Sublinieri - Paingul orb ( sonete 3 ) de Adrian Munteanu
MOTTO: “raman cocosul pus pe-acoperisuri
Din tabla sura infruntand furtuna..” -A.M.
Exista deci o interesanta convietuire in sonetele lui Adrian Munteanu,
de vreme ce intersecteaza “ paingul orb” cu “cocosu din tabla” , doua
entitati aparent incompatibile, dar suficient de prezente pentru a-l
cuceri pe poet si pentru a-i dirija imaginatia; transferul realului in
universul specific punandu-i la dispozitie nelimitate intrari in chinul
personal pe care il denumim, conventional desigur, poezie:
“raman cocosul pus pe-acoperisuri
din tabla sura infruntand furtuna
nu il inmoaie vipia nebuna
nu se incurca in oarbele desisuri
rugina roasa mi-a taiat hamacul
ma inconvoi sub orice anotimp
si peste noaptea ce-a pornit atacul
picioarele mi s-au desprins de timp”……stare emotionala iesita parca din
furiile puterii, careia, chiar daca ii simte “rugina” ii acorda
increderea zborului de care nu se poate lipsi si care il desprinde “ de
timp”
“mi-au implantat un ac adanc in spate
in insectar raman perduta urma
Ma zbat cumplit sa scap de sub lacate
si-n oase simt o crancena arsura
iar zborul slobod e amagitor
imi intra zgura nemilos in gura
si-n juru-mi fluturi cu duiumu mor’
. fateta opusa a fortei , moneda de schimb a patrunderii in desisul cuvintelor: nesiguranta si mai ales
indoiala necesitatii, frangerea aripilor, naclairea in propriul web pe
care poetul il simte inutil , indoelnic solid, de vreme ce se vede fixat
de “un ac adanc in spate”
Doua ipostaze care anunta o personalitate complexa, lumea lui poetica
trecandu-l prin Furcile Caudine ale trairilor umane recompuse,
remodelate , reinventate, de fapt, de un talent de exceptie
Ce m-a determinat sa incerc o interpretare….total personala dealtfel, a
sonetelor lui Adrian, este tocmai inconvetionalitatea lor…iesirea din
tipare chiar si in conditile stricte ale formulei clasice , conform
careia forma stricta a celor 14 versuri, nu permite derogari.
“Paingul orb” este al treilea volum de sonete si eu trebuie sa-mi
marturisesc curiozitatea ca punt de plecare a acestei incursiuni;
sonetul nefiind specific poeziei romanesti, asa cum o stim din istoriile
literaturii noastre, exceptie fiind desigur cele trei creatii
eminesciene sau traducerile libere ale lui Vasile Voiculescu a sonetelor
shakespeareiene si, pe ici pe colo voci singulare, incercari ramase in
drum…
Adrian e sonetist! Petrarchian in forma; fiecare vers este elaborat
dogmatic, aberatiile aparente sunt inexistente, fixatia exactitatii este
specifica sonetului si, ca urmare si o anume disciplina tematica…..
Nu tocmai!
“eu fluturele-alunec in fantana
Pe fund nu-i apa nu e nici o pata
Plonjez in gol si ma strivesc de glod”
Asezat pe nesiguranta intrebarilor, Adrian nu se asteapta la
raspunsuri sonetele lui se desfasoara pe dimensiunile incontrolabile
ale existentei ca reflex al trairilor interioare, personale, cele care
clocotesc in creuzetul elaborarii ; salturi in gol si zboruri astrale
se interfereaza atingerea palpabila si cea subliminala colaboreaza in
incercarea absurda de a limpezi mintea infierbantata de nedumeriri si
eventual de a aliena dureri sau bucurii ascunse :
“am sa compun o arie funebra
pentru cei vii sub ierburi rataciti
si celor pusi pe jar etern cu febra
cand nu mai poti dogoarea s-o eviti
in carnea mea si-a lor cu dungi de zebra
se-nfig mirari de astrii razvratiti”
Iubirea, singuratatea, tristetea, furia neputintei sau a urii, caderile
si revenirea, placerile si dezgustul, abjectia si sublimul …..toate
fatetele umanului il obsedeaza , trecerea ca si permanenta vietii il
opresc din drum fie cu spaime fie cu sperante… Adrian se misca prin lume
ca pe “mosia proprie” o iubeste sau o detesta cu aceiasi intensitate:
“strain ma simt de gesturi insipide
ma las cuprins de-un val de taina bland
sub talpi curate drumul se decide
si simt acordul astrelor vibrand
cu toate-aceste fulguiri candide
ma furisez printre gradini arzand”
Frapanta convergenta formei perfecte-sonetul- cu limbajul……verbul
colorat al limbii romane isi face loc fara a soca….poate moda vremii in
care “reinvierea” poetilor raului” –Poetes Maudites- este consum zilnic,
poate o marturie a ancorarii in realul imediat, poate o incercare
personala de mariaj artistic ….indiferent care acel “poate” este
valabil, Adrian Munteanu demonstraza o reala abilitate de a se strecura
printre cuvinte sau poate mai corect de a pune limba in conditia de
aservire a ideii evitand orice vulgaritate ar parea posibila la prima
vedere:
“isi linge blidul rasuceste biciul
de intamplari prin amintirea-i flasca
mai simte vag un tremur cum il linge
si-o cicatrice-n carne i-a crapat” sau
“mireasa-n gri mi s-a parut ceacara
la ea un mire rebegit se tara
strivit sub rochia slobozind parfumul
nuntasi matoli in ritmuri de manele
privesc spre mine lung dar nu ma vad
sunt eu acel cu ochii de otele
Harapul Alb langa un slujnic smad
pustii vedenii intrupari rebele
otrava-n trup a slobozit prapad
Parcurgand sonetele o ciudata stare euforica pune stapanire pe cititor,
o febrila nevoie de consum ideatic, o vulnerabila sete emotionala…
trecere obligatorie prin purgatoriul conditiei de a fi, poetul ne plimba
intr-un “balci al desertaciunilor” dar si intr-un mirific park al
puritatii…. convietuire la tot pasul, intrari si iesiri pe aceeas poarta
pe care el o deschide si noi nici vorba sa rezistam:
“ulita stramta tatal meu si masa
fantana si un bal tinut cu fast
un peste prins in rau adanc cu plasa
biserica si-un preot bun si cast
feciorul meu si fiica soata casa
acestea-s daruri restul e balast”
Nu-I deloc usor sa scrii despre un poet ca Adrian Munteanu
m-am incumetat totusi !
“Paingul orb” (sonete3) a aprut in Editura ARANIA-2007
Maria Cecilia Nicu / iulie / Toronto,
|
Maria Cecilia Nicu 7/9/2007 |
Contact: |
|
|
