cu finete personajele, insistând mult pe trăsăturile psihologice. Vrem să îi întelegem pe cei din jurul nostru, vrem să stim care sunt mecanismele ascunse care ne guvernează existenta. Romanul ne permite să visăm, relaxându-ne în acelasi timp. Nu există încrâncenare inutilă, autoarea urmăreste relatia dintre cauză si efect. Dialogurile sunt simple, emotionale, reliefând plăcerea simplă a interactiunii. Prietenii sunt darul cel mai important al vietii, iar cartea ne învată cum să îi pretuim.
Naratiunea la persoana I fluidizează textul. Trăim si întelegem prin ochii autorului, schimbând perspectiva odată cu trecerea de la un roman la celălalt. Elena Toma mizează pe sentimente si reuseste să-si impresioneze cititorul, să îi ofere motive pentru a se bucura de existenta sa. Rămânem până la urmă niste copii, care trebuie să învete să se bucure de timpul pe care îl au la dispozitie. În jurul nostru sunt atâtea motive... Trebuie doar să avem curajul să le privim, să avem curajul să le căutăm: “- Emma! Tu nu esti o femeie normală. Esti nebună, spune Crina aruncându-se în piscină, încercând s-o scufunde pe Emma.
- Wrong! Sunt o nebună normală! Ha, ha, ha, ha...
- Sedinta de azi s-a terminat, anuntă Zighi, ceremonios. De mâine, trecem la treabă. Acum, haideti să ne relaxăm! Vă invit să bem ceva rece, până pregăteste Tante grătarul. În cinstea proiectului nostru, toată lumea, cu stângul înainte mars…la apă. Ha, ha, ha…
Asa cum eram îmbrăcati, pe rând, ne-am aruncat în apa limpede din piscină, chicotind, ca niste copii. Cât adevăr! Venim pe lume, trăim, murim… copii. Într-o zi toridă de vară, ce poate fi mai plăcut ca… o baie de zâmbet si lumină?”
Elena Toma este o prozatoare complexă, care reuseste să-si adapteze discursul la realitătile vremii. Regăsim în această carte o Românie familiară, din care lipseste însă aerul apocaliptic. Întâmplările prin care trec personajele trezesc amintiri, iar cititorul este lăsat să se bucure. Să învătăm să râdem ne spune Elena Toma, iar cartea este o pledoarie adusă vietii. Da, obstacoele există, însă savoarea depăsirii lor înseamnă foarte mult. Să ne bucurăm de copilăria noastră perpetuă, să sărim în piscină tinându-ne de mână.
Elena Toma multumeste tuturor celor care i-au fost alături:
organizatori si prieteni veniti din toate colturile tării!
|
Petru Fluerasu 11/8/2007 |
Contact: |
|
|
