Radu Pavel GHEO
Radu Pavel GHEO
Adio, adio, patria mea cu i din i, cu a din a
Editura Polirom, Colectia „Ego“,
Iasi, 252 p., f.p.
Cartea lui Radu Pavel Gheo nu este o lucrare teoretica de sociologie sau de antropologie. Este doar o colectie de eseuri subiective, seducator scrise. Pe la jumatatea cartii insa, cind realizezi ca nu atit experientele povestite te conving (ele, de altfel, se cam si repeta), cit scriitura, si cum ai visele si sperantele tale de tinar balcanic dezamagit de o societate in vesnica tranzitie, incepi sa te intorci impotriva „demistificatorului“. Si incepi sa-l banuiesti de subiectivism, de neadaptare, de resentimente, de anumite nostalgii.
Povestea incepe cu Radu Pavel Gheo si norocul lui de cistigator la Loteria Vizelor. A plecat cu inima grea, dar a plecat pentru ca erau totusi Statele Unite ale Americii, „cea mai buna dintre lumile posibile“. Numai ca o data ajuns in cea mai buna dintre lumile posibile, intr-o cultura straina, autorul a dat peste o padure de semne cum nu mai vazuse si cum nici macar nu-si inchipuise si, din cite ne dam seama, s-a lovit de primii copaci. Adica, luind in considerare ce ne spune in Scrisori din America si avind in vedere ceea ce ne tot repeta, anume ca experientele traite se leaga de oameni obisnuiti si de aspecte cotidiene ale vietii de peste ocean, nu putem sa nu remarcam ca, in timpul acelui an de sedere in cea mai buna dintre lumile posibile, intimplarile povestite se leaga indeosebi de viata de vinzator intr-un supermarket cu specific european si in fast-food-uri sau de slujba la libraria „Barnes & Noble“.
In acest timp, figurile intilnite sint emigranti (mai ales est-europeni, „refuznicii limbii romane“, si americani get-beget din postura de clienti ai magazinului unde lucreaza autorul, de unde si una dintre temele recurente ale eseurilor, cultura shopping-ului la americani. Altele ar fi obsesia americanilor pentru munca si eficienta maxima, mijloacele subtile ale masinariei de propaganda americane (care ii amintesc de cele mai putin subtile ale regimurilor totalitare), spatiile imense, toleranta cetatenilor americani fata de alte culturi, consumismul, lipsa timpului liber. De altfel, aceasta este viziunea autorului despre societatea americana, un imens mecanism care se autoregleaza pe baza unor strategii foarte bine puse la punct pentru bunul mers al lucrurilor la nivel global si individual: „Uneori, descriind America in culori mai intunecate, am avut senzatia… nu, nu ca exagerez, ci doar ca nu reusesc sa prind diferenta specifica, ansamblul care face ca Statele Unite sa fie concomitent visul a milioane de potentiali emigranti si tara cenusie si istovitoare pe care am descoperit-o. Raspunsul, cred, se afla in discrepanta dintre orizontul de asteptare al europeanului si utopia aproape realizata pe care o descopera aici. M-am convins astfel ca utopiile, oricit de atragatoare ar parea, au toate aceleasi defecte: o data realizate, restring inevitabil libertatea individului in favoarea stabilitatii sistemului s…t si incearca transformarea individului intr-o rotita necesara bunei functionari a mecanismului. Din punctul acesta de vedere, e de preferat o lume anomica, haotica si pacatoasa, dar perfectibila, in locul utopiei intepenite si constringatoare“ (p. 166). Ne indoim.
Si daca America nu este ca in filmele americane, de ce am crede ca este ca in cartea lui Radu Pavel Gheo? Pina nu vedem cu ochii nostri, nu mai credem nimic, sau vom crede, de „aici“, tot ce ni se spune. Depinde, in fond, unde ne situam, in mai rau sau in mai bine (desi intotdeauna in mai putin bine decit „acolo“). Caci, in fond, ce este America pentru noi, daca nu o poveste draga mai multor generatii care fie i-au asteptat pe americani, fie au vrut sa ii vada la ei acasa si sa ramina acolo, o uriasa fictiune in care poate incapea orice? Iluzii, vise, deziluzii, caci daca te simti dezamagit de anumite lucruri, cum ar fi pustietatea strazii americane, alte aspecte ale societatii de acolo te cam coplesesc si te impresioneaza, desi n-ai vrea sa recunosti. In privinta strazilor pustii, am avea o obiectie: din ce-am vazut noi in filme, asa este construita o metropola americana, centrul este pentru business, iar in suburbii este ca la tara sau, ma rog, o „tara“ de la ei, pe strazi zburda copii pe biciclete, sint si ciini – de casa, bineinteles – care alearga in urma lor, este chiar si lume care se plimba pe trotuare si nelipsitele masini care se retrag in garaje. Si din loc in loc, in zilele de sarbatoare, cite un picnic cu hamburgeri si coca-cola, placinte, porumb fiert, sweet potatoes si ce mai maninca ei pe acolo. In fond, interpretarea semnelor depinde de orizontul de asteptare al fiecaruia dintre noi. Al nostru se vede, de aici, de pe strazile haotice ale Bucurestiului si ale Balcanilor, cam strimt si cam strimb.
|
Crenguta NAPRISTOC 7/19/2007 |
Contact: |
|
|
