Stejarul poetului : Cine m-a ucis ?
Privesc nostalgic înapoia timpului, relipesc filele rupte din calendar si mă opresc la ziua de 10 Mai a anului 2007. Acolo mijea a primăvară. O primăvară care mi-a marcar viata cu una dintre marile bucurii ale existentei mele. Totul mi s-a tras de la prietenul meu Daniel M., dobrogean ca si mine si-n plus un remarcabil tribun al latinitătii noastre. Lansasem un nou volum de versuri la Centrul nostru Cultural din Montreal. Distinsul meu prieten a propus cu acest prilej comunitătii române de pe lângă Sfânta biserica Buna Vestire, să mi se sădească un stejărel alături de ziua aniversară a 68 de ani. Zis si făcut. Consiliul parohial a acceptat propunerea rarisima si atât de crestină. Si iată că la zi de Maiu, în fata Centrului cultural din Montréal, a apărut un stejărel suplu si înalt de peste două staturi de om. La sădirea lui n-au pregetat preotul Liviu A., prietenul Louis B. si Irinel P.
Stejărelul avea pe ramuri niste muguri mici ca bumbii unor ace cu gămălie. Si parcă zâmbea spre cer cântând o doină. Îl udam mereu peste zi si-l salutam dimineata si seara.
Preotii Liviu si Adrian l-au botezat crestineste si Stejarul poetului i-au zis. Trăiam o clipă ireală, înăltătoare. În trupul tânăr al stejarului tânăr respiram eu, crestinul dedublat în speta vânjoasă
a bănuitului foios multisecular. De fapt doream să mă prelungesc în timp, doream ca pe lângă poemele mele să las si eu un semn frumos pe lumea asta. Mă gândeam la România din doruri, la Stejarul lui Alecsandri de la Mircesti, la Gorunul lui
Horia, mă gândeam si eu la nitică nemurire.
Poza cu si despre Stejărel a circulat cu presa scrisă peste mări si tări. Prietenii, crestinii adevărati, începuseră să-l viziteze pe Stejărel si-mi adresau cuvinte blânde, întelegând semnificatia altoirii mele
în arborele longeviv. Dar, după cum bine stim, "somnul ratiunii naste monstri". Un astfel de monstru, pe verticală si cu chip uman, a purces într-o noapte si a retezat coroana " trupului meu ".
Puiului de viată i-au mai rămas doar două ramuri, ca două aripi care nu vor să moară.
Vestea crimei mi-a venit prin telefon, de la prietenul Louis. Ajuns la fata locului mi-a explodat
mintea si m-am prăbusit la pământ. Doar fusesem ucis... NU ?! Cutremurat si el, preotul Liviu, m-a reanimat. Se închina si-l tot închina pe Stejărel si pe mine. Simt mereu că ucigasul îsi râde în barbă si mă priveste discret când îngenunchez lângă dublura trupului meu rostind rugăciuni. Nu înteleg de ce jurnalele tac iar oficiosul post de radio românesc nu cârâie nicio silabă. În disperare de cauză as putea zice, cu păcat ce-i drept, c-asa-i românul...
Domnul Sandu P., presedintele Comitetului parohial, preotii Liviu si Adrian, Victor R. si alti oameni de frunte ai Bisericii m-au consolat cu multă mărinimie : lasă poetule, vom pune un alt stejar, ba chiar mai vânjos.
Mă gândeam să-l blestem pe păcătos să-i moarăsi lui “stejăreii”. Dar nu m-a lăsat cugetul. Plănuiam să-l bombardez cu fluizi hipnotici, să-l fac pe nemernic să îngenuncheze la locul crimei, să-si deschidă venele cu un briceag ruginit si să-l fac să moară ca un balaur. Dar n-am facut-o, are El grjă -Dumnezeu.
Si timpul meu a curs si curge îndoliat.
La o zi de duminică, biserica Buna Vestire l-a găzduit pe înalt preasfintitul episcop Nathaniel.
I se comunicase tărăsenia. Înaltul oaspete s-a fotografiat cu mine lângă Stejărelul jumătate mort si a murmurat o rugăciune.
- Prea sfinte, m-am gândit să îngenunchez în fata altarului, să plâng si să-i spun lui Dumnezeu că trec la păgânism.
- Iar noi nu-ti vom îngădui pasul necugetat. Crestin te-ai născut, poet crestin vei rămâne.
M-a închinat preacuviosul si a conchis în fata mai multora : Cât despre stejarul tău, nu te agita. Te vom sădi din nou. Ai uitat că: din stejar - stejar răsare ?
- Multumescu-vă vouă, frati crestini !
Si totusi : cine si de ce m-a ucis ?!
Semnez cu un siroi de lacrimi...
George Filip / Montreal
|
George Filip 9/5/2007 |
Contact: |
|
|
