Literatura română la început de mileniu - evidente, sperante, perspective
“Oamenii nu citesc generatii, citesc cărti!”
Tudor Octavian
Creatorul a fost în vechile societăti un membru privilegiat. Cunoasterea conferea atunci o pozitie de fortă, demiurgică, iar cei care o posedau actionau aproape de fiecare dată aidoma unor despoti. Cultura a rămas pentru multe secole o afacere restrânsă, o castă imuabilă, la care marea majoritate a oamenilor nu avea cum să ajungă. În vechile societăti, cărturarii, cei care stiau să scrie si citească, conduceau. Societatea în esentă era modelată de acestia. Pentru a ajunge să ai ceva de spus trebuia să urmezi un întreg mecanism, trebuia să reusesti să te integrezi în cercurile restrânse care guvernau exprimarea. Pe parcursul istoriei, cultura, arta, muzica, au fost aservite de nenumărate ori unor interese oculte.
Multe dintre marile opere, pe care astăzi tindem să le sanctificăm, au la bază motive banale. Marii artisti ai Renasterii au pictat, au scris si au sculptat pentru bani, iar asta nu are nicio legătură cu valoarea intrinsecă a creatiilor. Ceea ce pentru noi apare acum ca o minune era atunci o simplă sursă de câstig. Nu a fost niciodată nimic rusinos în arta percepută ca o meserie.
Peisajul literar din România s-a aflat încă din stadiile sale incipiente în umbra scenei internationale. Lipsa vreunui laureat român al Premiului Nobel pentru Literatură spune totul în acest sens. Din păcate, autorii români au reusit de prea putine ori să se ridice la nivelul necesar afirmării pe plan mondial, rămânând cramponati în bătălia internă pentru un succes minor. Temele abordate, motivele centrale, tehnicile, par să se adreseze în continuare unei elite care, în perpsectiva globalizării si a evolutiei accelerate, nu mai are prea multe de spus.
În trecut, arta se adresa unei elite care detinea puterea absolută. Oamenii simpli nu aveau putere de decizie, nu puteau influenta procesele importante. Doar odată cu explozia economică a început să crească importanta individului. Astăzi, optiunile sunt infinite. Cultura nu mai poate fi impusă, ci trebuie să se impună prin valoare. Cartea se transformă într-un bun, pe care utilizatorii îl pot sau nu achizitiona. Scriitorii de succes pe plan mondial au învătat să se adapteze acestor legi simple, au învătat să scrie în primul rând pentru cititorii cărora doresc să li se adreseze. Asta nu înseamnă trădarea principiilor personale, asta înseamnă doar capacitatea de a-ti analiza opera cu detasare si de a identifica punctele forte si punctele slabe.
În România din păcate foarte multi creatori (as îndrăzni să spun majoritatea) nu au depăsit încă faza romantică a creatiei. Scriitorii cred că sunt speciali, că sunt meniti să conducă, să dicteze si că mentalitatea cititorilor trebuie să se muleze pe ideile lor. Suntem martorii unei rupturi de proportii, o distantare a cititorilor fată de literatura în care nu se mai pot regăsi si care se încăpătânează să nu le ofere nimic. În timp ce cărtile autorilor străini (mai ales a acelor autori etichetati de criticii literari autohtoni ca fiind facili sau comerciali) se vând ca pâinea caldă, scriitorii români nu reusesc să vândă. Cărtile nu sunt cumpărate, editurile devin din ce în ce mai reticente în fata propunerilor autohtone. Si în loc să acuze editurile (care, asa cum este si normal, există si respectă regulile unei societăti de piată) de rea vointă, scriitorii ar trebui să încerce să înteleagă nevoile reale ale publicului. La fel ca pe orice piată, există o cerere, iar oamenii apelează la literatura străină pentru că românii nu reusesc să le ofere ceea ce vor. Nu se poate spune că nu se mai cumpără carte (sunt de ajuns câteva ore de observatie în orice hypermarket pentru a vedea că oamenii sunt interesati de literatură cu adevărat) atâta timp cât tirajele autorilor străini de succes apăruti în România pot fi comparate cu cele de pe plan mondial. Da, nu se mai cumpără carte autohtonă, însă singurii vinovati pentru aceasta sunt scriitorii, care refuză să se adapteze cerintelor pietii.
