George Enescu : Un meridian inconfundabil
“George Enescu e al lumii, ca toti marii artisti, si nu-l putem dori altfel, dar România si-l cere ca fiu al ei, ceea ce e dreptul si fala ei…Sunt mândră că am fost aleasă să aduc eu cea dintâi închinarea mea în această zi, dar las altora mai priceputi să vorbească despre Enescu artistul, compozitorul si virtuozul ; obolul meu e de altfel, as zice, mai umil si mai lăuntric : despre ceea ce a însemnat el în vietile noastre, pentru că anevoie mă mai pot gândi la un timp când să nu fi cunoscut pe Enescu. Faima lui e a lumii, dar Enescu omul, fiinta pământească, e a celor cărora le-a fost drag si care i-au cunoscut viata si inima.” REGINA MARIA
“…s-a ridicat dintre bunii moldoveni din părtile de sus, pline de trecut si de poezie, un copil care a minunat pe cei mai mari cunoscători ai unei arte pe care o avea din instinct. Si din copil s-a făcut tânărul, vesnicul tânăr, nou ca în ziua dintâi, când a înviorat strunele vioarei cu atingerea sufletului. În sentimentele care merg către dânsul e însă si acela care se îndreaptă către bunul fiu al natiei patriei sale. Oriunde si oricând, la masa unde-si scrie compozitiile, oricare i-ar fi subiectul, la căpătâiul rănitilor în cruntul război sau în triumfalele lui călătorii în largul lumii, fermecătorul tuturor oamenilor a rămas român. Si, cum faima sa ni-o întinde nouă, noi avem datoria să-i dăm lui toată recunostinta noastră.” NICOLAE IORGA
“Ar fi nedrept ca, de pildă, tocmai în vremurile de azi, românii să nu punem în lumina cuvenită înzestrările poporului nostru sau să nu ne mândrim cu impresionanta personalitate a lui George Enescu, strălucită figură de creator si interpret în domeniul artei muzicii si să nu-l socotim, pentru noi si pentru lumea contemporană, prototip al năzuintelor si al capacitătii spirituale românesti…Pretutindeni a umblat si a adus vestea marii, adevăratei arte, înflăcărând, entuziasmând si învătând pe toti cei care au avut fericirea să-l audă cântând.” GEORGE BREAZUL
“Sunt personalităti covârsitoare, pe care admiratia si respectul le înaltă atât de sus, că orice vorbă de laudă pare îndrăzneală, măruntă larmă, vas de lut nevrednic de băutura zeilor…Arghezi îi zice drept si frumos Printul de peste Inefabil.
L-am văzut mai de aproape, de curând, după dirijarea actului al treilea din Siegfried… Biruinta, povară si rod, dăltuise masca lui Enescu care strălucea palid ca argintul. Subt aplauze, trupul micsorat, cu aripile strânse, capul greu între umeri si acea privire întoarsă spre matca ei, îl asezau într-o depărtare a timpului, într-un plan de întelepciune inaccesibil nouă…Si-a spus propria-i rugăciune: albăstrimile raiului printre tânguiri.” STEFANA VELISAR-TEODOREANU
“Arta lui gravă îl îndreaptă spre oceanul adânc al sentimentului interior despre viată. Sufletul viorii sale freamătă si se răspândeste prin degetele lui până în miezul inimilor noastre. Atrage tot ce este patetic în vâltoarea gândului. Când se află la pupitrul de sef de orchestră, pune pecetea unei geniale sensibilităti muzicii, fără efort, fără sovăire.El nu se apropie de intentia autorului. Este chiar realizarea ei. Lucrarea muzicală, această nobilă pradă, îsi pierde umilinta de sclavă. Îsi recapătă aripile creatorului….Misterul unei capodopere, Enescu ni-l destăinuie, luminând-o… În toată făptura geniului enescian s-au îngemănat de timpuriu intuitia cu vointa, răbdarea cu talentul, temperamentul cu măsura, poezia cu logica, desăvârsind una dintre cele mai exceptionale personalităti ale veacului nostru.”
CELLA DELAVRANCEA
“În ultimii ani, aducerile aminte despre George Enescu mă înconjoară insistente si harnice. Pentru cei mai multi dintre noi, gândurile ce la adresăm marelui muzician se concretizează în cuvinte de laudă si dragoste, în adevărate pelerinaje ale memoriei, care depune flori si judecă admirativ.
Pentru mine, a evoca figura lui George Enescu înseamnă a sta de vorbă cu un mare simbol, pe cât de viu, pe atât de puternic…Pe măsură ce trec anii de la despărtirea definitivă, înteleg tot mai bine rostul si însemnătatea profilului său în istoria artei noastre.
Era îndrăgostit de tară ca nimeni altul…dăruind acestui pământ o operă genială, ce străbate timpul.
Omul si-a făcut datoria.
