SCOALA ROMANEASCA
Motto: "Ai carte, ai parte"
Īn preambulul acestui articol, ce l-am conceput cu cīteva zile īnainte de
aparitia unei reviste din Montréal, L'ACTUALITÉ 2001, privitor la
palmaresul scolilor secundare din Quebec, care bineīnteles a dat nastere
la multe comentarii, unele pro, altele contra, ca de obicei cīnd intervin
schimbari, indiferent de domeniu, lucru ce m-a determinat sa schimb
oarecum planul meu de idei.
Ca atare am socotit ca va fi mai eficace cele ce vor urma, lasīnd
cititorului latitudinea de a aprecia daca scoala veche romāneasca a dat
mai bune rezultate decīt cea noua, din era Informaticii.
Īntrucīt īn ceea ce ma priveste, "scolirea" mea s-a facut īn Romānia,
īncepīnd cu gradinita de la vīrsa de 5 pīna la 7 ani, apoi 4 clase primare
,avīnd norocul datorita parintilor mei sa urmez la un Institut particular
de limba franceza, pīna la vīrsta de 10 ani si īn continuare, cu
rezultatele bune de la īnvatatura, m-am putut īnscrie la un liceu public
de cultura generala, numit Domnita Ileana din Bucuresti, unde am continuat
cele 8 clase de liceu si apoi Bacalaureatul.
Īn aceasta perioada dintre cele doua razboaie mondiale, īnvatamīntul si-a
urmat cursul normal si pot afirma cu mīndrie, ca ne-am bucurat de
īndrumarea unor profesoare cu mari calitati pedagogice, profesionale,
morale, care ne-au īndrumat si rezultatele le-am vazut mai tīrziu. Este
bine sa se stie de catre cei care poate nu au avut norocul sa studieze
alaturi de personalitati marcante ale Scolii romānesti dintre cele doua
razboaie, ca, īn primele decenii ale secolului al XVI-lea, īn Romānia au
fost īnfiintate tipografii la Bucuresti, Tīrgoviste, Brasov, Iasi, Alba
Iulia, Rīmnic, Buzau, Blaj. Īntre anii 1517-1521, prima carte de
anvergura, importanta pentru istoriografia romāneasca, a fost "Viata
Patriarhului Nifon", scrisa de calugarul Gavril. Apoi au urmat alte
scrieri, ca "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie", un
manuscris original, de educatie morala si politica, scris de domnitorul
Neagoe Basarab īn anii domniei sale. Intre anii 1528-1532, apar primele
traduceri īn limba romāna ale cartilor de cult, pastrate sub titluri ca;
Psaltirrea Scheiana, Codicele Voronetean, Psaltirea Hurmuzachi, Catehismul
Luteran. Totusi, despre o activitate curenta de tiparire īn limba romāna,
se poate vorbi īncepīnd cu anul 1559, cīnd Diaconul Coresi tipareste, la
tipografia īnfiintata de el la Brasov, scriind Catehismul. Apoi au urmat
alte tiparituri, si anume, Evanghelia, Palia de la Orastie, Evanghelie cu
īnvataturi. Dupa Noul Testament (1648) si Psaltirea (1651), tiparite la
Alba Iulia de catre Mitropolitul Simion Stefan, ca editii de referinta, au
urmat Evanghelia (1682), Apostolul (1683) si Biblia īn 1688, prima
tiparire integrala īn limba romāna, la cererea Domnitorului Serban
Cantacuzino, realizata de traducatorii Serban si Radu Greceanu. Īn anul
1688, Dimitrie Cantemir, scrie eseuri filozofice, intitulate "Divanul sau
Gīlceava īnteleptului cu lumea", publicata la Iasi īn limbile romāna si
greaca, īn anul 1698. Lucrare ce reia īntr-o forma noua vechiul motiv al
"disputei dintre suflet si corp, dintre īntelept si lume".
