In amintirea zilei de 23 august 1944
Astazi se implinesc 63 de ani de la „Actul de la 23 august”, data la care, prin vointa regala, Romania a intors armele impotriva Germaniei, alaturandu-se aliatilor.
Wilfried H. Lang, fost soldat in Wehrmacht, rememoreaza evenimentele traite in acele clipe.
Razboiul l-a surprins pe adolescent pe Valea Prahovei, alaturi de tatal lui, care se stabilise in Romania dupa 1920, ca sef al Sectiei de constructii la Rafinaria Astra.
La 23 august 1944, liceanul Wilfried H. Lang s-a retras alaturi de armatele germane si a fost unul dintre ultimii care au aparat Berlinul cu arma in mana. Astazi, la 75 de ani, Wilfried H. Lang povesteste pentru „Evenimentul zilei” cum a trait acele clipe.
Evacuati din calea anglo-americanilor
„Inca din anul 1934, locuiam cu familia la Ploiesti, pe Str. Alexandru II (azi Str. Stadionului). In urma acelui bombardament naprasnic al aviatiei americane, US-Air Force, din 1 august 1943, am fost evacuati la Boldesti, o schela petrolifera la zece kilometri nord de Ploiesti, pe Valea Teleajenului. In apropiere se gaseau doua baterii antiaeriene germane care aparau spatiul aerian al Ploiestilor.
Comunicatul Regelui
In cursul zilei de 23 august 1944 ne-am bucurat cu totii ca nu s-a dat alarma aeriana ca in zilele precedente, adica nu trebuia sa ne asteptam la unul dintre acele bombardamente cumplite ale aviatiei anglo-americane. In aceeasi seara insa, toate posturile de radio nationale anuntau un comunicat foarte important al Regelui Mihai, cerand ascultatorilor sa ramana pe receptie.
Nu am acordat prea mare atentie acestei stiri, am ascultat totusi comunicatul regal cam pe la ora 21.00, privind un pretins armistitiu cu armata sovietica. Tata a ramas foarte calm, dar a ascultat mai apoi pe unde scurte postul BBC din Londra, care a descris situatia dezastruoasa de pe frontul de Est, dar niciun cuvant despre vreun armistitiu al romanilor cu rusii.
Posturile de radio germane vorbeau despre „retrageri elastice”, in realitate, batalii pierdute pe frontul din Est, insa nimic despre puciul impotriva maresalului Ion Antonescu. A doua zi s-au simtit insa o atmosfera tensionata si o rumoare in cadrul unitatilor germane, totul ramanand insa aparent linistit pana cand sirenele anuntau un nou atac aerian.
De data aceasta insa, nu se auzeau bubuiturile bateriilor AA germane si nici cele romanesti n-au tras vreun foc. Am aflat dupa aceea ca patru avioane de asalt germane de tip JU-87, poreclite Stuka, bombardasera cateva obiecte militare din Bucuresti.
Luand acest incident, chipurile, ca motiv, Regele Mihai a declarat razboi Germaniei. Mai tarziu am aflat ca Regele Mihai nici nu fusese in Bucuresti la ora aceea, iar declaratia de razboi o semnase cu o zi inainte, cand inca nu avusese loc niciun atac german.
Armata lui Vlasov si atacul formal al romanilor
Pe plan civil, in urma unui ordin venit din Bucuresti, toti cetatenii germani si chiar etnicii germani din Romania au fost dati afara din serviciu fara nicio explicatie. Deci si tata a fost concediat pe loc. (...)
Dupa inca o zi insa, a venit la noi comandantul bateriei AA germane, spunandu-ne ca are ordin sa-i evacueze pe toti cetatenii si pe etnicii germani din zona. Tata tot a mai ezitat, dar, dupa ce a fost somat, ne-am facut cu totii bagajele, doar cu strictul necesar, care incapea in cateva valize, fiind transportati apoi de un camion german la una dintre bateriile apropiate.
Acolo se mai adunasera si celelalte unitati germane din vecinatate, precum si o unitate de infanteristi ucraineni, voluntari in asa-zisa „Armata a lui Vlasov”, imbracati in uniforme germane, dar care nu stiau nemteste aproape deloc.
In seara zilei de 27 august, a venit la noi ofiterul de legatura din partea bateriei AA romanesti, rugand comandantii germani sa plece de acolo, acestia avand ordin sa ne atace a doua zi de dimineata.
S-a convenit efectuarea unui atac formal, la care urma sa se traga in pamant de ambele parti pentru a satisface ordinul elaborat de niste diletanti militari din Bucuresti care nu stiau, pesemne, ca puterea de foc a centrului de aparare german era de vreo cinci-sase ori mai mare decat a celui romanesc la ora aceea.
Totul s-a soldat cu o glezna scrantita a unui militar roman care se impiedicase fugind peste camp in cadrul „atacului”. A doua zi insa, au venit trupe noi de infanterie romanesti, care ne-au incercuit, incepand sa ne atace de dupa deal cu aruncatoare de 88 mm.
Neavand nicio posibilitate de replica eficienta, comandantul german a ordonat retragerea spre nord, cu intentia de a forta trecatoarea Bratocea pentru a trece apoi in Transilvania. Sub protectia intunericului, coloana de autocamioane germane s-a pus in miscare.
„Erau satui sa mai lupte”
In zorii zilei am ajuns pe o pajiste in apropiere de Cheia. Bucatarii nemti au distribuit cafea si sandviciuri pentru toti participantii. Am ramas insa extrem de uimit cand am vazut ca o serie de soldati germani isi aruncau armele si munitia, fiind dispusi sa se predea.
