Bucurestiul de altadata ( IV )
-- In 1945, Capitala Romaniei traia, cu frenezie si violenta, sfarsitul unei epoci
Bucurestiul imaginarei Zaraza era un oras al paradoxurilor. Am auzit despre el din povesti si mai stim cate ceva din vechi jurnale de actualitati cinematografice. Cateva cladiri ne-au ramas pe retina, cateva strazi mai reusesc sa evoce atmosfera de atunci. Arhivele scot din cand in cand pelicule in care zarim hotelul Athenee Palace, fostul Teatru National, cateva birje, florarese si adolescenti vanzand ziare, daca nu preferati sa va faceti pantofii la un lustagiu... Vedem in imaginile de epoca o lume bine imbracata, vesela, relaxata, infruntand tacanitul rotii istoriei cu o anume inconstienta. Seninatatea acelor umbre provenea din iluzia naiva ca nimic rau nu se poate intampla la Bucuresti.
Camera se plimba peste Piata Universitatii, unde trona statuia lui Ion Bratianu, marele lider liberal implicat in atitea fapte marete: aducerea lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen pe tron, independenta, declararea regatului... Camera ne arata studentii in strada, in statia de tramvai, cam pe locul se intind azi buchinistii. Sau te duce cu privirea in Piata Palatului cu statuia marelui rege Carol Intai, semet pe cal, cum l-a surprins Ivan Mestrovici. Ambele statui au fost distruse cam la vremea cand mai cantau Cristian Vasile, Jean Moscopol, Maria Tanase pentru publicul amator de tango si romante. Zavaidoc, pe numele lui real Teodorescu, murise. Rafinatii ascultau jazz cu Gaston Ursu, Joe Reininger. Cred ca nimeni nu isi mai aminteste de acea lume, de personajele ei, in afara de cativa impatimiti ai istoriei Bucurestiului, cei carora le place sa ii evoce "parfumul de altadata".
Restaurante pline si alimente rationalizate
Bucurestiul devenise un oras in care era periculos sa traiesti. Din toamna anului 1944, gangsterismul a devenit un adevarat fenomen. Diferite bande isi disputau intaietatea. Spargerile, talhariile, jafurile, crimele, intrasera in cotidian. Lumea, invatata cu raul razboiului, nu prea observa violenta in care se traia in anii '45-46. Nu se compara cu traiul dulce din anii '30. Si ce ar fi putut face? Cei prudenti, cu bani depusi in Elvetia, Spania, Anglia, s-au grabit sa plece. Pamfil Seicaru, un exemplu din presa. Nicolae Malaxa si Max Auschnit, dintre oamenii de afaceri. Si exemplele sunt multe. Imprudentii au disparut in puscarii, ceva mai tarziu.
In Bucurestii timpului, se petrecea in fiecare seara. Noaptea, rafalele de pistol automat strabateau orasul fara intrerupere. Era extrem de riscant sa ramai pe strazi dupa lasarea intunericului. Totusi, lumea umplea salile de teatru. Aici straluceau Elvira Godeanu, Dina Cocea, Puiu Iancovescu, Mircea Septilici, Radu Beligan, Birlic... Succes mare faceau si teatrele de bulevard si de music hall. La sala Savoy, la Alhambra, premierele se tineau lant. Restaurantele, terasele, gradinile de vara erau si ele pline. Era o afacere infloritoare, de vreme ce asemenea localuri apareau peste tot, pe un colt de trotuar, intr-o curte mai larga, intr-un fost depozit, sau in pravalii dezafectate.
In piete si magazine nu se gasea mai nimic, dar patronii de carciumi mai reuseau sa aduca de pe la tara de-ale gurii. Totul era pe cartela. Iata un exemplu, care azi suna amuzant. "Primaria municipiului Bucuresti face cunoscut urmatoarele: Cu incepere de la 20 ianuarie 1945, in bodegi, restaurante de lux de cl. I si cl. ll, nu se va mai consuma decat paine alba. De asemenea, incepand de la acea data, martea si joia, in toate restaurantele si bodegile se va consuma mamaliga in loc de paine. Se aproba, in mod exceptional, in restaurantele de cl. ll si in carciumi clientii sa poata manca painea ce si-o vor aduce cu ei."
Alt anunt: "Ratiile de carne pentru sarbatorile Pastelui. Cu ocaziunea Sfintelor Sarbatori, va fi valabil bonul nr. 20 carne, pentru 0,500 kg, de miel. Vanzarea carnii pe acest bon va incepe vineri 4 mai a.c., iar valabilitatea bonului este pana in ziua de 11 mai a.c. inclusiv. Pretul carnii de miel, cu amanuntul, este de 1600 lei/Kg."