Astăzi, în nemărginita admiratie ce i-o purtăm, încercăm să ne facem, la rândul nostru datoria, să-i multumim, ocrotindu-i memoria si răspândind numele, imaginea, opera si faptele sale prin toate mijloacele ce ne stau la îndemână. MIHAIL JORA
“Cel ce privea în ochii lui Enescu uita de el însusi, fiindcă întâlnea o lumină neobisnuită, de vis, o căutătură care trecea dincolo de oameni, scrutând o îndepărtată zare…
În fata lui, îndrăznetii de fâstâceau, încrezutii deveneau ceva mai modesti si lumea părea mai bună. Căci prin el se deschideau tuturora toate căile spre muzică… În mâna lui, delicatul Guarnieri gemea cu mlădieri de scripcă românească…” GEORGE MANOLIU
“Câteodată, de acelasi privilegiu rar se bucură auditiile la care se asociază si o imagine vizibilă, care ne sporeste sentimentul prezentei sale. Vreau să amintesc de executia Poemului de Chausson, cântat de Enescu la vioară si transmis pe unul dintre foarte putinele discuri ce ne restituie fidel imaginea lui de genial interpret. Aveam sub ochi, în timpul auditiei, acea tulburătoare efigie, chipul lui văzut din profil, prins de departe, la un concert din America, tocmai în timpul executiei faimosului poem.
…Toate ne fac prezente însusirile cu totul particulare ale sonoritătilor si intonatiilor enesciene, acele elegiace, supraomenesti gemete, nu ale viorii, ci ale sufletului său însusi, pe care unii critici francezi le numeau cu termenul intraductibil de sanglots.” EMANOIL CIOMAC
“…De o rară frumusete, impusă de ordinea spiritului…Enescu entuziasma ca o coloană greacă…era zâmbitor, pentru că trăia de două ori viata…” GEORGE CĂLINESCU
“Si dacă autoexilatului Enescu îi adăugăm numele unui Brâncusi, Eugen Ionescu, Doctorul Palade, Emil Cioran, fără a mai vorbi de miile de intelectuali care si-au luat lumea-n cap în ultimele decenii, ar fi de propus o temă de meditatie : de ce acest popor simte voluptatea auto-decapitării continue? Să fie blestem? Comemorarea mortii lui Enescu nu e de natură să-mi smulgă accente festiviste, înăltătoare. Mai curând mă face să reflectez asupra tragicului destin românesc.” IOSIF SAVA
“Punctul culminant al concertelor e altul: Rapsodia I de Enescu…E inimaginabil ce a făcut Celibidache din bucata aceasta ! A transfigurat-o, a înduhovnicit-o, a recreat-o... Nu, cuvinte nu găsesc, nu mă pot exprima, sunt pierdut, topit, înmărmurit, uluit, făcut praf, galvanizat, învins, răpit.”
NICU STEINHARDT
“…Unui singur om îi recunoastem geniul, unuia singur îi dăm un drept pe care modestia lui nu l-a cerut niciodată : lui George Enescu.
A răsărit deodată, ca un chiot puternic si prelung, în mijlocul de pădure. Până la el tăranii cântaseră doine în megiesia oilor, pe crestele muntilor. Enescu n-a avut înaintasi si nici nu este înaintas. Este cel dintâi, nu numai cronologic. Mare, singur, unic.
Violonistul vrăjeste sufletele. Oamenii sufăr si trăiesc, ascultându-l…Dirijorul încheagă frânturi de oameni, cioburi de talente, resturi de energie, zăhăite prin indiferentă. Plămădeste si însufleteste. Modest, uită învierea, mergând să-nvie pe altii…Compozitorul Enescu trebuie să întrunească acele două caracteristici ale sufletului românesc : adaptabilitatea si neuitarea de sine…” PETRU COMARNESCU
“…Evenimentul de seamă, moartea lui Enescu ; mi se pare fals să scriu moartea, îl simt mai viu ca oricând, spirit cu spiritele pure. Noi suntem cei morti. Am suferit ca de pierderea unui om iubit. Tot ce păstrez din apropierea lui este un sentiment fată de un trimis al lui Dumnezeu…Îi văd ochii ce pătrundeau dincolo de noi, departe, în cele de nevăzut pentru noi si îi văd zâmbetul bun si blând. ..As vrea să scriu o pagină de amintiri. Mai bine-zis as vrea să pot fixa ce a însemnat pentru mine, pentru multi. Acum când stiu că în viata asta nu-l voi mai întâlni si, chiar când voi asculta la radio sau la gramofon vocea viorii lui, acum când s-a întins între noi si el nepătrunsul, am un sentiment curios, cu două fete : una tristă, dezolată, a lui nevermore, alta cu o seninătate zâmbitoare, a lui Totdeauna…” ALICE VOINESCU
“Geniul lui Enescu, mare si felurit ca semnele unui veac, a izbutit să facă legătura între arta si destinul acestui popor. Din cazna demiurgică a creatiei si din dorul purtat pe meleagurile străine, stilul apare la Enescu deodată, ca o minune românească, tesută pe itele transcendentei. Această minune ne-a dat-o Enescu în Sonata a 3-a pentru vioară si pian… Niciodată inspiratia maestrului nu a fost mai totală si mai limpede ca aici, în contactul reînnoit cu îndumnezeita muzică românească.” TUDOR CIORTEA
|
Antologie selectată de Grigore Constantinescu 9/6/2007 |
Contact: |
|
|
