Note de calatorie in tara : Biserici Albe din Bucuresti
Am aflat zilele trecute ca orasul Salonic are 450 de biserici si un milion de locuitori.
M-am intrebat cate biserici are Bucurestiul – pentruca biserici par a fi la tot pasul in capitala noastra, unele pe arterele principale de circulatie, altele itindu-se printre blocurile de locuinte, scapate ca prin minune restructurarilor urbane din trecut.
Parca nici o data nu am remarcat frumusetea si impozanta lor, ca in primavara aceasta.
O initiativa de renovare si improspatare a avut loc si, albe-imaculate, inalte si svelte, aceste edificii de cult ortodox roman se ridica sclipitoare in soare. Desigur, dea lungul timpului au fost adoptate multe stiluri de constructie si de finisaj. Asa zisul “stil nou” din timpul Cantacuzinilor, care se distinge printr-o bogatie de motive florale si animale precum si prin influente occidentale ale desenului de impodobire, este adesea folosit. Prispa se pastreaza la intrarea in biserica si este infrumusetata de balustrade bogat sculptate cat si de coloane rasucite (Biserica Coltei). Ferestrele au primit si ele o decoratie florala care a inlocuit treptat decoratia “gotica moldoveneasca”. Braul orizontal al fatadelor ramane un timp, dar micile picturi de provenienta persana (ajunse prin Imp. Otoman la romani ) vor disparea cu timpul.
Ceeace caracterizeaza stilul romanesc este adaptarea creativa a preceptelor, fie ca sunt venite din Orient fie din Occident. Biserica romaneasca, sora buna a celei bizantine, s-a caracterizat prin turla cu acoperis rotunjit si “sprancene” ridicate ce marcheaza ferestrele inalte, planul de tip cruce greaca inscrisa si finisajul exterior in caramida aparenta, cu “funii rasucite” din piatra sau stuco si caramizi puse in diagonala. Mai tarziu, cand domnii romani au construit cu scop politic si economic aceste caracteristici au fost usor-usor prelucrate, iar detaliile executate in piatra; apare si tencuita la exteriorul cladirii. Astfel se ridica o serie de impozante cladiri, melanj intre catedrala inalta a vestului si bisericutele primitoare ale romanilor. Aceaste mandre cladiri, cu trepte largi la intrare, sunt simbol al crestinismului eliberat de sub tutela fricii si a ascunzisului.
Spatiul interior a avut de castigat de asemenea. Turla s-a inaltat, arcele intersectate si-au largit deschiderea, lumina a fost lasata sa patrunda mai intai prin fante, apoi prin adevarate ferestre situate pe perimetrul turlei. A disparut pictura in firidele localizate la partea de sus a fatadelor; ochiul a perceput astfel o constructie unitara, edificiul parand mai inalt.
Treptat, in sec 17, dezvoltarea mestesugurilor si a economiei a dus la inlocirea proiectarii bine gandite de constructii cu unele formule tehnice simplificate. Astfel se explica numarul mare de biserici ce au putut fi construite chiar si de paturi avute de oraseni, fara a apela la mari mesteri ale caror servicii erau proportional de scumpe. Tencuiala si zugraveala au fost extinse in tratamentul fatadelor si au inlocuit decoratia de piatra sau caramizi aparente, mai costisitoare.
Ca urmare a Revolutiei Franceze, ideile progresiste din vest patrund in orasele romanesti si, pe la mijlocul sec19 apare forma neoclasica a biserici romanesti, pastrand totusi trasaturi accentuate ale arhitecturii nationale. Mesterii de la oras, adesea straini, construiesc lacasuri noi dar si refac vechi biserici, sacrificand forma medievala pentru una neoclasica.
Ultimele decenii ale secolului 20, au adus in Bucuresti bisericile de lemn de provenienta maramureseana. Chiar daca proiectate de arhitecti, ele pastreaza alura, farmecul si puritatea bisericilor de lemn din nordul tarii, cu care suntem familiarizati din copilarie, din vizitele noastre la Muzeul Satului. Plasate printre blocurile de locuinte sau in squaruri, inconjurate de spatii verzi si zone de joaca pentru copii, ele indeplinesc si functii sociale nu numai religioase.
Bisericile Albe ale capitalei noastre, unele din ele destul de obscure prin plasarea lor si numarul mic de enoriasi, participa la profilul religios al orasului.
