Sa punem economie in politica si politica in economie
Gândind viitorul, îndemnul lui Dionisie Pop Marțian, fruntaș ardelean dinainte de 1900 este din nou valabil azi. Excesul de politicianism trebuie să facă loc analizei lucide, gestionate de intelectualitatea tehnico-economică, singura care poate citi viitorul și dirija evoluția pozitivă.
Mircea ELIADE sublinia că evenimentele zilei prezente sunt rezultatul unui joc de forțe descărcat cu mulți ani înainte, de către anumite imponderabile care n-au putut fi surprinse de masa contemporanilor. Ce se întâmplă azi sunt numai acțiuni ale căror nuclee kinetice au fost demult create!
La o constanță a factorilor naturali, într-o conjunctură politică favorabilă pe care o are România (extinderea NATO, ajutoare și credite pentru dezvoltarea pieții, condițiile geostrategice) dezvoltarea depinde numai de concepția politico-economică a conducerii țării.
Reputatul economist Mihail MANOILESCU arăta că politica economică este o chintesență a politicilor industrială și comercială aflate într-un raport complimentar: când una se dezvoltă prea tare, cealaltă este afectată.
Tot el făcea demarcația între industriile care produc mai ieftin ca străinătatea - fiind capabile de export (petrolul, lemnul, tutunul și alcolul) și industriile care produc mai scump ca străinătatea - având nevoie de protecție. Prima categorie se bazează pe bogățiile epuizabile ale țării, dar asigură statului venituri mari prin export.
Si a doua categorie este de mare interes național. Oferă bunurile necesare traiului, asigură locuri de muncă excedentului populației din agricultură și valorifică resursele naturale disponibile. In fața concurenței străine aceste industrii au fost protejate de domnitori din cele mai vechi timpuri, ele având o productivitate de cca 9 ori mai mare ca a agriculturii. Pe când agricultura are posibilități relativ limitate de dezvoltare (suprafața dată), industria își poate crește productivitatea infinit, proporțional cu gradul de investiții .
Prin protecție, cum era cea legiferată în România modernă antebelică se pot asigura prețuri interne sub nivelul mondial conform intereselor și politicii de modernizare a statului. Se materializează prin bariere vamale, taxe și alocarea creditelor.
Trebuie de menționat că în 1923 a fost înființată Societatea Națională de Credit Industrial cu mijloace oferite de stat și Banca Națională, în special prin împrumuturi guvernamentale din străinătate.
Fabricile, în majoritate private și dezvoltate organic aveau conduceri interesate în dezvoltare și eficiență, valorificând corect creditele.
In contrast, putem reflecta la relatarea rusoaicei Marinei SABANOVA, profesor doctor în sociologie la Novosibirsk. In eseul Societatea post-totalitară ca expresie a libertății nonjudiciare ea dă cifrele Dumei de Stat a Rusiei privind criminalitatea recentă care ține sub control 40% din întreprinderile private, 60% din cele de stat și 50-85% din bănci. Nu sunt publicate cifrele noastre, care sunt probabil apropiate.
Pe lângă contribuția majoră la avuția națională, protecția industriei are și efecte de ordin social și cultural. Prin ea se valorifică iscusința naturală a poporului, constituind o școală a creației specifice. Tot ea determină forța apărării țării și asigură cele necesare construirii orașelor, transportului și comunicațiilor, îmbrăcării populației.
Principiile împământenite și consolidate în vremea României Mari au fost metodic înlocuite după ocuparea țării și aservirea intereselor economice. Comerț exterior dezechilibrat, exploatarea oneroasă a resurselor naturale, proporția dintre ramuri dictată, prețuri artificiale. Totul a fost învăluit în ceața unei economii politice fabricată în altă parte, dar încă persistentă și azi în mințile noastre.
ing. Dan Ghelase
|
Dan Ghelase 6/28/2007 |
Contact: |
|
|
