Pe teme de psihologie ( XXIII ) - Invidia
Atunci cand am scris despre procesele psihice afective si am precizat ca o caracteristica importanta a acestora este polaritatea (de o parte emotii, sentimente, pasiuni pozitive, iar de alta parte trasaturi, procese negative, opuse primelor), am amintit si despre invidie, sentiment negativ care se opune altruismului, tolerantei, intelegerii si iubirii aproapelui. Daca analizam pertinent aceasta nedorita trasatura negativa a afectivitatii umane, ne dam seama ca nu e vorba numai de elemente sporadice, trecatoare ce umbresc corola sentimentelor morale – superioare, ci de manifestari in buna parte instinctive care apar fara premeditare, fara impunerea vointei noastre.
Micul Dictionar Enciclopedic precizeaza ca invidia este “sentimentul de necaz si de ciuda, determinat de succesele sau de situatia buna a altuia ; pizma” (Mic Dictionar Enciclopedic, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1972). Asemanator, defineste invidia si Dictionarul de Neologisme – ca “sentimentul de parere de rau, de ciuda etc. provocat de succesele sau calitatile altuia ; pizma, ciuda” (Dictionar de Neologisme, editia a III-a, Editura Academiei, Bucuresti, 1978). Fiind socotita pacat si de religia crestina, referiri la invidie se gasesc si in Sfanta Scriptura : “Caci dinauntru, din inima omului ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile, adulterul, lacomiile, vicleniile, inselaciunea, nerusinarea, invidia” (Marcu 7–21,22) sau “Deci, unde este pizma si zavistie, acolo este neoranduiala si orice lucru rau” (Iacov 3–16). Asadar, se pacatuieste fata de Dumnezeu si de aproapele, caci cel in al carui psihic se cuibareste invidia are parere de rau pentru binele aproapelui si se bucura pentru nenorocirea si suferintele acestuia.
Dupa unele pareri, invidia este invers proportionala cu inteligenta, cu pregatirea, cu intelepciunea, adica se intalneste mai frecvent la oamenii simpli, cu o pregatire scolara redusa, la mintile mai putin cultivate. Dar nu este intotdeauna asa. Filozoful antic Socrate este de parere ca “pe cei care merg in soare ii urmeaza in mod necesar umbra, iar pe cei care pasesc prin glorie ii insoteste invidia”. Sa intelegem, deci, ca invidia se intalneste si la “case mai mari”. Oricum, aforismul definitoriu prezentand invidia drept “dorinta a ceea ce nu poti sa ai, nu poti sa fii sau sa devii” exprima un fapt real. Cand nu poti ajunge pe cel bun – si nu faci eforturi pentru aceasta, ai dori tu, cel invidios sa-l aduci pe el, pe cel bun, la nivelul tau. Este tocmai dorinta exprimata prin zicala “Sa moara si capra vecinului” si atribuita ca o caracteristica a romanilor, desi unele cercetari recente au scos in evidenta faptul ca invidia apare la populatii situate la mari departari geografice intre ele, apartinand unor etnii, credinte religioase, traditii, culturi etc. diferite. De aceea, nu ne propunem sa dezvoltam acum un raspuns la intrebarea – “Este invidia o trasatura a romanilor care-i deosebeste de alte neamuri ?”, ci am punctat in treacat aceasta observatie ca un indemn la reflectie. Cat priveste aducerea celor buni la nivelul celor ce-i invidiaza, trebuie inteles de catre acestia din urma ca sensul reusitei nu este acesta, ci invers, adica de la cei invidiosi, de la cei mai slabi, de la cei nerealizati, prin urmarea exemplului celor buni si stradania asidua pentru a ajunge la rezultat, nu pentru demolarea celor invidiati.
