Calatorii peste ocean : Munchen si imprejurimile sale
“A city used to be a place that you came to because you had to, because work was there. But it was also about excitement, because it was a place of unespected intimacy. It sould be restored to that, because otherwise, what’s the point?”
Pier Giorgio de Cicco, poet si scriitor canadian.
Fie ca suntem locuitori ai continentelor americane, ai Asiei sau ai Africii, venim in Europa sa respiram aerul vechilor asezari, al satelor de agricultori si mestesugari, al oraselor cu centrele lor medievale vechi in care biserici impozante se inalta, al castelelor ce ascund bogatii de nedescris. Venim sa vizitam muzeele, sa invatam din istoria omenirii, neglijata adesea, sa ne inclinam in fata atator realizari, rezultat al muncii si daruirii celor ce au lasat ceva in urma lor.
In Europa suntem inconjurati la tot pasul de legende. Copilul din noi este fericit; fara griji, se lasa leganat pe aripi de poveste…Catedralele, cu istoria lor adesea trista de incendii, molime si necredinta oamenilor, ridicate din cenusa, ca si omul - atat de fragil dar atat de perseverent – stau drepte in calea timpului.
Natura, scena a intamplarilor de tot felul, joaca parte importanta in legendele locurilor si ale oamenilor. Prin straduinta lor, cei ce au locuit si locuiesc aceste orase si sate pastreaza pentru generatiile ce vin bogatia patrimoniului national.
Munchenul, unul din orasele greu incercate in timpuri tulburi de razboaie, foamete si molimi, se odihneste azi linistit, nu departe de poalele falnicilor Alpi. Numele orasului vine de la calugarii benedictini asezati aici (monch = calugar in germana) in sec 9 D.C.
Orasul si-a pastrat centul istoric vechi; s-a dezvoltat incepand din anii 1156, cand imparatul Frederick Barbarossa a cedat o parte din Bavaria lui Henry the Lion, duce de Saxonia. Dupa doi ani, acesta a construit un nou pod peste Isar si a fortat comerciantii sa treaca prin Munchen (comertul cu sarea pana atunci era controlat de episcopul de Freising). Cu noul pod construit de Henry, bogatia si bunastarea au intrat in oras.
Cu toate acestea, in 1180, imparatul Barbarossa ii va retrage toate titlurile lui Henry the Lion si va favoriza venirea la putere a contelui Otto, casa Wittelsbach. Casa Wittelsbach va detine puterea pana in 1918, cand Bavaria va face parte din Republica de la Weimar.
In 1225 Munchen devine scaun ducal. In 1314, unul din ducii de Wittelsbach, Ludwig the Bavarian, devine rege al Germaniei si apoi imparat (1328). Intre 1467 si 1508, ducele Albert al IV-lea cel Intelept, unifica statele marunte din sud, ce vor forma un puternic bastion catolic in timpul Razboiului de 30 de ani.
In 1623, Maxilmillian I obtine titlul de Print Elector. Secolele 17 si 18 vor aduce o mare dezvoltare a orasului Munchen, constructiilor religioase cat si a palatelor familiei regale. In 1806 Maximillian I Joseph devine rege in urma aliantei cu Napoleon I. Regii de Bavaria vor aduce Munchenul la cel mai inalt grad de inflorire artistica intre 1825 si 1886. Ludwig I (1825-1848), fiul sau Maximillian II (1848-1864), Ludwig II (1864-1886) au fost mari constructori.
In timpul lui Ludwig I si Maximillian II, s-au construit muzee - Alte si Nue Pinakothek, Glyptothek, Universitatea din Munchen, piete - Koningsplaz, s-au taiat noi artere de circulatie - Ludwigstrasse si s-a largit Rezidenta Ducala. Maximillian II fondeaza in 1885 Muzeul National Bavarian. Ludwig II, faimosul rege nebun, a lasat cateva importante castele dupa tragica sa moarte: Linderhof, Neuschwanstein, Herrenchiemsee Castle.
Un mare romantic, pasionat de Wagner si muzica sa, ajuns la tron la 18 ani, Ludwig II a fost un rege iubit de supusii sai; un rege copil, plin de neprevazut, trist si depresat adesea, timid, total lipsit de putere in jocul cu doua fete al politicii europene a timpului (a ales alianta cu Austria in fata Prusiei; batut in 1866 trece de partea Prusiei si il aclama pe Wilhelm I ca Imparat al intregii Germanii), Ludwig II s-a refugiat intr-o lume a lui.
Dupa el, urmeaza la tronul Bavariei Printul Luitpold, un om cu o minte deschisa si agera. Acesta a imbogatit capitala Bavariei cu o Gradina Zoologica, un Muzeu Etnografic, o noua cladire a Primariei, o frumoasa artera de circulatie Prentzregentstrasse. Fiul sau, Ludwig III, devenit rege al Bavariei in 1912, va fi fortat de miscarea revolutionara muncitoreasca sa abdice in 1918. Zile tulburi vor urma pentru capitala Bavariei: in 1919 va fi asasinat presedintele democrat Kurt Eisner; cu o luna inainte fusese infintat Partidului German Muncitoresc de catre Adolf Hitler. In 1923 acelas A. Hitler este arestat pentru revolta ce a initiat-o. De aici pana la mitingul renumit ce a avut loc la Munchen in 29-30 sept. 1938, intre Hitler - seful Partidului National Socialist (Nazi), A.N.Chamberlain – Primul Ministru al Angliei, Daladier – Presedinte al Consiliului Frantei si Mussolini (Italia), miting prin care s-a hotarat anexarea provinciei sudetilor - parte de sud a Cehoslovaciei locuita in majoritate de germani, nu sunt decat cativa pasi pe panta istoriei orasului Munchen. A urmat Razboiul al doilea Mondial, cu bombardamentele neincetate, cu foamete si lipsuri, cu morti la tot pasul si lagare de concentrare.
Dupa razboi orasul a cunoscut o dezvoltare rapida datorita asezarii sale la o importanta rascruce de drumuri comerciale. S-au dezvoltat cele mai felurite industrii. Aici este centrul productiei de locomotive a Germaniei, industriei automobilelor; se dezvolta industrii chimice, de cauciuc, de masini unelte, industria poligrafica, mestesuguri manuale, distilarii renumite de bere. Cladiri adesea mediocre au inlocuit pe cele cazute la bombardamente, necesitatea locuintelor si a birourilor scuzand uratenia unora din aceste cladiri. Munca edililor continua si azi: se curata, se repara, se construieste pentru a pastra traditia orasului. Santiere de constructie se vad la tot pasul.
In Munchen au trait si lucrat scriitori ca Lion Feuchtwanger si Thomas Mann. Din 1896 cand s-a fondat revista Jungend, orasul a devenit centrul miscarii Jungendstil. Dupa expozitia Blauer Reiter din 1911, orasul Munchen va fi ridicat la pozitia de “mecca al artelor moderne”.
Este cunoscuta tendinta bavarezului de a-si intalnii prietenii la o halba de bere.
Orasul este faimos pentru celebra sarbatoare Oktoberfest ce se tine anul acesta intre 22 sept si 7 oct. Primarul Munchenului va deschide, ca in fiecare an, spre bucuria multimii de turisti si de localnici, acest faimos Festival al Berii ce se desfasoara in complexul Theresienwiese, la poalele statuii Bavariei. Cele sase milioane de vizitatori vor aprecia berea muncheneza care va curge in valuri ridicand temperatura petrecerii campenesti, insotita de felurile de mancare specifice germane.
