Reintoarcere din vacanta : ‘Ochii Soarelui’
M-am intors din Romania la sfarsit de august cu un sentiment de rupere in doua, pe care-l resimt tot mai acut odata cu inaintarea in varsta.
Mi-a placut sa ma pregatesc de calatorie si mi-am planificat-o cu minutiozitate, am anticipat emotiile reintalnirii cu cei dragi,gustul painii de acasa si parfumurile branzeturilor proaspetre din halele pietelor, zarva si ritmul trepidant al strazilor,autobuzelor ,toate mi-au revenit in arhivele memoriei.La intoarcere mi-a fost insa ingrozitor de greu sa ma desprind de ‘jumatatea’ mea fizic -mentala si am inceput sa numar inapoi, sa desir timpul, sa-l readuc la momentele initiale . Mi-am prins in zvacnirea privirilor conturile casei, gardul, am deschis poarta, am imbratisat-o pe mama, am vazut in ochii ei rotirea pamantului, acoperisurile caselor din jur, culmilor semete ale Postavarului, turla imensa a bisericii apropiate.
Un fior de contemplatie mi l-a dat ca de obicei hornul inalt al brutariei vechi din oras,care adaposteste de generatii cuibul de berze
fidele ce revin in fiecare an cu precizie astronomica la matca.
A fost o vara arzatoare,incrancenat de torida, secetoasa si mai putin imbietoare pentru plimbari,dar cu bucurii marunte incoltind in cotidian.Mi-am dorit sa fiu cat mai mult alaturi de mama, sa-i simt dragostea revarsandu-se in flori , sa o ajut, sa reconstitui franturi de drumuri,sa ma opresc in recunoasterea oamenilor.
Cel mai coplesitor sentiment imi izvora spontan atunci, cand in mijlocul multimilor,autobuz ,strazi sau magazine, simteam priviri inflorind in zambete sau vorbe de recunoastere .
Ca totdeauna mi-a placut sa revad copiii nostri,sa-i mai aud fiindca mi-e un dor continuu de ei si de anii cand fusesem profesoara la Sacele.Nu de putine ori m-am intalnit cu fosti elevi ,care dupa ani m-au recunoscut cu placere, m-au surprins chiar cu bunavointa lor de a ma vizita la casa parinteasca si de a ma invita la casele lor.
Acolo, in orasul natal am avut senzatia intineririi, reconcilierii cu sinele si reversibilitatii timpului.
Dar sa nu spun doar de’ bune’, le-am vazut deopotriva pe cele ‘rele’,m-am enervat si extaziat la reactiile oamenilor, m-am incruntat sau am zambit firesc, cand a fost sa fie, am ras si plans ,toate in derulari de video clipuri inscrise in bagajele vacantei mele.
‘Clima s-a schimbat odata cu oamenii’ in Romania,asa mi s-a spus si intr-adevar am fost surprinsa de multe ori de neprevazut, indiferenta, ostilitate, dusmanie si invidie. Dar am fost binecuvantata pe de alta parte de tovarasia acelora care au ‘ramas oameni’ si ne-a facut placere sa gasim un timp comun pentru povestiri si rastalmaciri.
In fiecare zi imi faceam un jurnal mental al implinirilor si dezamagirilor ca sa stabilesc in final cat ‘cantareste’ sufletul la reintoacerea acasa,cat si-a adaugat la sine din coloritul muntilor,cat a asimilat din fluenta vorbelor romanesti si curgerea lina a raurilor.In pendulari de balanta, cu ridicari si coborasuri pentru echilibrare,’sufletul’ imi inregistra vibratiile…
O sa revin la doua popasuri care m-au tulburat mult si m-au facut sa reflectez la ‘nevoia de copilarie’.
Am fost in vizita la ‘Atelier Sacelean’,un coltisor mic,frumos amenajat intr-o incapere dintr-un liceu vechi. Am apreciat initiativele organizatoarei, o femeie tanara, plina de energie ,care a vrut sa-si daruiasca timpul si talentul copiilor foarte saraci si dezavantajati familial din zona.
