Rostiri : Dura Lex si Fiat Lux
Tocmai ati citit titlul acestui articol. Nu v-as condamna daca v-ar duce gandul la un nou tip de material plastic (plexiglas), respectiv la o noua marca de masina de provenienta italiana (Fiat). Sau mai era ceva? In cazul in care aveti banuiala ca ar putea fi vorba despre doua citate din limba latina, va felicit: faceti parte, din pacate, dintr-o specie pe cale de disparitie: omul cu notiuni de latina.
„De ce din pacate” se vor intreba scepticii, sau mai bine zis realistii dintre noi. Ce treaba avem noi cu limbile moarte? N-avem destul de furca cu cele vii? De parca am poseda un creier cat casa in care sa memoram tot felul de cuvinte din lumea calculatoarelor sau limbi straine, de care avem cu adevarat nevoie! Ia sa ne ghidam noi dupa principiul la moda „simplify your life” si sa aruncam peste bord tot balastul care ne ingreuneaza viata!
Sa nu credeti ca nu inteleg. N-am nici eu replica, atunci cand propriul copil imi vine acasa de la scoala si arunca plin de obida manualul de latina, renuntand de bunavoie la binefacerile unei limbi demodate. Imi pun si eu problema: „cum sa-l conving sa-si faca temele, cand nici eu, la randul meu, nu vad la ce i-ar folosi in viata?” Oare cum fac alti parinti?
In calitate de aspirant la postul de director de departament, ma aranjeaza adeseori destul de bine cate un citat in latina. Daca zic „dura lex, sed lex”, deja am descalificat jumatate din auditoriu, care se va precipita preocupat asupra dictionarelor, deindata ce sedinta va lua sfarsit. Ba mai mult, adun puncte pentru viitoarea mea cariera, mult mai multe decat daca as fi folosit limba engleza („justice is blind”), care e drept ca e la moda, dar ce folos daca o vorbeste toata lumea? Din pacate, argumentul nu e suficient pentru ca progenitura sireata sa puna osul la treaba si sa invete latina pentru un scop asa de indepartat si meschin.
Marturisesc ca, nici pentru mine, limba latina nu e deloc transparenta. Daca imi puneti in fata un text original, doar cu mare efort, facand apel la analogiile cu alte limbi romanice sau la amintirile palide ale unor proverbe uzuale, pot intui cat de cat despre ce e vorba in mare. Cu toate acestea, cu atat mai mare e placerea cand constat ca inteleg cat de cat ceva. Pe calea asta empirica am inteles cu timpul ca Deo nu inseamna doar spray, ci poate desemna si un zeu; la fel Alma, nu e doar un nume de fata, ci inseamna si inima. Mens e mintea (de aici mental), nihil e nimic (asa si nihilist), populi e popor (vezi populist), homo e om (de aici deriva homicid, din pacate), ars precum artist si morituri ca mortal si asa mai departe...
Cu cat ma adancesc mai mult in comparatii intre limbi moarte si limbi vii, cu atat mai mult constat ca nu sta in puterea noastra de a decide care limba are dreptul sa moara si care merita vorbita in viitor. De parca am avea vreun drept sa decretam, cand anume o limba si-a facut datoria si putem sa o aruncam la gunoi ca pe un pantof uzat! Limbile moarte, asa ca si bunicii si strabunicii nostri, nu pot fi sterse din memorie ca un fisier inutil, din simplul fapt ca, fara ele, nici noi nu am exista. E ca si cum ne-am uita in albumul de familie si ar lipsi toate fotografiile in care aparem cu bunicii si cu parintii nostri. Pai cum sa nu bagi de seama ca traim, asa moderni cum suntem, inconjurati de latina (ante-, contra-, non-, extra-, ultra-, meta-, trans-) si de greaca (geo-, astro-, crono-, demo-, macro-, polit-, termo-, zoo-) etc? Pana si etc-ul e un etcetera latin in miniatura! Sufixele astea ne sunt atat de aproape incat nici nu putem concepe viata noastra fara ele. Pai cum sa le desemnam drept limbi moarte cand ele nu sunt nici macar limbi straine? Ba mai mult, sunt aproape universale, de vreme ce se regasec la fel de bine in italiana si finlandeza ca si in engleza, germana, poloneza sau albaneza?
Sfatul meu: daca nu vreti sa faceti o figura extrem de trista la un concurs cat o fi el de modern de „cine stie, castiga”, cultivati cu smerenie si respect limbile clasice, cat vi s-ar parea ele de „not cool”. Nu uitati ca va veni o vreme, chiar daca noi probabil nu o vom mai prinde, cand pana si limba pe care o vorbim acum cu atata verva va fi „out” („sic transit gloria mundi”). Cultivati-va vederea de ansamblu, cata vreme va considerati un exemplar cat de cat reusit de „homo spaiens”. O fi el greu drumul intr-acolo („per aspera ad astra”) dar, in cazul in care ati ratat pana acum ocazia („errare humanum est”), inca mai aveti sansa sa recuperati („carpe diem”). Fireste, vor fi multi aceia care vor incerca sa va ia in deradere („vox populi”) dar nu uitati ca sunt cateva lucruri in viata (banii?...) fara de care nu se poate („sine qua non”). Pana si forma asta de cunoastere contribuie in mare masura la completarea fiintei noastre („mens sana in corpore sano”). Faceti asadar sa fie macar putina lumina („fiat lux”).
Daca am reusit macar sa va pun putin pe ganduri, pot spune cu vadita usurare: „quod erat demonstrandum!”
Gabriela Calutiu / Bennissa
|
Gabriela Calutiu 8/20/2007 |
Contact: |
|
|
