Carnet de emigrant : Apusul nesfârsit, asfintitul prelungit.
Titlul de rezervă << Pe marginea prăpastiei >>
Intr-o tranzitie prelungită la infinit, perioadă dură în care uzinele s-au închis pe rând, într-o Românie frumoasă, virtuală si letală, se stie bine că un mare procentaj dintre cei ce sunt dezamăgiti de oferta guvernantilor si a oamenilor de afaceri, pleacă scârbiti pe alte meridiane în speranta găsirii unui loc de muncă. Altii rămân acasă asteptând acea revigorare a economiei românesti, crezând în acel superb viitor promis obsesiv, dar care este mereu amânat de către cei ce s-au angajat în fiecare an electoral că vor da drumul să curgă din belsug robinetul fericirii.
Cei care pornesc la un drum lung si plin de neprevăzut, sunt cei care pleacă temporar la studii, la munca, în vizită si cei ce părăsesc definitiv tara. Cu timpul, o parte dintre componentii primelor grupuri se mută în ultimul.
Oamenii se stabilesc în alte tări din mai multe motive, pe care nu le mai enumar deoarece sunt deosebit de complexe. În functie de o multime de factori totul se plaseaza pe un portativ delimitat între realizare si esec.
Ajungând în tara de destinatie, emigrantul devine imigrant. Cu toate că pasul l-a făcut oficial, cu un teanc de documente, selectarea este riguroasă. Aspirantul la un nivel de trai decent, îsi vinde casa, masina, locul de la cimitir, ca să-si realizeze visul în tarâmul făgăduintei. Desi primit cu acte în regulă, o mare parte a populatiei autohtone nu priveste cu ochi buni această armată de intrusi pe pamânturile lor străvechi. Apare concurentă obtinerii unor locuri de muncă, cei nou-veniti fiind de multe ori, datorită pregătirii pe care o au, rivali de temut. Astfel, imigrantii intră de multe ori în malaxorul discriminării etnice, o formulare blândă, pentru a nu supara pe nimeni prin folosirea unor expresii deranjante. Umilinta imigrantului este deosebit de accentuată, pe baze dure, în asa fel încât, făcând o comparatie, discriminările etnice ce se petrec în zona Mures, Covasna si Harghita, reprezintă un parfum superb. Sunt si exceptii de la regulă, când este armonie. Cazuri rare, sincope fericite.
Pe fondul acestor considerente, cel ce reliefează aspectele enumerate, a plecat în lumea largă la o varsta înaintată, beneficiar în tara natală al unei pensii jenante.
În continuare, menirea rândurilor ce urmează este aceea de a scoate în evidentă o zi deosebit de importantă din viata mea, data de referintă ce a inceput intr-o zi de vară fierbinte o dată cu răsăritul soarelui.
În acea zi de răscruce am plecat din orasul meu natal, asezare cândva patriarhală, devenită acum o junglă citadină, în care fiecare face ce vrea, când vrea si cât vrea, abuzurile devenind ceva firesc.
Cu un soare orbitor în fata am plecat cu avionul spre îndepartata Canada pentru a mă alătura familiei.
Povincia Québec, unde am poposit, are dimensiuni foarte mari, o suprafată de 1540668 kmp, de trei ori mai mare ca cea a Frantei, isi apară drepturile, limba si statutul de teritoriu francofon. Locuitorii sunt uniti în jurul unui steag propriu de culoare albastră cu o cruce alba flancată de crini. Populatia de origine franceză reprezintă aproape 30 la sută din populatia Canadei.
Québecul este foarte frumos; pretutindeni sunt parcuri si spatii verzi, precum si locuri de recreere pentru bătrâni si tineri. Din când în când linistea este sfâsiată de tipetele pescărusilor care s-au adaptat departe de tărâmul oceanului.
Seara, după ce ne coplesesc umbrele crepusculare, apar în mod discret perechi de sconsi, mamifere ce trăiesc numai în acest spatiu geografic. Au o coadă stufoasă, frumoasă, parcă este samponată. Nu trebuie speriati deoarece în caz de panică aruncă un lichid lipicios si rău mirositor, greu de neutralizat.
Populatia este pestrită, formată din asiatici, africani, arabi, europeni si cei din veniti din America Latină. Cele două limbi oficiale ale Canadaei sunt franceza si engleza. Indiferent cu câte diplome universitare, masterate si doctorate vine imigrantul, dacă nu stie cel putin una dintre aceste limbi este considerat analfabet si nu stă nimeni de vorbă cu el.
În magazine vânzătorii îti zâmbesc si poti alege din galantare marfa pe care o vrei.
Restaurantele cu autoservire sunt foarte căutate. Dacă nu tii cont de siluetă, poti mânca timp de mai multe ore pentru aceeasi sumă de bani. În acest iures vulcanic, în care lumea aleargă din lipsă de timp, o măsură eficientă este aceea prin care preotul, pe lângă faptul că oficiază cununia religioasă, emite totodată si certificatul de căsătorie celor ce s-au hotărât să-si unească destinele. Fără alte demersuri si audiente la diferite institutii, asa cum se procedează în alte parti.
Accesul la învătământ îl are orice candidat; taxele scolare diferă de la un nivel de învătământ la altul. Pentru un semestru de colegiu, studentul plăteste 110$ (220 lei).
Un curs universitar se ridică la cifra de 280$ (560 lei). Valorile sunt aproximative si ele variază în functie de mai multi factori. Având în fata ochilor aceste numere reci, gândul îmi zboară la facultatile de la noi unde tânărul poate învata gratuit, devenind, zic eu, un bun specialist.
Istoria Canadei si a provinciei Québec este interesantă si merită a fi cunoscută. Începând cu anul 1535, exploratorii francezi au descoperit acest colt de lume, în căutarea unui drum mai scurt spre Asia. Până în anul 1600 colonistii s-au stabilit definitiv pe valea fluviului Sf. Laurentiu, luând nastere localitatile de astăzi, dar cu alte denumiri.
„Noua Frantă„ devenea o realitate. O contributie importantă a consolidării provinciei au avut-o regii si cardinalii francezi ai vremii. Dupa o prioadă de mari realizări, dar si de frământări, pe fondul unor lupte menite să păstreze integritatea hotarelor, la 8 septembrie 1760, trupele franceze au pierdut ultima bătălie cu britanicii. ” Noua Frantă„ este cedată victoriosilor. Cu toate că tăvălugul timpului a zdrobit destine si mentalităti în aproape 250 de ani de supunere, o parte a populatiei provinciei Québec, speră încă în acea autonomie izbăvitoare.
Încecând să finalizez aceste prime impresii, îmi amintesc de anii de scoală, când, propagandistii ne repetau obesesiv că imperialismul decadent si capitalismul falimentar se aflau de multi ani pe marginea prăpastiei. În această vară pot spune că am poposit si eu pe această formă de relief figurativă. Oare am sosit din fundul prăpastiei? Astept in continuare reformele promise de guvernantii români. Poate atunci mă voi intoarce acasă.
Patria este una singură, restul sunt tari. Fericirea este o călătorie, nu o destinatie.
Apusul este nesfârsit. Asfintitul s-a mutat în altă parte...
Ion Anton Datcu / Montreal
|
Ion Anton Datcu 8/13/2007 |
Contact: |
|
|
