Poezii crestine
Hristos la Parscov
Descult, din sat in sat, cand mai treceai Te intrebau copiii fara vina: Ce ne mai dai, ce daruri, in ce rai, Cand n-ai decat o traista de lumina?
Si prin orase, cu cojocul rupt, Cand iti tarai cucernica lumina, Te intrebau: azi, din opritul fruct, Ce ne imparti, cand esti murdar de tina?
Ieri, Doamne, ai venit la un poet: In satul lui, in casa parinteasca – Descult, flamand, sarac, tragand incet Atotputernicia Ta dumnezeiasca –
Era o zi de toamna –n care toti Ti-au luat cojoc, toiag - saracacioase – Cuvantu-Ti mut, l-au rastignit la porti, Ti-au lasat doar lumina peste oase –
Si au plecat la masa-ntregul sat, Si te-au lasat cum te-a facut Fecioara, Doar cu lumina stelei, imbracat, Sa duci in spate, pe Golgota, tara…
Abel
Cu drag, imi ucid boii si vacile, din turma Sa-ti fac un dar, Parinte, din trupu-mi roditor – Un dar din contemplarea cerescului pridvor De care sunt departe - doar sa iti calc pe urma –
Ce sa iti dau? Ce-i este mai drag unui pastor! Chiar turma risipita, pascand, pe o colina, Chiar ochii ei de vita, atat de rabdator Primind in gat, cuminte, cutitul de lumina –
Ti-as da mai mult, Parinte, ti-as da intregul bine De care sunt in stare, pe care mi l-ai dat, Si-ti multumesc, fii pururi, prea binecuvantat Ca fratele meu, Cain, ucide - pentru Tine…
Cain
Pe lumea cea bogata in piei de animale Si carne, aduc Tie ofranda mea saraca – De fan, si flori, si grane, si alte daruri goale Crescute doar cu truda, si balega de vaca –
Eu stiu ca jertfa-mi fi-va de Tine masurata, Si ce-ti aduc in fata, in veci nu o sa-ti placa – Caci darul meu de suflet, si inima de planta, Nu-i sange, si nici carne de taur, sau de vaca –
Asa cum masori, Doamne, iubirea noastra toata Cu fumul de ofranda, sa nu ma-ntrebi, Parinte, De ce, raspuns la crudu-Ti cantar, si judecata Tot carne iti voi pune, si eu, pe dinainte…
Oare
Mai este, oare, Doamne, pe lume vreo chilie In care se aduna chistoace de tigari In loc de rugaciune? Si-n loc de proscomidie, Sa iti compuna nervii canon de lepadari?
Mai este, Doamne, oare, ceva din Tine-n mine? Computerul pe masa, si mintea calculand O viata prin hatisul piroanelor de bine, In crucea-Ti de hartie, pe care scriu: Ce vand?
Mai este, oare, Doamne, ceva ce nu se vinde? Si daca nu se vinde, mai ai Tu, Doamne, pret? Cu ce imi cumpar maine, familiei, merinde, De nu fac din Creatia, si Duhul Tau, comert?
Mai este, Doamne, pacea in care robul are In Tine, soba, casa, merinde, si toiag? Atatea dai, de mila, si rabzi, doar suparare, Incat imi pare Raiul, al Iadului meleag -
In care, dupa Legea-Ti atotstapanitoare, Dai bine, la nemernici, si raul, celui drag…
|