Din biblioteci canadiene : Fantasticul in interpretare belgiana
De la începuturile sale, cultura a fost un principal jalon transfrontalier, cerut atât de context, cât si de misiunea ei ca mesaj uman.După impunerea teoriilor estetice, de la Aristotel încoace, genul proxim si diferenţa specifică au devenit legi de structură ale comparatismului. Mimesis-ul si catharsis-ul au alternat ori s-au interferat în doze apreciabile, creând , simplist vorbind, miscări sau curente literare. Unele dintre ele, logic nu ?!, formulându-si principii, chiar legi de fier, rigide, dogmatice, care au eliminat sau aruncat peste bord tot ceea ce nu se-ncadra tale-quale în cele precizate. Cum clasicismul francez s-a impus drept campion în acest sens, tot el a primit cele mai dure replici (chiar la propriu) din partea romanticilor. În Europa, secolul al 19-lea s-a înscris pe orbita dezbaterilor pro si contra, ca fiind foarte frenetic în această privinţă.
În perspectiva afirmării miscărilor moderne din sec. al 20-lea, s-a redefinit romantismul ca o stare de spirit permanentă. Pe câtă vreme el are , prin câteva trăsături, o specificitate umană, transferul spre literar devine deductibil. Astfel, termenul s-a încărcat si de istoricitate, si de redefinire, reorientare, ori de reintegrare în alte structuri ale modernităţii.
Obligativitatea sumarelor precizări de mai sus mi-a fost impusă de o lucrare de sinteză a belgianului Jean-Baptiste Baronian, apărută în 2000, intitulată Panorama de littérature fantastique de langue française, 326 pagini, descoperită într-o bibliotecă din Montréal (Canada).
În România, literatura fantastică are o importantă tradiţie, cu vârf de impunere valorică, începând din cea de a doua jumătate a sec. al 19-lea, căreia i s-a oferit, până mai deunăzi, studii de referinţă, exegeze , prezenţe substanţiale în dicţionare de profil . Urcând în timp, îmbogăţirea de nuanţe a termenului romantic a determinat o difuziune , dar si o dispersare a sensului originar. Asa încât despletirea constatată a dat nastere la alţi termeni si trăsături care nu-si mai recunosc…părintele, nu atât de îndepărtat, cum s-ar deduce.
Pledoaria lui J.-B Baronian se construieste tocmai pe această idee . De aceea, incursiunea sa (pură istorie literară comparată) parcurge etapele instaurării romantismului dintru-nceputuri, cu popasuri sobre si explicite în spaţiul francez, implicit, în cel german si englez. Fără a se neglija trimiteri si la alte literaturi europene, aflate în alte spaţii lingvistice.
De consemnat că lucrarea are 12 capitole, o bibliografie, un index de nume proprii si altul de titluri ale operelor la care s-au făcut referinţe, trimiteri sau comentarii.
O precizare de bon ton : capitolul al 9-lea - L’école belge de l’étrange – a fost rezervat , evident, spaţiului de cultură care l-a format pe autor. El s-a născut în 1942, la Anvers, din părinţi armeni. De la doi ani, s-a stabilit la Bruxelles, unde Jean-Baptiste si-a făcut studiile. Este absolvent al Facultăţii de Drept, din cadrul Universităţii din Louvain (1968).
La 11 ani, a scris prima lui …istorie misterioasă – Les Neuf Cigarettes.
Ascensiunea sa scripturală începe din 1967, când a creat o casă editorială. Si tot asa, prin preocupări administrative (de edituri, redacţii de presă), dar si de scriitor, Baronian a înregistrat un palmares impresionant : 17 romane si povestiri, iar sub pseudonimul Alexandre Lous a adăugat încă 6 titluri de literatură fantastică; 4 titluri de eseuri si 13 antologii , calate, multe dintre ele, pe texte cu predominanţa unui fantastic S.F. Ca “bibliofilie”, a publicat alte 4 titluri. În panoplia de autor, am descoperit si un “album” – D’aprčs Bruxelles (cu fotografii de Jean-Pol Stercq), 1999.