Propun o scurta trecere in revista a acestor monumente, fara a avea pretentia de a le fi descoperit pe toate.
Biserica Alba
Adresa: Calea Victoriei nr 110
Hram: Sf. Nicolae, Sf. Ilie si Sf. Haralambie
Stil arhitectonic: Tradiţional
Se crede ca biseriaca a fost zidita in sec. 18. Surpata in 1802, este recladita de Clucerul Nicolae Trasnea pe timpul lui N. Ghica, cel care i-a dat al doilea hram, Sf. Prooroc Ilie Tesviteanu.
In 1873 este restaurata, refacute turlele ce erau pana atunci din lemn si este pictata de pictorul N.Tattarescu.
Tot in 1873 este impodobita cu o tampla de lemn sculptata in stil brancovenesc, adusa de la fosta biserica a Metocului EpiscopieiRamnicului, ce fusese daramata in acelas an. Biserica este refacuta in 1977 in urma cutremurului si in 1988 sufeara o restaurare interioara mai dezvoltata, sunt pictate catapeteasma si icoanele.
Biserica Coltea
Adresa : Bulevardul Bratianu I.C. nr.1
Hram: Sf. Trei Ierarhi, Sf. Cuv. Parascheva
Biserica este monument reprezentativ al epocii brancovenesti prin imbinarea de o rara frumusete si perfectiune a tehnicilor si procedeelor decorative specifice epocii, cu influente orientale si occidentale in stil baroc italian.
Construita pe un plan triconc, biserica are ziduri groase de peste un metru; deasupra pronaosului se ridica turnul clopotnita, iar cupola naosului se sprijina pe doua arce dublouri mari.
Picturile maestrului Gheorghe Tattarescu, din 1871, alterneaza cu diverse decoratiuni din imitatie de marmura. Catapeteasma minunat dantelata cu motive vegetale si geometrice, are doua siruri de icoane si unul de medalioane.
Patru icoane vechi: Fecioara cu pruncul (1786), Sf. Trei Ierarhi, Sf. Cosma si Damian (considerata opera pictorului Parvu Mutu) si Cuvioasa Paraschiva (sec. XVIII) fac parte din avutia bisericii. Icoana “Mantuitorul pe giulgiu” este cunoscuta ca fiind facatoare de minuni.
Pridvorul bisericii mai pastreaza urme din vechea pictura in fresca atribuita lui Parvu Mutu (sec. XVII).
Din ansamblul arhitectonic Coltea au facut parte biserica, spitalul, trei paraclise si Turnul Coltei. In ziua de azi au ramas doar biserica si spitalul.
Statuia ctitorului complexului arhitectonic, spatarul Mihai Cantacuzino (1640-1716), este opera sculptorului Karl Storck, realizata in marmura de Carrara, in 1869.
Mihai Cantacuzino a fost fiul postelnicului Constantin Cantacuzino si frate cu Serban
Cantacuzino (1634-1688) domnul Tarii Romanesti.
In apropierea locului unde este ridicata biserica, a existat o biserica de lemn cu cateva
chilii, pe la 1641-1642, ctitorita de Udrea slugerul, cu hramul Sf. Paraschiva. Acest lacas este pomenit intr-un act din 1658, act care se pastreaza la Muzeul de Istorie al Bucurestiului. Dupa moartea ctitorului, fratele sau, Coltea Doicescu mare clucer, a inchinat-o Mitropoliei.
Spatarul Mihai Cantacuzino acumparat terenul si, cu aprobarea Mitropolitului Teodosie si a urmasilor clucerului Coltea, a construit biserica de piatra cu hramul Sfintii Trei Ierarhi (1695-1698). Biserica mai era cunoscuta si ca “Manastirea Trisfetitele”. La 27 februarie 1739, cladirile au ars, fiind refacute in acelasi an. Biserica a fost reparata in 1895 dupa cutremurul din 1838 de arhitectul Faiser si antreprenorul Conrad Schwink. Dupa bombardamentele din 1944, biserica este reparata sub conducerea arhitectului G.Mandrea.
Incepand cu anul 1996 se deruleaza lucrari de consolidare si restaurare a acestei frumoase
Biserici.