Lumea literară din România, privită din exterior, apare ca fiind perfect ermetică. În afara unui contact superficial, o legătură strânsă între autor si cititor nu există. Literatura se face la noi avându-se în vedere ipotetica valoare intrinsecă a operei. Din păcate însă, cărtile nu sunt decât foarte rar capabile să treacă testul publicului, cel mai important si probabil singurul care contează cu adevărat. Având în vedere jocurile de culise inerente, având în vedere luptele pentru putere, avizul criticilor nu poate si nu trebuie să determine a priori valoarea unei cărti. Din păcate, cei mai multi scriitori scriu si se citesc între ei, fără nicio legătură cu lumea reală, exterioară. Numai astfel se poate explica absenta marilor teme de interes mondial din literatura română. Noile generatii se concentrează asupra banalitătii în timp ce timpul în care trăim se dovedeste a fi una dintre cele mai agitate perioade istorice de până acum. Literatura română însă pare să evite cu obstinatie marile teme, de interes general, pare să evite adevăratele polemici purtate la nivel global. Aproape niciun autor român nu dă semne că ar dori să se implice pe scena politico-socială, aproape niciun autor român nu încearcă să se transforme într-un actor pe plan mondial. Preluăm orbeste paradigme fără să încercăm să venim cu ceva nou, fără să încercăm să stabilim noi limite. Literatura română stagnează de ani buni, fiind incapabilă să producă cărti de impact, cărti care să schimbe mentalitătile, cărti care să însemne cu adevărat ceva, pentru că nu crede cu adevărat în ea!
Si principalul motiv al insuccesului este lipsa unei audiente suficient de mare si de diversificată. Elita căreia i se adresează în principal cărtile este nesemnificativă în contextul actual. Omenirea a evoluat, am depăsit stadiul social în care o minoritate stabilea regulile imuabile. Astăzi libertatea de expresie si multiplele capacităti de exprimare permit fiecărui individ să fie activ în cadrul societătii. Si iată de ce impactul unor cărti care insistă să se adreseze unor elite îsi restrânge din ce în ce mai mult paleta de publicuri tintă. Oamenii, atunci când se simt respinsi, aleg altceva. În trecut, când presa era controlată de intelectuali, când alte mijloace de informare nu existau, monopolul literaturii nu putea fi contestat. Astăzi, când explozia media a eliberat societatea de acest monopol, literatura se vede nevoită să reziste atacurilor noilor forme de comunicare. Si pentru asta mesajul trebuie schimbat. Dacă ne încrâncenăm să păstrăm formule învechite, dacă aplicăm orbeste aceleasi metode perimate, vom ajunge să scriem doar pentru scriitori. Iar lectura acestora, determinată de foarte multe ori de interese colaterale, nu contează foarte mult. Nu ne putem astepta la un feedback coerent din partea unui competitor de aceea trebuie să ne apropiem de cititor si să încercăm să îl câstigăm, să încercăm să îl atragem de partea noastră. Omul trebuie să simtă că are de ce să revină, trebuie să simtă că merită să stingă televizorul pentru a citi câteva pagini, trebuie să simtă că acele pagini îi pot oferi ceva nou, ceva inedit, ceva folositor. Până la urmă, viata omului este guvernată de un cinism existential firesc. Timpul este limitat si trebuie să faci în permanentă alegeri. Literatura a ajuns astăzi o simplă optiune pe care trebuie să stim să o promovăm având în vedere interesele reale ale publicurilor tintă.
