Taina unui pachet de viata , roman de Stelian Mitadinu
Observator: Dupa ce colaboratorul revistei noastre Stelian Mitadinu si-a lansat in tara romanul susnumit
St.M.: Pe 2 iunie, in Bucuresti, la libraria Mihai Eminescu, intre 9-16 iulie, la festivalul Miss Diaspora de la Mangalia-Calatis !
Obs.: In vederea unei noi lansari a cartii, aici, in Toronto, am dori sa oferim cititorilor nostri, cu concursul autorului, cateva fragmente reprezentative.
St.M.: Imi este greu de ales, pentru ca romanul reactulizeaza, modernizeaza genul narativ picaresc al Renastirii, adica eroii-neeroi din poveste trec printr-un lant de intamplari potrivnice, sau mai pe romaneste spus: cate rele-belele toate-n coada catelei mele. De aceea, ma tem ca numai cateva fragmente sa nu mai aiba acel efect cumulativ, tensionat al cititului din scoarta in scoarta. Vedeti, din cateva sondaje, am avut bucuria sa aflu ca odata ce deschizi cartea, n-o mai lasi din mana.
Obs.: Da, romanul dv. se cireste parca de la sine, dar, oriunde ai deschide cartea, ceva te atrage, ca stil aparte de narare, cinematografic, cum va place sa-i ziceti, ce risc ar putea sa fie?!
St.M.: Atunci, sa indraznim, cu orice risc ! Romanul isi propune sa urmareasca nava unui an mamut de regie-film ( 33 de studenti) pe marile studiourilor cinematografice romanesti, din vremea lui Dej si Ceausescu. Sa alegem, mai intai, inceputul bataliei pentru apa grea a filmului, iar, mai apoi, una din acele intamplari potrivnice a personajului principal, ca un val de viata de maxima incercare, de maxima cutezanta !
Atunci, la deschidere, a apărut lângă mine din senin, a intrat în vortbă, așa, de parcă ne-am fi cunoscut de când lumea:
- Of, bine că n-a început! Am fost la timp, dar la cinematograful de lânga institut... Si ce vor ăștia, de ce ne-au chemat aici?... Ne dau vreun film, ceva ?... Ai văzut "Hamlet"?
- "Hamlet", nu!
- A, a rulat pe timpul festivalului!
În vara acelui an, România a găzduit Festivalul Internațional al Tineretului...
- S-a dat de ochii occidentalilor, dar nu cred c-o să-l mai vedem pe ecrane!
- De ce, nu?
- Hei, ce ne trebuie nouă "Hamlet", ne-ajunge "Mitrea Cocor", "Caderea Berlinului"... Natașaa...! Alioșaaa..!
Vocea lui strigată atrăsese curiozitatea celorlalți.
- Măi, măi. Fii atent! m-am speriat eu, neștiind cum să alunec mai jos de spătarul băncii din față .
- Ce, ăștia, dă-i în mă-sa, nu vezi ce fete de tocilari au!?
Jargonul acesta de licean întârziat m-a înveselit. Nici noi, în clasa noastră de liceu, nu-i sufeream pe cei câțiva care mâncau cartea din scoarță în scoarță și se luptau din răsputeri să fie primii. La fel, îi stigmatizam cu sila: tocilari! Abia atunci realizam o stare de fapt. Viitorii noștri colegi erau în majoritate mai copți decât noi. Profesorat, ani de medicina, ani de pedagogie, filozofie, conservator. Puțini trecuseră peste pragul institutului direct din băncile liceului, iar aceștia, și mai puțini, aveau să reziste în fața mai vârstnicilor colegi, fie tari în "pile", fie mult mai abili în a "ieși în evidență", în condițiile unei concurențe diabolice, care, la semestru și la sfârșitul anului, a subțiat rândurile de la treizeci și trei la șapte-opt!