Dar cine este Dimitrie Cantemir? Nascut la 26 Octombrie 1673 la Iasi, fiul
lui Constantin Cantemir, a primit īn anii copilariei si ai adolescentei, o
educatie obisnuita ce se dadea pe atunci tinerilor din aristocratia
romāneasca si anume, īnvatarea limbilor latina, greaca si slavona, a
notiunilor "artelor liberale" si teologiei, exercitiul armelor pentru
lupta sau vīnatoare, motiv pentru care se si spunea ca este "un tīnar
īnconjurat de carti si de arme". Īn cultura europeana a secolului al
XVIII-lea, īnvatatul romān Dimitrie Cantemir a ocupat un loc privilegiat,
prin faima cea mai raspīndita, aceea de orientalist. Numele lui a fost
repede si definitiv acreditat īn toate cercurile stiintifice ale
continentului, fiind recunoscut timp de un secol, drept principala
autoritate īn istoria otomana. Prin īntinderea si complexitatea operei
sale, el a ilustrat deopotriva filozofia si logica, istoria si geografia,
literatura, muzica, etica si teologia si nu īn cele din urma un tratat de
medicina scris īn latina veche. Am avut privilegiul īn anul 1969 sa
colaborez cu un profesor de istorie si cantemirist, īn sensul ca trebuia
sa fac modificarile ce au survenit de-a lungul secolelor, privitor la noua
ortografie, copiind cīteva zeci de pagini din acel tratat, ce trebuiau
apoi traduse īn l.romāna de catre specialisti. Sunt recunoscatoare
profesoarelor de l.latina si greaca care ne-au initiat si īn acest Univers
al "limbilor moarte", dar care ar trebui sa "reīnvie", constituind o baza
īn īnvatamīntul limbilor latine. Ar trebui sa stim ca Dimitrie Cantemir a
īnfatisat strainatatii realitatile patriei si poporului romān. Īn acest
scop el a scris īn limba latina o prezentare a Principatului sau -
DESCRIPTIO AMTIQUI ET HODIERNI STATUS MOLDAVIAE -, pe scurt DESCRIPTIO
MOLDAVIE - conceputa amplu, īn care trateaza, pe līnga partea geografica,
institutiile politice, clasele sociale, armata, ceremonialul, justitia,
finantele, relatiile cu Poarta otomana, locuitorii si moravurile lor,
religia, limba si literatura tarii.Lucrarea a fost publicata si īn
versiune germana la Hamburg, Frankfurt si Leipzig, iar mai tīrziu, īn 1780
īn versiune rusa. El a avut constiinta scopului īnalt stiintific, dar si
politic al operei sale, luīndu-si ca deviza, vechiul adagiu grec:
"LUPTA-TE PENTRU PATRIE!" Īn cultura romāneasca si īn cea universala,
numele si operele lui Dimitrie Cantemir, īsi pastreaza, dupa trei secole,
autoritatea. Mari spirite ale literelor europene, ca Voltaire, īn Histoire
de Charles XII, Byron, īn Don Juan, Victor Hugo, l-au citat cu elogii. Pe
frontispiciul Bibliotecii Sainte-Genevičve din Paris, alaturi de Panteonul
destinat de Revolutia franceza sa fie un "Templu al faimei", numele lui
DIMITRIE CANTEMIR este sapat īn piatra, īmpreuna cu ale oamenilor ilustri
ai lumii.
Dimitrie Cantemir se stinge din viata īn ziua de 21 August 1723, la mosia
pe care i-o daruise Tarul Rusiei pentru marile servicii aduse, mosie
care-i purta numele de DIMITRIEVKA. Nu īmplinise īnca vīrsta de 50 de ani.
Osemintele sale, aduse īn patria natala, ROMANIA īn 1935, odihnesc la
Biserica Domneasca "Trei Ierarhi" din Iasi, unde se afla si Moastele
Cuvioasei Paraschiva, si īn fata carora am avut fericirea sa ma īnchin īn
anul 1987, īnainte de a-mi parasi Pamīntul Stramosesc...pentru LUMEA NOUA.
