Tratatul de la Trianon
Primul război mondial s-a bucurat de o atentie deosebită în istoriografia universală, datorită implicatiilor sale profunde. Fie acestea politico-economice ori stiintifice, conflagratia a marcat trecerea omenirii la un nivel necuoscut anterior. În general, toate tendintele manifestate în perioada 1919-1939 si-au avut rădăcinile în perceptia războiului la nivelul maselor, în modul în care acesta a fost dus si în conceptia de organizare a păcii, asa cum s-a stabilit prin sistemul tratatelor încheiate la Paris.
Apreciate sau criticate, tratatele semnate la Paris în perioada 1919-1920 au creat cadrul juridic international menit a solutiona problemele fundamentale ale statelor beligerante. Pentru România, Conferinta de pace de la Paris nu reprezenta o noutate diplomatică. Aceasta reprezintă a doua mare conferintă, după cea de la Berlin din 1878 atunci când a fost recunoscută independenta Vechiului Regat. Puse în paralel, se remarcă în primul rând câteva aspecte asemănătoare. Statutul României la masa tratativelor a fost sensibil asemănător, în sensul că, în ciuda eforturilor si sacrificiilor pe câmpurile de luptă, punctul de vedere al statului român a ocupat un loc secundar fată de interesele marilor puteri în zonă. La conferinta de la Paris, România a fost inclusă în rândul statelor cu “interese limitate”, putând participa la dezbateri numai atunci când era invitată, dreptul de decizie apartinând Consiliului celor patru (Marea Britanie, Franta, Italia si SUA).
În ansamblul tratatelor încheiate în perioada 1919-1920, cel de la Trianon (4 iunie 1920) are o importantă aparte. În fapt, acest tratat încununează un plan politic, acela ca românii de dincoace si de dincolo de munti să trăiască într-un singur stat. Implicatiile sale nu pot fi comentate si interpretate fără o încadrare a tratatului în contextul perioadei, aceasta cu atât mai mult cu cât, în ciuda recunoasterii internationale, prevederile sale au fost constant contestate. Unele medii, mai mult sau mai putin avizate, consideră că semnarea tratatului a dus la manifestarea unor “traume” la nivelul mentalului colectiv al maghiarilor din afara noii Ungarii. În acest sens putem mentiona că asteptările oamenilor politici maghiari erau cele mai pesimiste încă de la intrarea României în război. Pe de altă parte, Trianonul este o tintă falsă, întrucât la 4 iunie 1920 s-a dat consacrare juridică tratativelor anterioare. Astfel, după ample discutii începute în Comisia teritorială la 11 februarie 1919, Consiliul Suprem a stabilit încă de la 11 iunie 1919 granita dintre România si Ungaria. Puse în context, aceste evenimente sunt strâns legate si de stabilirea, la 13 iunie 1919 a granitei dintre România si Regatul Sârbilor, Croatilor si Slovenilor. Acestea demersuri au reprezentat baza juridică internatională privind unirea Transilvaniei cu România. În acest context, tratatul încheiat la Trianon reprezintă o consacrare a actiunilor diplomatice duse mai bine de un an.
Pentru o imagine cât mai clară asupra evenimentului de la 4 iunie 1919, se impune o încadrare a tratatului în ansamblul tuturor celorlalte încheiate la Paris. Acestea au început la data de 28 iunie 1919, atunci câns s-a încheiat tratatul de pace cu Germania. Tratatul de pace cu Austria a fost unul dintre cele mai controversate, deoarece Consiliul celor patru dorea să îsi impune punctul de vedere fără a tine seama de părerea României. În acest context, la 2 iulie 1919 Ion I.C. Brătianu a părăsit Conferinta păcii. Tratatul a fost semat de marile puteri la 10 septembrie 1919 (la Saint Germain En Laye), iar de către România la 10 decembrie acelasi an. Tot la 10 decembrie 1919 s-a semnat tratatul dintre România si Bulgaria la Neuilly sur Seine, care stabilea că hotarul dintre cele două tări era cel fixat în 1913.
