Plaiuri si traditii romanesti : Pe Bahna in sus
Calatorul care isi va indrepta pasii, pentru prima data, catre meleagurile pitoresti de la poalele muntilor Mehedinti, fie pornind de la Dunare, din fosta localitate Varciorova, pe valea raului Bahna, cale de circa 30 de kilometri, fie traversand dinspre Baile Herculane, inaltimile semete, acoperite cu paduri seculare, va fi surprins sa descopere salba de sate si catune ale podenarilor, risipite pe firul apelor sau pe coamele unor dealuri ce se desprind, asemenea unor brate vanjoase, din piscurile muntelui.
Raul Bahna, o adevarata coloana vertebrala a vetrelor satelor apartinatoare comunei, izvoraste din extremitatea nordica a acestuia, din pieptul Dealului Baii, sapandu-si de-a lungul milioanelor de ani, o vale adanca si larga, cu versanti impaduriti natural cat si prin masive plantatii de salcami si conifere, realizate cu cateva decenii in urma.
Impresionat de pitorescul Vaii Bahnei, de remarcabilele marturii ale unei "geologii scrise cu rabdare, in petrecerea implacabila a multor milenii", regretatul profesor si prieten Pavel Ciobanu compara acest plai mioritic cu "un uimitor muzeu natural, multiplicat intr-un sir irepetabil de secvente, mereu la alte uluitoare dimensiuni" (volumul "Plaiul Closani", 1974, ingrijit de Pavel Ciobanu).
Comuna Podeni cuprinde trei sate : satul de centru, Podenii propriu-zis (alcatuit din catunele Valea, Dealul si Bolovanul), Gornenti si Malarisca. Satul de centru, in functie de configuratia reliefului, e amplasat, in cea mai mare parte, de-a lungul raului Bahna, in timp ce Dealul si Bolovanul sunt asezate pe platourile a doua dealuri paralele, ca doua trepte, aliniate spre culmea muntelui, sub strasina caruia inca n-au disparut definitiv si un fel de catunase (alcatuite din case si conace) numite Dumbrava, Serafinesti, Pogar, Topolova, Curmatura, Macanii, toate acestea fiind legate, prin drumuri sau poteci, atat de satul de centru cat si de munte, de orasul Baile Herculane.
Un amplasament, cel putin la fel de inalt ca si al Bolovanului, il are satul Gornenti (candva fost comuna), situat spre nord, pe un deal larg si abrupt, la circa 4 kilometri de centrul comunei, in timp ce Malarisca e asezata intr-o mica depresiune, aproape plata, in furcitura a doua vai pitoresti, inconjurata de holde, de pomi si culturi agricole.
O caracteristica a caselor din aceasta zona de munte este constructia aproape in totalitate, din piatra si lemn (avand in vedere abundenta acestor materiale pe plan local), de regula, piatra fiind utilizata la zidirea beciurilor sau pivnitelor, care alcatuiesc un fel de parter, iar lemnul servind la ridicarea etajului (cu camere de locuit, bucatarie, holuri). O alta remarca e aceea ca, avand in vedere distantele mari dintre case in care locuiesc si proprietatile (inclusiv sectorul zootehnic), aflate, uneori, la peste 5-6 kilometri, satenii si-au construit unul sau doua conace unde, iarna, cand drumurile de legatura cu satele se blocheaza cu troiene de zapada, gospodarii pot locui confortabil, avand asigurate din timp rezervele de alimente necesare.
Viata oamenilor de la munte a fost din totdeauna aspra si fara prea multe satisfactii materiale, mai ales in ultimele decenii, cand populatia s-a rarefiat, a imbatranit, multe case si conace, gospodarii si mosii au inceput sa se pustiasca. Cei care au copilarit insa ori si-au petrecut anii tineretii in satele de bastina, sunt adesea marcati, oriunde se vor fi instrainat, de fiorul nostalgiei pentru locurile natale, farmecul traditiilor si datinilor stravechi legate de specificul vietii si muncii taranului, un fel de dor dureros pentru un "paradis pierdut" al obarsiilor.
Finantistul octogenar Coli Negoitescu, plecat din Podeni inca de cand era un flacau, imi marturisea in ultimele luni de viata ca, daca batranetea si boala nu l-ar fi coplesit, singura dorinta pe care ar fi vrut sa si-o mai indeplineasca ar fi fost aceea de a mai apuca sa doarma cateva nopti de iarna grea la conacul copilariei, ca sa mai auda si sa vada "fuioarele de nameti spulberate de viscol la strasini", sa mai auda latratul cainilor si tanguitul clopotelor in palanca.