Operele literare ce configureaza o prima etapa in evolutia literaturii
romāne moderne apartin unei generatii de scriitori afirmate in deceniul
cinci al secolului trecut, in epoca istorica marcata de transformarile
sociale si politice determinate de revolutiile de la 1848. Idealurile
emanciparii si unitatii nationale si, totodata, vointa de a intra īn
Patrimoniul cultural european cu contributii originale, sunt liniile de
forta care definesc literatura celor mai īnsemnati scriitori ai vremii si
anume Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Alecu Russo, Nicolae
Balcescu, Dimitrie Bolintineanu, Ion Ghica. A doua jumatate a secolului al
XIX-lea, reprezinta pe plan literar, un moment de virf. Este epoca MARILOR
CLASICI ai literaturii romāne, cuprinzind nume ilustre de scriitori, ale
caror creatii definesc fundamental fizionomia literelor romānesti ca:
Mihai Eminescu, poetul national, tradus in multe limbi straine, prozatorii
Ion Creanga si Ioan Slavici, dramaturgul I.L.Caragiale (care daca ar mai
trai īn zilele noastre, ar avea subiecte suficiente, ca lumea sa-si dea
seama de ce īnseamna "a fi ridicol") apoi poetul Al.Macedonski,
esteticianul, criticul literar, mentorul cultural Titu Maiorescu.
In secolul al XX-lea, pina la instaurarea COMUNISMULUI, in urma loviturii
de stat din August 1944, literatura romāna a cunoscut o evolutie
ascendenta, culminind cu aparitia si afirmarea stralucitei generatii de
scriitori interbelici ca Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga,
Tudor Arghezi, Ion Barbu, George Bacovia (a carei sotie am avut iarasi
norocul sa-mi fie profesoara de limba romāna), Camil Petrrescu. Unii
dintre acesti scriitori isi vor continua opera,(evitind pe cit posibil,
compromisurile impuse de noua ideologie) si in perioada postbelica.
Alaturi de ei apare, in deceniul sase, o noua generatie de scriitori
valorosi, ale caror nume se constituie in repere solide ale literaturii
romāne contemporane, ca Marin Preda, Eugen Barbu, Geo Bogza, Nichita
Stanescu, Constanta Buzea, Augustin Buzura, D.R.Popescu, Marin Sorescu.
Dupa Decembrie 1989, principala caracteristica a literaturii romāne
contemporane o reprezinta efortul de a aduce in constiinta generatiilor
mai tinere, numele si opera unor scriitori din diaspora romāneasca, multi
dintre ei autoexilindu-se, si care in anii DICTATURII COMUNISTE au fost
interzisi. Si, cum spune proverbul francez MIEUX VAUT TARD QUE JAMAIS,
macar cei care au posibilitati sa citeasca cartile de literatura
interzisa, s-o faca pina nu este prea tirziu. Numai in felul acesta
flacara romānismului poate sa se mentina si dincolo de hotarele ROMANIEI.
Intorcindu-ne cu mult in urma existentei noastre, socotesc ca multi dintre
noi au avut posibilitatea sa urmeze Scoala veche romaneasca dinaintea
anilor 1945, si daca cei mici care au venit pe lume in afara granitelor
Romāniei si au poposit in LUMEA NOUA, caci asa le-a fost DESTINUL, este
bine ca atunci cind le va sosi vremea, sa li se explice de unde l-i sunt
radacinile. Caci orice individ care traieste pe acest Pamint trebuie sa
aiba un trecut si deci sa-l faca cunoscut descendentilor, si sa nu ne fie
rusine a povesti si demonstra ce este, dar si ce a fost ROMANIA! Multi
dintre noi am auzit despre celebrul literat si filozof chinez CONFUCIUS
precum si despre DOCTRINA lui. El a avut o filozofie morala si politica,
dar preocuparea sa majora a fost de a domni ordinea īn Stat, formind
barbati care sa traiasca in conformitate cu virtutea. Lucrarea lui de
origine este CONFUCIANISMUL."In conceptia chinezilor, viermele de matase
devine util doar daca produce firul de borangic, albina mierea, cocosul
daca anunta ivirea zorilor, iar un OM, daca stie carte prin invatatura,
devine mindria parintilor si gloria urmasilor"(Rev.Mag.Ist.Buc.,1998)
Chinezii, dupa cum constatati, au avut aceste preocupari, existind
vestigii arheologice si documente istorice importante ale Antichitatii
chineze, care aduc marturii pentru confirmarea acestor preocupari.
Inca din sec.XX ī.e.n., in China au existat scoli centrale locale pentru
educarea fiilor marilor si micilor nobili, acestia fiind pregatiti pentru
mīnuirea armelor si pentru indeplinirea indatoririlor sacerdotale. Inca
din sec.XI ī.e.n., unul dintre imparatii ctitori ai Dinastiei ZHOU
(1066-256 ī.e.n.) a elaborat un program obligatoriu in aceste scoli.