Invidia este, asadar, un sentiment negativ bantuit de indarjire si vehementa, derivat din egoism si asociat cu orgoliul, cu trufia, ca si cu ipocrizia. Din invidie se nasc ura, clevetirea, inselaciunea, viclesugul, uciderea, apar repercusiuni pentru sanatatea spiritului, dar si a corpului. Se spune ca invidia scurteaza zikele, imbatraneste, strapunge inima – la figurat, dar si la propriu, creeaza dureri, palpitatii. Intr-adevar, ea presupune emotii intense, modifica respiratia, sangele nu mai iriga organismul asa cum trebuie.
Invidia se afla in legatura si cu gelozia, iar aceasta implica totdeauna trei persoane – doua persoane care isi disputa o iubita sau un iubit, ori o persoana roasa de gelozie si un cuplu pe care vrea sa-l desparta.
Literatura cuprinde numeroase opere in care comportamentul personajelor este determinat de invidie sau gelozie, avand adesea consecinte tragice. Nu putem exemplifica aceasta afirmatie fara a aminti capodopera literaturii populare romanesti, balada “Miorita”, considerata de voci autorizate din domeniul istoriei si criticii literare drept cea mai frumoasa epopee pastorala din lume, care a circulat si circula in peste o mie de variante. Pe langa raportul fiintei umane cu sine insasi si cu natura inconjuratoare, trecand din domeniul realului in cel al fantasticului, tema esentiala a baladei, motivul invidiei este prezent determinand intreaga desfasurare a actiunii. Cei trei ciobani – unul moldovean, unul ungurean si altul vrancean – coboara, in transhumanta, cu turmele la iernat. Ciobanul ungurean si cel vrancean, din invidie si lacomie, pun la cale uciderea ciobanului moldovean fiindca acesta este mai “ortoman” si are “oi mai multe, mandre si cornute, cai invatati si caini mai barbati”. Mai putem aminti, din literatura romana, si romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu, considerat de inspiratie mioritica, in care ucigasii lui Nechifor Lipan, Ilie Cutui si Calistrat Bogza, urmarind jaful, nu sunt straini nici de invidie.
Variate aspecte ale invidiei si ale altor trasaturi negative ale afectivitatii si caracterului unor personaje apar in opere de referinta ale literaturii universale din diferite epoci. Rivalitatea pentru o femeie apare in multe opere literare, ca, de exemplu, in “Hamlet” de Shakespeare, sau in “Fratii Karamazov” de Dostoievski. Ar putea intra in discutie si mai vechea tragedie “Oedip Rege” a lui Sofocle, numai ca aici este implicat destinul, potrivit oracolelor antice. {n “Hamlet”, ca si in alte tragedii shakespeariene ca “Macbeth”, “Iuliu Cezar”, “Richard al III-lea”, asasinarea detinatorilor sau mostenitorilor legitimi ai puterii este, mai curand sau mai tarziu, descoperita, cu toata ipocrizia cu care a fost ascunsa. “Othello”, din tragedia shakespeariana cu acelasi nume, este provocat de insinuarile invidiosului Iago si o omoara pe Desdemona. De la Puskin, asupra caruia opera lui Shakespeare se pare ca a avut o anumita inraurire, retinem, din punctul de vedere care ne intereseaza, tragediile “Boris Godunov” si “Mozart si Salieri”. In prima se intampla ceea ce am spus mai sus despre criminalii al caror mobil de actiune este setea de putere. In plus, avem de a face cu ucideri in serie. Pe de alta parte, Boris Godunov, ca si Macbeth, are remuscari pentru crima comisa, dar trece peste orice si decide sa domneasca in continuare. In cea de-a doua tragedie citata din opera lui Puskin, Salieri nu putea suporta pozitia lui Mozart care era ceea ce el ar fi voit sa fie si stia ca nu va reusi, astfel ca se hotaraste sa-l otraveasca, solutie gasita de autorul tragediei in baza faptului ca moartea lui Mozart este invaluita de mister. In romanul “Contele de Monte Cristo” de Al.Dumas-tatal, gelozia si invidia il impinge pe Fernand Mondego, devenit mai tarziu, prin tot felul de mijloace, generalul-conte de Morcerf, sa unelteasca, impreuna cu celelalte personaje negative, pentru condamnarea lui Edmond Dantes care, insa, dupa ani de detentie, evadeaza, descopere, cum se stie, o avere fabuloasa si devine conte de Monte Cristo, razbunandu-se sistematic pe raufacatorii sai. O mentiune aparte putem face pentru romanul psihologic “Suferintele tanarului Werther” de Johann Wolfgang von Goethe ce se incadreaza in miscarea culturala “Sturm und Drang”din Germania si descrie, sub forma de scrisori, framantarile personajului, indragostit de Lotte care ii arata intr-un fel simpatie, dar il iubeste pe Albert cu care este logodita si apoi se casatoresc.Werther isi depaseste gelozia, inlocuita, dupa momente de resemnare, prin deznadejde si sfarseste prin a se sinucide.