In Munchen se produc anual 110 milioane de galoane de bere, consumate chiar in mare parte in oras si regiune. Augustiner Brawerei este una din marcile locale de prestigiu. Aceasta bere se fabrica din 1294, an foarte agitat pentru papalitate. La 5 iulie, Papa Celestin V succede Papei Nicolas IV, devenind al 192 lea papa in istoria papaplitatii. Cinci luni mai tarziu, la 13 dec. 1294, abdica intoarcandu-se la viata de hermit. Va fi urmat la tronul papal de Bonifaciu VIII, al 193 lea papa. Tot in acest an, Episcopul de Freising deschide o noua manastire Augustiniana la Haberfeld, un oras faimos deja pentru distilariile sale de bere. In 1315, aceasta manastire este incorporata Munichului, iar in 1328, odata cu focul ce a ocolit distilaria manastirii, istoria berii Augustiner Bier incepe. Manastirea a primit permisia nu numai sa produca bere ci sa o si vanda in incinta proprie. Aceasta lege, care exista si azi, s-a aplicat tuturor producatorilor de bere din oras: aveau dreptul sa-si vanda propria productie in premize. Augustiner Helles, o bere care este supusa unei a doua fermentatii, este cea mai raspandita. Exista si alte feluri, din care Augustiner Edelstoff (nobila - dupa cum ii spune numele), este deasemenea cautata; este o bere mai dulce, parfumata, mai acida si …mai tare (5,6% alcool).
Dupa “obijnuitele corvezi” - cumpararea abonamentului pe mijloacele de transport in comun, gasirea hotelului unde urma sa stau, instalarea in hotel, mi-am luat rucsacul cu un numar succint de obiecte de necesitate – nu am uitat aparatul foto si harta, un sandwich si apa - si am pornit-o in aventura. Mai intai am parcurs strazile invecinate hotelului, familiarizandu-ma cu locul. Apoi, vazand ca nici pe departe distantele nu sunt atat de mari ca in Toronto, am pornit hotarata catre piata Konigsplatz unde stiam ca stau grupate frumos majoritatea muzeelor, doua din ele deschise pana seara la opt.
In drum mi-am fixat cateva repere, am facut poze si am cumparat cate ceva de mancare; asa se face ca am ajuns la Alte Pinakothek numai cu o ora inainte de inchidere. Am facut poze unei statui de Henry Moore ce trona pe peluza din fata muzeului si am luat-o in sus pe Theresienstrasse catre Universitatea Tehnica. Tot in zona, peste drum de Alte Pinakothek, este Nue Pinakothek iar in cealalta directie, pe Barerstrasse Pinakothek del Moderne.
Dupa un ocol m-am intors in Koninsplatz pentru a lua metroul. Inainte de a cobori in subterane, am prins pe pelicula un frumos apus de soare cu un cer dramatic ce anunta ploaie a doua zi.
Cladirea Propileelor se profila pe cerul insangerat. In dreapa si stanga ei stateau majestuase Gliptotheka si Muzeul de Antichitati (Antikensammlung).
Construita in stil neoclasic dupa planurile arhitectului Leon von Klenze (1812), Koninsplatz a constituit un forum al artelor. Cladirea Propileelor ce are ca model Propileele Acropolei Ateniene, constitue poarta vestica de trecere din orasul vechi in cel nou. In axa acestei cladiri, spre est, la cca cinci sute de metri se afla Karolinenplatz, cu obeliscul ei. Cladirea Glyptotecii este construita in stil ionic, in contrast intentionat cu stilul doric al Propileelor, iar muzeul Antikensammlung a fost construit in stil corintic. Inceputa in 1846, constructia pietei este continuata chiar si dupa abdicarea regelui Ludwig I, finantata din tezaurul privat al fostului rege pana in 1862 cand este terminata.
Intre cele doua razboaie, Koninsplatz a fost teatrul de activitate al Partidului National Socialist German. Infatisarea pietei a fost total schimbata de catre arhitectii Paul Ludwig Troost si Leonhard Gall. Copacii au fost taiati si piata a fost pavata in intregime devenind “Acropola Germana” a asa numitei “Capitale a Miscarii”, cum era supranumit Munchenul. In apropiere, in actuala cladire a unui colegiu de muzica, fosta “Cladire a Furerului”, s-a semnat faimosul Tratat de la Munchen in 1938.
Azi piata si-a recapatat grandoarea antica si functia de sanctuar al artei si culturii.
Karolinplatz desenata de Karl von Fischer in forma stelata, inspirata de Place d’Etoile din Paris, a fost construita in 1809. Obeliscul din mijloc este ridicat in 1833 in onoarea celor 30000 de soldati din Bavaria care au cazut in campania lui Napoleon impotriva rusilor in 1812. Turnat din metalul provenit din tunuri topite, obeliscul are o inaltime de 29 de metri si a fost desenat de arh. lui Ludwig I, Leon von Klenze, mare iubitor al arhitecturii Greciei Antice.
Centrul orasului se intinde intre cele trei porti de intrare medievale Karlstor, Isator, Sendlinger Tor si scuarul Odeonplatz. In fata impozantei gari Hauptbahnhof, cam la o statie de metrou, se deschide Karlsplatz cu o superba fantana construita in 1972. Karlstor, construit in 1285-1347, a servit ca poarta de vest a orasului pana in 1791, cand zidurile de aparare ale orasului au fost demolate din porunca printului Karl Theodor. Numai poarta a ramas fiind botezata dupa numele printului. Noul desen neo-baroc al pietei executat intre 1899 si 1902 de catre arh. Gabriel von Siedl, a incorporat Karlstor in desfasurare. Karlplatz – care in 1920 era cel mai aglomerat si circulat loc din Munchen, a devenit pietonala in 1972. Strazile Neuhauser si Kaufinger, pietonale si ele, conduc direct in inima orasului, in piata Marienplatz.
A doua zi de dimineata se cuvenea sa aduc omagiul acestui fermecator oras, facand o vizita apreciativa centrului vechi al orasului. Am luat metroul ce m-a lasat dupa doua statii, chiar in Marienplatz. Trenurile vin in statii in minutul anuntat pe tabel, fara gresala. In anumite statii esti obligat sa cobori din tren pe stanga, sa te urci pe dreapta, asa cum se anunta inainte de oprirea in statie a trenului. Nu faci asa, poti sa ai surpriza ca nu poti iesi din statie pentruca toate scarile rulante merg doar in jos.
Inca de la fundarea orasului in 1158 de catre Henry The Lion, Marienplatz a fost centrul comertului cu sare si grane. In aceasta piata se gasesc cateva obiective turistice importante.
Alte Rathaus (vechiul City Hall) constuit in 1470-80 a fost sute de ani punctul de atractie al centrului orasului, pana la constrctia noii primarii. Desenata de Jorg von Halspack, vechea cladirea gotica poseda la interior interesante volti si coloane specifice stilului. In ciuda nenumaratelor restaurari in spiritul vremurilor, ultima renovare din 1975 i-a redat vechea splendoare gotica.
Cladirea neogotica Neues Rathaus, a carei constructie a inceput in 1860 dupa desenele lui Georg von Hauberrisser (student arhitect in varsta de 24 ani care in zelul lui a desenat deasemenea interioarele si mobilierul, fatada si corpurile de iluminat interioare), constitue azi atractia principala a pietei. Cand clopotele ceasului din turn – Glockenspiel - bat ora 11 (si 5 pm), 32 de statuete ies si executa doua numere de reprezentatie: un dans medieval (Schäfflertanz) care celebreaza incetarea molimei de ciuma din sec 17, si o competitie, o intrecere intre nobili cu ocazia nuntii ducelui William V cu Renata von Lothringen.
In fata impozantei cladiri, se afla o coloana corintica de 12 m inaltime – Mariensäule, in varful careia este statuia Fecioarei Maria. Ridicata in 1638 de Maximilian I dupa ocuparea orasului Munchen de Gustav Adolf al Suediei, coloana multumeste Fecioarei pentru faptul ca orasul nu a fost distrus, iar molima de ciuma ce a facut 7000 de victime (o treime din oras) numai cu patru ani mai devreme, s-a oprit. La baza coloanei stau: leul - simbolul baroc pentru razboi, dragonul - simbolul foametei, sarpele - simbol al necredintei si balaurul - simbolul ciumei; heruvimii prezenti in alegorie, au adus victoria binelui asupra raului. Azi aceasta coloana foarte cunoscuta in oras, este loc de intalnire al turistilor cat si al localnicilor.