Chiar daca, in ultima jumatate de veac, felurite "epoci" sau "companii" au marcat evident si viata podenarilor, increderea lor in institutiile de baza, pretuirea traditiilor si datinilor stramosesti n-au fost afectate in prea mare masura. Edificatoare , in acest sens, pot fi deopotriva afluenta credinciosilor la biserica in zilele de sarbatoare, a copiilor la scoala, bucuria molipsitoare a colindatorilor sau sorcovarilor din zilele Craciunului si Anului Nou, placerea cantecului si jocului popular agreate de toate varstele, cu prilejul nuntilor, nedeile, botezelor, praznicelor toamnei etc.
In satele acestea de munte, inca se mai pastreaza datina nuntilor care dureaza cate trei zile (incepand de sambata seara si pana luni seara), iar in ceea ce priveste nedeile, chiar daca aceasta parada a costumelor populare, de acum 50 -60 de ani, nu prea mai e la moda, ele constituie totusi un prilej de mare bucurie pentru toate varstele, datarea fiind legata de hramul bisericii din satul respectiv. In zilele de nedee, fiecare gospodar isi intampina rude sau prieteni apropiati pe care ii invita la masa, pregatirea unor bucate alese cat si curatenia locuintelor asigurandu-se cu mai multe zile inainte. Mai spre seara, se incinge hora satului unde voia buna, chiuiturile nu contenesc pana tarziu in noapte, tinerii, dupa moda mai noua, preferand, de la o vreme, sa se retraga in discoteci (oarecum dezagreabile pentru satenii mai varstnici care le considera nepotrivite cu traditia folclorica).
Stravechi si deopotriva pitoresc ramane ritualul transhumantic numit "masuratul oilor", primavara, de regula dupa Sfantul Gheorghe, cand gospodarii isi retrag oile de la conacele unde au iernat, procedand la intocmirea stanelor, oieritul fiind pentru munteni o ocupatie esentiala si dintotdeauna. In dimineata respectiva, multime de ciopoare, mai mari sau mai mici, urca spre munte, manate de proprietarii grijulii, primeniti si incarcati cu galeti, gateluri alese (inclusiv oua, cozonaci si prajituri, tuica de pruna si vin). La strungile din munte (amenajate din timp), dupa ce fiecare proprietar isi mulge ole lui, se va preceda la "masurarea" laptelui si, in functie de cantitatile rezultate, se va face clasamentul "bacilor" (baciul mare, al doilea etc.), stabilindu-se astfel si ordinea in care, de-a lungul verii, fiecare isi va prelua laptele cuvenit pana cand "spregasii" se vor reintalni cu totii, toamna, la "alesul oilor".
Dupa fixarea "baciilor", pe poiana din preajma strungii, gospodinele intind fete de mese inflorate pe care aseaza bucatele aduse de acasa, care mai de care mai ademenitoare. Baciul Mare sau un cioban mai prestant rosteste o rugaciune pentru sanatatea si norocul tuturor, sanatatea oilor si cainilor, bogatia pasunilor, ureaza fericirea tuturor, "slobozind" astfel masa, de regula, nelipsind si niscaiva muzicanti care sa implineasca sarbatoarea (petrecerea ce poate continua, uneori, acasa la baciul mare, seara, dupa revenirea din munte).
Mersul stanii si productia de lapte (respectiv branza) vor depinde pe timpul verii de priceperea ciobanilor in ingrijirea oilor, calitatea pasunilor (de care depinde nemijlocit cantitatea de lapte obtinut zi de zi la mulsul oilor).
Pe asemenea plaiuri mioritice a fost firesc sa se nasca si doinele, baladele, legendele si povestile care au incantat adesea nu numai pe localnici ci si pe cercetatorii de folclor, chiar voiajori de aiurea, uimiti de harul artistic atat al creatorilor cat si al interpretilor cantecului sau jocului popular, evidentiate cu laudabila consecventa, sensibilitate si de formatiile artistice ale elevilor celor trei scoli din comuna.
Din Podeni (respectiv satul Gornenti) a descins si remarcabilul trompetist Constantin Gherghina, care a dus faima cantecului popular romanesc nu numai in Europa ci chiar dincolo de Oceanul Atlantic, cand a facut parte din celebra orchestra condusa de naistul Gheorghe Zamfir. Mi-a fost nu numai consatean ci si elev la scoala din Podeni, i-am urmarit, peste ani, ascensiunea artistica spectaculoasa si consider ca, alaturi de nu mai putin talentata artista Angelica Stoican (care a functionat un timp si ca invatatoare in satul Gornenti), profesorul si maestrul Constantin Gherghina a izbutit sa dezvaluie nu numai farmecul, ci si specificul, originalitatea cantecului, a jocului din zona de munte a Mehedintiului.
Voi ilustra in incheiere, fie si cu doar cateva versuri, frumusetea cantecelor populare culese de la oameni simpli din Podeni (unele chiar de la mama mea, Vladica Stana), continutul acestora fiind strans legat de specificul, momentele mai importante ale vietii, trairile interioare ale unor fiinte de mare sensibilitate si cu har artistic.
