Sarbatori crestine : Podenii la ceas de sarbatoare
Comuna Podeni, cu satele si catunele apartinatoare, este situata la extemitatea de vest a judetului Mehedinti, putand fi socotita una dintre cele mai pitoresti asezari din aceasta parte a Olteniei, oferind totodata un cadru natural privilegiat pentru asezari omenesti din cele mai vechi timpuri, atestate documentar, fie de-a lungul vailor, cu ape lipezi, fie la adapostul codrilor seculari si chiar al numeroaselor pesteri din masivele calcaroase invecinate.
Pentru timpurile stravechi, dovezile stiintifice, vestigiile arheologice se completeaza adesea cu aura legendelor, a traditiilor mostenite si pastrate cu sfintenie de localnici, ca nestemate ale culturii locale si nationale. Dintre primele atestari documentare ale Evului Mediu, retinem un act din 1424, prin care Dan al II-lea Voievod daruia si satul Podeni Manastirii Tismana, ctitorita, cu doar ctteva decenii inainte, de calugarul Nicodim. Intre anii 1496-1508, podenarii "sunt scutiti de dajdii si slujbe", scutire reconfirmata in 1526 de Radu de la Afumati si inca o data in 1528. In 1632, o oarecare Viga Podeanca din Podeni ii daruia nepotului ei Nicola via si mosia din Podeni; in 1794 se vorbeste de "mosnenii" din Podeni (Arjocestii), iar in 1819 se consemneaza, tot in Podeni, 25 de familii platitoare de bir de pe "mosia miezeseasca", alte informatii referindu-se la abuzurile granicerilor unguri in relatiile cu podenarii, care isi duceau vara turmele de oi in pasunile alpine din preajma granitei cu Imperiul Austro-Ungar.
Vom completa aceste cateva date istorice cu precizarea, onoranta pentru localnici, anume ca "Bucurestiul s-a nascut la Podeni", asa cum recunostea, cu cateva decenii in urma, chiar un specialist de la Muzeul de Istorie al Orasului Bucuresti. E vorba de faptul ca, in casa unui podenar, s-a pastrat si s-a descoperit un act de improprietarire a unui localnic, documentul respectiv, cu semnatura lui Vlad |epes si datarea din 20 septembrie 1459, constituind prima atestare a Bucurestiului ca cetate, atestare pe baza careia, s-au organizat, in 1959, ample manifestari culturale prilejuite de implinirea a 500 de ani de existenta a capitalei Romaniei.
Se cuvine a fi evidentiat faptul ca locuitorii acestor stravechi plaiuri mioritice au fost, de regula si dintotdeauna, oameni vrednici, altruisti si ospitalieri, optimisti, pastratori ai traditiilor si datinilor stravechi, credinciosi, cu respect pentru biserica si slujitorii acesteia. Dovada cea mai elocventa in acest sens o constituie faptul ca, in fiecare sat, enoriasii au ridicat biserici aratoase, dotate si gospodarite cu grija, frecventate inca de numerosi sateni in zilele de sarbatoare, in ciuda faptului ca, in ultima vreme, se inregistreaza un ingrijorator proces de depopulare a satelor, tot mai multe case si gospodarii ramanand pustii.
Cu sigurantta, insa, evenimentul cel mai important din viata actualei generatii a podenarilor va ramtne construirea noului lacas al bisericii din centrul comunei, lucrare derulata pe parcursul mai multor ani si finalizata la data de 16 septembrie a.c., cand s-a procedat si la inaugurarea si sfintirea noului edificiu. Constructia acestuia devenise, in ultima vreme, imperios necesara deoarece cladirea veche (realizata inca din anii 1859-1860) fusese afectata de numeroasele cutremure si prezenta o uzura avansata, chiar riscul unor accidente.
Greutatile si sacrificiile in realizarea noului lacas au fost nenumarate, insa satenii de buna credinta si generosi, in frunte cu preotul paroh Constantin Cheita (si el fiu al satului), au crezut cu incapatanare in demersul lor. Podenari de pretutindeni, autoritati ale institutiilor religioase si de stat, sponsori binevoitori au pus mana de la mana si au izbutit sa ridice cu succes acest splendid lacas bisericesc.
Si astfel, in dimineata unei duminici memorabile, stralucitoare sub razele unui soare generos, noua biserica si-a intampinat oaspetii dragi la oficierea unei prime Sfinte Liturghii ce a urmat emotionantului ritual al sfintirii noului lacas : Prea Sfintia Sa Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, o delegatie din partea Episcopiei Caransebesului (alcatuita din Prea Cuviosul Protosinghel Constantin Timis, Exarh al Manastirilor si Arhidiaconul Casian Ruset, Secretar Eparhial), un ales Sobor de preoti si diaconi. Imbracat in haine de sarbatoare, intregul sat a trait, la cele mai inalte cote, emotia maretului eveniment, sutele de sateni si oaspeti de pretutindeni umpltnd pana la refuz atat interiorul bisericii, curtea, cat si soseaua din fata celor doua biserici alaturate, semnificand, simbolic, trainicia si continuitatea de veacuri a credintei oamenilor, a sentimentului religios, ca reper esential al destinului pamantesc al acestora.
Adresandu-se multimii credinciosilor, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, PS Episcop Nicodim a apreciat in mod deosebit eforturile localnicilor pentru construirea acestui minunat edificiu, sarguinta si tenacitatea preotului paroh Constantin Cheita care, ca rasplata pentru intreaga activitate, incununata de ridicarea Sfantului Lacas, a fost ridicat la rangul de preot iconom stravrofor. S-a propus, de asemenea, ca, in anii viitori, prima duminica din luna septembrie sa fie dedicata intalnirii localnicilor cu fiii satului de pretutindeni, iar hramul noii biserici sa fie in ziua in care se sarbatoreste Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir.
Magnifica zi de sarbatoare s-a incheiat, spre seara, prin lansarea, la Caminul Cultural, a volumului "Repere etnografice mehedintene" de Isidor Chicet, ca si donarea, pentru biblioteca noii bisericii, a volumelor "O intamplare mioritica in patria Kalevalei" si "Confidentele unui liceu centenar" de Florian Vladica (fiu al satului), eveniment in premiera pentru locuitorii acestei comune.
de prof. Florian VLADICA
|
Florian Vladica 10/8/2007 |
Contact: |
|
|
