Poezii crestine
NOTĂ: Mesajul, mai bine zis, poezia care urmează, nu este gratuită. Cititorii care vor avea plăcerea să o citească sunt invitați de autor să facă o pomenire ( să dea un acatist de pomenire, și mulțumire ) părintelui Cleopa Ilie, într-o biserică română, ortodoxă, în zilele care urmează. Valoarea acatistului este de 1 leu ( 1 RON ) . Mesajul se adresează unor creștini de onoare. Cei care au onoare, și nu vor dori să urmeze dorința mea ( a autorului ), sunt invitați să nu citească poezia din mesajul de mai jos. Cei care nu au onoare, și o vor citi, fără a da acatistul ( cu valoarea menționată ), să aiba în vedere că vor avea față de mine această datorie, pe lumea de apoi.
Roaga-Te, Doamne
Roaga-Te, Doamne, si pentru cei Ce n-au credinta, si sunt misei Iar mantuirea mea, sa o dai, Mila de mine, daca mai ai,
Altui tovaras, altui ciumat, Altui talhar care nu te-a aflat
Roaga-Te, Doamne, mult, pentru toti, Si pentru parii, si pentru hoti, Caci ei sunt chip nestiut din Hristos, Eu, numai ultimul Tau pacatos
Roaga-Te, Doamne, pentru barbari, Pentru netrebnici si pentru talhari, Ei sunt mai buni, intru Domnul Hristos, Decat e sufletul meu pacatos
Eu am iubire de sine, ei, poate, Numai nestiinta intru pacate, Au numai sufletul incremenit, Ei sunt mai vrednici de mantuit
Roaga-Te, Doamne, pentru acei Ce nu Te stiu, nu Te-aud, poate ei Chemati de Tine, vor fi iubire, Mult mai aproape de mantuire!
Tu, care toate, vesnic imparti, Fa Lumea toata, Lume de frati, Caci daca Tu nu Te rogi pentru Lume, Cine ajunge pana la Tine?
Din nestiinta, din inselare, Din necredinta si nepasare,
Cine, din bezna, vede Lumina? Cheama-ne, Doamne, iarta-ne vina!
Eu, care nu stiu ce e credinta, Eu , botezat comunist, iti dau fiinta, Sufletul meu, daca are valoare, Pune-l in iad, sa invete cum doare,
Si mila Ta, de mi-a dat mantuire, Da-o la altul, caci esti Iubire!
CARTEA VIEȚII PĂRINȚILOR
un anume sfânt a murit și este dus la ceruri de către îngerul său păzitor
acesta îi arată frumusețile raiului și fericiții săi cetățeni. În mijlocul raiului strălucea minunat un mare palat de aur. Intrând în el, văzu că era așa de mare acesta încât nu îți ajungeau 500 de ani mergând într-o direcție sau alta, și era plin ochi de cărți de aur. Nedumerit, își întrebă îngerul: ce sunt acestea de aici, ce e scris în atâtea cărți? Îngerul, candid, îi răspunde: Istoria lumilor care au fost! (Cleopa Ilie)
Binele nu este bine, dacă nu se face bine (Cleopa Ilie)
Omenirea consumă în fiecare zi 74 de milioane de barili de petrol.(presă)
Citind prin cartea vieții, părinții, ca pe file,
Să nu disperi cu zile, și nici să nu te-aștepți
Să îți fi fost părinții, cum ne știai, copile,
Nici buni, frumoși, și harnici, nici înțelepți, nici drepți -
Dacă aveau serviciu, aveau pe lume Raiul,
Cu care să-ți hrănească câte ceva din vise,
Din bruma de salariu, își împărțeau tot traiul,
Nu între sfinți și îngeri, ci între ei, și tine
A fost cândva o vreme când nu știau păcatul,
Și fără să-l cunoască, au tot bifat păcate,
Și-au împărțit păcate la unul, și la altul,
Și s-au hrănit cu ele, cu toți, pe săturate
Au auzit de Domnul, așa, din întâmplare
Au spus vreo rugăciune, așa, printr-o minune,
Știau doar că se roagă când viața durea tare,
Și munca ținea locul de Domn, și rugăciune
Și-au învățat de toate, și au uitat de toate
Cu cât erau mai vârstnici, cu-atât erai mai mic,
