Idei de cu seara : Povestea pasarilor calatoare
Primavara, vara, toamna, sau iarna, pasarile pleaca in tarile calde.
Cum, nu toamna? Nu. De la o vreme, anotimpurile concureaza si ele, ca si oamenii, pentru suprematia mondiala..
Asadar, pasarile au plecat spre tarile calde cu avionul, cu trenul, cu autoturismul, sau cu autocarul. Cum, nu au zburat pana in tarile calde? Nu. Pasarile nu mai zboara demult. Ca si oamenii.
Pasarile zburau cu aripile, oamenii zburau cu visele. Dar timpurile acelea sunt atat de indepartate, incat doar pasarile batrane isi mai aduc aminte de zbor. Ele au zburat chiar, odata. Dar acum, de batranete, nu mai pot sa zboare. Stau doar in cuib, si mai povestesc, cate unui nepot, care se joaca pe calculator, cum zburau odata. Ar dori chiar sa-l invete sa zboare. Dar nepotii, cu castile la urechi, ochii in ecran, si microfonul in fata buzelor, sunt atat de ocupati sa se joace de-a zborul pe calculator! Nu au timp de povestile lor.
Ajunse in tarile calde, pasarile si-au cautat, infrigurate, un serviciu. Dar nu era atat de usor. Intai, trebuiau sa invete bine limba acelor tari. Apoi, istoria lor. Apoi, sa dea multe, multe interviuri, sa completeze multe, multe formulare, si sa astepte.
Ce sa astepte? Norocul de a obtine un loc de munca. Cum, nu erau locuri de munca pentru toate pasarile care veneau in tarile calde? Nu.
Nu erau destule nici pentru pasarile din tarile calde. De aceea, pasarile de pretutindeni trebuiau sa invete mult, si numai cele mai inteligente, si indemanatice, si muncitoare, si puternice , erau angajate, si primeau un salariu. Dar pasarile slabe? Sa nu vorbim despre ele. Se intorceau in tara frigului. Si salariile? Stii, salariile pasarilor venite din tarile reci erau cel mult la jumatatea celor din tarile calde. De ce? Pentru ca legile din tarile calde ofereau egalitate intre toate pasarile din tarile calde. Dar nu si pentru cele de la polul frigului.
Pentru multe, multe pasari calatoare, salariile erau atat de mici! Le ajungeau pentru chiria cate unei garsoniere, apartament cu doua-trei camere, sau casute modeste, pentru o masa-doua, pe zi, pentru caldura, curent, benzina, apa, gunoi, si le ramanea o suma mica pe care o puneau deoparte in fiecare luna, ca sa-si cumpere si ei o casa, nu sa stea intr-una inchiriata, sau sa-si cumpere o masina, nu sa conduca una de imprumut, sau sa se intoarca acasa, in tara lor, unde sa aiba de toate, pentru ei, pentru copiii lor, si pentru parintii pe care ii lasasera acasa, caci erau batrani, si nu mai puteau nici sa invete, nici sa calatoreasca, nici sa munceasca, dupa o viata de pasare.
Cum o duceti? Ce mai faceti? Ii intrebau parintii pasari de acasa, fie printr-o scrisoare, fie printr-un telefon, fie printr-un e-mail, desi ei, fiind batrani, atat de greu se descurcau cu vederea, si cu Internetul.
Minunat! Le raspundeau copiii lor, din tarile calde. Avem o casa numai si numai a noastra, cu 6-8 camere, la etaj, sunt dormitoarele copiilor, fiecare dintre noi are cate o masina, avem piscina in curte, suntem angajati la firme de renume, avem salarii mari de tot, o ducem foarte bine, in fiecare week-end mergem in cate o statiune la munte, la mare, sau la ocean! le spuneau pasarile calatoare, si pasarile parinti, de acasa, se inroseau de emotie, si bucurie, si le povesteau rudelor si vecinilor ce bine o duc copiii lor in tarile calde. Minunat o ducem! Spuneau pasarile calatoare, si continuau sa munceasca 10-12 ore pe zi, pe salarii mici, sa locuiasca in cele mai mici si mai reci locuinte, sa manance cat mai putin, ca sa puna un ban deoparte, pentru visele lor, si ale copiilor lor.