"Foaie verde trei alune, / S-a dus soarele sa jure/ Ca nu-i dragoste pe lume. / Insa luna ce zicea? / - Stai tu, soare, nu jura / Ca nu stii ce-i dragostea. / Tu rasari de dimineata / si spui seara pe ceata, / Eu rasar la miez de noapte / si stiu dragostea ce poate ." / Sau : " - Padurice, padurea,/ Lasa-ma la umbra ta / Pe mine si pe neica. / - Nu te las la umbra mea / C-ai pe mandra tinerea / si faci pacate cu ea. / - Padure, soro padure, / Sa nu ma mai spui la lume / C-am varat o vara-n tine / Cu-al meu neica langa mine ." // "Foaie verde maracine, / Ce-o avea lumea cu mine ? / Eu nu-i fac nici rau, nici bine. / Mancarea nu ei mi-o dau, / Beutura nu le-o beau, / Numai pe neica il iau. / Eu de neica nu ma las / De mi-ar da drumul de-acas / De mi-ar da drumul in lume, / Pe neica il iau cu mine ." // "Frunza verde foi de nuc, / Mai am o zi si ma duc. / Eu ma duc, codrul ramane / Plange frunza dupa mine. / Plange frunza si iarba / si sarmana mama mea." // "Imparate, imparate, / Lasa-te de-a te mai bate / Ca-ti pierzi catanele toate. / Isi plang maicili feciorii, / Nevestele sotiorii, / Surorile fratiorii . " // "Auzi, mama, cainii bat, / Petitorii intr-n sat. / Fa, mama, placinte moi / Ca sa vina si la noi. / Da-le, mama, beutura / Ca sa nu ma caute-n gura, / Ca un an daca mai trece, /Sunt de patruzeci si zece." // "Mandruta care-i mandruta / Vine la barbat desculta. / Dar care e blestemata, / Nu vine nici incaltata ." // "Bradule, bradule, / Cini ti-o porancit / De ai doborat / De la locul tau / Aici la al rau ? / - Ion mi-o porancit / De am doborat / Ca sa umbreasca, / Sa nu putrazasca .".
EUGENIA IONI|~
LEGENDA NUCETULUI
Candva, la munte, un cioban pastea oile si isi lucrase un fluier de aur care ii era nedespartit, numai ca intr-o buna zi, cand se apropie de un izvor, fluierul ii cazu in apa. Suparat, il cauta, astepta sa bata soarele mai tare ca sa-l poata vedea, dar degeaba. Fluierul luat la vale, cale lunga strabatu, multe sate si multe vai si intr-o desiste de nuci, apa izbucni la suprafata. Oamenii se apucara sa dreaga izvorul si dadura peste fluierul de aur. Il luara si nevoie mare sa-l vanda si sa faca bani. Uite asa, din vorba in vorba, vestea se duse pana la urechile ciobanului, care si porni dendata spre Nucet. Chema oamenii din sat si ii ruga sa ii dea fluierul. Ei tagaduiau ca nu au gasit nimic si uite asa, ca nu stiu, ca ce inseamna aia, ciobanul le spuse: va alegeti, ori opriti fluierul si nu veti mai avea apa, ori imi dati fluierul si izvorul nu va seca niciodata. Oamenii s-au gandit si i-au inapoiat fluierul ciobanului, iar izvorul din Nucet nu a secat niciodata.
Culeasa de la Gheorghita Ion, 63 ani, comuna Bicles, judetul Mehedinti, 2006.
CAPOAPII
Demult, tare demult, izvora dintr-o vale, apa vie care trecea prin tinuturi intregi si pe unde trecea mare prapadenie facea. Valea din care iesea se chema Capoapii, vindeca toti bolnavii, pe cei necajiti ii ajuta, iar pe vrajmasii care vroiau sa cotropeasca tara ii nimicea. Apa vie haulea de se auzea departe, iar din cand in cand, scotea strigate de se infiora carnea pe tine. Intr-o zi, fiul regelui fu inghitit si nu i se mai dadu de urma. A chemat regele invatati, sfetnici si vraci, din toata lumea d-or i-o da de capat. Au umplut cu piatra, au adus lemne, dar degeaba, izvorul se ridica in slavile cerului si tuna de mama focului. Lumea s-a ingrozit, regele nu mai avea stare, pana cand intr-o noapte avu un vis. Dupa ce va taia toti zimbrii si va tunde toate oile si le va arunca in apa, atunci izvorul se va astupa. Asa au facut, iar izvorul a disparut pentru totdeauna impreuna cu zimbrii. Iar nemurirea a fost ingropata odata cu izvorul.
Auzita de la Ionita Catalina, 89 de ani de la Oprisor, judetul Mehedinti, 2006
|
de Florian Vladica 10/4/2007 |
Contact: |
|
|