In partea opusa a pietei, troneaza biserica St. Peter, Peterskirche - cea mai veche din Munchen, care a trecut dea lungul vremurilor prin foc si razboaie si a fost reconstruita de cateva ori. Peste stilul romanesc original a fost grefat stilul gotic, ca in 1630 sa-i fie inlocuite turnurile gotice cu un turn cu lanterna si un acoperis in forma de cilindru, elemente baroce. Azi stilul baroc si gotic se imbina in constructia restaurata dupa cel de al doilea razboi mondial, terminata in 1954.
Intr-o zi clara de vara, de sus din turnul bisericii se pot vedea Alpii.
Nu departe, in estul bisericii se afla piata de alimente Viktualienmarkt. Fondata in 1807, era mai mult o piata de ierburi; s-a dezvoltat dea lungul timpului si a ajuns azi una din cele mai mari piete din Munchen; prezinta spre vanzare flori, vegetale, fructe, branzeturi, produse de panificatie si patiserie, carne si peste. Piata este flancata spre sud de cladirea in care se vindeau grane altadata, Schrannenhalle, contructie ce se aseamana cu Marche de la Madeleine din Paris.
Spre nordul pietii, se afla biserica Heiliggeistkirche, superba opera arhitecturala cu fresce rococo in interior si ornamente stuco relizate de fratii Asam. A functionat ca biserica a ospiciului Holy Ghost si a fost remodelata de Georg Ettenhofer intre 1724-30, cand primeste si un minunat turn cu lanterna in stilul specific Munchenului. Altarul este realizat de Nikolaus Stuber in 1730. Dupa demolarea ospiciului in 1885, Frantz Lowel ii adauga trei travei spre vest si ii construeste o impozanta fatada neo-baroca. Dupa distrugerile masive pe care le-a suferit in timpul razboiului, biserica a fost supusa lucrarilor de constructie si restaurare.
Mergand spre est pe strada Tor, lasand in urma magazine si berarii am ajuns in Isartorplatz. Cel mai bechi bastion de aparare construit in 1337, Isartor a fost renovat in 1833 de Friedrick von Gartner in forma foarte apropiata de cea initiala. Frescele pictate in 1835, reprezinta intoarcerea regelui Ludwig de Bavaria din batalia de la Ampfing in 1322.
Dupa o bine meritata pauza de pranz, m-am indreptat spre catedrala Frauenkirche, cea care reprezinta Munchenul pe aproape toate cartile postale.
Cum ploua din nou torential, m-am adapostit sub platanii batrani din fata bisericii, langa o superba fantana din roci si ciuperci cu palarii metalice. Biserica de un gotic auster, de o simetrie fara ostentatie, a fost construita de arh. Jorg von Halsbach in 1468. Are dimensiunile 109m x 43m. Turnurile terminate cu cupole in stil renastere, inalte de 99m, dateaza din 1525. Interiorul gotic, cu altare redesenate sub influenta baroca a sec. 18, uimeste prin inaltimea si ingustimea navei centrale. Cele doua randuri de coloane octogonale de 22 m inaltime, vazute din porticul de intrare, accentueaza senzatia de ingustime si inaltime a bisericii, dand chiar impresia ca aceasta, este formata numai din nava centrala, ferestrele navelor laterale fiind invizibile din acest punct de observatie.
Dand roata bisericii am iesit in Theatiner Street, si am mers pe aceasta eleganta strada calauzita de turlele unei biserici ce le vedeam in zare. Era Theatinekirche. Ploaia nu m-a lasat sa observ piata din fata bisericii, care s-a deschis deodata in fata mea. Surpriza mea a fost si mai mare cand, ajunsa in Odeonplatz
am privit la dreapta si am vazut o replica a Logiei dei Lanzi.
Odeonplatz desenata de arh. Leon von Klenze comisionat de Ludwig I in 1816, este o piata larga, generoasa, cu un pronuntat caracter italian renascentist. Pe latura de est este inchisa de Palatul Residenz, spre sud de Felderrnhalle, iar spre vest de biserica Theatinerkirche.
Strazile Ludwigstrasse si Briennerstrasse se taie in aceasta piata. Ludwigstrasse duce la Siegestor, un larg arc de triumf. Replica la Loggia dei Lanzi din Florenta, cladirea Feldherrnhalle conceputa in onoarea generalilor Bavariei, este desenata de Friedrich von Gärtner in 1841; este constituita din trei arce cu doi lei la intrare.
Residenz Palace este palatul de resedinta al monarhilor de Bavaria din cele mai vechi timpuri (1385-1918). Primii locatari ai acestui palat, ducele Stephan III (1373-1392) si Wilhelm IV (1508-1550), au adaugat noi camere palatului, cum de altfel au facut fiecare din cei ce au locuit aici. Asa se explica marea diversitate de stiluri a minunatului palat. Depinde din ce parte abordezi palatul caci, iti pare paladian, italian sau de stil renastere germana. Ca multe obiective actuale de interes turistic din oras, palatul a fost aproape in intregime distrus in timpul celui de al doilea razboi mondial. Restaurarea a inceput in 1945. Piesele de valuare au fost puse la adapost inainte ca palatul sa fie lovit de bombe si au fost aduse inapoi cand palatul si-a reluat functia de muzeu in 1958. Deoarece munca de restaurare continua, nici azi nu se viziteaza intreg palatul.
Sunt de remarcat aici Galeria Strabunilor, care detine portretele familiei Wittelsbach; Antiquarium - cu plafoanele pictate si zeci de fresce din sec. 16 si 17 pe pereti; camerele oficiale de stat - decorate in stil rococo de Effner si Cuvillies; Galeria Portelanurilor - in renovare pana in 2008; Capela, Teatrul Cuvillies si Tezaurul familiei de Wittelsbach cu giuvaerurile coroanei, diademe, obiecte in os si cristal de roca, pietre pretioase, insigne si ordine, servicii de masa pretioase etc. Tot in acest palat-muzeu, se gaseste o faimoasa colectie de arta egipteana.
Leon von Klenze a fost comisionat de Ludwig I pentru a desena piata Max-Joseph Platz, la sudul marelui palat. Pentruca regele Ludwig I sa aibe o frumoasa vedere de la ferestrele birourilor sale ce dadeau spre piata, Leon von Klenze a modificat fatada oficiului postal de vis-s-vis in stil italian florentin. In piata se gaseste cladirea Teatrului National al Bavariei, construita dupa planurile arh. Carl von Fischer intre 1811 si 1818. Arsa pana la temelii cinci ani mai tarziu, cladirea a fost restaurata in numai doi ani de Leon von Klentze in stilul neoclasic in care a fost initial conceputa. Scena teatrului este printre cele mai mari scene din lume, concurand-o pe cea a Scalei din Milano si pe cea a teatrului de Opera din Viena. Auditoriul poate acomoda 2100 de spectatori. In timpul lui Ludwig II, teatrul a fost gazda multor opere de Wagner, incepand cu “Tristan si Isolda”.
Theatinerkirche St. Kajetan - este construita in stil baroc italian de Agostino Barelli dupa biserica San Andrea del Valle din Roma, intre 1663 si1669 la ordinul Henriettei Adelaide de Savoy, sotia printului Elector Ferdinand Maria, ca multumire pentru nasterea unui print mostenitor, viitorul Maximillian II Emanuel. Magnificul dom baroc, inalt de 71 m, a fost terminat in 1690 de Enrico Zuccalli care a adugat bisericii si alte doua turnuri ce nu faceau parte din planul original. Fatadele actuale in stil rococo tarziu, dateaza din 1768, fiind construite de F. Cuvillies. Faisenberg a sculptat amvonul din lemn care si azi constitue cea mai de pret parte a mobilierului interior, ce iese in evidenta in comparatie cu piatra de culoare palida a interiorului. Maximillian II Emanuel va fi ingropat intr-o cripta in aceasta biserica. Cele doua turnuri, impreuna cu turnurile bisericii Frauenkirche si Peterkirche definesc cerul Munchenului.
Hofgarten - gradina magnifica comisionata de neobositul Maximilian I, se intinde la nordul palatului Residenz. Templul rotund al Dianei, Galeria cu fresce (autorul lor este Peter von Cornelius care a pictat scene si subiecte din istoria familiei regale a Bavariei), aleile minutios desenate, fac din aceasta gradina executata intre 1613-1617, o adevarata piesa de renastere. In pas cu vremea, gradina a suferit dea lungul timpului nenumarate modificari in spiritul timpului. Dupa razboiul al doilea mondial, fiind aproape in totalitate distrusa, a fost redesenata si replantata.
