Prin sita vremii : Conflictul dintre generatii
“Eheiii! Pe vremea mea, tinerii nu ridicau glas in fata parintilor. Ce ziceau ei, era sfant. Ei hotarau soarta copiilor, chiar cand si cu cine sa se casatoreasca. Nici dupa aceea tinerii nu ieseau din voia parintilor, in deosebi nora trebuia sa fie supusa cara cracnire. Nepotii erau smirna in fata bunicilor. Atunci de aceea era bine in lume.”
Asa ii mai auzi si astazi pe unii batrani ai satelor, chiar daca in acea supusenie mocneau revolte neputincioase si dureri sugrumate in lacrimi. Dar generatia care a fost “supusa” atunci, devenind parinti si apoi bunici, a tinut si ea stranse haturile cat a putut, desi multe nu mai erau ca pe vremea lor si cate un vant al schimbarii venea sa mai primeneasca lumea si atunci deplangeau si ei vremurile trecute. Si tot asa de la generatie la generatie.
In frageda tinerete, am rugat-o pe bunica sa imi faca un costum de baie ca sa merg la mare. Desi bunica era o femeie cu orizonturi mai largi, s-a ingrozit la auzul acesei rugaminti. Cum adica? Pe vremea ei, doamnele care mergeau la mare foloseau rochii speciale pentru plaja si baie, si eu sa ma expun mai mult goala? A intervenit mama in ajutorul meu, iar peste catva ani, mama, spre marea mirare a bunicii, se balacea si ea la mare in costum la fel de “golas” ca al meu, iar eu mergeam la nudism. La statiunea “2 Mai” era si nudism comun despre care imi relatau prietene si eu ascultam cu urechile sfaraind de curiozitate, dar n-am gasit in mine puterea de a invinge pudoarea si sa ma duc in acel loc “rusinos”. Astazi costumele de baie sunt atat de sumare, incat, mai nu sunt si persoanele de seama mea murmura a nemultumire, iar nudismul il poti vedea prea adesea la televizor, in reviste, in presa cotidiana, mai peste tot in Romania.
Ma aflam in comuna mea natala ca sa culeg date pentru monografia comunei. Mai multe persoane ma indreptau spre un batran care se apropia de 90 de ani, dar era inca “verde” si avea inca o buna memorie. Avusese mai multe “functii de conducere” in sat si era foarte informat in multe aspecte ale vietii satului, ca o adevarata cronica vie. Inainte de a ajunge la el, oamenii imi prezentau faptele si intamplarile mai semnificative care ii conturau personalitatea. Asa este la sat. Cand se vorbeste despre un om, i se face si o prezentare scurta, asa cum este perceput de fiecare. Este un fel de cimitirul vesel din Sapanta in editie orala, dar pentru toti oamenii - vii sau morti. De la unul-altul am aflat ca acest om a fost extrem de neinduplecat si drastic cu cei din jur, fie ai casei, fie ai satului. Nu admitea sa iasa nimeni din cuvantul lui. Sotia devenise un fel de sclava. Cu baiatul a avut conflicte care l-au determinat sa rupa relatiile in asa masura, incat, cand acesta neasteptat a trecut la cele vesnice, tata nu s-a dus sa-l vada, sa-i dea iertarea si sa il duca pe ultimul drum. Acum, totul s-a schimbat. “Degeaba s-a tinut el tare si batos toata viata, dar uite ca acum n-are nici o putere asupra nepoatei care i-a schimbat traiul de pana acum, pe care l-a tocmit el cum a vrut,” mai adaugau satenii.