Cristina Barsan a reusit sa coopereze si cu cativa voluntari din Anglia pentru un program social si realizarea unei taberi de vara ca sa ofere celor 50 de copii si tineri activitati recreative de vacanta.Din nefericire, ea lucreaza singura si fondurile pentru amenajarile de spatii au fost foarte modeste, iar majoritatea programelor se desfasurau in holurile vechi,intunecoase ale liceului sau in curte, in functie de conditiile de vreme. Am petrecut o zi la ‘clubul Sacelean’ si m-a impresionat interesul copiilor pentru programele de crafts, jocuri electronice si sportive,lecturi, bucuria nemarginita citita pe fetele lor si reflectata in ‘ochii Soarelui’. Au fost prezente doua profesoare de matematica voluntare venite pentru doua saptamani din Anglia si un tanar American de la Peace Corps. Una dintre ele a avut placerea sa se destainuie:
‘Este o delectare sa fim in mijlocul acestor copii dornici sa socializeze si care raspund cu atata dragoste la programele oferite.Este munca, dar placuta si simtim in atitudinea si privirile lor o mare recompensa’.
Cristina mi-a marturisit ca s-ar bucura enorm sa poata capta mai multi voluntari in viitor.Conditiile de cazare sunt bune la Saceleni si oamenii raspund cu multa bunavointa ca sa ofere un climat ospitalier,in plus, sederea este rasplatita de extraordinarele frumuseti naturale montane si imprejurimile Brasovului.
Inainte cu doua zile de la plecarea spre Bucuresti, am facut un popas la Centrul de adapost pentru copiii strazii din Sacele la intrarea in cartierul ‘Stefan cel Mare’.O cladire inalta,moderna cu personal califact adaposteste copii si tineri ramasi pe drumuri si neglijati de parinti. Sunt ingrijiti la centru, au de mancare, dar le lipseste mult caldura sufleteasca,comunicarea si au nevoie de voluntari ca sa le insenineze sufletele. O fetita micuta cu ochi migdalati s-a apropiat de mine sa-mi povesteasca despre ea , apoi m-a-ntrebat cand voi mai veni din nou. Nu am avut din pacate timp sa revin printre ei, sa le ascult dorintele, sa-i intreb cum se simt, sa pot face ceva sa-i ajut.
Mi-as dori sa pot reveni la Sacele vara viitoare si sa-mi dedic cat mai mult timp acestor copii minunati cu zambete calde.
Dupa intalnirea de la Atelier Sacelean si Centrul copiilor strazii, mi-am sters lacrimile si mi-am spus ca trebuie sa merg ACASA cat mai des,ca nici o recompensa nu este mai frumoasa decat cea citita in inimile copiilor nostri. Ei au nevoie de oameni calzi,sa le vorbeasca bland,sa-i mangaie si sa le daruiasca bucurii de vacanta.Au nevoie de jucarii si haine, dar cel mai mult s-ar bucura sa simta alaturi persoane care sa-i ajute sa se simta utili si sa le coloreze singuratatea.
Indraznesc sa fac un apel la eventuali doritori de a experimenta o vacanta pe plaiurile Sacelene .Nu cunosc conditiile de sponsorizare a unei echipe de voluntari romani de aici din Canada, propun doar cu speranta ca vom gasi cumva raspuns pana anul viitor la strigatul minunatilor copii.
Am convingerea ca o experienta de voluntariat in Sacele ar rasplati pe deplin eforturile noastre,ne-ar imbogati spiritual si ne-ar darui o vacanta incantatoare.
Pentru informatii,propuneri si planificarea unei tabere de voluntariat in Sacele vara viitoare,va rog sa apelati la urmatoarele adrese:
-Cristina Barsan,’ Atelier Sacelean’ e-mail :cristina.aas@gmail.com
-Laura Mason e-mail: brasovia@ns.sympatico.ca
-Adapost de zi si noapte pentru copiii strazii, Sacele, tel: 0268276879
Sa speram ca Soarele nostru romanesc va straluci mereu in ochii copiilor care au nevoie de dragoste parinteasca si lumina.
Laura Mason - Nova Scotia - Canada
|
Laura Mason 9/14/2007 |
Contact: |
|
|