Seara la hotel am constatat ca toata Germania este sub ploaie, nu numai Bavaria. Ce va fi maine, ma intreb, pentruca am in program vizitarea Parcului Olimpic?
Intr-adevar, a doua zi de dimineata ploua. Schimbarea de program era iminenta. M-am hotarat la ceva mai…domestic. Cu tramvaiul 17 de la gara Hauptbahnhof am ajuns usor in Neuhausenburg unde se afla domeniul palatului Nymphenburg.
Nymphenburg.
Desigur palatul, cu parterurile sale de flori si oglizi de apa, cu Marele Canal ce pleaca din axa cladirii, ne aminteste de Versailles; fatada este ceva mai lunga, cu un aer pronuntat de grandoare. Nymphenburg a constituit resedinta de vara a printilor casei de Wittelsbach. Faptul ca acest palat a fost construit in mai multe etape intre 1664 si 1739 se vede mai ales in interiorul cladirii. Faimosii arhitecti tocmiti de suveranii Bavariei, arh. Barelli, Zucalli, Viscardi si-au lasat amprenta pe aceasta opera de arta. Holul de piatra, cu plafonul de Zimmermann si detalii in stuco desenate de Cuvillies, Sala de receptii si Galeria Frumoaselor, cu portrete de domnisoare din inalta societate (36 portrete executate de pictorul Josef Stieler la comanda lui Ludwig I) sunt de vazut inainte de toate.
Calestile colectiei Printului Elector Maximillian I, dorm in aripa din stanga a palatului; pe pereti sunt scene de vanatoare si picturi reprezentand caii preferati ai printilor de Wittelsbach. Se gasesc aici: caleasca pe care a folosit-o la incoronare Karl Albert (1740), doua calesti din sec 19 decorate de sculptorul local Ludwig von Schwanthaler (supranumit si “tatal Bavariei”), precum si cateva exemplare folosite de regele Ludwig II.
Tot in aceasta aripa se afla o superba expozitie de portelanuri si servicii de masa.
Am lasat la urma parcul castelului; acest organism insufletit in ivizibilitatea lui, parcul desenat in stil englez si francez. In 1701 parcul a fost largit si infrumusetat de Carbonet si Girard, elevi ai marelui Le Notre al carui nume este legat de mai toate parcurile si gradinile franceze. Pe o zi de ploaie, asa cum era cea in care l-am vizitat eu, parcul era fermecator; zgomotul ploitii ce se cernea monoton cat si cantecele pasarelelor ce se incumetau sa se iteasca din adapostul lor, frunzisul copacilor - mai proaspat, mai verde sub ploaie, apa canalului ce trecea prin parc – gazda a cardurilor de rate ce nu conteneau sa aterizeze - probabil ca se daduse o alarama la peste - ar fi putut fermeca orice alergator ce-si facea turul zilnic de jogging, cat si orice turist care, nu destul de grabit ar fi cedat invitatiei portilor deschise.
In adancul parcului este Amalienburgul, o alta bijuterie cu care calatorul perseverent este rasplatit, tocmai cand disperat se intraba cat de departe a patruns in parc si cat ii va lua sa se intoarca.
La intrare, parte din décor, statea un domn batran, in redingota, cu parul strans la spare intr-o codita; studia ceva intr-o carte enorma. Era extrem de ocupat; nici nu a atins biletul meu de intrare, m-a salutat scurt din cap si si-a reluat studiul. Probabil ca era un stra-stranepot al vechilor propietari si studia o ramura uitata a familiei, ramura din care facea poate si el parte.
Cunoscut ca Palat de Vanatoare, acest giuvaer de arhitectura rococo-german a fost desenat de arhitectul curtii Francois de Cuvillies (1734-39), constituind cadoul printului Karl Albert sotiei sale, Maria Amalia. La interior Sala Oglinzilor (autor Zimmermann) cu scene de vanatoare setate in stuco argintiu si bleu si bucataria cu o ceramica alba/albastra de Delft cu desene delicate, sunt de remarcat. Tot in acest parc se gaseste cladirea numita Palmenhaus, o braserie cu plante exotice (ca si preturile consumatiei). In aceasta cladire se tin adesea mitinguri de afaceri, dar se poate lua si un “brunch” romantic.
Pagodenburg, pavilion construit dupa Pagoda din Istambul (1716-17), se afla deasemenea in parcul palatului. Fatada pavilionului este in stil rococo francez, dar interiorul este decorat in stil chinezesc, la moda in acel timp cand Jasef Effner a fost comisionat de Max Emanuel pentru constructie.
Badenburg, palatelul ce ascunde o baie interioara incalzita, una din primele in Europa, este construit in 1719-21 de Josef Effner; are doua etaje si contine facilitati pentru curtea lui Max Joseph. De remarcat holul de intrare ornamentat cu fructe si scoici in stuco si plafonul cu picturi de J. Amigoni cu subiect 'Apollo in carul Soarelui". Iesind din palat prin largile usi de sticla frantuzesti, oglinda lacului mi-a parut in fata. La apropierea mea, gastele si lebedele se lasau in apa, alunecand greoaie de pe malul inverzit. Mi-am inchipuit o clipa eleganta curte, doamne inmanusate, cu umbrelute roz de soare, chicotind si miscandu-si capsoarele cu palarioare cu pene asortate la toalete…Am suras si am dat ocol palatului, caci un latrat de caine m-a intrigat. Nu intalnisem tipenie de om in aceast parc, de la intrare pana acum…prin iarba inalta, culcata de vant, venea ceva innotand…era un jucaus baset, pe care stapana lui, o doamna locala incaltata cu gumari grosi si ciorapi de lana, il astepta la marginea tarlalei. O poza as fi putut face, dar totul se petrecea cu repeziciune …si apoi, oamenii sunt foarte mandri pe aceste pamanturi; doamna s-ar fi putut supara considerand ca ma insinuez in mometul ei de repaos. M-am intors spre padurea din care venisem si am luat drumul de intoarcere. Ploaia se mai ostoise si o geana de lumina promitea o dupaamiaza buna de plimbare in oras.
Am revenit cu tramvaiul 17 in oras, am mancat la braseria din colt, langa hotelul meu, apoi am mers sus si m-am odihnit putin, timp in care mi-am fixat ideile, imaginile si impresiile. Am pornit-o apoi in cautarea Vilei Stuck. Am urmarit de data aceasta Bayerstrasse pana in Karlsplatz, apoi pe Oscar von Miller in continuare am cotit la dreapta pe Von der Tann Strasse. Am lasat pe dreapata Cancelaria Bavariei ce troneaza la sfarsitul gradinilor Hofgarten. Cladirea a fost terminata in 1992 dupa lungi deliberari ce au dus la construirea a doua aripi de sticla, cate una de fiecare parte a sectiei centrale inalte de 32 metri, construita in 1905 de Ludwig Mellinger si restaurata in 1982. In noua varianta cladirea are o lungime de 194 de metri.
Pe Prinzregentenstrasse, imediat pe stanga trona Haus der Kunst, avand in spate Gradina Engleza (mi-am facut o nota pentru o vizita viitoare). Mai departe tot pe stanga, cladirea impozanta a Muzeului National al Bavariei mi-a atras atentia. Ma grabeam, minutele fugeau si eu nu stiam cat de departe este obiectivul meu. Iata ca am ajuns la Isar.
Frumosul pod peste Isar are in axa sa monumentul Friedensengel (Ingerul Pacii).
Orasul Munchen a construit in 1896-99, cu ocazia implinirii a 25 ani de la Tratatul de la Versailles incheiat in urma razboiului Franco-German din 1870 –71, acest monumen in varful Colinei lui Luitpold, pe o terasa superba, la care se ajunge urcand pe nenumarate trepte. Alegoria o reprezinta pe Atena, zeita intelepciunii dar si a razboiului, tinand in palma mainii stangi pe Nike, Zeita Victoriei. Din nefericire traficul mare de masini polueaza atmosfera si risipeste placerea de a urca pe trepte pana la baza statuii si a face poze. Am ocolit monumentul pe breteaua in panta ce revine in Prinzregentenstrasse si nu departe, am gasit Vila Stuck.