Dar voi, dragi parinti, cum o duceti? Ii intrebau pasarile calatoare pe parintii lor, de acasa.
Minunat! Le raspundeau parintii lor. Avem pensii bune, mancam bine, in casa este cald iarna, si rece, vara, mergem cu bilete la pret redus la munte si la mare, odata pe an – asa le spuneau, si continuau sa dea caldura la mic, sau sa o opreasca de tot, iarna, si sa se infofoleasca mai bine in doua-trei haine, sa caute prin piata cea mai ieftina branza, si cele mai ieftine legume, si sa numere in fiecare zi: cat avem de platit pentru, si pentru, si pentru, si cat ne ramane pentru, si pentru… aici taiau in fiecare luna ba cateva mere, ba un morcov, ba o sticla de lapte, ba un sfert de kilogram de branza.
Ne este atat de dor de voi! Spuneau pasarile din tarile calde.
Si noua, ne este atat de dor de voi! Spuneau parintii din tarile reci.
Dar stiti, spuneau pasarile din tarile calde, sa ne trimiteti si noua prajitura aceea minunata pe care o faci tu, mama, din nuci, si miere! Si mama pasare, de acasa, din tara cea rece, taia caldura de tot, in decembrie, si, cu banii economisiti, mergea in piata, si cauta nuci. Vai, nucile erau atat de scumpe! Vai, ce scumpa era mierea! Si mama pasare nu mai aprindea nici lumina, seara, in casa. Nu se mai uita nici la televizor. Scotea si frigiderul din priza. Cumpara, in loc de 4 kilograme de cartofi pe luna, numai doi. Si cu banii economisiti, cumpara 3 kilograme de nuci, si un borcan de miere. Facea colaci cu miere si nuci. Si cand ajungea la posta, si afla cat costa expeditia coletului cu prajituri in tarile calde, racea putin, dar nu isi cumpara nici-un medicament, ba mai renunta si la medicamentele pentru inima, si reumatism, si le trimitea copiilor coletul cu prajituri cu nuci si miere de Craciun.
Iti multumim, mama! scriau copiii pasari din tarile calde. Si eu va multumesc, dragii mei! Raspundea mama-pasare, din tara frigului. Si daca puteti, va rog sa imi scrieti si mie, din tarile calde, cat de des puteti! Atat! Sa nu dati banii pe nimic, caci am de toate!
Si copiilor pasari din tarile calde li se facea dor. De mama-pasare, de tata-pasare, de casa lor de acasa, de gradinita lor, de rude, si de vecini, si incepeau sa tina lumina aprinsa cat mai putin seara in mica lor locuinta, sa calculeze cel mai scurt traseu cu masina pana la serviciu, sau supermarket, sa taie din portia lor de mancare, dar sa o lasa intreaga pe cea a copiilor, ba sa le mai si cumpere, chiar, tot ce isi doreau, doar, doar, vor reusi, intru-un an, sa puna bani deoparte pentru un drum dus intors, la cea mai ieftina clasa, pana acasa, in tara frigului.
Si odata, ca niciodata, s-au intalnit toti, in cuibul lor, de acasa, si au trait fericiti, pana la adanci batranete.
Si zborul? Ar fi pacat, draga nepoata, ca zborul pasarilor sa se uite de tot. Asa cum se uita si visele oamenilor. Imi aduc aminte ca, pasare fiind, visam de mic o casa cu copii, parinti, si bunici. O casa in care toti sa stea impreuna. Si sa isi povesteasca vietile, zborurile, si calatoriile cu visele, in fiecare zi. Casa aceea exista, chiar..
Priveste pe cer, cand voi zbura de langa tine. Si o vei vedea, caci iti voi face semn cu mana…
|