Aceasta programa cuprindea cele sase arte si anume: eticheta si ritualul,
muzica si dansul, arta de mīnuire a arcului, īndemīnarea de a cīrmui
carele de lupta, caligrafia, precum si deprinderea de a face socoteli si
calcule. (ibidem,Mag.Ist.) Toate aceste discipline erau considerate
absolut necesare in formarea unei personalitati complexe si echilibrate,
care sa poata conduce TARA, personalitati care sa stie sa īmbine
asperitatea militarului, cu rafinamentul si blīndetea artistului, cu
comportamentul elevat al nobilului si cu al celui ce dialogheaza cu zeii.
Ca in toate societatile existente, atīt in trecut, cīt si in prezent, īn
functie de evolutia conceptiei umane, intervin transformari in toate
domeniile, uneori radicale, alteori mai putin, dar intervin, motiv pentru
care si la chinezi, dupa veacul al VI-lea ī.e.n., odata cu decaderea
puterii imperiale centrale si formarea statelor combatante, scolile pentru
nobilime si-au pierdut importanta si rolul in educarea tineretului. Ca
atare s-a creat un nou sistem de educatie si de instruire, anume cel
PARTICULAR, organizat de intelectualii de vaza din diferite state ale
lumii. "Dintre aceste scoli particulare, cea mai remarcabila si cu o
influenta ce transcede secole si milenii, a fost fara indoiala, cea
infiintata de Confucius, marele ginditor si pedagog"(ibidem,1985).
In conceptia lui Confucius, toti membri apti fizic si psihic ai
societatii, trebuie sa aiba parte de o instruire si educatie, aceasta
fiind singura cale de a indrepta pe cei rai si de a cizela si perfectiona
pe cei buni. Sa nu uitam maximele lui Decimus Junius JUVÉNAL "Mens sana in
corpore sano". Omul, intr-adevar intelept, nu trebuie sa ceara CERULUI
decīt sanatatea sufletului si a corpului. Actul educational trebuie sa
obtina in final o persoana onorabila, animata de bunavointa, blindete si
dragoste de oameni. De aceea in scoala trebuie sa se predea muzica si
poezia, care se spune ca "īnnobileaza pe om". Prin impunerea bunelor
maniere, a unei igiene corporale ireprosabile, a unei imbracaminti decente
si perfect asortate coloristic, a respectului fata de cei ce ne
inconjoara, si tot ce poate fi asimilat cu un comportament civilizat. Se
spune ca Confucius a avut 3.000 de discipoli, dintre care numai 72 au
devenit īntr-adevar, oameni de seama. Totalitatea preceptelor
moral-filozofice ale lui Confucius a devenit determinarea sistemului
educational chinez, care, la rindul sau si-a pus amprenta asupra modului
de gindire si de a actiona asupra caracterului si comportamentului
fiecarui chinez.
Oare scoala veche romaneasca s-a inspirat si din preceptele confucianiste?
Desigur ca da! Bineinteles insa, ca de-a lungul timpurilor, odata cu
evolutia societatilor in toata lumea, a felului de a gindi, a tehnicii, a
stiintei, dezvoltarea individului d.p.d.v. fizic si moral, toate domeniile
au fost influentate de N O U. Pentru OMUL cu adevarat cult, deci intreg la
minte si la suflet, īntre idealul tuturor perfectiunilor imaginabile si
posibile "in spe" si "in abstracto" si intre realitatea faptei
indeplinite, dar incarcata de toate contingentele relativismului puterii
omenesti, ramine intotdeauna o clara si masurabila distanta.
Despre scoala ca factor aparte de educatie si propasire spirituala, n-a
fost si nu a putut sa fie vorba chiar de la inceputul societatilor
politice primitive, numite state. Izolate si indepartate unele de altele,
trebuintele si nevoile spirituale ale unor astfel de societati primitive,
erau asa de elementare si marginite, īncit transmiterea si propagarea lor
de la o generatie la alte, se putea face, si numai asa, de catre energia
sufletului colectiv, haotic si alogic in manifestarile sale - a grupului
intreg. Imitatia spontana sau fortata a faptei celor batrīni de catre cei
tineri, era toata educatia. In momentul in care acele societati primitive
intra in contact ceva mai intim unele cu altele, iar viata lor de
relatiune si corelatiune se complica - valorile acestea de suflet colectiv
si primitiv n-au mai fost suficiente; ca atare, alte valori isi fac
aparitia si li se suprapun; apar valorile personale, inteligente, bazate
pe logica clara a constiintei individuale si fapte bine fixate de
imperativul categoric al propriei responsabilitati morale.
