A venit toamna - Ce stiam eu si Nichita
Covorul de frunze se mareste pe zi ce trece, pasarile isi incearca aripile in formatii din ce in ce mai avantate, din ce in ce mai varf de sageata; e mai frig dimineata si mai frig seara, si rosiile din gradina incep sa se parguiasca, ca si merele, ca si strugurii. Cresc gramezile de harbuji in piata si carutele pline cu te miri ce pamantesc rasar din ce in ce mai multe pe drumurile orasului; vine balciul cu tiribombele si lanturile lui, cu circ si gradina zoologica si tir sportiv. Incepe scoala si copii se strang din nou, umplu strazile cu persoana si zambetul lor si cu ghidusiile lor. Si ce frumos arata un tanar el si o tanara ea plimbandu-se agale, tinandu-se de mana, cu priviri optice in ochi, zau ca-ti vine sa-ti lasi balta toate interesele. Dar parca vara care trece lasa in urma un regret a timpului care a trecut, care trece mereu si nu se opreste, timpul cald al verii inlocuit cu timpul mai rece al toamnei inspre timpul rece al iernii, ca doar nu suntem la ecuator…
Acopera-mi inima cu ceva.
Eu nu stiu despre voi, dar vara parca se incalzesc toate. Aerul se incalzeste, apa se incalzeste, inima se incalzeste si frige, la vederea atator fierbinteli. Iar vara asta a fost mai calda decat toate, oamenii au pus toti mana de la mana ca sa se intample asta, ca doar sunt stapanii planetei, nu? Si frige inima cand vede ca sunt focuri care nu pot fi stinse, de paduri, la ce v-ati gandit voi neseriosilor? Si ape care nu sting focuri dar dau pe-alaturi si iau casele cu ele, si-odata cu ele si munca de-o viata a unora. Dar si campuri pline de flori, lanuri aurii care se leagana usor sub zefir, paduri verzi si racoroase in care umbla si vulpea si ursul si viezurele si caprioara, si cascade si lacuri in care sa-ti oglindesti fata si-n care se oglindesc stelele, ca-n Miorita. Parca prea multe pentru o biata inima sa le tina, sa le absoarba, sa le cuprinda, nu vi se pare normal?
Cu umbra unui copac.
Sa te dai mai la umbra, la o umbra care sa tina de oriunde ar bate soarele, sa te reazemi de ea aproape. Trebuie sa fie umbra cuiva apropiat si solid, care sa nu se destrame la orice vant sau orice arsita, cu ramuri solide si protectoare, cu coroana deasa. Sa te simti in umbra asta ca in sanul lui Adam. Sa ti-o amintesti ori de cate ori te afli in imbratisarea ei, o umbra frumos mirositoare si frumos acoperitoare, datatoare de liniste si siguranta. O umbra atat de puternica si de statornica incat o poti categorisi ca masculina.
Sau mai bine, cu umbra ta.
Asta e definitiv umbra la care, in cele din urma, tanjesti. Umbra ta. Mai buna decat oricare umbra, decat orice racoare ti-ai fi dorit in clipele de arsita, decat orice liniste in clipele de furtuna. Umbra care sa te invaluie si sa te protejeze si sa te incante, umbra din gandul de aproape si gandul de departe, umbra la care te intorci totdeauna din drumurile tale. Curios, toate acestea eu le stiam, le purtam in mine intrinsec, stateau undeva ascunse sub fruntea mea si se asteptau eliberate. Cum de-ai reusit tu sa le exprimi atat de bine?
A venit toamna.
Acopera-mi inima cu ceva.
Cu umbra unui copac,
Sau mai bine, cu umbra ta.
Doru Deboveanu / Toronto
|
Doru Deboveanu 9/13/2007 |
Contact: |
|
|