Biserica Sf. Gheorghe Vechi
Calea Moşilor nr. 36B
Hram: Sf. Mc. Gheorghe, Sf. Cuv. Antonie cel Mare, Sf. M. Mc. Mina, Sf. M. Mc. Teodor Tiron, Sf. M. Mc. Dimitrie
Stil arhitectonic: Tradiţional
Aceasta biserica a fost manastire si scaun al Mitropoliei Ungro-Vlahiei. Se afla la cca 30m de biserica „Sf. Gheorghe Nou”, fiind inconjurata de cladiri cu locuinte si magazine, ridicate pe locul vechii manastiri din Podul Targului de Afara.
In pisania bisericii se arata ca a fost construita de catre Nedelcu din Balaci (Ilfov) in
1492. Documentele ulterioare atesta ctitoria unui alt Nedelco Balaceanul, mare vornic, si sotiei sale Anca din Glina, in timpul primei domnii a lui Mircea zis Ciobanul.
Biserica a fost scaun mitropolitan intre 1545-1575. Desi ulterior scaunul va fi mutat la Mr. Stelea Spatarul, biserica Sf. Gheorghe Vechi era socotita Mitropolia Veche (pana la atribuirea definitiva a acestei functii actualei Patriarhii, in 1668).
Dupa invazia lui Sinan Pasa in noiembrie 1595, ansamblul manastiresc este distrus.
In 1668, Manastirea Sf. Gheorghe Vechi este facuta metoh manastirii Sf. Ecaterina din Bucuresti (inchinata la randul ei Manastirii Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai). Biserica si manastirea ard in 1718, dar sunt refacute 6 ani mai tarziu de catre Iamandi Dragul Chiurci-basa (starostele breslei blanarilor), impreuna cu sotia sa Smaranda. Distrusa din nou de Focul cel Mare este refacuta la 1847 de enoriasi.
Data din nou cultului la 1849, primeste hramurile Sf. M. Muc. Mina si Sf. Cuv. Antonie cel Mare si de asemenea, icoana facatoare de minuni a acestui sfant, datand probabil din secolul al XV-lea. In 1875 biserica este daramata, fiind foarte subreda si este reconstruita dupa proiectul lui Dumitru Poenaru, pictura fiind realizata de prof. Gh. Pompilian. La sfintire, in 1881, primeste si hramurile Sf. M. Muc. Teodor Tiron si Sf. M. Muc. Dimitrie.
Iconostasul este din lemn de paltin sculptat in stil baroc ucrainean, la fel ca si
constructia bisericii. Usile amvonului sunt din lemn de tei, sculptat si poleit cu bronz.
Usile monumentale de intrare sunt realizate in lemn de stejar. Sub altar, a fost amenajata inca de la construire, cripta.
Exteriorul simplu al lacasului poarta pilastri cu capiteluri neocorintiene.
„Scoala de slovenie”, aflata la sud de biserica, a fost refacuta in vremea lui Grigore I Ghica. In secolul XVIII, scoala a cunoscut o mare inflorire, in ea invatand si elevi straini.
Biserica Delea Nouă
Adresa : Strada Delea Noua, nr.1
Hram: Buna Vestire, Sf. Arh. Mihail şi Gavril
Biserica este construita pe un plan triconc, cu ziduri groase, o turla octogonala
deasupra naosului si un turn patrat peste pronaos, ambele invelite in tabla.
Între anii 1750-1770, pe o portiune de teren din mosiile Pantelimon si Radu-Voda, s-au asezat în jur de 30-40 de familii de români plugari, cunoscatori ai mestesugului postavariei si gaitanariei, care au întemeiat un catun pe care l-au numit Deluta. Cu trecerea anilor, extinzându-se orasul, catunul a primit denumirea de Delea Noua.
Intre anii 1790-1798 mestesugarii au construit biserica si i-au dat numele de Delea Noua, spre a se deosebi de biserica aflata în apropiere, Delea Veche. Printre ctitori s-au pastrat numele logofatului paharnic si postelnic Nicolae “Inima Rea” si a lui Grigore Postavar.
În anul 1871 se hotareste construirea unui nou locas.
Arhiereul Calistrat Stratonichias, atunci Vicar al Sfintei Mitropolii, ia asupra lui construirea acestei biserici. Biserica a fost construita între 1872 si 1875. Arhiereul Calist a adus de la Manastirea Ghighiu - Prahova catapeteasma ce împodobeste si astazi biserica.