Odata cu acestea, isi face aparitia SCOALA, ca factor de educatie morala.
Dar ia sa vedem mai inainte de unde vine acest cuvint, care este
etimologia lui? Scoala vine din cuvintul latin SCHOLA , locul unde se
preda un invatamint colectiv general, copiilor de virsta scolara si
prescolara. Scolile de invatamint superior sunt caracterizate in special
printr-o selectie la inceput, in general prin concurs. In afara de scolile
de cultura generala, īn Romānia au fost si īnca sunt scoli de specialitate
īn diferite domenii.
Scoala la inceputuri era o "afacere" particulara, in seama si pe seama
unor familii si clase sociale, care aveau si timp si putere pentru
satisfacerea unor astfel de trebuinte. In momentul in care Statul s-a
identificat nu numai cu nevoile materiale si cele trupesti ale grupei
etnice ce apara si conduce - ci si cu aspiratiile ei sufletesti si ideale.
SCOALA PUBLICA a trebuit sa-si ia locul potrivit si anume, obligatia de
ridicare a īntregului grup national pīna la rangul de adevarata
personalitate colectiva.
In scoala veche romāneasca, copiii erau pregatiti nu numai in sensul
formarii lor d.p.d.v. profesie, dar si ca individ in societate. Scoala a
luat sub ingrijirea ei fiinta omeneasca inca din frageda copilarie si o
conduce pina la majorat, arta si stiinta, mergind cu educatia si sfaturile
chiar dincolo de majorat. Sa nu uitam ca majoratul in Romānia era la
vīrsta de 21 ani, invers de cum am constatat in multe tari occidentale,
inclusiv Canada, unde majoratul este la 18 ani, īn schimb la vīrsta de 16
ani orice copil poate sa aiba carnet de conducerea autoturismului.
Paradoxal, daca un minor comite un asasinat, un furt, incest, pedofilie,
pruncucidere si alte īncalcari ale legilor, vinovatul este judecat la
Tribunalul pentru minori - este un NON SENS FLAGRANT.
Putina lume cunoaste ca creierul uman este complet format numai spre
vīrsta de 25 de ani. Aceasta nu īnseamna ca pīna la accea vīrsta copilul
nu este rational, dar oricum nu este suficient de matur pentru a-si asuma
anumite responsabilitati fata de familie si societate. De ce se spune
"pacatele tineretii"? - cu un oarecare sens, pentru ca multi dintre noi la
vīrsta cīnd īnca nu eram definitiv formati d.p.d.v.cerebral, am comis
greseli, pe care mai tīrziu, la vīrsta senectutii, le-am regretat, dar
nimic nu mai puteam īndrepta. Lipsa unei educati morale, etice, spirituale
īn departamentele de īnvatamīnt, a dus la aceasta dezagregare īn toate
paturile sociale. Se avanseaza cu pasi repezi spre delincventa, delir,
sinucideri īn grup. Parintii īn primul rīnd (sa nu uitam de cei 7 ani
de-acasa ce ar trebui sa constituie baza educatiei), apoi scoala si restul
familiei trebuie sa pregateasca si sa prelucreze "materialul trupesc" si
virtutile sufletesti ale fiintei omenesti in crestere si dezvoltare.
Scoala trebuie sa fie un reprezentant al Statului - un microcosmos
politico-pedagogic - imaginea statului īnsusi. Viitorul stat de mīine,
caci viitorii conducatori ai societatilor in care traim, din acceasta
pepiniera se vor recruta. Ori, daca familia si scoala nu vor colabora,
rezultatele vor fi si mai tragice. Scoala trebuie sa faureasca bunul
cetatean - ca atare el trebuie sa cunoasca trecutul neamului din care a
facut sau face parte, sa cunoasca formele politice si legile īn tara īn
care traieste, organizarea sociala etc. Un bun cetatean trebuie sa fie
productiv cu mintea sau cu bratul. Rentierii sau sinecuristii paraziti,
trebuie sa fie exclusi dintr-un adevarat stat cultural-national.
