De vorba cu Bogdan Stanoevici
[Reporter] Cum ati ajuns, domnule Bogdan Stanoevici, de la grupul Song la Teatrul ca Metaforã?
[Bogdan Stanoevici] De-a lungul vietii mele, am avut sansa sa traiesc momente absolut formidabile si nu mai putin rare, ultimul fiind aventura canadiana din luna mai.
In grupul "Song" am intrat in timpul ultimului an de liceu, facand parte dintre primii 12 membri ai grupului, din "vechea garda" si pot spune ca sunt foarte mandru de asta ; iar songul m-a adus pentru prima oara in fata camerelor de televiziune, cand eram in anul intai la IATC, intr-o emisiune a regretatului Tudor Vornicu in care spuneam o poezie a lui Toparceanu intr-un fel, hai sa spunem mai special, (balbaindu-ma). A fost primul meu succes care insa a avut si un alt efect (din punct de vedere ideologic). Am fost chemat "undeva" si mi s-au pus diverse intrebari printre care si "la cine m-am gandit atunci cand am interpretat poezia in acel fel", iar eu am raspuns cu o alta intrebare "dar dv. la cine v-ati gandit?". Din acea clipa, am devenit pentru "ei" un element pertubator.
Si am continuat sa fiu acel element perturbator, "profitand" de o anumita popularite pe care mi-au adus-o cele 13 filme si cele 16 filme de televiziune pe care le-am facut de-a lungul a 10 ani. Deci eu am facut parte din acei artisti norocosi care au reusit pe de o parte sa fie iubiti de public, iar pe de alta parte sa nu mi se faca mizerii. Asta si datorita faptului, de altfel, ca anumite persoane foarte bine plasate, ma simpatizau ca actor. Si asta a ajutat.
Pana intr-un punct cand "unii tovarasi" au considerat ca exageram si atunci mi s-a sugerat sa ma gandesc la o "mutare" a domiciliului meu in strainatate, pentru binele tuturor. Si astfel am ajuns in Franta, unde a trebuit sa o iau de la inceput in meseria de actor si unde, din fericire si cu putin noroc, am reusit nu numai sa-mi fac meseria, ba chiar sa am si experiente ca regizor de teatru si realizator de film.
Si iata ca, intr-o buna zi, dupa foarte multi ani, datorita acestui minunat "utilaj" care este internetul, o veche prietena de pe vremea liceului, Diana Miklos, m-a gasit si mi-a propus sa particip la un spectacol pe care avea intentia sa-l monteze in cadrul companiei "Teatrul ca Metaforã", cu Liane Ignatoiu, Simona Gherman, Mihai Colceriu si Claudia Cion. Eu am fost intotdeauna un aventurier gata sa accepte un "challenge", oricat de complicat putea parea. Si "Micutele curioase" a fost un astfel de "challenge", foarte complicat de pus pe picioare pentru ca din motive de timp si de alte proiecte deja programate pentru mine, repetitiile s-au facut pe cele doua maluri ale Atlanticului pana in ultimile 10 zile dinaintea premierei, cand ne-am regasit cu totii in Toronto.
[Reporter] Puteti sa ne dati citeva exemple de proiecte mai mari la care ati lucrat?
[Bogdan Stanoevici] Proiectele, pentru mine, au importanta pe care le-o dam noi insine, deci mi-e greu sa aleg. Poate dintre toate, la care am participat in Franta, unul care m-a marcat in mod particular, a fost un film ce se numea "QUICKSAND", realizat de John McKenzie, nu atat din punct de vedere al rolului pe care il jucam ci pentru intalnirea cu un star al cinemtografului american, Michael Keaton, al carui partener am fost. A existat si o piesa de teatru in care am fost partenerul lui Gerard Depardieu, "LES PORTES DU CIEL", dar poate si mai importante au fost acele proiecte pentru care m-am batut cu toata lumea ca sa le pun pe picioare, pe vremea cand aveam o companie de teatru, intre anii 1991 si 1999. As cita, "10 negrii mititei" dupa Agatha Christie, "Dr. Jeckle si Mr. Hyde", dupa Stevenson, "Acesti nebuni fatarnici" de Tudor Mazilu, pe care l-am regizat eu si un alt spectacol dupa o piesa a lui George Feydeau pe care tot eu l-am regizat "Le systeme ribadier", spectacol, care a fost de altfel reluat intr-un mare teatru parizian, "Theatre du grand edgar"...