Frantz von Stuck (1863-1928), profesor la Academia de Arte din Munchen si unul din menbrii fondatori ai miscarii Secession, a construit la sfarsitul secolului 19, aceasta vila in Jurgendstil german cu influente italiene. La interior a decorat-o cu lambriuri, basoreliefuri, plafoane casetate, sculpturi si mobilier executate in mare parte de el. Doua tablouri ale artistului, “The guardian of the Paradise” si “The Sun” fac parte si ele din frumosul interior. Azi casa este muzeu si gazduieste diverse expozitii temporare.
Obosita am luat tramvaiul 18 care m-a dus catre hotel. Asezata pe scaun am putut sa admir inca o data Isarul si sa invidiez pe cei ce se plimbau, in lumina crepusculara, pe malurile lui inverzite. Deutsches Museum trona pe insula lui din mijlocul Isarului. Vestitul muzeu trateaza toate domeniile stiintifice si tehnice de la inceputurile descoperirilor pana in timpurile noastre.
Ce se mai intampla in lume? Crainicul vorbeste la televizor despre criza financiara americana.
Tot mai multe animale sunt sacrificate in Marea Britanie: bovinele sunt contaminate cu febra aftoasa al carei virus a fost scapat dintr-un laborator. Greva mecanicilor de trenuri in Germania este pe terminate si nu a dus la mari rezultate pentru muncitori. In Piata Catedralei Notre-Dame din Paris, 2000 de oameni au venit sa-i aduca un ultim omagiu Cardinalul Lustiger.
M-am odihnit si a doua zi am pornit catre locul de intalnire pentru excursia la Neuschwanstein Schloss.
S-a plecat din fata garii Hauptbahnof cu autocarul. Prima oprire a fost la iubita resedinta a excentricului print Ludwig II, Linderhof Schloss. Ascuns in padurea adanca a zonei Amergau Alps, sta castelul construit intre 1869 si 1879, in stil renastere italiana tarzie si baroc. Destul de incarcat pe dinafara, inauntru este de o mare eleganta. Desigur, cand am ajuns noi, cei doi minunati pauni de Sevres nu erau scosi afara, caci regele nu era acasa. Ghida ne-a luat in primire si ne-a initiat in subtilitatile castelului. Am admirat nu numai dragostea nefericitului print pentru frumos, pentru detaliu si lucrarea bine facuta de mestesugari prieceputi si talentati, dar si interesul lui in cele mai inaintate descoperiri ale tehnicii timpului sau.
Masa ce poate fi coborata in subsol pentru a fi pregatita de cina fara ca valetii sa apara in prezenta regelui, semineul care incalzea local desi palatul avea incalzire centrala, sala oglinzilor in care te vezi ca intr-o feerie …la nesfarsit, comunicarea directa a aprtamentului regal cu Grota, vederea bazinelor, cascadei direct din apt. regale la prima ora a diminetii cand printul isi arunca privirea prin ferstra, totul este gandit de un adevarat inginer si artist. Odata in plus aceste terase la care se ajunge pe scari monumntale impodobite de flori, statui si fantani arteziene, ne uimesc prin contrastul lor cu zona impadurita a dealurilor. Pe ultima terasa troneaza Templul lui Venus. Copacii mari, pe care noi ii credem “de acolo” sunt plantati cu pricepere de peisagist de catre Karl von Effner, raspunzator pentru intreaga gradina. Spre est si vest mesteceni, merisor turcesc, chiparosi – tunsi in forme piramidale, se proiecteaza pe un fundal de pini si brazi rosii, esente locale.
M-am intrebat: oare rgele Ludwig II nu era prea inaintat pentru vremea lui, fapt pentru care a fost considerat deranjat mintal? Daca ar fi dus razboaie de cucerire in care sa goleasca visteriile tarii, paote ca ar fi fost considerat normal, un erou national chiar. Trebuia sa ne grabim la autocar desi, am fi stat mai mult in aceste locuri de basm.
Urmatorul popas a fost Oderammergau, un micut oras de mestesugari, tipic orasel german curat si frumos. Flori se vedeau la toate balcoanele iar unde nu erau balcoane, se gasise un mijloc de a le agata cumva pentru a infrumuseta fatada. Magazine de artizanat si mici restaurante ce serveau traditionala varza cu carnati si frisca bavareza, erau la tot pasul. Nu mi-am cumparat nici halba mare, incrustata, cu scene bavareze, nici costumul tirolez, cu bluzita alba si sarafan rosu cu negru: unde sa fi pus toate aceste minuni, bagajul meu era asa de mic!
Am pornit catre telul final, Neuschwanstein Castle. Ascuns in munti, agatat intre stanci, avand de o parte munte de cealalta campia intinsa a Bavariei, castelul nu te lasa sa-i vezi frumusetea decat daca pasesti inauntrul lui. Dupa ce astepti pe terasa sa larga, cu vedere catre un pas montan periculos (trecatoarea Polaten spre Marienbrucke), intri exact la ora scrisa pe biletul ce trebuie trecut prin masina, bilet frumos ilustrat cu poza castelului din parcul de distractii Disney. Oare noi toti, nu de acolo stim acest castel fara a-i cunoaste adevaratul nume? Un ghid tanar cu ochii albastrii ne-a luat in primire si ne-a transportat, dupa ce a inchis portile pe unde am intrat, intr-o tara de vis. Iti venea sa te asezi jos la fiecare pas si sa plangi: sa plangi de emotie la vedearea privelistilor ce ti se desfasurau in fata ochilor cand iti aruncai privirea furisa prin ferestrele castelului, la vederea frumusetii interiorului si varietatii stilurilor, sa plangi soarta printului si neputinta lui de a se face inteles de oameni, nesansa lui de a muri fara sa-si vada visurile implinite…dar nu, ghidul nostru ne mana din urma si vorbea, vorbea…nu era timp de visat, de chemat umbrele vechi ce bantuie inca prin castel. Imi inchipuiam cum printul nerabdator, care daduse de fundul visteriei, urmarea febril prin luneta instalata pe una din terasele de la Hohenschwangau (castelul tatalui sau din vale), inaintarea lucrarilor la Neuschwanstein.
Sala Tronului in stil romanesc, dormitorul mic al printului in care fiecare obiect aminteste de epoca lui LouisXIV, Gradina de iarna de la etajul 3, Maretul Hall (Sangersaal) de la et. 4, constituite ca décor pentru operele lui Wagner (Tannhauser si Lohengrin -Wagner nu a stat nici odata la acest castel) sunt numai cateva exemple a lucrurilor ce le poti vedea in castel. Castelul are apa curenta trasa de la un izvor din munte, are toalete cu apa in rezervor, are sistem de incalzire centrala, apa fierbinte, elevatoare ce aduceau mancarea din bucatarie, un sistem special de prajit carnea de vitel si alte inaintate instalatii.
Visatorul print a locuit in acest castel, in total 170 de zile. Aici a aflat in 10 iunie 1886 ca fost deposedat de tron. Triei zile mai tarziu si-a gasit moartea in lacul de langa Munchen. Gurile rele spun ca printul ar fi voit ca dupa moartea lui, toate resedintele lui sa fie distruse, nimeni sa nu le mai poata locui vreodata. Dezolati ne-am intors prin padurea superba. Clopoteii cailor de tractiune ai trasurilor ce faceau naveta sus-jos-sus la Neuschwanstein ne avertizau dar, adanciti in gandurile noastre nu vedeam primejdia. Incet incet am ajuns la autocar si, instalati in locurile primitoare ne-am pus pe depanat amintiri din aceasta superba zi petrecuta afara din oras. Ghidul nostru, un tanar german foarte bun vorbitor al limbii engleze, a incercat sa ne dispuna un pic povestindu-ne anecdote locale; cand ne-am apropiat de Munchen subiectul a fost berea. Ne-a spus povestea berii Augustiner care, din bautura facuta de calugari numai pentru a fi bauta in posturi, ca fiind hranitoare, a ajuns bautura nationala.