Cartea pe care o prezentăm a avut o primă ediţie în 1978. După preczările prefaţatorului – Jacques Mercier, coordonatorul colecţiei Les maîtres de l’imaginaire - , ediţia actuală este revăzută si îmbogăţită sub multe aspecte faţă de cea anterioară. De data aceasta, autorul a văzut fantasticul si prin esenţializarea demersurilor narative din propriile-i romane si povestiri, care s-a decantat vizibil si esenţial. Au sporit datele informaţionale, s-au motivat vizibil filiaţiile, s-au identificat elementele de specific ale curentelor literare în parte, s-a urmărit, într-un mod calificat, maniera de a scrie, dar si de a crea fantasticul, dincolo de perioada lui de incipienţă, dar si dincolo de cea de glorie, ori de cea ulterioară.
Cunoscutul Marcel Aymé, în Le Confort intellectuel, afirma “Când cuvintele se umflă, când sensul lor devine ambiguu, incert si că vocabularul se-ncarcă într-o doară ( flou ), de obscuritate si de neant peremptoriu (decisiv), nu mai este nevoie să apelezi la spirit “.
Sub semnul acestei observaţii laconice, care-i serveste lui Baronian ca mottou al capitolului întâi, se deschid dezbaterile despre Noţiunea de fantastic, cu incursiunile de rigoare în aria de realizări umane si literare din Europa. Toate argumentele sau dezbaterile oferite pleacă de la convingerea că fantasticul este o componentă de bază a imaginarului, care, la rându-i , se opune raţionalului. În cadrul acestei concepţii, se crează o pereche antinomică: explicabil – inexplicabil. În fond, adaugă autorul, printr-o frumoasă comparaţie, în realitate, cuvântul fantastic se înscrie într-o geografie a exprimării, a limbajului, ca un râu cu afluenţi si confluenţi multipli care se întâlnesc într-o mare de evenimente explicabile si inexplicabile. Toate ca-ntr-un ocean de paradoxuri.
Cu un asemenea pro domo stilistic, istoricul literar iese lejer din orizontul de cercetare si plonjează în realitatea imediată până la invocarea jocului de loterie naţională, în cadrul căreia expresia “c’est fantastique” se aude de zeci si sute de ori în contexte pe măsură.
Iradierea polisemantismului cuvântului fantastic a intrat deja în memoria colectivă, datorită nu numai literaturii, ci si teatrului, mai apoi a cinematografului. Asa că astăzi nume ca Faust, Frankenstein, Golem, Dracula, Dr. Jekyl, Mr. Hyde, Caligari s.a. ilustrează fascinaţia pentru mister si necunoscut.
Cum se face că Franţa s-a dovedit destul de conservatoare, poate chiar apatică la impunerea fantasticului, dar, odată cu traducerea operei lui Hoffmann (1776-1822), între 1829-1833, în 20 de volume, au fost recuperaţi si autohtonii de fantastic de până atunci ? Ba chiar realistii, simbolistii, parnasienii, naturalistii et. comp. au fost pusi în alăturare cu …fantasticii.
Jean-Baptiste Baronian merge până acolo încât definind “l’éternel fantastique”, (cap. XII) îl vede amplasat sau irizat, ascuns măreţ, în scrieri semnate de Kafka, Borges, Márquez, Llosa. Aici, între modernii beneficiari de infuzia fantasticului, pot fi asezaţi Gide, Proust, Cocteau, Giono, Malraux, Cendras, Céline,Green, Sartre, Camus, Cohen, Robbe-Grillet, Simon, Perec... Ba chiar alţii, dacă nu si unii dintre ei, care nu s-au considerat fantastici.
Desi cartea ar merita o analiză de text, ca la o teză de doctorat, ce urmează a fi susţinută, ne rezumăm – în această prezentare – să transcriem doar titlurile de capitole : II – Prefantasticul; III Fantasticul romantic; IV Fantasticul realist ; V Fantasticul “fin de sičcle”; VI Fantasticul neorealist si fantasticul popular; VII Fantasticul poetic: un poetic al fantasticului ? ; VIII Între tradiţie si noutate; IX L’école belge de l’étrange; X Noul fantastic contemporan; XI Versul unui imaginar total; XII Eternul fantastic.
Lesne se poate vedea că fiecare capitol dezvoltă o idee majoră care se circumscrie subiectului, nuanţându-l sub raporturile istoricităţii si al evaluării prin prisma operelor înscrise în specificitatea dezbaterii.