Unii patroni isi aduceau alimentele si ingredientele de la Istanbul, Tunis, din Salonic, cu vaporul prin portul Constanta. De obicei, aceste localuri - care erau si cele mai bune - erau rezervate pentru Comisia Aliata de Control, pentru diplomatii si ziaristii straini. Americani, englezi, francezi, si bineinteles, rusi. Romanii nu aveau acces, decat daca faceau parte dintre oficialitati. Si nici asa nu era sigur ca pot intra. Cand patronii nu gaseau sa se aprovizioneze cu de-ale gurii, tigari si bauturi fine, pur si simplu improvizau. Se descurcau la bursa neagra.
Bucurestiul danseaza
Deverul il facea mancarea, intr-un oras cu o penurie alimentara din ce in ce mai pronuntata. Dar, daca aveai pe afis si un dizeur la moda si o orchestra buna, succesul era garantat. Treaba mergea, cererea de distractie era mare. "Dancingul" era ultima pasiune, mai ales a tinerei generatii. Saloanele de dans infloreau.
"In Saloanele Roxy, str. Lipscani nr. 53, sambata 13 ianuarie 1945, de la orele 20.00 pana la 6 dimineata, va avea loc MARELE BAL la care jazzul Bibi Alexandrescu cu orchestra de 12 persoane va invita pentru o noapte plina de surprize, concurs de dans, alegerea reginei balului, casatorie americana, bataie de confete, serpentine, surpriza zilei. Bufet bine asortat. Preturi populare."
Intr-un oras iesit dintr-un razboi, proaspat "eliberat" de trupele sovietice, toata lumea avea chef sa uite, sa se distreze, sa traiasca din plin. Oamenii se bucurau sa se vada unii cu altii, sa-si spuna ca au supravietuit. Incercau sa se iluzioneze ca totul va fi bine, ca rusii vor pleca dupa un an sau doi si viata va reintra in normal.
"Fundatia Dalles, joi, 8 februarie, 18.00, un singur Recital la doua piane cu muzica americana si franceza dat de Edmond Deda si Sandu Feraru. Voce: Elisabeta Lazar si Randy Rean, cu concursul dlui Werner Hohn. Biletele la agentia Scala."
Sansonetele de la Paris, dar mai ales antrenul american se auzeau peste tot. "Teatrul Alhambra. Grandiosul concert de jazz. Duminica, 14 ianuarie 1945. Stefan Cardos prezinta cu Virginia Popescu pe Gaby Radulescu, Luis Jumping, Til Gordon, Ovid Teodorescu si Luise Fley". Muzica lui Glenn Miller, Count Bessie, Duke Ellington facea furori. Alt anunt : "In fiecare zi, de la 5 la 10, elegantele Saloane PINGUIN - Jazz cu Jean Ionescu si Buza. TEA DANCING Room - Bd Lascar Catargiu nr 54, tel 215.51." " Vreti sa petreceti o seara placuta? Vizitati restaurantul BAR <> str. Biserica Enei nr. 2. Dans. Antren. Sub conducerea artistica a dlui Petrica Johnson. Orchestra jazz "Pelikan" cu simpatica si dragalasa dizeuza D-ra Galia. Excelenta bucatarie internationala. Preturi de restaurant."
Lumea dansa, dar dansa pe un vulcan. Avea presimtirea dramei care se schita? Se distrau pentru ca nu se stia daca va dura... "Daca tot e sa te inhate Aia cu coasa, sau sa infunzi puscariile, e preferabil sa o faci bine dispus!" - mi-a spus odata un contemporan al acelor vremuri.
"Fulgerul" comisarului Alimanescu
Bucurestiul a devenit din septembrie 1944 un fel de Chicago balcanic. Prin toate cartierele si-au facut aparitia bande inarmate. Dupa lasarea serii, ele controlau orasul. Mai ales depozitele de alimente, de armament, de imbracaminte si de medicamente erau tintele favorite ale raufacatorilor. Dupa o lovitura, se strangeau in carciumile preferate din strada 11 iunie, de pe Brezoianu, sau Piata Matache, sa imparta prada, sa petreaca, sa puna la cale noi lovituri. Banditii nu isi incalcau teritoriile, ca iesea jale. Se lasa cu morti si raniti. Politia nu prea se amesteca, ii lasa sa se rafuiasca intre ei, bucuroasa cand numarul mortilor dintre raufacatori era mai mare. Scapa lumea de ei. Alta cauza a pasivitatii era ca nu dispunea de personal suficient, si uneori era inteleasa cu banditii. Ce a ramas din epoca, o legenda aproape, a fost comisarul Eugen Alimanescu. El si-a constituit o brigada de soc, pe modelul Eliot Ness, numita "Fulger", din 22 de tineri abia intrati in politie. Brigada lui Alimanescu nu prea aresta gangsterii; rezolva problemele in teren. Aparea intr-un loc unde se anunta o spargere, un jaf, soma si deschidea foc. Si tragea pana isi termina treaba. Nici gangsterii nu se lasau mai prejos, raspundeau, si erau foarte bine inarmati.