Ideologia balcanică în general si românească în special este bazată pe arhetipul înfrângerii. Ca popor ne-am privit aproape întotdeauna depreciativ. Vedem foarte rar în cazul românilor o solidaritate care a ajutat alte popoare (exemplele cele mai elocvente ar fi israelienii si americanii) să reziste unor adevărate socuri. Întotdeauna creatorii români caută motive pentru a-si justifica insuccesele în loc să caute modalităti pentru a reusi. Stim foarte bine să dăm vina pe ceilalti, însă nu suntem capabili să găsim o cale spre victorie. Situatia politico-socială din România este un exemplu perfect în justificarea acestei teorii. Nu există actori hotărâti, nu există oameni dispusi să riste pentru o idee, dispusi să meargă până în pânzele albe pentru a încerca să schimbe cu adevărat ceva. Ideile mărete se topesc în fata primului obstacol real doar pentru a da nastere unor alte idei mărete. Iar această redundantă pare să continue la nesfârsit. La aproape 20 de ani după căderea comunismului nu facem decât să scormonim trecutul, la aproape 20 de ani de la prăbusirea unui regim nu facem decât să ne agătăm de justificările aparente oferite de acesta. Si capitalismul urmează. Globalizarea este identificată ca principal vinovat, lumea reală este atacată pe baza unor speculatii metafizice grotesti. Se pare că ne place postura de victimă, se pare că ne place această senzatie că înotăm împotriva curentului. Ar fi foarte usor să ne întoarcem si să încercăm ceva nou, o altă abordare, însă noi ne încăpătânăm să nu o facem.
Idealurile mărete care justifică această atitudine afisată de majoritatea intelectualilor români sunt simple paravane. Omul care vrea întradevăr să facă ceva nu se sfieste să îsi afunde mâinile adânc în noroi. Până la urmă, cele mai frumoase perle sunt găsite în cele mai adânci si mai întunecate colturi.
Nu încerc să fac o pledoarie pentru renuntarea la idealuri, din contră, ci pentru adaptarea acestor idealuri la realitatea imediată. Nu trăim într-o lume paradisiacă de aceea comportamentul nostru nu trebuie să presupună existenta unei astfel de lumi. Pământul poate exista si în absenta noastră, timpul se scurge implacabil si tot ceea ce trebuie să facem este să învătăm să ne adaptăm conditiilor exterioare. Nu suntem izolati într-un turn de fildes, pentru că înainte de a fi scriitori suntem oameni. Să nu mai încercăm să ne subminăm natura umană firească doar pentru a pretinde că suntem speciali. Nu trebuie să fim absurzi pentru a crea ceva special, este îndeajuns să ne sondăm imaginatia si să alegem de acolo punctele noastre forte, punctele care ar putea să îi intereseze pe ceilalti. Viata este până la urmă o cursă permanentă si dacă vrem să reusim trebuie să stim cum să ne vindem cât mai bine calitătile.
Literatura occidentală nu este facilă, ci apropiată cititorilor. Oamenii nu cumpără rational, pe baza unor argumente stiintifice sau literare, oamenii cumpără bazându-se în primul rând pe afectivitate si pe un hazard natural inerent. Viata nu poate fi explicată, viata nu poate fi dogmatizată. Zecile de curente literare, grupurile mai mici sau mai mari, generatiile, toate acestea nu înseamnă nimic pentru utilizator, pentru acel om care intră într-o librărie si cumpără o carte fără să stie de ce o face cu exactitate. Poate că era frumoasă coperta, poate că îl pasionează autorul, poate că o face din snobism, poate că o face pentru că e la modă, poate că o face pentru că vrea să cunoască mai mult... Important este să o facă, pentru că doar asa pot apărea reactiile, doar asa mesajul poate ajunge cât mai departe. Atâta timp cât mesajul ajunge la cei cărora el le este destinat (ceea ce în cazul unui autor bun înseamnă orice categorie de public), cartea îsi îndeplineste misiunea. Să nu mai tânjim după o perfectiune pe care nu o vom atinge niciodată. Numai în matematică există acest concept, numai teoriile sterile au în substrat ideea de perfectiune. Viata nu e matematică, viata e hazard, haos. Nu există retete, pentru că în esentă consumatorul nu actionează rational. Da, există studii, da, există aproximări, însă surprizele nu pot fi evitate niciodată. Nu avem certitudinea unui anume viitor si tocmai de asta trebuie să riscăm. Literatura este un risc si doar cei dispusi să-si asume acest risc si să meargă cu el până la capăt vor reusi.
