Pe teme de psihologie ( XXI ) - Rolul scolii in dianamica persoanei umane
Persoana umana poate fi privita din mai multe puncte de vedere – dupa functionalitatea proceselor psihice, incluzand aici si aptitudinile ; din punct de vedere formal, adica, in principal, dupa temperament ; dupa factorii care determina dezvoltarea (ereditatea, mediul si educatia) si, de aici, dupa evolutia individului (cresterea, maturizarea, varstele) ; din punct de vedere social, cu trimiteri si in formarea caracterului ; din punct de vedere abisal (constiinta, inconstientul, subconstientul, problemele eului).
Oprindu-ne asupra aspectului social al formarii si dezvoltarii personalitatii, ne-am ocupat in unele articole ale noastre de implicarea familiei. Pe langa familie, in sfera aspectului social intra, insa, si vecinii – comunitatea, scoala, limbajul (ca proces psihic a fost, de asemenea, prezentat in serialul nostru), profesia, religia, ordinea sociala – aspectul civic, precum si perioadele de timp istoric. Dintre toate aceste componente, ne propunem acum sa abordam cateva probleme privind scoala ca factor psiho-social in dinamica persoanei umane.
Daca familia, vecinatatea ei (inclusiv relatiile de joc ale copiilor), comunitatea de referinta – sunt elemente naturale, innascute, caracteristice speciei umane, in care domina pornirile instinctive, scoala este o institutie creata de societate in momentul in care familia a fost depasita, n-a mai putut tine pasul cu dezvoltarea societatii, deci n-a mai putut transmite singura copiilor tot ceea ce era necesar de transmis in formarea lor pentru viata. In scoala domina vointa, ratiunea. Existenta unor persoane special pregatite pentru a servi scoala, ca educatori – invatatori, profesori, reprezinta un fruct al diviziunii muncii care s-a dezvoltat in societatea civilizata. Lucrarea scolii nu se mai desfasoara spontan ca inaintea aparitiei ei, ci pe baza unui program stabilit dupa aceleasi norme generale pentru toate scolile si pentru toti elevii.
Desi scoli au existat inca din Antichitate intr-o forma incipienta, in Evul Mediu – ne gandim la vestitele universitati din Bologna, Paris, Oxford, Cambridge, Padova, apoi la multitudinea de universitati care apar in continuare si la inceputul Epocii Moderne in Germania, Italia, Austria, Polonia, Cehia, Suedia etc. –, caracterul organizat al invatamantului a fost statuat odata cu crearea sistemului pe clase si lectii de catre cehul Jan Amos Comenius (1592 – 1670 ), cel care a precizat si laturile educatiei (intelectuala, moral-religioasa, practica (tehnica), estetica, fizica), fiind supranumit “parintele educatiei moderne”.
}coala presupune organizarea activitatii pe grade de invatamant – de la gradinita la invatamantul superior si, mai nou, postuniversitar, pe ani scolari (universitari) divizati pe trimestre sau semestre, cu perioade de lucru si vacante mari si mai mici, programe analitice, sisteme de notare-apreciere a pregatirii elevilor si studentilor, sesiuni de examene indeosebi pentru invatamantul superior etc.
Disciplina, a carei implementare incepe, de dorit, din familie, este (sau ar trebui sa fie) sistematic si rational formata in scoala si continuata in profesie pentru care scoala de grad mediu si cea superioara asigura pregatirea.
In contemporaneitate, scoala, cel putin ca institutie de stat, realizeaza instructia si educatia tinerilor fara a face diferentieri de clasa sau de pozitie sociala dupa provenienta elevilor si studentilor, singurul criteriu de apreciere si ierarhizare fiind pregatirea, nivelul invatarii. Desi in unele tari exista retineri in aceasta privinta si criteriul aprecierii dupa calitatea invatarii nu este folosit public, fatis, pana la un moment dat, la varsta adolescentei celor care invata (clasele mari de liceu sau highschool), motivat de grija de a nu leza orgoliul parintilor si de a nu-i “demobiliza” pe elevi, nu se poate contesta justetea acestui criteriu pentru educarea copiilor in spiritul adevarului si pentru realizarea emulatiei, a stimularii atat a celor sarguinciosi – care sunt astfel incurajati sa-si continue sistematic eforturile, cat si a celor delasatori – care, tratati cu tact, se vor ambitiona, fara invidie sau concurenta neloiala, sa ajunga la nivelul celor mai buni.
Scoala a mostenit din perioadele mai vechi ideea de autoritate, uneori impusa, insa pe atunci diferentele intre oameni erau mai putine (chiar daca nu neaparat si mai mici) – ca mentalitate acceptata, credinta religioasa, morala, obiceiuri si preocupari. O asemenea stare de lucruri a ramas in zilele nostre de domeniul istoriei. Diversificarea s-a accentuat. Exista deosebiri intre oameni dupa mediul in care traiesc, profesia, felul muncii exercitate, prosperitatea in viata prin pregatire si realizari intelectuale sau prin ingeniozitate si businessuri reusite, convingeri morale, credinte si idealuri, stil de viata etc. Era firesc, era de asteptat ca si ideea de autoritate sa sufere schimbari si, treptat, sa piarda teren in favoarea ideii de libertate. Pretentia exagerata a unor diriguitori de invatamant ca elevul sa fie ascultator neconditionat, “fara comentarii” (“fara murmur si sovaire” se spunea odinioara in armata) ar fi cu totul neavenita astazi, putand avea efecte contrarii scopului urmarit sau cultivand ipocrizia in sensul ca ascultarea, cumintenia sa fie doar o masca a conceptiei si comportarii reale a unor elevi.