Si, intr-adevar, dupa ce am ajuns la Sacele, ei s-au predat Armatei Romane, reprezentata prin cateva companii de infanterie, deci vreo 100-150 de romani fata de cateva mii de nemti, satui de razboi, care nu voiau sa mai lupte. Ucrainenii, nefiind dispusi sa se predea, disparusera in munti prin trecatoarea Bratocea.
Un alt grup de nemti, in care ma aflam si eu, si-a continuat drumul, ajungand in Gara Brasov-Stupini. De acolo ne-am urcat intr-un tren de marfa care urma sa plece spre nord. Doi jandarmi, care incercasera sa ne impiedice dupa ce au vazut cateva tevi de pistol- mitraliera indreptate spre ei, s-au razgandit si ne-au lasat in pace.
Am coborat undeva in apropiere de comuna Balauseri, unde, dupa un mars de noapte, am ajuns in zorii zilei de 30 august pe malul Muresului, pe atunci linia de demarcatie intre Romania si Ungaria.
Eu, fiind singurul din grup care cunostea limba maghiara, am trecut inot Muresul. Pe partea cealalta m-au luat in primire Honvezii maghiari, care, dupa ce le-am explicat situatia, au chemat o unitate germana care, cu doua barci de cauciuc, i-a adus si pe ceilalti nemti peste Mures.
Trebuie sa adaug ca intr-un saculet agatat de gat aveam un bilet de tren, pasaportul si ceva bani cu care, de fapt, ar fi trebuit sa plec din Ploiesti pe 28 august la liceu in Germania. Prin precipitarea evenimentelor, desigur, nu s-a mai putut realiza acest lucru. Acum insa mi-au prins foarte bine.
Cu un convoi militar am ajuns la Turda si, de-acolo, cu trenul la Cluj, de unde am plecat a doua zi in Germania. In cursul noptii, la Viena, in Ost-Bahnhof (Gara de Est), ne-a mai prins un bombardament teribil al lui Royal Air Force (aviatia britanica). Pe 2 septembrie am ajuns, in sfarsit, la internatul liceului, unde directorul m-a mustrat ca am intarziat cu doua zile la cursuri.”
Istoric
160.000 de soldati capturati de sovietici
La 20 august 1944, sovieticii au rupt frontul de vest de Iasi si la sud de Chisinau. Regele Mihai il aresteaza la 23 august 1944 pe maresalul Ion Antonescu, care la randul sau dorea iesirea din razboi, dar nu in acel moment. In seara zilei de 23 august 1944, Regele Mihai a citit la radio o proclamatie prin care anunta iesirea din razboiul contra Natiunilor Unite si alaturarea trupelor romane coalitiei antihitleriste.
Pana la 28 august, Bucurestiul a fost eliberat de fortele germane, iar la 30 august, patrunde armata sovietica. Cu totul paradoxal, dupa trecerea Romaniei de partea Natiunilor Unite, la 23 august 1944, autoritatile sovietice au dezarmat pe frontul din Moldova circa 160.000 de militari romani, conform datelor oferite de Comisia Romana pentru Aplicarea Armistitiului, dupa ce acestia incetasera lupta.
Tradare si onoare
Soldati germani deportati in Siberia
„In urma cu 15 ani am vorbit cu cativa veterani ai acelor evenimente. Erau foarte indignati si mi-au spus: „Noi le-am aparat romanilor spatiul aerian mai bine de trei ani. Daca nu am fi procedat asa, marile orase din sudul Romaniei ar fi fost facute praf si pulbere de aviatia anglo-americana. Drept rasplata, dupa 23 august 1944, romanii au tras in noi, si pe cei pe care nu i-au impuscat i-au predat armatei sovietice, care i-a deportat apoi in Siberia, unde au pierit cei mai multi dintre ei”„, spune Lang.
Dupa caderea Berlinului, fiind unul dintre ultimii luptatori, Wilfried Lang s-a intors in Romania sa-si faca o cariera. Ignorat, s-a reintors in Germania, unde s-a facut petrolist, asa cum a procedat si tatal sau in 1920, in Romania, la „Royal Dutch” din Campina, cu un succes deosebit.
Simpozion alaturi de Regele Mihai I
Wilfried H. Lang a organizat pe 30 martie 1995, in fosta capitala a Cavalerilor Teutoni, Bad Mergentheim, un simpozion cu tema „23 August”, la care au participat numerosi invitati si personalitati, printre care s-a numarat si Regele Mihai.
„La 23 august, soldatul german a perceput rasturnarile din Romania ca pe o tradare. Discutiile au aratat ca Regele Mihai nu a avut nicio vina. Regele si-a facut datoria, salvand poporul roman, dar, in acelasi timp, a trebuit sa ia masuri pentru ca trupele germane sa nu poata lupta in continuare contra romanilor si, desigur, acesta a fost un motiv pentru care comandantii germani de atunci au fost extrem de nemultumiti. O dovada ca perceptia germana s-a modificat este si faptul ca niciunul dintre veteranii care au participat la simpozion nu i-a facut Regelui vreun repros, desi, unii dintre ei, dupa 23 august, au facut pana la zece ani de prizonierat in conditii atroce, la rusi. Din contra, i-au dat mana si i-au aratat deplina intelegere fata de masurile luate”, ne-a povestit Wilfried H. Lang.
Wilfried H. Lang a realizat, in amintirea zilei de 23 august 1944, filmul Un Stalingrad pe Dunare, care s-a bucurat de succes in Germania
Veteranii germani de razboi, care au stat peste zece ani in prizonierat in Siberia nu i-au reprosat nimic Regelui Mihai
|
Constantin Popescu 8/23/2007 |
Contact: |
|
|