Teoriile nu pot fi aplicate, pentru că teoriile presupun conditii ideale. Există atâtea exemple, însă majoritatea preferă se le ignore, desi actionează la fel în fiecare zi: s-a demonstrat că fumatul dăunează sănătătii si totusi asta nu are nicio relevantă pentru fumători, mâncarea fast-food este considerată nocivă de majoritatea specialistilor si totusi asta nu împiedică oamenii să o prefere aproape de fiecare dată. Iată cum indivizii actionează emotional si nu rational. De ce am crede atunci că verdictele unor critici (evocând de cele mai multe ori teme, motive si notiuni absurde si imposibil de argumentat) sunt importante pentru public...? Se pare că vânzările contrazic această variantă. Si da, există posibilitatea autosuficientei, să credem oamenii sunt ignoranti, însă a spune astăzi asta înseamnă a oculta artificial realitatea. Acum, când demasificarea s-a extins, a pretinde că evidenta socială nu contează este pur si simplu absurd.
Oricât de bună ar fi considerată o carte de critici, nu va exista fără cititori. Peretii nu vor vibra niciodată în fata unor cuvinte, oricât de mestesugite ar fi ele. Fără ceilalti nu existăm de aceea trebuie să învătăm să ne pretuim cititorii si să încercăm să ne punem în locul lor. Să încercăm să renuntăm la ipocrizie si să scriem ceea ce am vrea să citim ca simpli oameni nu ceea ce le-ar conveni criticilor să citească, să gândim mai mult cu inima si mai putin cu ratiunea. Înainte de a face asta, să renuntăm la toate ideile tampon pe care le adorăm. Să învătăm să nu ne mai mintim întretinând iluzii, sau, dacă vrem neapărat să le întretinem, să nu ne lăsăm constiinta suprimată. Putem să îi mintim pe ceilalti, însă cel mai important este să nu ne mintim pe noi însine. Si dacă vom reusi să întelegem că nu trebuie niciodată să ne mintim vom ajunge să nu mai simtim nevoia de măsti.
Literatura română nu reuseste să ofere realitate. Aglomerarea de imagini socante, curentele care promovează scriitura autentică, nu fac decât să creeze o insuportabilă senzatie de artificialitate. Viata este în esentă duală, contrastele se întrepătrund. Acum esti trist iar în secunda următoare esti fericit, ceea ce pentru tine apare ca o tragedie poate să-i stârnească celui de lângă tine hohote de râs. Să nu mai scriem încercând să îi fortăm pe cititori să adere la ideile noastre, ci să încercăm doar să îi provocăm pentru a obtine cât mai multe reactii. Tăcerea este cu adevărat catastrofală si un autor sincer cu sine însusi stie că scrie pentru a îsi transmite mesajul cât mai departe si pentru a ajunge cunoscut.
Succesul neasteptat este trecător. Scriitorul trebuie să îsi stabilească de la bun început un ideal materializabil spre care să tindă. Doar dacă îti doresti cu adevărat să ajungi în vârf vei avea sansa de a o face cu adevărat, doar dacă sti să lupti pentru idealurile tale vei putea să învingi. Viata în care nu te implici este o existentă găunoasă, falsă. Dacă nu pui pasiune în ceea ce faci nu vrei reusi să sensibilizezi pe nimeni, dacă nu trăiesti cu adevărat nu vei reusi să lasi nimic în urma ta. Acestea nu sunt concepte sterile, ci modalităti de viată. Nu contează în ce mod trăiesti, ci doar intensitatea la care o faci, nu contează până unde reusesti până la urmă să ajungi, ci cât ai încercat să faci. Fără resentimente, tu esti singurul vinovat pentru succesul sau insuccesul tău, tu esti stăpânul absolut al propriului univers. Creatorul nu trebuie să astepte compasiune si întelegere, nu trebuie să pretindă că statutul său îi garantează ceva. Nu, trebuie să creăm si să încercăm să valorificăm la maximum rezultatele actiunilor noastre.