In cinema si televiziune am avut sansa sa fac cateva roluri importante, cum ar fi un film in doua parti "Lyon police speciale" unde aveam unul din rolurile principale, un altul ce se numea "L'engrenage" in care aveam de asemenea unul din rolurile principale, pe langa alte multe in care eram doar "guest star". Si bineanteles filmul "Tertium non datur" in care regizorul Lucian Pintilie mi-a facut onoarea de a-mi propune unul din rolurile principale. Ce este amuzant apropos de filmele, telefilmele si serialele in care am jucat, este ca in aproape toate eu jucam rolul negativ... cateodata de altfel ma surprindeam eu insumi, privind si mirandu-ma cat pot fi de rau si de periculos, ceea ce nu este de loc valabil in viata. Acesta este probabil un alt efect al cinemaului ; reveleza in noi un alter ego pe care nu-l cunoastem... cum spun francezii "le cinema, quel beau mensonge"
[Reporter] Cum a fost experienta cu spectacolul Micutele Curioase, vazuta prin ochii actorului Bogdan Stanoevici?
[Bogdan Stanoevici] Pentru mine a fost o reusita, nu numai din punct de vedere al felului dificil in care "s-a nascut" acest spectacol, ci si din punct de vedere al relatiei ce s-a stabilit din prima clipa intre mine si partenerii mei, ca si cum ne cunosteam de-o viata. Este adevarat ca pe Mihai Colceriu il intalnisem cu ani in urma intr-o tabara la Slanic Moldova unde participam impreuna la diferite spectacole... erau vremurile bune ale stundetiei... Si in afara de acest grup ce s-a creat aproape peste noapte, caci eu am ajuns in Toronto vineri iar duminica eram deja prieteni, am fost foarte surprins si miscat de reactia publicului la micul meu "numar" actoricesc din partea a doua a spectacolului. M-am regasit cu ani in urma pe vremea cand salile de spectacol erau pline si aceiasi oameni ma aplaudau si se bucurau cu mine. Foarte emotionant.
[Reporter] Ce ne puteti spune despre noul Teatru ca Metaforã si care a fost rolul lui in turneul dumneavoastra la Toronto?
[Bogdan Stanoevici] "Teatrul ca Metaforã" care poarta deja in titlu un simbolism poetic, a fost pentru mine acea prima intalnire, ca in viata, cand doua persoane sau doua entitati se intalnesc, pentru a face o bucata de drum impreuna. Regizoarea Diana Miklos si actrita Liane Ignatoiu, ca fondatoare, impreuna cu Simona Gherman, Mihai Colceriu si Claudia Cion ca membri ai acestei tinere companii, au fost pentru mine motorul unei aventuri teatrale care mi-a facut enorm de mare placere. Aceasta aventura a inceput sa capete aspecte reale, in ziua in care Diana Miklos mi-a propus sa particip la un spectacol, in cadrul comunitatii romanesti din Toronto. Raspunsul meu a fost fara ezitare "da", fara sa stiu despre ce va fi vorba de fapt. Sigur ca faptul ca in urma cu 30 de ani am lucrat impreuna cu Diana Miklos la un spectacol de muzica si poezie, a avut o oarecare influenta in raspunsul meu. Realizarea proiectului nu a fost lipsita de dificultati, deja pentru faptul ca nu exista o adevarata productie in spate, adica mijloace financiare pentru toate problemele de gestiune, dar si pentru faptul ca repetitiile au inceput pe cele doua maluri ale atlanticului, eu fiind in Franta si restul trupei in Canada. "Teatrul