Octavian Lecca : Cazul Jean-Pierre
N-as putea sa spun daca este roman SF, de factura politica sau sociala,sau thriller, desi trasaturi ale fiecarui dintre acestea se vor gasi in carte. Ceea ce se intampla aproape ca nu prezinta interes decat ca pretext pentru dezbaterea unor idei si probleme actuale, cum ar fi directia in care merge umanitatea. Cuvintele mele sunt insa seci fata de intamplarile si formele dezbaterii, asa cum apar ele in carte. Cititorul, asemeni autorului, se confrunta aproape zilnic cu oameni, fapte si idei care fac verosimile fiintele si intamplarile din carte, cum ar fi neintelegerile de comunicare cu altii, datorate pozitiilor diferite de la care se porneste; ori curajul unora, sau lipsa de dorinta a altora, de a spune adevarul; ori oameni care par supraoameni [asa cum in realitate sunt medicii straini care lucreaza in zonele de conflict unde beligerantii sunt cumplit de sangerosi pana si cu conationalii lor] si care, desi supusi greselii, reusesc sa se depaseasca si sa actioneze pentru binele comun. Cartea, ca orice carte, condenseaza toate acestea in serviciul prezentarii si dezbaterii unor aspiratii care bantuie omenirea de cand a fost data afara din Gradina Edenului si, cum e si firesc pentru ca reprezinta binele sau raul, se bat cap in cap. Cititorul nu va intalni in viata oameni si imprejurari identice cu acelea care alcatuiesc cartea si nu va calatori probabil decat cu gandul pe drumuri care sa-l duca in locurile in care ajung unii eroi ai cartii [Canada, SUA, America de Sud, India, Bosnia, si pe o insula care aminteste de Monte Cristo,etc.] si, cu siguranta, nu va putea experimenta tot ce se petrece in carte. Dar fara doar si poate si lui i-au trecut macar o data pe la ureche soapte despre nemurire, daca nu i-a trecut chiar prin cap gandul nemuririi, sau, cel putin, cel al ajungerii la o varsta matusalemica.
Aspiratia nemurirrii insoteste de mult omenirea, iar credinta in viata vesnica [noi, romanii, chiar depunem toate eforturile ca mortii nostri, pe care tot timpul ii credem vii, sa aiba vesnicia asigurata si pentru asta dam lungi acatiste, facem pomeni, parastase…], dar preocuparea contemporana fata de nemurirea trupului, manifestata prin numeroasele si extinsele studii si cercetari genetice, si, in mod practic, si prin clonare [sa nu ne amagim, savantii nu-si bat capul numai pentru ca o oita sa dea o lana mai matasoasa, sau o vaca lapte mai mult, si nici ca un om cu dare de mana sa nu ramana fara pisica adorata dupa ce ea moare], arata ca se duce o intensa activitate de tatonare a terenului pentru a face posibila cel putin prelungirea cu mult a vietii, sau, in cel mai rau caz, de a crea iluzia ca ceva din noi ne supravietuieste. Tema cartii este tocmai dorinta de nemurire a omului. Printr-o intamplare oarecare si datorita activitatii unui savant indian, sprijinit de bogate sponsorizari, aceasta dorinta se implineste. Savantul indian descopera gena nemuririi si cu ea face ca doua fiinte umane sa devina nemuritoare. Problema e ca nemurirea [ca si alte dorinte mai greu sau mai usor de implinit, sau poate considerate chiar pacate, ca in Faust] inseamna pierderea sufletului. Dar, pe langa aceasta, se creaza si o alta problema: oamenii care au gena sufletului, deci suflet, devin vulnerabili in fata genei nemuririi. A doua descoperire a savantului Indian a fost ca gena nemuririi ucide intotdeauna gena sufletului, deci pe cei care au suflet. Poate ca lucrurile nu ar fi de o maxima gravitate, daca n-ar exista inclinatia unora de a deveni stapani absoluti nu numai ai pamantului ci si ai tuturor oamenilor. Se stie ca orice reusita a stiintei bate in doua directii opuse, probabili nedorite de parintii ei. Am eu bomba atomica, dar vine momentul cand o dobandesc [sau o fura] si dusmanii mei virtuali, eventual chiar teroristii. Pericolul e cu atat mai mare cu cat aceia care doresc sa fie stapanii lumii nu sunt, indeobste, cei mai buni oameni, ci exact invers. Efortul unei parti din eroii cartii care se opun proliferarii descoperirii, aparand astfel oamenii cu gena sufletului [implicit sufletul din om] ca sa nu fie omorati, sau santajati si siliti, din cauza vulnerabilitatii lor, sa se supuna fara cracnire nemuritorilor lipsiti de suflet [si stim ca asta insemna renuntarea la orice act de constiinta], abia face fata celor care vor sa puna monopol pe descoperire, care vor sa profite de ea in folos propriu. Lupta se da cu toate mijloacele, cei mai inversunati si agresivi fiind oamenii care isi doresc nemurirea [intotdeauna raul e mai sigur de sine si mai vigilent]. Avem de a face cu companii lacome, confruntari in direct la televiziune, calomnii aruncate cu deplin aplomb, incercari de influentare si manipulare, santaje, servicii secrete, dar si sacrificii,etc. Pana la urma, cei buni reusesc, contra cronometru, sa puna capat tentativei de a face pe unii nemuritori si pe altii sclavii lor. Cu atat mai bine pentru toata lumea, caci omul nemuritor, pe langa ca devine un pericol mortal pentru omul cu suflet, nu mai are nimic din ceea ce insemna omul asa cum il stim. Nu mai are emotii, nu-l intereseaza si nu se zbate pentru nimic, e indiferent si, mai presus de orice, se plictiseste. Rezultatul descoperirii doctorului indian distruge insusi scopul pentru care a fost facuta descoperirea. E de la sine inteles ca omul ar vrea sa traiasca mai mult pentru ca sa se bucure mai mult de viata. Dar daca pretul platit pentru nemurire este sa nu te mai bucure nimic, ce va alege omul cu minte?
De notat ca autorul, om cu o multilateralitate care merge de la muzica la matematica, biologie si lingvistica, intemeiate pe o solida cultura, strabate dezinvolt toate problemele pe care le dezbat, sau carora le dau viata, personajele sale.
|
Lucretia Petri 9/26/2007 |
Contact: |
|
|
