ELEGIA UNEI FRUNZE
Pe un caldarâm, sub ape,
lâng-o gură de canal,
sade-o frunză n’gândurată ;
vestedă, timid, banal.
Si sub vânt, mătură vreme,
ce o mâna înspre duză,
îsi aduce ea aminte ;
- Stai, parsivă Călăuză …
cu respect si demnitate
poartă-te de vrei cu mine !
De stejar, mi-s fiică prima
si nu soi de fiste-cine.
Verde, mândră si suavă,
eu am stat falnic pe ramuri
si privit-am bolta n’treagă
stăpânind surate neamuri.
Briză aspră, zile ude
ba chiar si prin trăsnet mare,
eu trecuta-m toată toamna
ca un sol ; biruitoare.
Astazi, Doamna de mă zvârle
printre pietrele plouate,
e semn că destinul face
jocul firii blestemate !
De mă vei purta pe mine
rece, galbenă si tare,
demn si sfânt, precum Achile,
am să mor n’păcată-n cale.
Asadar, Marită …Uză
cu respect si făra grabă
poartă blând, însemnul vietii ;
ce n’plini o crudă soartă
si cu fruntea sus mă pierde,
în dans, clipocit de ploaie,
prin canale desfundate
drept, regină de gunoaie.
- Vai de tine frunză dragă
ce te tii “păun de rasă”
care ieri, pe vremea asta,
.Neantului îi fui mireasă…
Fără surle, fără rugă,
ci senină si sfioasă
Ea, păsi pragul Vestirii,
suflet tânăr de Crăiasă !
Si iesi din casa vietii
cu-Get mândru si ferice
căci si Dacă-i este firea
arc de munti, rumân îsi zice.
Tu ! din aminitiri, o mie
te visezi si azi regină …
Hai, priveste umbra vietii
ce-a trecut în paragină !
Este drept că vara toată
ai privit Cupola Vietii
din stejarul cel de taină
răsădit în centrul pietei …
Vrei să stii, ca luare aminte
unde tu, mugur pe ramuri
te născusi în primavară
într-o curte, lângă geamuri ?
Află dar, aleasa sortii,
tu, păstaie de artar
ce-ai zburat la ceas de vară
precum rodul, în zadar
pe o stradă pustiită
de căldurile lui iunii,
vânt rebel cu praf de stele
iti făcusi culcusi Cununii
între doua frunze late
de stejar, bătrân cât lumea
te-aciui la vreme caldă
sus pe Ram ! Înaltă-i culmea …!
Si ti-ai zis : fiică de rege !
te-ai chemat : aleasa sortii,
ochii tăi priviră roată
toată piata Frumusetei …
Înaintea ta se duse
rând pe rând, frunză de frunză,
fără surle ori tambaluri,
precum strop de rouă-n buză …
Nu fi tristă surioara,
lasă loc măcar în moarte;
vesniciei, modestia
ce în viata n’avusi parte.
Tace riga prăbusită,
amintirile-i sunt goale ;
De te vrei măreată frunză
nu te crede fiste-care ….
|
2/3 Ianuarie, 2002.
Gheorge Bârdan Raine 7/22/2002 |
Contact: |
|
|