Debarcata la gara Hauptbahnof, dupa ce mi-am luat ramas bun de la noii prieteni facuti in excursie, cu un sandwich si o bere Augustiner Edelstoff, am mers la hotel. Voiam sa scriu in caietul meu impresiile proaspete din calatoria facuta.
Desigur am deschis televizorul; am aflat ca Big Ben in Londra, a fost oprit pentru intretinere o luna; M-me Cecilia Sarkozy nu si-a insotit barbatul in vizita in America, iar naveta trimisa in spatiu de americani are cateva placute din carcasa exterioara, stricate.
Sambata. O noua dimineata. Nimic nou. Ploua. Planurile mele sunt total zdruncinate. Cu atat mai rau; voi vedea unde voi ajunge azi, caci mai am atatea de vazut. Pasii ma duc catre statia de metrou; iau trenul pe linia U4 catre Odeonplatz. De aici merg pe jos pe Ludwigstrasse spre nord, spre cartierul Universitatii. Ludwigstrasse face legatura intre Feldherrnhalle (Odeonplatz) si Siegestor, triplul arc in stil romanesc construit in 1843-52 dupa desenul lui F. Gartner, replica a Portii lui Constantin din Roma. Pe partea dreapta a bulevardului se afla Biserica St. Ludwig, construita in 1829-44 in stil romano bizantin de Friedrich Gartner. Regele Ludwig I si-a dorit o biserica pe acesta noua artera stradala, o biserica ce avea sa indeplineasca dublu rol: biserica de parohie si a universitatii. In interior, printre frescele monumentale pictate de Peter von Cornelius, se afla una din cele mai mari fresce pictate vreo data in lume, o copie dupa fresca lui Michelangelo “Jungstes Gericht” din Roma.
Ludwig Maximilians Universitat in Munchen (LMU) a fost fondata de Ludwig the Rich in Ingolstadt in 1472, mutata la Landshut in 1802, ca in 1826 sa fie mutata din nou in Munich (Colegiul Iesuit). Masiva cladire a Unversitatii, de stil renascentist, proiect al arh. R.Gartner, nu v-a fi terminata decat in 1840. Este cea mai mare universitate din Germania, cu aproape 60000 de studenti in 20 de facultati. Printre absolventii acestei universitati se numara figuri de renume in toate domeniile stiintelor si artelor. Amintim pe Max Plank – fondatorul teoriei quantum mecanics si care a primit Premiul Nobel in 1918 si actualul papa Benedict XVI. Doctorul Frankenstein se pare ca a invatat tot aici.
M-am intors pe Ludwigstrasse si am cotit in stanga, pe Von der Tannstrasse cu directia muzeul Haus der Kunst, Prinzregentenstrasse nr 1. Cladirea a fost construita intre 1934-37 dupa planurile arh. Paul Ludwig Troost ca monument de propaganda al celui de al treilea Reich (prima cladire de acest gen). Azi gazduieste expozitii temporare. Dupa o vizita scurta aici, am intrat in gradina de alaturi.
Englischer Garten m-a transportat instantaneu in Londra. Ploaia, care de dimineata ma indispusese, devenise acum un potrivit fundal de peisaj. Am mers, mers si mers pe aleile ce se ondulau, se indepartau una de alta ca sa se apropie din nou. Am ajuns la o cascada, am trecut un pod, si un alt pod cu minunate balustrade de fier forjat; in fata mea a aparut deodata Monopteros - monument in stil clasic grec desenat de Leo von Klenze, ridicat in 1836 pe un mic deal rezultat din materialele de constructie ramase de la palatul Residenz. Gradina Engleza este un parc urban fondat in 1789 de Benjamin Thompson (Contele Rumford). Are o suprafata de 3.7 km², fiind unul din cele mai mari parcuri urbane din lume (mai mare decat Central Park, New York si mai mic decat Phoenix Park, Dublin, care trece drept cel mai mare din Europa).
Ploua destul de tare. Mi-am deschis umbrela; in fata mea, trei umbrele negre sustinute de trei maini nevazute, se indepartau. Mai iuti de picior decat mine, cei trei tineri posesori ai celor trei umbrele, s-au urcat pe delutul unde trona monumentul. Am renuntat la monument si m-am grabit catre urmatorul obiectiv, incercand sa le iau inainte. Am ajuns la Pagoda Chinezeasca (26m H) costruita de arh. militar Joseph Frey von Johann Baptist Lechner dupa Marea Pagoda a Gradinii Botanice din Londra.
M-am odihnit sub pagoda cu o halba de bere in fata, pe una din bancile lungi din aceasta gradina-restaurant, a doua in Munchen ca marime. Mi-am spus ca voi face poze mai tarziu, sperand ca va sta ploaia. In fine m-am ridicat dar, in fata pagodei se aflau cei trei tineri care-si faceu multime de poze unul altuia.
M-am adaptat situatiei, pagoda neagra, ziua inchisa, ploia ce nu contenea si cele trei umbrele negre au facut un frumos subiect cu o nota originala pentru pozele mele.
Pornita in cautarea autobuzului, regretam ca obosita cum eram, nu am putut parcurge toata gradina. Autobusul 54 ce trecea chiar prin mijlocul parcului, m-a dus intr-o piata de unde am luat tramvaiul 18 pana la hotel.
Pauza de pranz; dupa amiza m-am plimbat prin magazine.
Am dat o fuga mai intai pana la biserica St. Paulkirche. Acelas arhitect care a desenat si construit cladirea primariei, Raathaus in Marienplatz, Georg von Hauberrisser este responsabil si pentru aceasta impozanta neo gotica biserica, inceputa in 1896 si terminata in 1906. Interiorul nu a fost terminat pana in 1914. Vitraliile, distruse in ultimul razboi mondial, au fost inlocuite cu altele, moderene.
Dar ce impresioneaza la aceasta biserica, este volumul, spatiul ce se deschide cand intri in catedrala. Gama scazuta de ornamente nu deranjaza, dimpotriva, te lasa sa admiri nervurile de intretaiere ale navelor plafonului si eleganta coloanelor din care pornesc. O superba Pieta, luminata de razele oblice ale soarelui ce ocolea pe partea de sud biserica, trona in dreapta intrarii de vest.
Am mers apoi pe Ladwehstrasse pana la Sonnenstrasse, apoi am traversat catre Karlsplatz si am intrat prin magazine pe Neuhauserstrasse. Cum nu departe era St. Michaelkirche, cea mai mare biserica de stil renastere costruita in nordul Alpilor (1583-1587) de Ducele Wilhelm V, de Bavaria, i-am facut o vizita si ei. Avand ca model biserica Il Gesu (Roma), bolta cilindrica a bisericii cu o deschidere de 20m, a fost la un moment dat a doua in lume dupa Sf. Petru din Roma. Largita si reconstruita mai tarziu, 1590-1597, biserica a primit zona corului si un transept nou. Frederich Sustris care a executat lucrarile, este raspunzator si pentru superbul altar baroc, ce se ridica pe trei etaje, reprezentand Sf. Michael in lupta cu Raul. Dupa razboi, biserica a fost reconstruiata (1946-48). Restaurarea altarului si a ornamentelor interioare in stuco, a fost terminata tarziu, in 1983.
Fatada baroca a bisericii, are mai multe nivele: la primul, intre magnificele intrari se afla nisa Sf. Michael omorand balaurul - statuie de Hubert Gerhard; nivelele superioare adapostesc in nise statui ale ducilor casei de Wittelsbach, care au jucat un rol important in raspandirea crestinismului pe pamantul Bavariei. In cripta bisericii se odihnesc Wiliam V, Maximillian I, regii Ludwig II si Otto II de Bavaria, printul Eugene de Beauharnais.
Am continuat cu magazinele pana cand, obosita de atata eleganta a minunatelor genti de piele, pantofi, cizme si costume, m-am ratacit pe o stradela laterala si am ajuns la minunata biserica Asam, dedicata lui St. John of Nepomuk, numita si Asamkirche. Departe de a fi strangulata de cladirile din imprejurimi, biserica construita intre 1733-46 de fratii Cosma Damian (pictor si arhitect) si Egid Quirin Asam (arhitect si mester in stucco), se incadreaza placut in cartierul rezidential de inalt standard.