Sfintirea s-a facut la 25 martie 1875. Pictura interioara se banuieste ca ar fi fost executata de Tatarascu ca si icoana „Adormirea Maicii Domnului” si chipul ctitorului Arhiereul Calist.
De la biserica veche s-au pastrat icoane ale Sf. Petru si Pavel, datand din 1855.
In 1974 s-au facut lucrari de restaurare si a fost tencuita la exterior. Dupa cutremurul din 1977 a fost din nou restaurata, fiind repictata de pictorul Gheorghe Raducanu (1929-1998).
Biserica Cărămidarii de Jos
Adresa : Strada Piscului 3
Hram: Sf. Mc. Gheorghe, Sf. Mc. Dumitru, Sf. Mc. Trifon
Stil arhitectonic: Traditional
In apropierea pietei Timpuri Noi se inalta biserica monument istoric “Caramidarii de Jos”, dupa numele vechii mahalale de pe malul drept al raului Dambovita, nume ce oglindea ocupatia celor ce traiau aici in sec XVII-XIX.
Biserica este construita pe un plan triconc, deasupra naosului se inalta turla Pantocrator, poligonala, iar peste pronaos turnul octagonal al clopotnitei. Altarul si absidele sunt acoperite cu bolti in sfert de sfera.
Cladirea ce o vedem azi este de data mai recenta, dar ea s-a înaltat pe un loc sfintit. În anul 1711, lânga Crucea lui Leon Voda, în vecinatatea bisericii Slobozia (azi la intersectia bulevardelor „Dimitrie Cantemir” si „Marasesti”), era înaltata o bisericuta din lemn care avea sa fie mutata de marele vistier Constantin Nasturel, nepotul doamnei Elena, a lui Matei Basarab, în locul acesta al „Caramidarilor de Jos”. Bisericuta aceea de lemn este amintita în "Istoria politica si geografica a Valahiei din timpurile vechi si pâna în 1774" a banului Mihai Cantacuzino, publicata într-o varianta greceasca de fratii Tunueli la Viena în 1806. Avea hramurile „Sf. Dumitru” si „Sf. Gheorghe”. Cu timpul, sporind darea lor de mâna, de la caramidarie trecându-se la zarzavagerie, în anul 1854, se pune piatra de temelie a unei noi biserici.
Jupân Stoian Moraru a pus sa se bata piloni de stejar în pamântul mocirlos, ca pe ei sa se aseze fundatia si zidurile din caramida, late de 0,90 m pâna la 1,50 m. Mai sus s-a folosit însa si chirpici. Constructia, întrerupta timp de 12 ani, se termina în 1870, când biserica este târnosita cu hramurile Sf. Mare Mucenic Gheorghe si Sf. Mucenic Dimitrie.
La 22 mai 1922, in timpul unor lucrari de tinichigerie, biserica a luat foc.
Pe zidurile vechi, dupa planurile arhitectilor Ion D. Trajanescu, Duiliu Marcu si ing. Aurel Beles, se ridica noua constructie. În interior, tâmplele si stranele sunt sculptate de sculptorul Ion Babic, iar pictura în fresca realizata de Dimitrie Belizarie (1929-1930). Ctitorii: Carol II, Regina Elena, Principele Mihai, Generalul Eraclie Nicoleanu, Epitropul Vasile Marinescu si preotul Gheorghe Paunescu aveau sa fie pictati în pronaos.
În 14 decembrie 1930, Patriarhul Miron Cristea sfintea biserica, adaugându-i hramul „Sf. Mucenic Trifon”, sarbatorit la 1 februarie.
In vara anului 2000 incepe consolidarea întregii biserici, prin legarea ei cu centuri de rezistenta din beton armat, urmata de restaurarea picturii murale.
Biserica Foişor
Adresa : Strada Foişorului nr. 5
Hram: Naşterea Maicii Domnului
Stil arthitectonic : Traditional
Biserica Foisor cu hramul „Nasterea Maicii Domnului” si „Sf. Mucenic Trifon” este monument istoric. Numele de foisor îi revine de la foisorul care a facut parte din corpul palatului domnesc, zidit de Doamna Smaranda,sotia lui Nicolae Mavrocordat, care este si ctitora acestei biserici. Urmele palatului se mai pot vedea si astazi în partea de sud- est a bisericii, care au fost cercetate de catre Muzeul de Istorie a Bucurestilor în cursul anilor 1963 si 1964, când au fost facute sapaturile descoperindu-se temeliile acestui palat.
