Invitatie la o plimbare in Toronto: Casa Loma si Muzeul Spadina
Deschid fereastra; o dimineata superba navaleste in casa. Cat va mai tine vremea asta frumoasa, ma intreb? Imi torn cafeaua; ma asez cu cana in mana la masa mea de lucru; in fata mea – prima pagina dintr-un teanc de coli albe, goale ce odihnesc pe fata de masa alba si ea, cu buchete de lalele la colturi. Buchetele sunt cusute de mine, in cruciulite, intr-un alt timp si alt taram, cand o bunica mestera in lucrul de mana imi dezvaluia tainele cusutului. Imi amintesc cum adaptam modelul pentru coltul de stergar, folosind oglinjoara mica de posesta. Ridic ochii spre curtea vecinului, obturata in ultimii doi ani de constructia unui garaj. Se vede inca mesteacanul frumos care iata, azi are o mesa galbena, prima in toamna asta. Inca un an a trecut si pentru mesteacanul de pe dealul vecinului. Copacii imprumuta din personalitatea lor locului unde cresc.
Artarul din fata casei mele, ce se facea rosu toamna, era si el parte din poza casei. Exact ca un timbru pe o scrisoare, el trebuia sa fie acolo, rosu. Dar in toamna aceasta a pierdut definitiv lupta ce o da de cativa ani cu batranetea. Sta uscat, cu frunzele agatate pe crengi albite, desgolite de frunze si scoarta, ce se inalta dezolant catre cer ca degete batrane si neputincioase. Vor veni cei de la Departamentul de Parcuri al orasului si il vor inlocui cu unul tinerel, subtirel iar fatada casei noastre va capata alt aer, va pierde din personalitate.
Ieri am vizitat gradinile Casei Loma. Un mic univers inflorit in mijlocul orasului Toronto; o padure in oras, o mica fantana-cascada, nuferi si copaci de toate felurile pe dealul ce coboara spre Davenport Rd. Am ajuns cu metroul pana la statia Dupont. Drumul pana la poalele dealului pe care troneaza Casa Loma, l-am parcurs repede, bucuroasa de ziua frumoasa, insorita, ce promitea posibilitatea de a face poze frumoase.
Surpriza mea a fost sa gasesc monumentul imbracat in panza verde a constructiei, refacerii - caci este in reparatie. Casa Loma a fost construiata intre 1911 si 1914 de Sir Henry Pellatt, important om de afaceri din Toronto.
Reputatul arh. E. J. Lennoix l-a ajutat pe acest mare romantic, sa-si realizeze visul - un castel medieval. Ce sa admiram mai intai la aceasta bijuterie de arhitectura? Holul mare de intrare inalt de 18 metri, cu detalii in acajou sculptat, sufrageria cu lambriuri de nuc, biblioteca ce are planseul casetat din lemn de stejar, biroul cu pasaje ascunse? Domul cladirii adaposteste Gradina de iarna ce era incalzita cu aburi ce circulau prin tevi; pardoseala era si ea incalzita. Marmora alba si ferestrele cu vitralii dau un aer foarte elgant interiorului.
Cele doua turnuri ale castelului, cel scotian la est si cel normand la vest, ofera o vedere larga a orasului vizitatorului ce se aventureaza sa urce in ele.
Camerele de baie dispuneau de ultimele comoditati la moda in momentul constructiei. Marea colectie de arta a lui Sir Henry Pellett se odihnea in Galeria Paunului iar gradinile ce se intindeau pe cinci acri si jumatate puteau fi contemplate dintr-o sala speciala din aripa de vest. In turnul de est, la etajul al doilea se gaseste un muzeu militar, colectia de arme a regimentului Queen’s Own Riffles, al carui membru pe viata a fost Sir Henry Pellett. Panourile de stejar, sculptate ce impodobesc planseul si peretii salonului lui Henry Pelllett, au fost expuse la muzeul de arte din Montreal inainte de fi montate in aceasta magnifica incapere. Sala Rotunda ce se gaseste la etajul intai, este ornata cu stucaturi neoclasice iar peretii pictati in galben sunt marturie a inspiratiei din opera celebrului arh. din sec 18, Robert Adam. Aici se gasesc marturii din istoria restaurarii Casei Loma din 1937, cand a fost achizitionata de clubul Kiwanis, pana azi . Piscina ramasa neterminata, tunelul subteran ce leaga casa de Grajdurile domeniului, orga, grajdurile, Pavilionul de vanatoare sunt alte obiective demne de cercetat la o vizita atenta a domeniului.