* * *
Deodată, parcă sincronizați de fluxul unui curent electric, noi, cei treizeci și trei de "viitori regizori de film", ne-am ridicat în picioare. In sfârșit, își făcuseră intrarea și se distribuiau la masa roșie, după importanță, cei ce aveau să deschidă anul nostru de curs. O femeie, la vreo patruzeci și cinci de ani, secretara șefa a institutului, o cunoșteam din timpul examenelor de admitere, doi bărbați scunzi, unul tânăr, celalălt de vârstă mijlocie, și un al treilea, înalt, cu o față rustică, un fel de cioban scos din ițari și înțepenit într-un costum orășenesc, cu respirația tăiată de cravată și de emoție. Mai târziu aveam să aflu cine era: Tovarașul Manole, șeful serviciului administrativ și secretarul de partid pe institut.
Toți s-au așezat pe scaune, cu excepția bărbatului înalt. Bărbatul acela scund, de vârstă mijlocie, i-a făcut semn să se aplece, i-a șoptit ceva... Fostul "cioban", în costum, cu cravată, și-a ridicat din nou capul, a tușit, dregându-și vocea, și a glăsuit:
- Păi, stați jos, fraților, ce stați in picioare?!...Așa!...Și acum dau cuvântul tovarășului director, de la institutul nostru!
A răsuflat ușurat, ca o gravidă dupa naștere, s-a așezat pe scaun, roșu ca fața de masă de sub carafă. Directorul i-a pus o palmă pe dosul mâinii, liniștitor, apoi s-a ridicat sa glăsuiască :
-Eu nu doresc decât să vă felicit pentru reușita voastră la admitere, să vă urez bun venit la cursuri!...Țin să vă reamintesc ceea ce voi stiți bine din programa de la admitere, că vă așteaptă un an greu, fiind an eliminatoriu. Dați-vă tot interesul, și cu cei mai inzestrați dintre voi, să ne întâlnim după patru ani, pe platoul de filmare! Noi, institutul, statul și guvernul, în primul rând, partidul nostru, în frunte cu tovarășul prim secretar Gheorghe Gheorghiu Dej, v-am pregătit cele mai bune condiții. Ni s-a repartzat în mod special o clădire nouă, pentru voi, la un loc cu Liceul de Cinematografie, pentru tehnicienii de care veți avea nevoie; aparatură, pelicula si mai ales cele mai bune cadre...Ia să vedem...A luat din mâna secretarei o listă... Iată, la actorie, însuși George Vraca, la istoria literaturii Tudor Vianu, la regie-film Victor Iliu. Ați vizionat filmul dânsului, "Mitrea Cocor"! Aveți șansa să invățați regie de la unul dintre ultimii studenți ai marelui Eisenstein, așa-i?...Ceru încuviințarea celuilalt bărbat scund de la masă...Dar despre asta o să vorbească mai pe larg asistentul dânsului, aici de față. Eu închei, urându-vă încă odată bun-venit și succes în bătălia voastră pentru regia de film!
Cand s-a ridicat să ne vorbească și celălat bărbat scund, prietenul meu mi-a șoptit:
- Măi, fir-ar să fie, e chiar el!
- Care el?
- Las' că-ți spun eu după, mergem la o bere...Suntem norocoși, ai mâmă, îi mâncăm de vii pe tocilari!
Asistentul "dânsului " l-a tâmâiat din plin pe Iliu, viitorul nostru profesor la regie-film, a reluat argumentația directorului privind condițile, dotarea, cadrele, guvernul, partidul și primsecretarul, ne-a dezvăluit și câte ceva despre cum intenționează personal să-l ajute pe profesor întru instruirea noastră, așezând deasupra capetelor noastre "sabia lui Damocles", sabia concurenței care ne așteaptă în acel an eliminatoriu, cerându-ne să-l ajutăm în bunele sale intenții, spre binele nostru, să uităm de șah, cuvinte încrucișate, jocuri de noroc, hobiuri parazite, să mâncăm pe pâine numai ceea ce este legat de film: literatură, muzică, concerte, muzeie etc, etc, etc...
- Alt tocilar, fir-ar să fie!...A conchis prietenul meu deziluzionat... Da', zi ca el și fă ca tine, hai la o bere, eu plătesc!
|
Observator 7/22/2007 |
Contact: |
|
|