Să învătăm să credem în noi. Însă pentru asta nu avem nevoie de simboluri, sau de justificări. Credinta în noi există pur si simplu. Scriitorii de astăzi folosesc trucuri, încearcă să-si confectioneze identităti, pentru că nu au încredere în ei, nu au curajul să-si afirme cu tărie individualitatea. Nu ai cum să gresesti pentru că totul tine de context. Si victoriile tin doar de context, iar marii creatori stiu să învingă în contexte grandioase. Să ne luptăm pentru a realiza cât mai mult, însă fără ifosele specifice. A scrie este o meserie si viitorul nu apartine celor care “depind” de ideea abstractă de inspiratie. Scrii sau nu, esti capabil sau nu. Dacă nu esti capabil, dacă scrisul nu te face să te simti bine, renuntă, nu te crampona de senzatiile tale doar pentru a îi impresiona artificial pe ceilalti. Omul este construit să fie fericit. Cei ce nu sunt fericiti suferă si trebuie să lupte pentru a îsi rezolva aceste probleme. Starea naturală a omului este fericirea firească iar dacă scrisul te privează de aceasta renuntă la el.
Doar atunci când scrii cu zâmbetul pe buze vei fi consecvent cu fiinta ta. Nu contează despre ce scrii, retine, a scrie nu este sinonim cu a trăi. Scrisul este doar o interpretare a vietii, o formă de divertisment. Nu suntem damnati, nu suntem neîntelesi, nu suntem martiri, suntem pur si simplu oameni care în loc să lucreze într-o bancă aleg să scrie cărti. Scriitorul român trebuie să învete să accepte societatea din care face parte, trebuie să se integreze. Să nu ne încrâncenăm în rebeliunea noastră ci să actionăm de fiecare dată asa cum simtim. Să nu ne temem să păsim pe drum, chiar dacă acesta este arhiplin, sau din contră, gol. Însă această alegere nu este ceva special, este pur si simplu natura noastră acceptată. Să mergem înainte, să luptăm în loc să ne plângem de milă. Totul este până la urmă un simplu joc.
Literatura română va începe să existe cu adevărat abia atunci când va deveni capabilă să accepte noul. Vremea romantismului a trecut, astăzi cinismul stă la baza societătii. Atunci când posibilitătile sunt nelimitate, bătălia devine dură. Fără marketing nu poti învinge, fără să risti nu poti să câstigi. Da, ne putem amăgi la infinit cu succese iluzorii, însă omul cu adevărat împlinit este cel capabil să reziste oricărui atac si să îsi vadă de drumul lui. Să privim întotdeauna în sus, pentru că jos ajung doar cei slabi. După prăbusire apar multe teorii care pot să o justifice, însă prăbusirea în sine le invalidează. Lumea apartine învingătorilor.
Scriitorii români trebuie să înceapă să trăiască. Si nu mă refer aici strict la realitatea mundană imediată, la existenta brută. Fiecare dintre noi trece prin aceleasi stări fizice, de aceea cititorii s-au plictisit de cărtile acestea. De asemenea viata aseptică descrisă în antiteză cu prima nu are mai mult succes. Realitatea nu este împărtită în alb si negru, pentru că niciodată nu suferi cu toată fiinta ta. Să acceptăm că suntem haotici si vom sti cum să ne adresăm semenilor nostri. Trebuie să găsim obsesiile, trebuie să aducem ceva nou, trebuie să seducem publicul, să îl răsplătim, pentru a îl convinge să vină din nou la spectacol. Nu este o misiune sacră, nu este nimic absolut, lumea poate trăi si în absenta cărtilor. Esenta literaturii viitorului este simplă: autorii trebuie să găsească mesajul sau mesajele pe care cititorii, în functie de trăsăturile lor specifice, să si le poată însusi si materializa. Cuvintele care nu nasc cuvinte sunt moarte. Cărtile care nu nasc cuvinte sunt moarte. Dacă vrem să existăm, trebuie să le arătăm tuturor unde suntem!
|
Petre Fluerasu 6/22/2007 |
Contact: |
|
|