Cu inima cam indoita, m-am dus la curtea omului manata de nevoia documentarii. De departe, am auzit la inceput niste bubuieli. Am deslusit apoi ca tocmai la casa la care mergeam erau in functiune niste boxe care emiteau muzica incat vibra aerul pana la distante mari. Cand am ajuns acolo, am strigat la poarta, dar nu era posibil sa fiu auzita. Din intamplare a iesit din casa o tanara, cred ca era sub 18 ani. Era imbracata ca pentru plaja, cu pantecele gol, cu o bluza gen sutien sumar si cu o fusta doar de cativa centimetri. Parul cret, latos si imbacsit, si fel de fel de zorzoane care subliniau farduri grele pe fata si unghii colorate mai mult in negru, iar in picioare niste pantofi cu varfuri lungi, aproape inca odata cat pantoful. S-a apropiat de poarta cu importanta si cu miscari odulatorii ale corpului si m-a intrebat ce doresc. Dupa ce i-am spus, imi lasa impresia ca nu a inteles. Era atenta la un grup de baieti de seama ei adunati in fata portii de peste drum cu care comunica din privire. Intr-un tarziu a inteles si si-a chemat bunicul. A aparut din fundul curtii, de la treaba, ca intr-un tablou al taranului de altadata. Descult, cu picioarele prafuite si crapate, cu un strat de pamant sub unghii si imbracat in straiele din timpul sau. L-a inceput nu s-a aratat prea incantat de intalnirea cu mine. Am intrat in curte numai la rugamintea mea si dupa un timp mi-a dat un scaun sa stau. Au scazut si decibelii muzicii. Treptat-treptat i s-a dezlegat limba si a inceput sa arate interes din ce in ce mai mult. Se desprindea vioiciunea mintii, capacitatea de a intelege faptele de viata si de a le inmagazina. Din spusele lui, din gesturi si din aerul ce-l afisa, se desprindea portretul omului strasnic pe care il descriau satenii. Incercam atunci sa strabat cu ochii mintii, cum a fost posibil ca incercarile satenilor, ale sotiei, ale baiatului sa nu poata clinti nimic din ordinea si vrerea stabilita de el, iar aceasta nepoata impusese sub ochii lui o lume atat de diferita, o lume din care el nu a mai putut clinti nimic. Am inteles ca in spatele nepoatei mai stateau inca multe alte schimbari in scena vietii. Mi se parea ca citesc in ochii lui regretul de a renunta la ceea ce-si dorise din totdeauna, acea viata linistita pe care o dau lucrurile hotarate odata pentru totdeauna, renuntarea la viata taranilor de demult care inspira stabilitate, echilibru si luarea lucrurilor in serios, cu reguli de buna purtare care formeaza un cod de simplificare a vietii si de la care nu sunt ingaduite abateri. Ciocnirea dintre ordinea familiei asa cum o impusese el si cea care plutea in aer impusa de nepoata si de noutatile timpului prezent, lui i se parea prea durerosa si prea nedreapta.
Totusi, nepoata asta nastrusnica, l-a invatat ceva. L-a invatat lectia blandetii rabdatoare. L-a facut sa inteleaga mai usor ca, mai ales in ultima vreme, s-a produs o adevarata avarie sociala, care incetul cu incetul a distrus un intreg mecanism, inlocuindu-l cu ceea ce el acum deslusea pe indelete. L-a invatat sa renunte la “asa am pomenit”, cuvinte in care emanciparea se zbatea osandita pe veci la neimplinire.
Acum batranul reevalueaza fapte si ganduri din trecut cu oarecare naduf - caci accesul spre sine insusi nu este intotdeauna lesnicios – ramand adesea cu ochii atintiti in adancimea timpului in care oameni, fapte si obiecte renasc intr-un alt chip.
La urmatoarea vizita in comuna am aflat ca nepoata s-a maritat si ca a devenit o familista asezata in noile rosturi de viata, iar bunicul reaseaza si acum parerile despre lume dupa alte randuieli mai noi, desi traieste puternic nostalgia vremurilor de altadata, murmurand pentru sine: “eheiiii, ce vremuri mai erau atunci, pe cand eram in vremea mea!”
Elena Buica din Pickering
|
Elena Buica 9/20/2007 |
Contact: |
|
|