Omul de stiinta care urmareste numai cercetarile sale, fara sa-i pese de
nevoile neamului si statului din care face parte, ca si artistul care se
insufleteste din nimicuri, fara ca inima lui sa bata si pentru suferintele
sau aspiratiile poporului si statului sau national, oricit de mari ar fi
ei, nu sunt si nu merita numele de adevarati si buni cetateni. A pune
interesele personale inaintea celor colective, este marea tragedie actuala
in lumea in care traim. Sunt si exceptii de la regula, dar prea putine
pentru a fi eficace noilor societati care sunt in permanenta transformare,
din pacate mai mult in sens negativ. Important de sublinita este ca pentru
a fi un bun cetatean, nu trebuie desconsiderata EREDITATEA si educatia
celor "7 ani de-acasa". Latura biopsihologica si sociala a copilului este
foarte importanta si poate avea grave repercusiuni negative in educatia
copilului. Sunt copii care nu-si cunosc tatii sau mamele sau chiar nici pe
unul din ei, n-au familie, devin vagabonzi, cersetori, drogati, alcoolici.
Copiii de virsta prescolara, la interventia unei terte persoane in caminul
īn care a intervenit un divort sau numai o separare, copiii sunt intrigati
si pot avea urmari tragice, fuga, sinucidere - traim aici si vedem zilnic
ce se īntīmpla. Psihologii si lumea īsi pun intrebarea DE CE? Raspunsul in
ceea ce ma priveste, este foarte simplu - copiii nu mai sunt copii,
parintii se degajeaza prea de timpuriu de obligatiile pe care le au, nu
sunt suficient controlati sau chiar deloc si concluzia este cea pe care o
vedem zilnic:TRAGEDII, TRAGEDII, TRAGEDII. Sunt copii care poate nu se
manifesta fatis, si sunt mai introvertiti, dar reactiile lor se vor vedea
la adolescenta, uneori chiar la maturitate si atunci mai greu de reparat
ceva. Influenta nefasta a jocurilor de noroc, publicitatea fara jena a
filmelor porno la ore nepotrivite, invazia televiziunii cu filme de
groaza, lipsa de vocabular inteligent, uneori chiar lipsa lui, fiindca
totul se petrece prin fapte... si lipsa de cultura a cineastilor, moda
lipsita de gust, lansata de orice individ, care vrea sa devina "celebru",
tunsori care de fapt nu sunt tunsori, ci pur si simplu "zbīrlituri"
s.a.m.d. Probabil multi dintre cei care vor avea curiozitatea sa citeasca
articolul pīna la sfīrsit, vor comenta negativ comentariile mele fata de
anumite comportamente si poate vor crede ca fac parte dintr-o lume aparte.
NU, sunt o persoana normala, care am iubit tot ce a putut sa-mi
īncalzeasca sufletul, dar nu pot fi de acord cu DEZMATUL.
In concluzie, cu toate ca ar mai fi enorm de multe lucruri de scris, dar
spatiul nu-mi permite, conchid ca este bine sa nu uitam ca SCOALA SI
CULTURA ROMĀNEASCA, a dat atīt ROMĀNIEI cīt si OMENIRII, personalitati de
seama, printre care citez o mica parte dintre ei, ce sunt mai cunoscuti īn
Occident si anume MIRCEA ELIADE, EUGEN IONESCU, EMIL CIORAN, GEORGE
GEORGESCU, HENRI COANDA, Prof.dr.PALLADE si īnca multi altii, care din
nefericire si-au parasit Tara pe care au iubit-o si cīntat-o pīna au
īnchis ochii, īntrucīt nu s-au putut adapta noilor guvernanti comunisti.
Si īn īncheere redau o strofa din poezia eminesciana MORTUA EST.Faclie de
veghe pe umezi morminte,/ Un sunet de clopot īn orele sfinte,/ Un vis, ce
īsi moae aripa'n amar - /Astfel ai trecut de-al lumii hotar.
|
Montréal,
Venera E.DUMITRESCU-STAIA 7/22/2002 |
Contact: |
|
|