Din acest context, tratatul cu Ungaria a venit de la sine. Înaintea semnării sale, au existat puncte de vedere divergente referitoare la oportunitatea destrămării Ungariei Mari. Intentiile cercurilor politice care sustineau mentinerea Ungariei în granitele sale au fost demontate de liderii de la Bucuresti care au demonstrat pe baza documentelor istorice faptul că Transilvania reprezintă un vechi teritoriu românesc, că populatia acestei provincii si-a exprimat în cadrul adunării de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 dorinta de a se uni cu România.
În preambulul tratatului se mentionează:
“Puterile Aliate si Asociate si Ungaria
protocol si Declaratiuni
Din 4 iunie 1920
(Trianon)
Statele Unite ale Americii, Imperiul Britanic, Franta, Italia si Japonia
Puterile desemnate prin tratatul de fată ca principalele Puteri Aliate si Asociate:
Belgia, China, Cuba, grecia, Nicaragua, Panama, Polonia, Portugalia, România, Statul Sârbo-Croato-Sloven, Siam, Cehoslovacia,
Constituind împreună Principalele puteri de mai sus, Puterile Aliate si Asociate, de o parte
Şi Ungaria de altă parte;
Considerând că, în urma cererii fostului Guvern Imperial si Regal al Austro-Ungariei, un armistitiu a fost acordat Austro-Ungariei la 3 noiembrie 1918, de către principalele Puteri Aliate si Asociate si completat în ce priveste Ungaria prin Conventia Militară din 13 noiembrie 1918, pentru ca un tratat de pace să poată fi încheiat;
Considerând că Puterile Aliate si Asociate sunt de asemenea doritoare ca războiul în care ele au fost tâtâte pe rând, în mod direct sau indirect, contra Austro-Ungariei, si care îsi are originea în declaratiunea de război adresată, la 28 iunie 1914, de către fostul guvern imperial si regal al Austro-Ungariei, să facă loc unei păci temeinice, drepte si durabile;
Considerând că fosta monarhie austro-ungară a încetat azi de a mai exista sia făcut loc în Ungaria unui guvern national ungar;”.
În continuare vin prevederile documentului, organizate pe sectiuni si articole. Hotărârile referitoare la România sunt cuprinse în Sectiunea a III-a, articolul 45, unde se mentionează:
“Ungaria renuntă, în ceea ce o priveste, în favoarea României la toate drepturile si titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de fruntariile Ungariei, astfel cum sunt fixate la articolul din Partea a II-a (fruntariile Ungariei) sunt recunoscute prin prezentul tratat sau prin orice alte tratate încheiate în scop de a stabili afacerile actuale, ca fiind parte din România”.
Se consfintea astfel prin activitate diplomatică si se dădea putere juridică unirii Transilvaniei cu România.
Din punct de vedere al evolutiei scenei politice interne, tratatul de la Trianon a fost încheiat în timpul mandatului guvernului condus de maresalul Alexandru Averescu. Acelasi cabinet a fost cel în timpul căruia s-a semnat tratatul de la paris (28 octombrie 1920) prin care Marile Puteri Aliate si Asociate confirmau unirea Basarabiei cu România. De asemenea, în timpul guvernării Averescu s-a conturat sistemul de aliante menit să apere status-quo-ul teritorial stabilit prin tratatele de pace. În martie 1921, România a semnat tratatul de prietenie cu Polonia, iar prin tratatele încheiate cu Cehoslovacia (aprilie 1921) si Iugoslavia (iunie 1921) s-au pus bazele Micii Întelegeri.
Analizat retrospectiv, tratatul încheiat la 4 iunie 1919 la Trianon a reprezentat o etapă importantă în desăvârsirea si recunoasterea internatională a unirii Transilvaniei cu România. Apreciat sau contestat, instrument al manifestărilor de bucurie sau de victimizare, acesta a reprezentat unul din demersurile capitale ale României pe plan international.
|
Danile Ghe Talamba 6/4/2007 |
Contact: |
|
|
