Crampeie din viata canadiana
Imi place sa merg la bazinul de inot, nu numai pentru starea de bine ce-o da organismului si placerea de a te balaci in apa dupa pofta inimii, dar si pentru ca imi ofera un fel de fereastra prin care sa privesc imagini care ilustreaza la scara mica lumea in care traim, cea canadiana. Aici simti torsul firesc al lumii canadiene, redusa la dimensiunile acestui spatiu, caci firescul developarii activitatilor marunte ale zilei inchide in el insasi subsanta vietii, fara sa ne dam seama. Cand ne vin vizitatori din Romania, neaparat ii aduc si la bazinul de inot, prilej de a le arata ca intr-o oglinda fragmente din viata canadiana in plina desfasurare.
De cum intri in cladirea complexului, transpare, din tot ce se asterne inaintea ochilor, o buna organizare. Totul este gandit si bine pus la punct si, de aceea, activitatea se desfasoara “snur”. Programul riguros intocmit si respectat, bazinul de apa cu zone bine delimitate pentru activitati si varste diferite, pentru ca beneficiarii sa nu se stanjeneasca unii pe altii, iti creeaza starea de bine si de lejeritate pentru miscarile in apa. In uniforme, avand in mana plutele de care nu se despart nici o clipa, unii cocotati pe scaune la inaltime si altii raspanditi prin diferite locuri, pe langa marginea bazinului, cei angajati pentru supraveghere stau cate un sfert de ora cu ochii atintiti asupra a tot ce misca in bazin. Dupa un sfert de ora, ca in schimbul de garda, isi schimba locurile, apoi, pe rand, au si cate un timp de relaxare si odihna, retragandu-se in cabina lor. I-am pus la incercare de cateva ori. Am gasit un unghi in bazin in care m-am pitit ca sa ies din campul de observatie a supraveghetoarei si sa vad cum reactioneaza. Aici trebuie sa mentionez ca bazinul are forma neregulata, un fel de litera L mare. N-am apucat bine sa numar pana la cinci, ca, de fiecare data, a venit la marginea bazinului sa vada unde sunt si daca sunt in siguranta. Spatiile cele mai supravegheate sunt cele unde copiii sar de la trambulina sau, pe o franghie groasa, in zbor, ca paianjenul pe firul lui. Daca un copil face eforturi prea mari la astfel de sarituri, este oprit, asa cum a fost si nepotica mea, Mara. Si, pentru ca totul este bine organizat si activitatea se desfasoara foarte placut, urmaresti cu surasul pe buze copiii care se leagana in aer inainte de a-si da drumul in apa, ori sarind de la trambulina si apoi asezandu-se disciplinat la rand pentru tura urmatoare. Bazinul clocoteste de viata, de voie buna si satisfactie, fara tipete, imbranceli sau vorbe si purtari necuviincioase. Nu am vazut nici un copil care sa incerce sa triseze si sa se aseze inaintea altora. La bazinul de inot, intelegi mai bine cum se face educatia copiilor si chiar a maturilor, fara cearta, fara enervari, ci doar prin organizare si supraveghere si, mai rar, cu cate o atentionare verbala, dar facuta cu tact si vorba buna.
Calmul, care e diametral opus hei-rup-ului nostru romanesc, siguranta si toleranta de la bazinul de inot, asemanator cu cel prezent pe intreg teritoriul Canadei, iti ofera sentimentul de confort, de relaxare, de firesc si de normalitate de care avem atata nevoie. De cum intru in bazin, sunt intampinata de cei care au sosit inaintea mea cu zambetul pe buze, cu salut si cu intrebarea “Ce mai faci ?”, adesea urmata de o remarca referitoare la vreme.
Strategia curtoaziei, a onorabilitatii si a stimei cu care esti invaluit iti amintesc – si-ti dau satisfactie – ca insemni ceva. Nu te priveste nimeni cu aerul inaltimilor pe unde i-a cocotat pe unii averea facuta la repezeala. Sunt oameni cu comportament firesc, care cunosc masura lucrurilor, vorbesc fara indusa patima, oameni care au reusit sa transforme banalul gest al unui zambet intr-o filozofie a vietii.
Nu se face simtita, nici in fapte si nici in conversatii, acea neincredere in oameni, in legi, in autoritati. Istoria Canadei a facut posibile moravuri mult mai stricte decat zona noastra balcanica unde atatea slabiciuni omenesti sunt luate drept firesti.
Aici, toti oamenii sunt priviti cu intelegere si respect. Ca esti gras, batran, handicapat, alb, negru, maroniu sau rosu, ca nu vezi sau n-auzi bine, nici un motiv nu iti creeaza sentimentul de inferioritate. Nu poti conversa lejer in engleza ? Nu-i nimic, interlocutorul nu iti rade in nas sau in coltul gurii, nu ii infloreste zeflemeaua pe buze. Tot el te scuza bland: “it is OK” si continua cu bunavointa, “mi-e suficient ca zambesti si eu inteleg ce vrei sa spui”.
Sunt si aici greutati si suferinte, ca peste tot in lume, dar oamenii nu le flutura in vazul celor din jur. Isi pastreaza tinuta demna, fara ostentatie. Dupa incheierea timpului rezervat pentru inot, iesi din bazin nu numai cu trupul scaldat in ape limpezi, ci si cu sufletul spalat de zgura gandurilor nelinistitoare.
Starea de spirit ce se impune este cea de impacare si seninatate.
Traiesc de zece ani in Canada, dar nu pot sa nu ma gandesc si la tara in care m-am nascut, nu pot sa smulg radacinile prinse de locul unde mi-a fost dat sa ma inalt in lume. Si acolo sunt oameni buni, ca si aici, dar tavalugul vremurilor vrajmase a rasturnat multe valori.
Sperand ca lucrurile vor evolua spre mai bine si pe pamantul meu natal, admir lumea atat de asezata de aici si multumesc Canadei pentru anii luminosi, senini pe care-i ofera cetatenilor sai – atat celor vechi, cat si celor mai noi intre care ma numar si eu.
Elena BUICA~ din Pickering
|
Elena Buica 8/28/2007 |
Contact: |
|
|