Fratii Asam au cumparat (1729-33) patru case pe aceasta strada comerciala, Sendlinger Strasse. Una a devenit locuinta lor, doua au fost dedicate bisericii si a patra a devenit casa preotului.
Trecannd prin vestibulul bisericii, vizitatorul este socat de decorurile bogate de teatru decadent baroc dar si de aerul mistic, de grota ce il are biserica. Lumina, decoratia, dimensiunile bisericii se completeaza in mod fericit contribuind la maretia lacasului. Cea mai importanta piesa a interiorului este inaltul altar inchis de patru coloane rasucite. In altar este figura Sf. Nepomuk din ceara, sub sticla. Pe cornisa deasupra altarului este Tatal ceresc, aplecat peste fiul sau Isus, crucificat.
Biserica a fost restaurata intre 1975-82 la inaltul nivel initial al frescelor rococo, picturilor si mobilierului interior. Pentru a beneficia de intreaga splendoare a interiorului, biserica trebuie vizitata la o ora matinala.
Dis de dimineata, fiind duminica, mi-am pus in gand sa vizitez biserica moderna, de sticla Herz-Jesu-Kirche, in Neuhausen. Am luat binecunoscutul tramvai 17 si am coborat nu departe de Lachnerstrasse. Pe o strada minunata, rezidentiala, cu copaci destul de batrani ca sa dea o umbra binemeritata trecatorului, la nr 8, trona biserica de sticla. Din nefericire nu se deschisese inca.
Ridicata pe locul unei vechi biserici ce a ars, Hertz-Jesu-Kirche a fost terminata in nov. 2000, numai la sase ani dupa devastatorul foc.
Arhitectii munchenezi Allmann, Sattler si Wappner au conceput aceasta biserica din doua volume distincte: un paralelipiped de sticla exterior ce inchide un alt paralelipiped mai mic, confectionat din lemn usor, in panouri de jaluzele. Accesul se face prin doua usi monumentale (9x14.5m) operate mecanic, acoperite cu panouri de sticla ce se potrivesc cu restul cladirii. Pe cat de simpla si moderna pare din exterior, pe atat de maiestrit desenata este in toate detaliile sale, aceasta biserica. Peretii cortina exteriori au o opacitate gradata care permite ochilului sa vada din interior dar pastreaza natura sacra a serviciului religios. Pardoseala interioara din calcar, ce se ridica numai cu o treapta in zona altarului, lasand impresia de continuitate inca de la intrarea in biserica. Mobilierul interior este de o simplitate si functionalitate aduse la perfectie. Stranele pot sa fie transformate cu ajutorul unui simplu mecanism care coboara spatarele.
Spatiul interior este creat prin modularea luminii de catre 2000 de panouri de lemn usor, astfel manevrate incat creste treptat pe masura ce vizitatorul se apropie de altar. In timpul zilei, peretii cortina capteaza lumina si caldura soarelui, pe care o elibereaza noaptea, cand monumentul devine, prin rasucirea unui buton, centrul de atractie al intregii zone invecinate.
M-am intors cu metroul pana la Koningsplatz si am luat pe rand cele cinci muzee din zona pe care nu le vizitasem inca. Antikensammlung, Gliptotheka, au fost primele. Dupa o pauza la pranz am continuat cu vizita la Alte Pinakotek, Nue Pinakothek si Pinakothek del Moderne.
Neue Pinakothek cu cele cca 4000 de picturi, in mare parte arta sec 19, ofera o vedere de ansamblu asupra artei europene clasica pana la “art nouveau’. Fondatorul muzeului a fost regele Ludwig I al Bavariei, care in 1853 a deschis muzeul, construit pentru a gazdui colectia lui privata de lucrari realizate de artisti contemporani. Un muzeu nou a fost deschis in 1981, desenat de arhitectul Alexander von Branca. Colectia s-a extins prin cumparari si donatii asa incat azi, acest muzeu detine cea mai importanta colectie de arta a sec 19 din lume.
Pinakothek der Moderne s-a deschis in 2000 si detine o impresionanta colectie de arta a sec 20 si 21. Muzeul acopera patru domenii de arta: arta, grafica, arhitectura si design. O gama de miscari si curente in arta sunt ilustrate in acest muzeu. Astfel arta moderna asa zisa a anilor 50, (1950-60), arta contemporana, expozitii de fotografie sunt mereu in expunere. Lucrari de Matisse, Lovis Corinth si Oskar Kokoschka, aduse din Haus der Kunst, au constituit nucleul unei colectii ce s-a extins apoi prin adaugarea grupului Beckmanns si a altor modernisti. Artistii recenti sunt representati de Baselitz, Polke si Palermo. Instalatii de dimensiunile unei camere de Bill Viola si Joseph Beuys pot fi vazute la primul etaj al muzeului.
Colectia de design a muzeului Neue Sammlung a fost fundata in 1907 si a fost vizitabila din 1952. Azi, bogata in exponate – cca 60000 – este una din cele mai mari cu specializarea in desen industrial.
Muzeul de arhitectura ce face parte din Pinakothek der Moderne cuprinde 350,000 desene de 700 arhitecti, 100,000 fotografii si 500 de machete ilustrand dezvoltarea arhitecturii din sec. 16 pana in timpul nostru. Aceasta colectie a fost initial a Universitatii tehnice; mutandu-se aici si extinzandu-se a incetat sa fie obiect rezervat nuami specialistilor.
Pentru turistul neavizat, cladirea muzeului Alte Pinakothek pare nereparata. Intentia a fost ca partile atinse de bombardamentul din al doilea razboi mondial sa fie marcate de caramida lasata aparenta. Astfel galeria refacuta in 1957 de Hans Döllgast poarta aceste “rani”. Cladirea a fost construita de arhitectul Leo von Klenze, la cererea lui Ludwig I, ultimul mare colectionar al fam Wittelsbach. A fost deschis in 1836 si imediat a devenit un exemplu de muzeu clasic. Sunt in expozitie cca 800 de picturi din sec. 14 pana in sec. 18. Pictura olandeza este reprezentata de opere inca de la inceputurile ei, de pictori ca: Rogier van der Weyden si Dieric Bouts. La fel si pictura germana. Autoportretul faimos al lui Albrecht Durer, datat din 1500 si cei “Patru Apostoli”, cat si capodopere de Lucas Cranach si Altdorfer sunt gasite de amatorul de arta in acest muzeu. Flamanzii - Rubens, Van Dyck, Jordens nu lipsesc ca si prima pictura a lui Raphael adusa in Germania - “Canigani Holy Family”. Gasim aici numeroase picturi de Titian and Tintoretto, Rembrandt and Frans Hals, Murillo and Velasquez, Chardin si Boucher.
Antikensammlung - Georg Friedrich Ziebland a construit aceasta cladire in 1838 - 1848. Azi este gazda colectiei antice de stat. La inceput cladirea a servit pentru expozitii de arta, apoi expozitii industriale, si casa reprezentative a Miscarii Secession din Munchen. Din 1919 pana in 1939 a fost Galeria de Stat. Pe frontonul triunghiular se poate vedea sculptura lui Ludwig von Schwanthaler (about 1830) reprezentand Bavaria ca protectoare a artelor. Muzeul detine o bogata colectie de vase miceniene, bronzuri, ceramica, bijuterii din aur, sticla, teracota.
Glyptothek, ce face parte din complexul Königsplatz este proiectul arhitectilor Karl von Fischer si Leon von Klenze in 1815, la comanda regelui Ludwig I. Fresce colorate si stucaturi impodobeau peretii muzeului, executate de Peter von Cornelius si Wilhelm von Kaulbach.
In cativa ani, intre 1806 si1830 (anul de deschidere al muzeului), Ludwig I a completat una din cele mai faimoase colectii de sculpturi grecesti si romane. Printre exponate se afla: “Medusa” lui Rondanini, “Faunul” lui Barberini cat si statui din templul din Aegina. Colectia nu a suferit in al doilea razboi dar frescele au fost distruse. Muzeul a fost redeschis in forma actuala in 1972.