Pisania acestei biserici, care este sapata pe o mare lespede de piatra de 1,10 m x 0,75 m in litere chirilice în relief spune:
„Aceasta Sfânta si Dumnezeiasca Biserica cu hramul Nasterea Prea Sfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria, este din temelie zidita, zugravita si înfrumusetata pe dinlauntru si pe dinafara pâna la savârsit, precum se vede, cu toata cheltuiala Prea Luminatului Mariei Sale Doamna Smaranda, Doamna Fericitului si Pururea pomenitului raposatului, Mariei sale Ioan Nicolae Alexandru Voievod. Savârsindu-se în zilele Prea Luminatului si Prea Înaltatului Domn Ion Constantin Nicolae Voievod, întru a patra domnie a Mariei Sale aici în Tara Româneasca, pentru vesnica pomenire a Mariei Sale si a tot luminat neamului Mariei Sale si a închinat- o a fi metor Sfintei Mânastiri Radu Voda de aici din Bucuresti unde exista; se cinsteste hramul Prea Sfintei Trite, fiind mosia acestei Mânastiri. Si a fost ispravnic pâna la savârsirea acestui Dumnezeiesc lacas Pascal Vel. Ispravnic.
De la zidirea lumii 7254- De la Hristos 1746- noiembrie 20”.
Biserica era construita din caramida subtire, var si nisip, compozitie foarte rezistenta si durabila; are zidurile foarte groase; în interior la despartirea naosului, cupola este sprijinita de doi stâlpi din piatra masiva si cioplita rotund. Are catapeasma din zid; ferestrele erau mici, asa cum era obiceiul sa se faca în acea vreme, forma de firida, arhitectura si stil bizantin-brâncovenesc; pridvorul deschis, usa de la intrare din stejar cioplit cu toporul, îmbracata în fier si broasca facuta de mesteri fierari din vremea aceea.
Pictura fresca este stil bizantin- brâncovenesc, care se pastreaza si astazi, acoperita cu un star de calcar si pictura în ulei. Este foarte înalta, are doua turle, dintre care cea din fata a servit de clopotnita pâna în anii 1900. Fiecare turla are în vârf câte o cruce de fier lucrata cu înflorituri.
În tot timpul cât Doamna Smaranda si dupa dânsa neamul ei s-a servit de palatul din curtea Bisericii Foisor, acest palat era legat cu Mânastirea Vacaresti printr-un pod de lemn geamlâc, sprijinit pe piloni grosi de stejar care în linie dreapta spre sud, trecea peste Dâmbovita care în vremea aceea forma un fel de mlastina; toata valea aceasta dintre biserica si Mânastirea Vacaresti în linie dreapta distanta cam de 2,5 km.
Ceea ce este mai interesant la aceasta biserica este faptul ca si-a pastrat turlele care au înfruntat toate cutremurele care au fost în decurs de aproape 225 ani, lucru foarte rar întâmplat în Bucuresti si chiar în întreaga tara. Consolidarea celor doua turle grav avariate în urma cutremurelor din 1977 si 1990 s-a facut recent prin montarea unor tiranti din fier beton, de legatura a boltilor de rezistenta a turlelor si absidelor în interiorul bisericii.
În anul 1936 s-a reconditionat pictura în ulei care dateaza din anul 1889 cu una de nici o valoare artistica. În anul 1925 s-a cladit în partea de rasarit a curtii bisericii prima casa parohiala compusa din 4 camere pentru locuinta preotilor. În anul 1930 s-a cladit a doua casa parohiala, aceasta fiind în partea de nord a curtii bisericii. În anul 1935 s-a cladit clopotnita din zid, cu intrare, stil mânastiresc în partea de nord-vest a curtii bisericii.
S-a executat zugravirea turlelor în ciment alb cu praf de marmura si aracet precum si a peretilor exteriori ai bisericii si ai clopotnitei; deasemenea s-au facut si alte lucrari de amenajare ale spatiilor inconjuratoare. In anul 2000 s-a realizat proiectul de restaurare a picturii murale, proiect avizat de Ministerul Culturii, Directia Monumentelor Istorice.