Invidia, setea de putere, minciuna, indoielile, regretul (remuscarea), justificarile si tergiversarile criminalilor contrasteaza cu inocenta, bucuria vietii si intelepciunea victimelor. Este drept ca uneori invidiosul, mai ales gelosul este si victima – cazul tanarului Werther, dar asemenea cazuri se cer aprofundate. Este de semnalat si locul invidiei in perioadele regimurilor totalitare cand acest sentiment negativ apare, alaturi de indoctrinare, cerintele “luptei de clasa”, excesul de zel in vederea obtinerii de avantaje, discriminarile politice sau etnice, cei vizati fiind oameni cu o stare materiala buna datorita propriilor eforturi, harniciei si chibzuintei, sau oameni cu reputatie datorita corectitudinii si spiritului lor de dreptate – cazul, de pilda, al celor mai multi dintre “chiaburii” numiti astfel sub comunism.
Asa cum deja am vazut, invidia vizeaza mai multe compartimente ale vietii, dintre acestea averea, detinerea puterii, pozitia sociala sau profesionala, taria unor convingeri, gelozia s.a. constituind motive care duc la calomnie, discreditare, delatiune pana la inlaturarea fizica a victimelor ca mijloace de demolare. O forma poate mai “nevinovata” a invidiei este cea a unor elevi si studenti pe colegii lor mai merituosi – si este de discutat daca emulatia, clasificarea dupa rezultate, critica obiectiva si constructiva au rolul lor in invatamant sau trebuie abandonate sau diminuate, asa cum se intampla pe alocuri in practica scolara. Nu poate fi ignorata nici invidia fata de cei ce se remarca dintre colegii de munca, de serviciu, dintre profesionistii de aceeasi specialitate, invidiosii colportand insinuari si incercand sa-i discrediteze pe cei vizati. Uneori sunt invidiati cei ce realizeaza anumite performante, cei ce calatoresc, vorbitorii de limbi straine, cei inzestrati cu anumite indemanari sau alte calitati native.
Daca invidia, aparuta in germene, este constientizata ca un lucru daunator sanatatii si periculos pentru relatiile interumane, retinandu-se exemplele bune oferite de cei invidiati si rtecunoscandu-se capacitatile si stradania acestora, se poate ajunge la concordie, la liniste si bucurie sufleteasca, prin aprecierea succeselor comunitatii, la clarificarea idealului pe care personal il urmarim si la sporirea eforturilor pe care le depunem pentru a-l indeplini. Existenta invidiei impune prea putin respect si incredere in noi insine, dar, privind lucrurile din alt unghi de vedere pornind de la invidie, ne simtim antrenati, impinsi spre autodezvoltare si putem, totodata, deveni capabili de iubirea aproapelui.
Prof. Silvestru MORARU / Toronto
|
Silvestru MORARU 10/11/2007 |
Contact: |
|
|