Dupa o odihna scurta si o gustare am vrut sa mai vad o data Sendinger-Torplatz. Din Karlsplatz, pe Sonnenstrasse am admirat vitrinele frumos aranjate si, pe nesimtite m-am trezit in scuarul plin de flori de vis-à-vis de Sendinger Tor. Putin mai sus, am luat-o la dreapta pe Blumenstrasse; am mers pe Thalkirchner Str privind casele cu frontoane baroce si cafenelele pline de localnici la aceasta ora a serii; am ajuns pe nesimtite la cimitirul Sud Friedhof.
O frumoasa si veche biserica, St. Stephen m-a intampinat. Am citit panoul de la intrare: cimitirul se inchidea la ora sapte. Era aproape sapte. Am fotografiat planul cimitirului expus intr-o vitrina de sticla si am intrat. Departe de a fi pustiu, pe aleile cimitirului se plimbau mame cu copii mici in carucior iar pe banci sedeau tineri indragostiti. Soarele, scapatand lumina frumos aceasta oaza de verdeata si liniste, ramasa ca prin minune neatinsa in mijlocul orasului zgomotos. Am patruns mai adanc pe aleile parcului si am cautat din privire pe cel ce trebuia sa anunte inchiderea: nu era. Am mai zabovit putin si apoi am iesit pe o poarta laterala si m-am indreptat catre hotelului meu. In drum, aveam de trecut prin doua piete cu nume mari: Goetheplatz si Beethovenplatz, dupa aceea, cu o cina binemeritata am incheiat seara.
Acum, cand scriu si revad pozele, observ ca in acest cimitir se odihneste vestitul arhitect Leon von Klenze, iubitorul arhitecturii clasice, care a infrumusetat orasul cu atatea cladiri.
Cunoscut sub numele de Marea Bavariei, Lacul Chiemsee este cel mai mare dintre lacurile provinciei, avnd o suprafata de 82km p. Asezat la poalele Alpilor bavarezi, in bazinul creat de ghetari in epoca glaciara. Lacul are cateva insule dintre care doua merita vizitate: Herreninsel (Insula Domnilor) si Fraueninsel (Insula Doamnelor). Vaporase transporta turistii intre aceste insule.
Pe insula Herreninsel se afla castelul lui Ludwig II, care a luat drept model Palatul Versailles la constructia superbului sau castel, niciodata terminat din lipsa de fonduri. Vizita facuta la Versailles in 1867 l-a coplesit si i-a trezit o adanca admiratie pentru “Regele Soare”. Tanarul rege Ludwig II, a cumparat intreaga insula Herreninsel in 1873, la cererea localnicilor, pentru a o salva de deforestare si a inceput constructia castelului in 1878. (20 milioane marci s-au cheltuit in aceasta intreprindere, visteriile s-au golit dar castelul a ramas netermint). Regele Ludwig II, care a petrecut doar o saptamana in acest castel, nu si-a vazut visul implinit, murind relativ tanar.
Pentru a enumera numai cateva din frumusetile acestui castel, amintim Sala Oglinzilor – 98m lungime, care azi gazduieste concerte de muzica clasica; candelabre de cristal ce cantaresc cate 500kg fiecare, executate intr-o manufactura renumita de langa Viena; candelabrul de portelan de Meissen cu flori de o delicatete de nedescris care se gaseste in apartament regelui. Dormitorul regal este desenat in stil rococo francez, prevazut chiar si cu incalzire centrala si o masa ce putea fi coborata in bucatariile din subsol pentru a fi schimbate felurile de mancare. Castelul are si o baie interioara.
Peste tot se gasesc insemnele Casei de Bourbon, traditionala floare de crin. Gradinile in stil francez, cu statuile, fantanile arteziene si rondurile de flori fac parte integranta din acest elegant ansamblu arhitectural. Urmatoarea escala a fost Feaueninsel, o insula de vis unde se gaseste o veche manastire benedictina. Micuta insula de pescari este resedinta de vara a localnicilor instariti. Casele, micile hotele, plajele, sunt imfrumusetate de flori si arbusti decorativi. O insula de vis, ce poate fi parcursa in 45 minute si imortalizata pe pelicula.
M-am intors trista la hotel: a doua zi plecam. Pentru a ma dispune putin am inceput sa-mi fac planul pentru viitoarea vizita la Munchen. Mai aveam de vazut o multime de lucruri: parcul sportiv, complexul BMW, cateva biserici, de mers la un spectacol de opera la Teatrul National, de vizitat gradina botanica si partea de est si sud-est a orasului, care mi-au ramas necunoscute.
Cat despre economia si industria, activitatile tehnice ce se desfasoara in oras, am adaugat cateva randuri mai jos.
Orasul Munchen este sediul unor companii ca: Allianz (asigurari), AMD, BMW (industrie de masini), MAN AG (maufactura de masini unelete), Linde (gaze), MTU AeroEngins (manufacura de avioane), IBM Deutschland, Knorr-Bremse AG, Siemens AG (electronice), Philip Moris Deutschland, Edituri si Case de tiparit renumite (locul doi dupa New York). Nu lipsesc de aici intreprinderi de cercetare in biotehnologie si computere software. Munchen este al doilea dupa Frankfurt in lumea financiara. Studiourile de film Bavaria sunt localizate in Grunwald, o suburbie a Munchenului. Companii internationale ca Precision Plus, McDonald, Microsoft au ales acest oras pentru birourile lor centrale.
Vechiul motto al orasului: "Die Weltstadt mit Herz" - “The global city with a heart”, spune ca Munchen este si va fi apreciat ca un centru international pentru expozitii si targuri.
Aeroportul sau este al doilea in Germania dupa Frankfurt.
Domeniul distractiilor de noapte in Munchen nu este neglijat. Cu cele 6000 de locatii in oras si in special in nordul orasului in cartierul Schwabig – cartierul studentilor si artistilor, cu berariile traditionale (Hofbrauhaus – Marienplatz). Kultfabrik si Optimolwerke zone industriale vechi convertite in restaurante, cluburi-disco si baruri de noapte, Munchen ofera fiecarui localnic si turist posibilitati de distractie dupa gustul sau.
“What people build between each other is alive in terms of allegiances to family and community, simply being human together in the world – the architecture of the space between people comes beforethe architecture of the physical space around us. And the architecture between people makes the space around us ugly or beautiful.”
Pier Giorgio de Cicco
Orasul Munchen merita sa fie cercetat cu interes, cu dragoste si rabdare, cu perseverenta si buna voie. Numai astfel intram in atmosfera lui, il ghicim, invatam sa-l cunostem si sa-l iubim. In schimb el ne rasplateste cu gandurile noastre bune, cu buna noastra dispozitie, cu sentimentul nostru de bien etre.
Este nevoie sa aflam lucruri despre locuitorii lui si sa patrundem acea subtila geometrie ce leaga
fizicul de sufletesc. Oare nu locuitorii orasului constitue sufletul lui? De nici un folos nu ar fi toate muzeele si bogatiile din palatele vechi, fara sufletul celor ce le iubesc si care doresc sa le ofere spre cunoastere lumii intregi, cei ce le ingrijesc si le pastreaza pentru a face bucuria generatiilor viitoare. Toti oamenii, multi din ei neintalniti de noi dar care contribuie la bunul mers al vizitei noastre in orasul respectiv, merita gratitudinea noastra. Acest spatiu minunat – orasul - ne inconjoara cu caldura datorita acestor oameni care, opriti in fuga lor catre serviciu ne raspund cordial la o intrebare, facandu-ne sa ne simtim in siguranta, bine veniti, intr-un loc unde calcam pentru prima data.
Oare nu o spune si noul motto al orasului - "München mag dich" – “Munich loves you” - acest lucru?
Acestea erau gandurile ce le nutream in ultima dupa amiaza a vizitei mele in Munchen.
Mariana Popa,
Toronto, 17 Septembrie 2007
|
Mariana Popa, 9/18/2007 |
Contact: |
|
|