ca Metaforã" a fost deci prin membrii sai fondatori, acea concentrare de energie ce a dus la rezultatul ce s-a numit "Micutele curioase" si microrecitalul meu. Si ca intotdeauna, ceea ce conteaza este rezultatul. Odata in plus, s-a confirmat faptul ca o echipa de artisti entuziasti si pentru care teatrul este un element vital al vietii lor, a reusit, in ciuda enormelor dificultati materiale si de gestiune pe care a trebuit sa le conturneze, sa puna pe picioare un spectacol si sa-l prezinte in fata unui public ce a apreciat la justa sa valoare, rezultatul. Sper deci sa nu fie numai o intamplare si o aventura artistica a unui grup de pasionati ce a stiut sa se autodepaseasca, ci doar un "avant gout" al multor altor aventuri teatrale. Dar, pentru ca toate aceste lucruri sa continue si sa se dezvolte, va fi nevoie de sustinerea morala si materiala a unei intregi comunitati pentru ca teatrul romanesc sa continue sa existe in canada. Dealtfel, insasi venirea mea in Toronto si bucuria pe care am simtit-o jucand in fata publicului romanesc, nu ar fi fost posibila daca nu ar fi existat "Teatrul ca Metaforã".
[Reporter] Ne puteti descrie experienta dumneavoastra in Toronto?
[Bogdan Stanoevici] Toronto este pentru mine -a devenit de fapt- un oras in care ma simt aproape ca acasa. Oamenii si respectul ce exista intre ei, amabilitatea lor, felul in care stiu sa se bucure de acest oras minunat au fost pentru mine o descoperire si in acelasi timp m-au facut sa regret faptul ca nu vad aceeasi oameni si aceleasi situatii si pe strazile Parisului. Toronto este acum pentru mine un oras in care vreau sa vin cat mai des pentru a trai alaturi de acesti oameni, pentru efuziunea culturala ce palpita in acest oras si in acelasi timp pentru motive mult mai personale si mai simple de altfel care tin de anumite intalniri neasteptate, cum ar fi de exemplu intalnirea cu o veverita pe malul unui lac. Stiu ca pentru voi veveritele sunt cum sunt pisicile in Franta... sunt pe toate drumurile. Dar pentru mine este un lucru rar si iesit din comun. Intotdeauna am considerat ca in viata, lucrurile simple, care curg de la sine sunt cele ce raman peste timp.
[Reporter] Ce ati simtit cind ati luat contact cu comunitatea romaneasca din cele doua orase - Toronto si Kitchener?
[Bogdan Stanoevici] Este pentru prima oara cand am constatat ca exista o adevarata comunitate romaneasca, care se frecventeaza in mod regulat, care participa la viata orasului absolut integrata in acest spatiu. Si daca ar fi sa dau doar cateva exemple, ce-mi vin in minte in clipa aceasta, dintre cei pe care am avut placerea sa-i cunosc in scurtul meu sejour canadian, l-asi aminti pe Sorin Buse, "assistant general manager" la Toyota Canada, Costin Manu, actor si producator de teatru, Manuela Stefan, fotograf, si Raul Dudnic, realizator de emisiuni comunitare de radio si televiziune. De fiecare data cand un roman "reuseste" in strainatate, este pentru mine un motiv in plus sa fiu mandru ca sunt roman si in acelasi timp o mare bucurie. Si ca ei sunt in mod sigur multi altii, unii care nu-mi vin in minte, altii pe care nu i-am cunoscut inca si care stiu atat de bine sa reprezinte acest popor al nostru.
