Pe teme de psihologie ( XX ) - Nostalgia
Apartinand afectivitatii umane, nostalgia este un sentiment comun, pentru toata lumea.
Nu face parte dintre sentimentele superioare (intelectuale, morale, estetice) si poate fi intalnit la orice om, indiferent de pregatirea intelectuala, de conditia profesionala sau sociala.
Termenul de “nostalgie” vine din limba greaca (nostos = intoarcere si algos = durere, tristete). A fost folosit pentru prima oara de medicul Johannes Hofer din Mulhouse (Alsacia, Franta) in 1688 “pentru a caracteriza starea de spirit a tinerilor mercenari helveti care dezertau, aparent fara motiv, din armatele in care erau angajati”(Mirel Banica – “Cateva reflectii despre nostalgie”, privind filmul “Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii” de Andreea Valean si Catalin Mitulescu, Editura Liternet). Nostalgia a fost socotita multa vreme un sentiment greu de definit, dar in zilele noastre se pare ca lucrurile sunt pe deplin lamurite. Dictionarul de neologisme (autori Florin Marcu si Constantin Maneca, editia a treia, Editura Academiei, Bucuresti, 1978) defineste nostalgia ca fiind “tristete, deprimare cauzata de dorinta de a regasi, de a revedea ceva iubit, trecut etc.” Micul Dictionar Enciclopedic (Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1972) defineste acelasi termen ca “sentiment de melancolie, provocat de dorinta de a revedea persoane sau locuri dragi, de a retrai un episod din trecut ; dorinta pentru ceva greu de indeplinit ; dor / popular – alean). Petit Larousse Illustré (Librairie Larousse, Paris, 1979) : “Nostalgie = mélancolie, tristesse causée par l’éloignement de son pays ; regret mélancolique du passé, d’un milieu etc.” The Canadian Oxford Dictionary (edited by Katherine Barber, Oxford University Press Canada, 2001) : “Nostalgia = 1- (often foll. by for) sentimental yearning for a period of the past ; regretful or wistful memory of an earlier time ; 2-a thing or things which evoke a former era ; 3-severe homesickness”. Aceste definitii sunt completate si de alte opinii care apreciaza nostalgia ca fiind, de pilda, “o dureroasa intoarcere in timp”, “memoria unui trecut devenit strain, dar care ne preocupa”, “un sentiment legat de varste frumoase (“varste de aur”)” sau chiar “o dereglare privind un fenomen memorial”.
Sentimentul de nostalgie se intalneste in trairile personale ale fiecarui om, imbracand adesea aspectul de dor sau de regret care, cu timpul, se diminueaza, pastrandu-se doar urme de regret – si aceasta ca efect al adaptarii, al acomodarii cu o noua situatie. Nostalgia apare, de asemenea, asa cum rezulta si din definitiile enumerate mai sus, in legatura cu locurile parasite la un moment dat, cu anumite perioade din viata cuiva, cu anumite perioade din viata social–politica sau economica a unei tari etc.
Literatura culta, folclorul, teatrul, cinematografia, programele de televiziune prezinta creatii in care apar personaje nostalgice sau creatii care genereaza, trezesc sentimentul nostalgiei pentru cititorii sau spectatorii care aprofundeaza productiile respective. De pilda, povestile, legendele, doinele, baladele poporului, mijloace de exprimare spontana si intima a simtirii colective, reflecta durerile, dorurile, nazuintele ce-l framanta in confruntare cu destinul si cu amintirea faptuirilor trecute. Simtirea creatorului colectiv al productiilor populare isi creeaza un univers propriu, inclusiv cu personalizarea naturii si cu participarea chiar a cosmosului – ca in celebra balada populara “Miorita” cu versurile de neuitat de catre fiecare roman : “Pe-un picior de plai, / Pe-o gura de rai…”E neindoios, spunea Sextil Puscariu, cel mai mare filolog si lingvist roman al tuturor timpurilor, ca neamul romanesc a avut o bogata literatura populara pe vremea cand necazuri mai mari ii atatau in suflet durere si ura mai inflacarata, cand natura adorata era mai aproape de el, cand ocaziile de a savarsi fapte vitejesti erau mai dese si vitejia personala mai vrednica de preamarit” (dupa “Minerva”, Enciclopedie Romana, Cluj, 1930, p.839).
Marii scriitori romani – poetul “nepereche” Mihai Eminescu, “veselul” Vasile Alecsandri, George Cosbuc, poetul filozof Lucian Blaga (sa ne gandim, de pilda, numai la poezia “Gorunul” sau la piesa de teatru “Mesterul Manole”) si multi altii au valorificat folclorul, l-au folosit ca sursa de inspiratie si, dand la iveala superbe metafore, alegorii, epitete, au exprimat, printre altele, si nostalgia, faptele ce staruie in amintire, impactul cu destinul, dorurile, aleanul omului din popor, ridicandu-l uneori la un nivel de gandire superior si totusi adecvat.
Venind mai aproape de prezent, am amintit mai sus filmul lui Catalin Mitulescu “Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”. Fara a starui acum asupra subiectului acestui film, sa spunem ca e vorba despre “o tragi-comedie cu nuante de absurd si sublim” in care apare perioada de agonie a comunismului romanesc si care se bazeaza, dupa marturia realizatorului, “pe amintirile mele, pe nostalgia mea. Pe credinta mea in aceasta lume. Am facut acest film pentru ca mi-era dor de gradinita, de liceu, de Romania”. }i mai departe : “Filmul incearca sa redea spectatorilor din intreaga lume o imagine a ceea ce poarta cu ei miile de emigranti tineri romani, in incercarea lor de a-si gasi un rost departe de tara”.