Gradinile domeniului sunt trei: gradina dinspre nord, cea dinspre sud si gradina-parc de pe dealul ce coboara catre Davenport Road.
Cea din fata actualei intrari in muzeu este plantata cu trandafiri mereu infloriti, in nuante vibrante ce contrasteaza cu pavajul de piatra de calcar ce conduce la intrare. O fantana arteziana imprumuta din prospetimea ei gradinii.
Intrarea in cladire in 1913 se facea pe latura dinspre sud, acum terasa de pe care admiram parterurile de plante si flori si fantana mare arteziana. In axa lunga a gradinii se afla un chiosc, loc de odihna si contemplare. Vase de piatra si jardiniere dreptunghiulare gazduiesc plante colorate, sadite cu pricepere de cunoscator. Pe langa cladire cresc dalii inalte, trufase, de toate culorile. Imediat in stanga, langa Gradina de iarna, se gaseste un monument al artistului Ron Baird, numit The Legend of the Dragon Tree. Acesta troneaza in mijlocul asa numitei Gradini Secrete, cu plante preniale si tufe verzi toata iarna. O mica gradinita de legume exista altadata aici.
Ultima si cea mai interesanta parte a gradinilor este parcul asezat pe dealul ce coboara catre Davenport Rd., in care arbori majestuosi si plante perene sau anuale, arbusti decorativi si ierburi salbatice de stepa cresc alaturi, se completeaza, oferindu-i vizitatorului o ora de liniste si frumusete naturala.
Pentru a patrunde in acest paradis o luam spre dreapta cladirii, coborand pe langa masivul turn pe care o draperie de hidrangeea, alba in vara cand este inflorita, sta aruncata neglijent pe ziduri. Aceasta zona este gradina de primavara. Nu foarte colorata acum, in toamna, surprinzator insa are cateva tufe de narcise albe, in floare. Cuiburi de crini albi (Hosta) de gradina, cu inflorescente uscate la cest timp tarziu de sfarsit de vara, de diferite specii cu frunze de diferite culori si texturi le tin companie si constituie un fundal potrivit narciselor albe. Putin mai jos a mica aglomeratie de plante, stelute colorate roz viu, aprins, m-au calauzit catre poalele dealului, unde o fantana susuranda si un mic lac frematau de viata. Broscute sareau in apa de pe frunzele de nuferi si bondari grasi, vargati se aventurau in florile intarziate de crini de apa si craite de balta; trestii lungi se leganau in vant, iar de pe mal isi intindeau lujerele cateva graminee, specii de iarba elefantului (pennisetum). Fundalul era compus dintr-o ingemanare fericita de artari si stejari ce ofereau semiumbra vegetatiei pitice de la poalele lor, specii de ligularia si heracleum. Cativa mesteceni de Himalaia isi expuneau trunchiurile a caror coaja se destrama in fasii albe, inelare.
Boschetele de cedri, grei sub lianele locale agatate de ei, clematis si glicine mi-au atras atentia in drumul meu. Plantarea pe grupuri de copaci si plante are un inteles in aceasta gradina botanica. Aceasta zona cosnstitue o demonstratie a trecerii de la padure la pajistea deschisa cu ierburile ei specifice si plantele perene colorate delicat. Pasari si fluturi isi intretaie zborurile aici.
Aleea din mijloc, pe care o foloseau sir Henry si Lady Mary Pellett cand veneau dinspre Davenport Road, este inca bordata de grupuri de rododendroni si azalee care gasesc un climat propice pe aceasta coasta de deal orientata spre sud. In aprilie specii timpurii de rododendron sunt in floare alaturi de narcise. In lunile mai si iunie azaleele, sanger (dogwood) si aglice (spirea) formeaza ghirlande de o parte si de alta a aleii. Zona ramane inflorita caci vine randul aglomeratei plantatii de crini regali si crini salbatici. Toate acestea se proiecteaza pe un fundal verde in gama larga de nuante ale frunzelor de hosta si ale ferigilor. Paralel cu acest drum se afla asa numitul Woodland Walk, marcat de ierburi inalte, ornamentale, hibrizi de graminee. Scara originala din piatra va oferi curand o tapiserie de nuante rosietice ale artarilor si galbene ale frunzelor de aluni. La capatul scarii, tufe dese de sanger, forsythia si macesi, printre care se itesc perii de Bradford, dubleaza zidul de piatra, scund al gradinii.