S-a incercat prin “scoala activa”, iar mai aproape de prezent prin “invatamantul formativ” ca invatacelul, elevul, studentul sa nu mai primeasca totul de-a gata, ci sa fie pus in situatia de a descoperi singur ceea ce era descoperit pentru omenire, de a face asocieri, legaturi intre lucruri si a ajunge la explicatii cauzale, la concluzii valabile si la convingeri ferme. S-au facut pasi inainte, datorita acestor orientari, in privinta temeiniciei pregatirii copiilor si tinerilor. Totusi, invatamantul este inca tributar primirii cunostintelor si indemnurilor “ex cathedra”, iar disciplina apare inca impusa si prea putin consimtita, aportul elevului la propria sa formare rezumandu-se la invatarea clasica – aceasta lacunara, precara adesea – si ramanand de dorit in sensul investigarii, lucrului sistematic si descoperirii. Desigur, problema nu trebuie privita mecanic. “De la o extrema, spune Nicolae Margineanu (in “Psihologia persoanei”, editia a II-a, p.287), nu e bine sa trecem la alta ; ideea de autoritate nu trebuie inlocuita pe deplin cu aceea de libertate, asa precum metoda expozitiva, predicatoare, nu trebuie eliminata in intregime in favoarea celei active, interogatoare. Intelepciunea, ca de obicei, poate fi gasita mai usor pe calea de mijloc”.
Ideea de libertate este uneori prost inteleasa, ea fiind confundata de cei care invata, de pilda in Romania, dupa 1989, cu anarhia, cu bunul plac, putand fi auzita frecvent, in discutiile dintre tineri, exprimarea conceptiei lor prin : “Fiti seriosi ! Cine mai invata in ziua de astazi ?” Cei cativa olimpici dintre elevi nu reprezinta calitatea activitatii din invatamant in general, ci preocupari izolate. Din pacate, oficialitatea scolara din Romania se intrece in experimente, introducerea de obiecte optionale in planurile de invatamant, manuale alternative, reformari partiale ale unor tipuri de scoli, adesea prin copiere fara discernamant a unor modele straine etc., in loc de a gandi temeinic cateva masuri eficiente si a asigura stabilitatea acestora. Este esential ca autoritatea scolara sa fie imbinata cu libertatea elevului de a intreba, de a alege, de a comunica in mod serios ceea ce el gandeste, daca este in dilema cu ceva, daca a ajuns la constatari si concluzii interesante. Pe de alta parte, permisivitatea excesiva in privinta comportarii si tinutei elevilor nu serveste nimanui, nici ideii de libertate, nici spiritului democratic. Nu e vorba de a crea un regim cazon, ci de a asigura un mediu ambiental scolar civilizat.
In mod logic, ajungem astfel la personalitatea si autoritatea profesorului. “Programul cel mai incarcat si legile cele mai severe, aplicate de un profesor bland si drept, devin foarte putin simtite, in vreme ce un program usor si reglementat, bland, devine nesuferit daca profesorul e nedrept si prea aspru. Personalitatea profesorului ramane astfel factorul decisiv in influenta pe care scoala o are asupra personalitatii elevului. Un profesor drept, capabil si bland, care stie castiga inima elevilor, isi exercita actiunea sa placut si binefacator. Dimpotriva, un profesor aspru, brutal si incapabil face nesuferita cea mai frumoasa materie, pentru care elevul simte cea mai placuta atractie”(N. Margineanu, op. cit., p. 288)
Este de subliniat faptul ca multe somitati din diferite domenii de activitate datoreaza cariera, bunastarea,situatia lor sociala profesorilor lor, celor pe care i-au luat de model, pe care i-au urmat, pastrandu-le toata viata un profund respect.
Si mai este ceva ce nu poate fi trecut cu vederea : un acelasi act, un acelasi demers, o aceeasi apreciere din partea profesorilor au efecte diferite de la elev la elev, dupa individualitatea fiecaruia, lucru firesc din punct de vedere psihologic. De aceea se impune cunoasterea temeinica a elevilor si tratarea lor individuala.
Toate cele aratate mai sus in legatura cu activitatea si personalitatea profesorului se refera la starea de normalitate a scolii, la situatii comune, obisnuite. Astazi se intampla, insa, in scoli din diferite tari, si situatii iesite din comun, dupa cum cunoastem din relatarile mijloacelor mass-media. Unele lucruri de neinchipuit apar si in comportarea unor elevi fata de profesorii care merita consideratie, respect si recunostinta. Vrem sa credem ca astfel de cazuri – ca incercari de negociere a notelor, a aprecierilor, a promovarii, amenintarea profesorilor cu bataia si chiar trecerea la fapte, insultarea profesorilor de catre elevi, alte manifestari violente in salile de clasa daca nu sunt indeplinite pretentiile elevilor – raman izolate si nu se pot generaliza in aprecierea invatamantului dintr-o tara. Oricum, astfel de manifestari trebuie sa dea de gandit factorilor de raspundere din invatamant si nu numai, ca nu cumva profesia didactica – fata de care se emit, asa cum am vazut, exigente necesare – sa devina una de risc pentru cei care o imbratiseaza.
Incheiem cu un citat pe care l-am dat si in articolul de la rubrica noastra din numarul trecut al revistei, referitor la scoala din Romania : “Oamenii vor o scoala sigura, serioasa, autoritara, fara experimente si tocmeli, o scoala tutelata de autoritatea profesorului” (Florin Antonescu, “}coala, totusi, conteaza”, in editia pe site a “Curierului National”, nr.4031 / 2004).
|
Prof. Silvestru Moraru 7/10/2007 |
Contact: |
|
|