Din multitudinea articolelor, poeziilor, opiniilor publicate de revista noastra si nu numai, rezulta ca membrii comunitatii romanesti din Canada, ca si cei care s-au stabilit in alte tari ale lumii nu si-au uitat limba si cultura, pamantul stramosesc, natura tarii de origine, bogatele traditii si obiceiuri si, totodata, se straduiesc sa se integreze in realitatile tarii de adoptie, sa fie cetateni si rezidenti loiali si recunoscatori acestei noi patrii. Ei incearca, oricum, sentimentul de nostalgie – care este firesc, pozitiv, pe deplin omenesc.
Mai nou, insa, se mai intampla ca sentimentul nostalgiei sa se ia in sens depreciativ, vizand pe cei despre care se spune ca duc dorul comunismului. In legatura cu un sondaj facut in Romania privind invatamantul si, in acest context, cu unele pareri potrivit carora inainte de 1989 se facea o scoala mai buna, Florin Antonescu, autorul unui articol aparut pe site-ul “Curierului National”, nr.4031/2004 si intitulat “}coala,totusi, conteaza” se intreaba daca cei care au aceasta parere trebuie socotiti nostalgici dupa comunism. Raspunsul, dat tot de autor, este negativ deoarece ”oamenii vor (doar – n.n.) o scoala sigura, serioasa, autoritara, fara experimente si tocmeli, o scoala tutelata de personalitatea profesorului”, in comparatie, adaugam noi, cu scoala din actuala perioada de tranzitie. Este adevarat ca sunt si nostalgici veritabili dupa comunism – unii dintre cei care au avut pozitii privilegiate si avantaje deosebite in perioada respectiva, dupa cum sunt si oameni simpli care au muncit cinstit, dar s-au complacut in rutina, s-au multumit cu putin, iar dupa 1989, “uluiti” de vartejul tranzitiei, n-au incercat sa faca eforturi de gandire si actiune si nu s-au adaptat, un timp mai scurt sau mai lung, noii situatii.
Trebuie sa spunem ca exista si o nostalgie a istoriei, in speta a monarhiei, prezenta la popoarele care traiesc acum in tari organizate ca republici, dar care au fost monarhii, intre care si Romania. Interesant este ca, in Romania, dupa cum relateaza Cristian Parvulescu in articolul “Nostalgia monarhiei” (editia pe site, din 1 iunie 2007, a ziarului “Cotidianul”), “un sondaj realizat de IRECSON asupra perceptiei Casei Regale indica remanenta asocierii acesteia cu statul. Pentru cei intervievati, pastrarea traditiei (73%), mandria nationala (58%), identitatea statala (52%) si continuitatea (49%) sunt atribute asociate Casei Regale. O schimbare importanta a intervenit pe parcursul unui singur deceniu. Astazi, contributia monarhiei la dezvoltarea Romaniei este apreciata de aproape 70% dintre romani, pe cand in urma cu un deceniu cota acestora abia atingea 10%. Stereotipurile antimonarhiste si-au consumat forta. Dar asta nu relanseaza monarhia ca factor politic de stabilitate. Peste 65% dintre respondenti nu cred in rolul activ al Casei Regale in limitarea luptelor politice din Romania contemporana. Problema formei de guvernamant nu mai este nici macar o tema secundara in dezbaterea publica. Subiectul si-a pierdut atractivitatea si, odata cu aceasta, s-a instalat un ciudat compromis intre monarhie si republica”. Reputatul istoric si diplomat Neagu Djuvara, in cartea sa “O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri” (Editura “Humanitas”, Bucuresti, 2003), scrie : “Pe cei ce nu inteleg de ce e nevoie de monarhie si, mai cu seama, de ce e nevoie de un monarh de origine straina, ii invit, pur si simplu, sa priveasca harta Europei si sa urmareasca toate monarhiile care mai exista astazi : aproape nici una nu este originara din tara unde domneste” (p. 182). }i mai departe, referindu-se la domnia Regelui Carol I in Romania : “Trebuie sa constatam ca aceasta lunga domnie de 48 de ani, cea mai lunga din istoria Romaniei, cu un an mai lunga decat a lui }tefan cel Mare, ne-a fost benefica. {n acest rastimp, tara noastra a facut un salt inainte uimitor”(p.183). Iar Cristian Parvulescu, in articolul citat, apreciaza : “Privita retrospectiv, monarhia constitutionala a fost nu doar cel mai rezistent, dar si cel mai dinamic regim romanesc. …Nostalgia monarhiei, prezenta discret la jubileul celor 140 de ani de la demararea dublei aventuri, constitutionale si dinastice, exprima, mai mult decit reconcilierea cu trecutul, insatisfactia fata de un prezent lipsit de perspectiva”. Dupa cum se afirma in incheierea articolului, “cele doua (monarhia si republica – n.n.) traiesc istorii paralele. Iar nostalgia monarhiei dezvaluie sentimentul difuz si atat de romanesc – al fatalitatii destinului”
Prof.Silvestru MORARU / Toronto
|
Silvestru Moraru 6/3/2007 |
Contact: |
|
|