Pentru gândul nobil al autorului, de a nu supraevalua scrierile francofone din spaţiul belgian, inserându-le , la cele 11 capitole, vom semnala câte ceva despre capitolul al IX-lea, consacrat exclusiv literaturii belgiene. Autorul se exprimă apodictic, notând că ete pentru prima oară în Belgia când apare un asemenea gest editorial, în context european , cu precădere de referinţe la limba franceză. Scopul vizat – fantasticul belgian nu este un fenomen marginal; că el nu s-a născut ca o reverberaţie a celui francez, ca o modă în pas cu acesta, ci, dimpotrivă, s-a afirmat dintr-o dispoziţie naturală. Secolul al XX-lea a avut o pleiadă de autori de prim rang, unii fiind extrem de populari, din operele cărora s-au alcătuit numeroase antologii.
Retoric, autorul se-ntreabă prin ce au devenit internaţionali Borges, Bioy Casares, Ocampo, Cortázar, prin precizări …argentiniene ? La schimb, Jean – Baptiste Baronian citează nume de simbolisti belgieni, grupaţi în jurul revistei “La Jeune Belgique”, fondată la 1880 de Max Waller. În jurul ei, s-au grupat Georges Rodenbach, Maurice Maeterlinck, Emile Verhaeren, Max Elskamp, Georges Eekhoud. Faptul că opera unora a intrat în circuitul creaţiei europene, drept model, confirmă că până atunci a existat o literatură a zonei francofone care s-a sedimentat si esenţializat în timp. Prin decantare , s-a obţinut în anul, 1911, chiar un Premiu Nobel pentru literatură, oferit lui Maurice Maeterlinck (1862-1949).
Numele unora dintre simbolistii belgieni au fost cunoscute în România, graţie lui Al. Macedonski, deschizătorul de drum al poeziei moderne de la noi din ţară. Oricum, revista “La Wallonie” ca si “Literatorul” au multe similitudini, care punctează, prin nuanţe, ideea noastră de la începutul acestei prezentări.
Prin disociere, ca să creeze o adevărată personalitate si individualitate a literaturii fantastice belgiene, Baronian identifică : Traseele secrete ale simbolismului, Un realism intemperant, Un fantastic de reacţie, Franz Hellens si realităţile fantastice, Iluminările realului, Vers si proză magică, Jean Ray, marele nocturn, Port-drapelul spaimei – Thomas Owen, Respiraţii naturale, Un fantastic al evidenţei, Un fantastic corosiv: Jaques Sternberg, Rugaţi-vă pentru sărmanul Gérard, Jean Muno: strigăt si încântare, Demonii din afară si dinăuntru, O forţă subterană, Revistele si literatura.
Familiarizarea autorului cu evoluţia literaturii europene în general si cu cea fantastică în special reiese din citarea mai insistentă sau întâmplătoare a unor prozatori si poeţi din aria limbii franceze. Desi nu lipsesc trimiteri si la dramaturgi, pictori, cineasti. Dar când vine vorba de circulaţia fantasticului în diverse ipostaze, nume de scriitori italieni (ca Dino Buzzati), argentinieni (J. Luis Borges), germani (Hoffmann, Goethe), rusi (Gogol, Dostoievski), englezi (Ann Radcliffe, Maturin) etc. devin argumente peremptorii . La toate se adaugă cele de notorietate din sec. al 19-lea si al 20-lea din Franţa. Elveţia, Luxemburg, Québec, Antile, Oceania, insule din Oceanul Indian, din Africa, din multe ţări arabe (vezi lucrările sommet-ului din 2006, de la Bucuresti).
Sunt multe absenţe de opere si scriitori din alte spaţii de cultură, inclusiv din cea franceză, care este survolată doar din sec. al 17-lea. În fine , fantasticul rămâne ca un fir rosu care traversează parcă mai abitir epocile moderne, desi acestea trăiesc sub magia cotidianului. Adică a epocii de consum, pe care comerţul (inclusiv cel de carte) îl întreţine si-l aprinde adesea până la sufocare.
Jean-Baptiste Baronian a redactat o carte de referinţă – mai mult de istorie literară, cu toate că teoria si critica literară se conjugă la tot pasul cu atitudini si păreri ce personalizează vizibil maturitatea cercetătorului belgian.
P.S.
În treacăt, semnalez citarea si a două nume românesti : Tristan Tzara si Al. Ciorănescu
Marian Barbu / Montreal
|
Marian Barbu 9/27/2007 |
Contact: |
|
|