In acelasi timp, am inteles ca aceasta comunitate romaneasca are si preocupari artistice, in ciuda unui ritm alert pe care viata il impune tuturor. Stiu ca exista si alte trupe de teatru romanesti care creeaza in mod regulat spectacole, cum ar fi "Teatrul Majestic" ai carui membrii am avut placerea sa-i cunosc de altfel, intr-o seara la o aniversare unde m-a dus Mihai Colceriu si unde am mancat cu o placere nebuna sarmale si muraturi. Cum iti spuneam, viata este facuta de fapt din lucruri simple. De aceea cred ca pentru reusita tuturor, asa cum spunea si regizoarea Diana Miklos dealtfel, ar trebui sa existe un schimb concret si constructiv intre diferitele trupe, de amatori si profesionisti, caci este loc pentru toata lumea sub soare. In felul acesta, banii de exemplu, necesari montarii unui proiect importat, ar putea fi adunati mai usor prin unirea fortelor tuturor celor ce iubesc teatrul, a tuturor celor "muscati" de acest microb, asa cum se spune in mediul artistic.
Si dincolo de bani sunt atatea alte elemente in care unirea fortelor nu poate fi decat benefica. Vorba cantecului "unde-s doi, puterea creste..." eu sunt de altfel gata sa ma implic si in alte productii, ca actor sau ca regizor pentru a face ca "vocea teatrului romanesc" sa fie auzita de toata canada. Zic eu ca merita. Si trebuie profitat, in sensul bun al cuvantului, de prezenta unui consul general al Romaniei in Toronto, domnul Nicanor D. Teculescu, ce este nu numai filozof dar si un om preocupat de cultura si care vrea ca romanii sa poata vorbi de ei insisi si mai ales sa poata fi auziti. De aceea, creearea unui Institut Cultural Roman este esentiala pentru ca aceasta comunitate romaneasca si ceea ce poarta ea in suflet sa devina un element inconturnabil al vietii culturale din Toronto si mai general din Canada. Domnul Consul General Teculescu, regizoarea Diana Miklos si multi altii din comunitatea romana din Canada, fac tot posibililul pentru ca acest Institut Cultural Roman sa devina o realitate si in Toronto. Si pentru ca lucrurile sa se miste la Bucuresti, ar trebui scris si cerut Consulatului si celorlalte reprezentante romanesti acest Institut Cultural care va fi al tuturor. Este chiar pacat ca nu exista deja, in timp ce alte comunitati, care poate nu au atat de multe lucruri de spus lumii, au institutul lor cultural.
[Reporter] Ce proiecte de viitor aveti (in cadrul Teatrului ca Metaforã sau in afara)?
[Bogdan Stanoevici] Proiecte de viitor am multe si diferite, cum ar fi pregatirea unui CD cu muzica romaneasca veche pe care il voi face cu compozitorul Ionel Tudor la Bucuresti, un film scurt-metraj intitulat "Kashyn-atala" pe care il voi realiza eu in aceasta vara si cu care am intentia sa vin in festival la Toronto, un film lung metraj in coproductie franco-romana intitulat "Josephine et Mr. Garvic" a carui realizare as vrea sa o confiez unui tanar si foarte talentat regizor roman, pe nume Constantin Popescu si un spectacol de teatru in Paris cu piesa "Le jardin des suplices" scrisa de Bunny Godillot, care este de altfel si autoarea scenariului "Josephine et Mr. Garvic".
Si bineinteles astept cu nerabdare spectacolele din luna septembrie, cu "Teatrul ca Metaforã", cel de muzica si poezie si cele de teatru, regizate de Diana Miklos, in care stiu deja ca voi avea placerea sa o regasesc pe Liane Ignatoiu. Si bineinteles astept cu aceeasi placere sa-i regasesc pe Simona Gherman si Mihai Colceriu, ceilalti parteneri ai mei din spectacolul "Micutele curioase".
Interviu publicat cu acordul Teatrului ca Metaforã - Toronto
http://www.teatrulmetafora.com
|
Observator 7/25/2007 |
Contact: |
|
|