Cu cât pierdeau vedere, puteri și sănătate
Cu-atât știau că-ți lasă Pământul mai calic
Cu cât strângeau din dânșii, cu-atât mai mult afară
Se consumau resurse: țiței, ocean, pământ
Și mai presus de toate, simțeau ca o povară
Blestemul că pe lume nimic nu mai e sfânt
Citeau doar, câte unul, vreo pildă din proloage,
Și-o tipăreau chiar, toamna, pe frunzele căzând,
Și printre-atâtea cazne și amintiri oloage
Spuneau: Doamne-Iisuse, ajută-ne!, în gând
Erau creștini pe lumea atee, de fațadă,
Căci n-au făcut pe lume un bine, doar, creștin,
Și ți-ar fi spus, copile, câte știau să vadă,
Dar le era prea milă să-ți dea să bei venin
Căci bucuria vieții de-a fi creștin - e-amară
Ca lemnul crucii sfinte, suportă-atât de greu
Să vadă tot Pământul furat, și de ocară,
Și răstignit pe cruce, ca bunul Dumnezeu
Cât au fost mici, copile, părinții-au fost ca tine,
Prea-știutori la toate, puternici, și rapaci
Când au fost mari, copiii voiau pe lume bine,
Din ce în ce mai bine, și le spuneau doar: Taci!
Citind în cartea vieții, părinții, ca pe file,
Să îți aduci aminte, c-ai fost și tu copil,
Și dacă-ai fost părinte, să nu-i blestemi pe zile,
Au vrut să-ți facă bine, dar nu a fost creștin
Prea concuram sa ajungem in Rai, Fara iubire, numai din grai, De-Ti iubim darul, nu e frumos, Sa-l dam la altul, mai pacatos?
Prea egosita cruce se sine, In bruta Lumii, te vezi pe tine? Nu-s oare eu , plin de slava de sine, Fiul lepadarii, Doamne, de Tine?
Cine e oare mai pacatos, Ca mine, Doamne, cel ticalos?
Roaga-Te, Doamne, si pentru cei Ce n-au credinta, si sunt misei, Cheama-i la Tine, Sfanta Iubire, Ei sunt mai vrednici de mantuire, Decat desarta mea pustiire
Maria Voastra
Aceasta haina rupta in genunchi,
Aceasta haina rupta toata-n coate,
Pom plin de roade, pe al carui trunchi
S-au catarat omizi iluminate
Aceasta piesa cu actori nebuni,
Décor din care smulg nenorocitii
Tot ce e bun, din toti cei ce sunt buni,
Si carma o inneaca trogloditii
Acest izvor in care stele lungi
Au ridicat atata zid, si garduri
Luceferi ce aduna apa-n pungi,
In conturi, in valute, si pe carduri
Acest exod de robi, si de tarani,
Spre sfanta tara a chenzinei sfinte,
Ce le ia munca, si le da ca bani
Doar lacrimi de copii, si de parinte
Acest talcioc in care lupti, sau mori,
In piata mare, daca nu pui botul -
O buda-n care mor gladiatori,
Si Cezarii, atotpotenti, iau totul
Acest chibrit ce scapara-n nimic,
Si foc ce nu mai arde, caci nu are
Nici lemn, nici viitor, nici firfirc,
Doar circ, in care-nvinge cel mai tare
Aceasta iarba-uscandu-se incet,
Acest desert care ne impresoara,
In care limba bate-un clopot, biet,
Pe limba Ta, Maria Voastra.Tara
Sa va spun drept
Buna inima sa-ti fie! mi-a spus floarea albastrie
Si-am bagat atunci de seama ca eu, inima nu am
Ca nascut din vesnicie, merg haihui spre vesnicie,
S-o gasesc, - ca pe-o gutuie, coapta, sa o pun in geam
Buna inima sa-ti fie! mi-a spus bolta argintie
Si-am bagat atunci de seama c-am pierdut-o, si nu stiu
Sa ma-ntorc din vesnicie, sa ma duc in vesnicie,
Bun copil, dar si parinte, bun la inima, sa fiu
Buna inima sa-ti fie! mi-a soptit granar de stele
Si-am bagat atunci de seama c-am uitat-o, hat, demult -
Ca de dor de vesnicie, am uitat o vesnicie
Inima, de imi vorbeste, sa ma-ntorc, sa o ascult
Buna inima sa-ti fie! mi-a soptit un om, pe cale
Si-am bagat atunci de seama ca mi-a stat inima-n piept-
Buna inima sa-ti fie, omule, si dumitale!
