Calatorii literare ( X ) - Incursiuni Interbelice
Mintea omului este o entitate curioasa si de multe ori nu se pot explica caile intortocheate pe care le poate lua in decursul procesului de gandire. Cu usurinta incepi un gand spre o directie ce-ti capteaza atentia si cu aceeasi usurinta drumul devine sinuos si deviat, in directie total opusa si inspre ganduri cu totul diferite. Dar totusi exista o conexiune, cand opresti gandul si privesti inapoi realizezi unde ai ajuns si surprinzi mental panorama traseului parcurs. Incursiunile interbelice au inceput si ele de la un punct si incerc sa cutreier trecutul recent si sa astern pe hartie traseul si gandurile intalnite in aceasta calatorie. Totul a inceput cu o mica si simpla poveste…
Cutreierand anii copilãriei printre vîrstele minunate împlinite de 8-9 ani, soarele mijeºte uºor de pe dupã dealuri ºi vesteºte o nouã zi încãrcatã de lumina dulce a rãsãritului de varã. Tata apare zîmbind misterios si mai apoi cu o figura încãrcatã de o bucurie deschisa o intreaba pe Mama, pe fratele meu si pe mine daca suntem gata de o calatorie de aproape o saptamana la tara alaturi de frumusetile deosebite ale Mamei Naturi. Invitatia care a sosit odata cu mirificul rasarit a umplut sufletele copilariei noastre cu interes si nerabdare.
Masina a inceput sa alunece incet si sinuos spre cer si de acum puteam sa intindem mainile si sa atingem seninul cerului, asa urcand dealurile pe bancheta din spate a automobilului, si peste cateva ore am ajuns in acest mic sat situat la baza muntilor si inconjurat de culorile albastre adanci ale unui lac. Familia de tarani ne-a primit cu mare ospitalitate si ne-a indrumat spre casa lor alba, ordonata si impunatoare.
Zilele ce au urmat au fost create pentru noi pentru a fi aduse aminte, ne-au fost date ca sa avem ce povesti. Incepand cu excursiile in natura pana la scaldatul in lacul rece si curat al muntelui, de la joaca inconjurata de animalele din gospodarie si pana la aerul proaspat si puternic, de la caldura satenilor si pana la aromele de neuitat ale laptelui proaspat, ale untului galben ca soarele copilariei si ale painii de cuptor si ale branzei ce se topea in gura. Dupa ce petreceam o zi intreaga pe ogoare si pe campuri sau la scaldat ne intorceam in imensa bucatarie rustica cu cuptor mare ce fascinant inghitea mereu lemne de foc si aici ne asteptau toate aceste produse in starea lor cea mai pura si naturala si apoi ne duceam la culcare in acele paturi de lemn acoperiti fiind de acele imense si grele plapume, numite si dune, umplute cu puf de gasca pentru a ne proteja de racoarea montana a noptii.
Totul pare asa de simplu si de la locul lui, atat de normal poate, este o poveste simpla dar una care e data sa ramana in sertarele memoriei. Chiar daca am fost obisnuiti de mici ca si masa noastra din bucatarie sa aiba astfel de produse proaspete aduse de la piata din oras, aceasta calatorie a fost o experienta care ne-a adus foarte aproape de natura si care ne-a ajutat in a intelege viata la tara si a vedea taranii la ei acasa si nu la noi la piata.
Dar asta se intampla in timpuri si locuri diferite, caci aceasta poveste s-a derulat intru totul pe taramul Romaniei comuniste, in timp ce vizitam un mic si linistit sat de munte in mijlocul unor foarte primitori si ospitalieri oameni de tara, ce parca si acuma pare a fi o experienta complet atemporala si asociala.
Inapoi la realitate si la cateodata muscatoare societate de consum guvernata de gustul banilor, cu plastice si alimente modificate genetic provenind de pe rafturile imenselor supermarket-uri construite sub ceruri poluate, dupa mai bine de 30 de ani, familia mea reuseste sa redescopere aceasta memorie minunata si destinul ne aduce adus fata in fata cu acest fermier german ce s-a hotarat sa-si cultive cunostiintele si indemanarile pe taramuri canadiene prin aceasta filozofie a fermelor biodinamice, care simplu spus este modul natural de a creste animale, legume si fructe, in totala armonie cu natura, si de a aduce pe masa aceste nealterate produse lactate ce au existat odata in timpul copilariei noastre.
Am fost inconjurati de bucurie pentru ca am gasit aceasta insula de speranta de unde baiatul nostru se putea hrani cu lapte proaspat si produse naturale si sa se dezvolte guvernat de legile sanatatii. Emotia de bine s-a ivit in sufletele noastre pentru ca am avut parte de o alta calatorie, a unei alte copilarii de natura diferita, dar una care ne-a permis sa cream o punte de legatura intre ceea ce noi am simtit la tara si gusturile prospetimii pe care le-am imbratisat atunci.
Dar povestea aceasta a fost brusc intrerupta de un eveniment neasteptat si care a reusit sa ne scuture si sa ne smulga din aceasta frumoasa visare si implinire peste timp. Pentru ca acest om a ajuns sa fie hartuit prin tribunale la procese, echipamentul sa-i fie confiscat si oameni de la politie inarmati sa-i invadeze ferma. Pentru ce, pentru ca produce lapte nepasteurizat ce este distribuit unor oameni care au ales si au decis sa cumpere acest lapte printr-un program de « cooperativa » in care detii o parte din vaca ce iti da lapte. Desigur, in Canada vanzarea de lapte nepasteurizat este un act ilegal, surpinzator sau nu, dar nu credeti ca s-a mers prea departe si ca exista si motivatii mult mai puternice de a lasa marile concerne de produse lactate sa continue goana dupa aur si nu care cumva ca d-l John din coltul strazii sa afle ca mai exista pe lumea asta si ceva mai bun, mai nutritiv, mai putin alterat si invadat de diverse procese industriale ? Aceste intamplari ne-au miscat si ne-au trezit la realitate dar ne-am spus ca bine macar ca noi am avut parte si de alte gusturi si alte experiente care speram ca ne vor ajuta sa transmitem mai departe copiiilor nostri aceleasi elemente definitorii ale unei alimentatii bazata pe o scara valorica apropiata de natural si normal.
Aceasta intamplare-n amintire mi-a deschis imaginea si gandul spre simbolul taranului in lume, ce va sa devina fermier, si care tinde sa devina din ce in ce mai mult o tipologie umana rara. In primul rand ce a mai ramas din taran, si gandul zboara spre taranul din Europa de Est, pentru ca pe taramuri mai occidentale acest om si-a cam pierdut urma si identitatea. Si incet, incet chiar si micul fermier, acel taran modern, se va cam pierde si pe aceste taramuri care de acuma au fost invadate de supermarket-uri moderne care sunt aprovizionate de ferme masive de productie in masa. Un concern de o anvergura asa mare trebuie sa aprovizioneze toate magazinele cu produse identice si de aceeasi calitate si de aceea cauta producatorii si fermierii (acei deveniti un soi de industriasi), care pot sa tina pasul si sa desfaca pe piata cantitati uriase de produse alimentare si iata cum valoarea adevarata a taranului si micului producator este strivita pe zi ce trece de marile imperii care sunt pregatite sa conduca tavalugul banilor peste tot le ce iese in cale.
Asadar cine mai este taranul, si mergand in trecut cine a fost taranul ma duce cu gandul la prima lectura interbelica, Rebreanu si Rascoala.
Andrei Lambert/ Toronto
|
Andrei Lambert 9/12/2007 |
Contact: |
|
|