Patrule cetatenesti si comisari-gangsteri
Totusi, situatia a scapat de sub control. Astfel ca (asa cum anunta, la 12 martie 1945, "Jurnalul de dimineata") se infiinteaza la Bucuresti "Patrulele cetatenesti pentru paza Capitalei": "Ministerul de Interne a hotarat de a lua masuri urgente pentru asigurarea ordinii si apararii vietii si avutului cetatenilor... Prefectura Politiei va pune la dispozitia acestor patrule de voluntari sediile circumscriptiilor de Politie si le va completa cu cate un gardian si un ostas sovietic."
De ce si "un ostas sovietic"? Pentru ca la crime, talharii si jafuri participau adesea si "bravii soldati ai Armatei rosii". Rusii voiau sa stapaneasca banditismul din propriile randuri. Nu ca ar fi nutrit cine stie ce sentimente pentru locuitorii Bucurestiului, dar aveau nevoie sa tina situatia sub control. Bursa neagra era o ispita mare, iar lumea interlopa oferea adapost dezertorilor. Reactia ministrului de Interne comunist, Teohari Georgescu, proaspat instalat, a venit in urma unui fapt senzational chiar si intr-un Bucuresti care nu se mai mira de nimic. La inceputul lunii martie, in chiar preziua instalarii guvernului procomunist, peste 200 de detinuti au evadat, in grup, de la inchisoarea militara de pe strada Uranus. Ziarul citat nota: "Cartierul din jurul Arsenalului a trait clipe de groaza!" Fugarii erau condusi de un anume Argintescu, infractor extrem de periculos, seful unei bande de gansteri. El se "remarcase" in toamna anului 1944, cand atacase un magazin de bijuterii din centrul orasului, slujindu-se de o tancheta...
Ce se stie mai putin este faptul ca insusi temutul Teohari Georgescu avea contacte in lumea interlopa, facute pe vremea cand poposea prin inchisori la Doftana, Vacaresti si Caransebes. Prietenia lui cu temutul gangster Dan Constantin, zis Cairo, era cunoscuta in lumea interlopa, dar si la serviciul de cadre al CC la PCR. Ajuns la putere, Teohari Georgescu il face pe Cairo... comisar de politie. Cairo a acceptat oferta, dar a continuat sa opereze si ca gangster. Va sfarsi peste un an, intr-o capcana a comisarului Alimanescu, pe bd. Elisabeta, intr-un restaurant cunoscut, la "Tictac". Incoltit, Cairo ii cere complicelui sau sa il ucida. Si acesta era gangster si comisar de politie in acelasi timp. Cairo ii furnizeaza acelasi serviciu.
Raidurile politiei
Delincventa devine, dintr-un fenomen periferic, unul aproape de masa. Iar Bucurestiul atragea infractorii mai mult decat oricare alt oras. Imediat dupa 23 august 1944, inchisorile au fost golite aproape in totalitate. Multi raufacatori au ajuns din nou pe strazi. Pana au fost prinsi, judecati, trimisi inapoi dupa gratii, a durat ceva.
Conditiile sociale erau propice traiului in afara legii. Politia nu facea fata, desi, asa cum ne arata presa timpului, era destul de activa. "Organele brigazii sociale, de pe langa prefectura Politiei Capitalei, condusa de Marcel Georgescu, au efectuat noaptea trecuta o razie prin diverse localuri din Capitala. Au fost controlate hotelul <>, restaurantele <> din Calea Rahovei, <> si <>, din str Dr Felix, <> din cartierul Dorobantilor, saloanele de dans Victoria si localuri de pe Calea Grivitei. Numeroase prostituate au fost trimise la controlul medical. De asemenea au mai fost ridicati numerosi insi care nu aveau actele in regula. In aceeasi noapte au mai fost vizitate barurile <>, <> si <>, de unde au fost confiscate carnetele artistelor care au consumat bauturi la masa cu clientii. A urmat, dimineata, o razie pe strazi, in urma careia au fost stransi numerosi vagabonzi si cersetori."
Cunoscand moravurile politiei, de atunci ca si de mai tarziu, trebuie sa ne gandim ca oficialitatile asteptau vreo vizita importanta si orasul trebuia curatat macar pentru o vreme de banditi, prostituate, vagabonzi si cersetori.
Daca frumoasa Zaraza a existat, asa era orasul in care si-a sfarsit ea zilele. Un cocktail din diferite substante care nu merg impreuna. Un amestec de frenezie, de dorinta de viata si de presimtire a mortii, a inghetului.
|
Mitru Pop 10/1/2007 |
Contact: |
|
|