Parasesc paduricea; fac ultimele poze cladirii si gradinii de flori, constienta de soarele ce coboara destul de repede. Ma odihnesc in chioscul primitor si incerc sa leg o conversatie cu supraveghetorul de la poarta ce se plimba acum prin zona. Il intreb despre coniferul de langa intrare, un brad cu ace moi ca de matase, ce onduleaza in vant. Omul nu stie sa-mi spuna specia iar pe tablita pomului scrie Brad Rosu; eu insa cred ca este frate cu un brad din Vogelpark din Amsterdam, o fosila printre coniferele ce traiesc acum in lume.
Vecina cu Casa Loma este Casa familiei Austin, devenita Muzeul Spadina. Casa a fost ridicata in 1886 de bancherul James Austin. Patru generatii din aceasta familie au locuit acolo. Mobila interioarelor este de provenienta locala sau importata. Bucatariile si camerele de baie moderne, la acel timp al constructiei precum si finisajele interioare, sunt marturie a stilurilor Victorian, Eduardian si Art Nuveau. Este se pare prima casa din Toronto ce a folosit gazul la iluminatul electric. Gradinile ce se intind pe o suprafata de sase acri, expun 300 specii de plante si flori, vegetale si ierburi salbatice. Actualele specii plantate sunt identice sau aproape identice cu cele ce traiau aici pe vremea propietarului. Bonurile de cumparare de seminte si rasaduri gasite intr-o cutie de pantofi, ramase din vremea amenajarilor, au ajutat sa fie reproduse exact aranjamentele florale.
Clopotei mov, floarea sorelui tarzie, dalii de cele mai neasteptate culori, catifelatul motul curcanului, petunii si muscate, micsandre si carciumarese, zorele transparente cu potire de zahar in degrade, matragune albe, urechiuse galbeme lucioase, si alte multe flori al caror nume nu-l stiu si pe care nu le vazusem vreodata, m-au facut sa trec iar si iar pe aleile gradinii. O frumoasa “floare de hartie”, sangerie si fragila, se inalta cam la un metru si jumatate, transformandu-si spre varf, bogatia de frunze verzi creponate, in petale de un rosu grena pana la sangeriu.
Nu departe de casa, troneaza o frumoasa sera si o pompa de apa, cu maneta, asa cum erau cele de la tara in copilaria noastra. O mica livada cu meri, pruni si peri face ca domeniul sa para inca locuit de o familie obijnuita.
Soarele ce se itea prin frunzisul inalt al stejarilor chema la reverie. Castanii ce fusesera jefuiti de veverite, stateau mandrii in fata intrarii principale, iar cale uriase iti aratau drumul catre spatele casei, unde toate aceste minuni te asteptau in continuare.
Am intarziat aici, intr-o dupaamiaza de vara tarzie si m-am bucurat de culorile si formele florilor, de umbra pomilor, de cantecul pasarelelor. M-am intristat la vederea copacului batran, taiat nu de mult, poate un ultim martor al sfarsitului secolului 19. Am stat si am privit copiii ce se jucau, ascunzandu-se dupa trunchiul urias al copacului cazut; numai ca intre noi era un abis de cunoastere; eu eram constienta si recunoscatoare de ceeace vedeam, pe cand ei foloseau acest loc de basm fara a realiza cat de minunat era. Mi-as fi dorit sa schimbam locurile; din pacate nu se putea. M-am indepartat cu gandurile mele si mi-am propus sa vizitez gradinile celor doua case la primavara, pentru a ma bucura de culorile vii ale florilor timpurii.
Gradinile pot fi vizitate primavara, vara si toamna. Vizitatorul obisjnuit cat si gradinarul amator, pot sa se inspire gasind aici idei de organizare a propriei gradini cu exemplare de plante perene, anuale si de sezon ce constitue bogatia florei noastre locale.
Vizita placuta!
Mariana Popa Toronto
|
Mariana Popa 10/17/2007 |
Contact: |
|
|