Si din doua inimi, una, am avut, sa va spun drept
Sanatosi, iubita mea
motto: http://www.gds.ro/Societate/2007-09-06/Bolnavii+fac+foamea+la+Spitalul+de+Urgenta
Vine vremea-n care nu stiu incotro vom emigra
Prea batrani si prea nevolnici, sa muncim pentru o paine
Vom iesi din trup afara, drept in ziua cea de maine,
Unde vom avea de toate, din belsug, iubita mea
Sa nu-mi spui ca-ti este foame, sa nu-mi spui ca-ti este frica,
Vine vremea-n care-atatea vom avea de impartit,
Ceaiul verde, fara zahar, supa n care pui nimica,
Si orezul, fara sare, fara gust, dar gratuit
Uite cum munceste lumea sa ne tina in spitale,
Ma si mir cata putere au sa tina doi batrani
Si pe masa, si pe casa, leacuri chiar pe doua maini,
Ca atata au si dansii, doua maini sa-mparta, goale
Doua maini ce ne framanta ziua fiecarei paini
Vine vremea-n care nu stiu incotro vom emigra
Prea nevolnici sa mai tinem alti batrani, si prunci, in spate
Vom iesi din trup afara, sa vedem daca se poate,
Sa iesim si noi din toate, sanatosi, iubita mea
Cel ce e în nevoie
Cel ce e în nevoie, nu cere doar odată:
Cel care e, și n-are, îți cere viața toată
Că n-are când se naște, ce fericiți, au pruncii,
Că n-au, când e la școală, părinții-i, loc al muncii,
Că n-are-n facultate, venit, pentru cămin,
Că n-are loc de muncă - se termină un chin
Și-ncepe mereu altul se uită-n portmoneu,
și-n loc de bani, îl vede, desculț, pe Dumnezeu
Cel care n-are, are, nu treizeci de arginți,
Ci doar, bătrâni, acasă, prea strâmtorați părinți,
Ce-ar vrea să-i dea din lume și luna de pe cer,
Dar n-au decât o pensie, din nu știu ce șantier,
Își peticesc aceeași masă pe zi, și straie
Să-nvețe carte pruncul, s-ajungă un om mare
Și niciodată nu știu să strângă îndeajuns,
Întotdeauna banii le scapă ba pe-o boală,
Ba pe un braț de lemne, ba pe un bec aprins,
Și n-are bani copilul de carte, și de școală
Mereu, așa se-mparte și bruma cea de carte,
Ajung copiii lumii tot mai citiți, mai culți,
Doar sufletul, nu-nvață că-i greu să îl asculți,
Și-atât de greu, la altul, să-i faci din tine, parte
Cel ce e în nevoie, mereu e în nevoie
Întinde mereu mâna, în fiecare zi,
Și mâna lui întinsă e ba pentru copii,
Pentru părinți, sau pentru o prea umană voie:
Aceea de a fi.
|