Ganduri de pensionar : De ce sunt multumita in Canada ?!
Nu este deloc usor sa simti ca se apropie vremea singuratatii si neputintei, vremea cand dintr-o persoana activa si folositoare incepi sa devii depentenda de ajutorul celor din jur.
Dar daca pe langa aceasta drama a sufletului se mai adauga si grijile materiale, mizeria, saracia nepasarea celor din jur si sentimentul ca te-ai ratacit pentru totdeauna in acest hatis al tuturor relelor atunci cosmarul este deplin.
Constat cu bucurie ca in Canada problemele de mai sus au fost rezolvate cu multa delicatete, umanitate si grije fata de batranete si neputinta si de multe ori imi aduc aminte de povestea pe care am scris-o mai demult intr-un articol sub titlul “ Tara fara batrani” , probabil canadienii stiu aceasta poveste.
Pentru ca la inceput am fost oarecum surprinsa, am incercat sa cunosc mai multe aspecte ale acestui apus de viata al acelora care au avut si au sansa sa-si traiasca acest apus aici in Canada.
Am facut intr-o vreme un voluntariat la Nursing Home, m-am ocupat in special de o doamna romanca care a depasit varsta de 101 ani absolut sanatoasa si la cap si la trup, numai picioarele au cedat sub povara anilor, acesta a fost si motivul pentru care a ajuns in aceasta casa. M-a impresionat placut ceea ce am constatat acolo, nu credeam ca este posibil asa ceva. In afara de curatenie, mancare buna, asistenta medicala, diferite programe sociale, culturale si desi suna pretentios le putem totusi spune de gimnastica, m-a uimit bunatatea si atentia cu care se comporta personalul. Zambitori, intotdeauna cu cuvinte frumoase si pline de caldura indiferent de problemele pe care le aveau, ca toti avem probleme, in momentul cand intrau pe use si dau cu ochii de ocupantul ei toata fizionomia se transforma. In acel moment parca se facea un transfer de energie si bunatate inspre bolnavul sau neputinciosul din camera care se simtea dintr-odata mai inviorat si mai sanatos. In general ajung acolo oameni care au probleme deosebite care au nevoie de o ingrijire speciala care ingrijire nu o pot primi acasa la ei. Ingrijirea lor era uneori ca a unor copilasi dar datorita greutatii corporale munca era dificila si necesita forta si indemanare. Am constatat ca acesti oameni nu sunt abandonati, mereu sunt vizitati de copii, nepoti, rude, prieteni, fapt care le aduce multa bucurie.
O alta situatie deosebita pe care nu o voi uita niciodata, iarna trecuta cand au fost niste zile mai dificile cu zapada mare si ger. In una din aceste zile ma aflam in casa unei doamne mai in varsta, a sunat telefonul probabil dela un serviciu de asistenta sociala, dar nu conteaza de unde, de la necunoscuti, si a fost intrebata daca are caldura, lumina, alimente si daca nu are nevoie de ajutor.
Atunci mi s-au umplut ochii de lacrimi si am spus: bravo Canada pentru ca reusesti sa fii mama acelora care nu mai au de mult mama. Oare in tara noastra s-a pomenit asa ceva? La fel de extraordinar mi se pare ca acesti oameni nu au nici un fel de constrangere, au dreptul si libertatea sa-si aleaga unde sa locuiasca, in building-uri linistite cu club in care zilnic sunt activitati, aproape de mijloacele de transport, de magazine pentru cumparaturi. Pentru noi cei veniti la copii mai de curand ni se pare dea dreptul extraordinar si ne simtim aici, desi straini si tristi uneori, in mare siguranta . Legile sunt bune, sigure si tinute sub control, nu se fac si se desfac peste noapte.
Desi nu se pune problema in general, ca niste copii sa-si dea afara din casa parintii sau ca parintii sa se planga autoritatilor precum ca nu au asigurata din partea copiilor intretinerea, in cazul parintilor fara nici un venit, legiuitorul din Canada a avut in vedere si aceste cazuri si-a gasit solutia ca sa-i poata proteja si sa le asigure intretinerea celor in cauza. Apreciez faptul ca omul nu este umilit din cauza ca este sarac, in aceleasi conditii de confort traiesc si cei cu venituri mari si cei cu venituri mici, platesc 1/3 din venit in care este inclusa si lumina, caldura, aerul conditionat etc, considerand ca restul de 2/3 este necesara pentru celelalte trebuinte.
Spre deosebire de tara noastra unde toleranta si grija vizeaza pe cei avuti si puternici, in Canada ele se indreapta catre cei slabi , catre cei neputinciosi care au cu adevarat nevoie de ajutor si ocrotire. Aceasta este o dovada de civilizatie, respect si bunatate. Se zice ca poti rade uneori de cei puternici, dar de cei slabi , niciodata.
Imi iubesc nespus de mult tara, dar ma bucur ca pot trai aici langa copii si nepoti, mi-am facut prieteni si cea mai buna dovada ca nu i-am uitat pe aceia de langa care am plecat este ca din cand in cand aducem in unele case de acolo multa bucurie, ei sunt aceia pe care serviciul social nu-i suna niciodata. Asa ne rasplateste Canada pe noi parintii pentru copiii pe care i-am dat, bine educati, gata pregatiti care lucreaza aici si aduc prosperitate Canadei.
A-si mai putea scrie despre multe lucruri bune pe care le-am remarcat si care-mi plac dar sunt prea multe si de fapt sunt stiute si recunoscute de toti exceptand poate pe aceia care uzeaza prea des de teoria chibritului. Am scris-o intr-un articol dar o mai scriu odata pentru aceia care nu o stiu , ca este mereu actuala si se potriveste oriunde.
Carcotasul ia chibritul intre degete si se intreaba indignat : “De ce au pus fosforul la capatul acesta si nu la celalalt ?”
In numele meu si a tuturor acelora care cred, simt si gandesc ca mine inchei cu cuvintele:
CANADA , ITI MULTUMIM DIN TOATA INIMA.
Maria Mihalceanu - Windsor
|
Maria Mihalceanu 6/7/2007 |
Contact: |
|
|