Biserica Mihai Bravu
Adresa : Strada Cercelus 29, sector 3
Stil arhitectonic: Neobizantin
Biserica parohiei Mihai Bravu din Bucuresti s-a ridicat din temelie între anii 1948- 1968 întru cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe terenul viran donat de Primaria Municipiului Bucuresti în anul 1947 între strazile Cercelus si Hârsova.
Planurile de constructie au fost întocmite de arhitectul Dan Ionescu, decedat în anul 1955 si apoi reîntocmite de arhitectul Dumitru Ionescu Barachet, dupa modelul bisericii Sfântul Gheorghe din Hârlau, ctitoria lui Stefan cel Mare si Sfânt.
Piatra fundamentala s-a pus în ziua de 14 octombrie 1948, în primul an de arhipastorire a Patriarhului Justinian.
Lucrarile de construire s-au executat între anii 1948- 1963 beneficiind de pretiosul inventar primit de la biserica Brezoianu, demolata. Biserica s-a sfintit la data de 20 decembrie 1959.
La 3 iunie 1974 de sarbatoarea Sfintei Treimi, s-a sfintit si târnosit biserica de catre episcopul Roman Ialomiteanul, fiind înconjurat de un impresionant sobor de preoti.
In anul 2001 s-au facut lucrari de restaurare ale picturii, mobilierului, catapeteasmei. S-a refacut clopotnita.
Biserica Sf. Anton Colentina
Adresa : Strada Magnoliei nr. 113, sector 2
Hram: Sf. Anton,
Despre Biserica "Sfântul Anton" Colentina găsim primele amănunte si date în nr. 40 al ziarului Farul Nou din 1936. Aici se spune că în duminica din 8 noiembrie 1936, Excelenta Sa Mitropolitul Alexandru Cisar, însotit de Monseniorul Canonic Hering si Monseniorul Canonic Iovanelli, de părintii parohi Horvath si Schubert, de pr. dr. C. Starke SVD si de pr. R. Karapcinschi si reverendul subdiacon Al. Gaiewski, a sfintit capela "Sfântul Anton de Padova" din strada Turtucaia.
Merite deosebite în ridicarea acestei biserici revin părintelui paroh al Bărătiei, Gheorghe Horvath, initiatorul acestei lucrări.
Planul bisericii, clădită în stil modern, în mijlocul unui teren de circa 5 000 mp., a fost întocmit de arhitectul Cortobius.
În parohie sunt în jur de 350 de familii cu aproximativ 800 de suflete, starea economică actuală făcând ca numărul acestora să fluctueze.
Biserica Sf. Spiridon Nou
Adresa : Calea Serban Voda nr. 29
Hram: Sf. Spiridon al Trimitundei, Sf. Visarion
Stil arhitectonic: Traditional
Ctitorie domnească începută în 1766 de domnitorul Scarlat Ghica.
Reconstruită în 1858 de Mitropolitul Nifon, pictată de Gh. Tattarescu biserica are
vitralii cu scene biblice. Deţine moaştele Sf.Spiridon.
Socotita drept cea mai mare biserica ortodoxa din Bucuresti, se afla la mica distanta de piata Unirii. Pe locul actualului lacas a existat un altul, zidit intre 1766-1768, ctitorie a domnitorului Scarlat Ghica si terminata prin grija fiului sau, domnitorul Alexandru Ghica .
Nu se stie cat de mare a fost biserica, dar a fost manastire domneasca, una dintre cele mai mari din tara. Din cauza daunelor suferite la cutremurele din 1802 si 1838 si la incendiul din 1822, biserica s-a ruinat. In anul 1852, epitropia a hotarat cu aprobarea domnitorului Barbu Stirbei sa rezideasca lacasul.
Actuala biserica a fost construita intre 1852-1858, iar in 1860 a fost resfintita de Mitropolitul Nifon. Au contribuit arh. Xavier Villacrosse si arh. L. L. Lipitzer, iar Gh. Tattarescu a pictat-o in stil renascentist.
In 1885, un vant puternic a daramat foisoarele celor doua turnuri de la fatada principala, dar refacerea imediata a acestora nu a respectat aspectul lor initial. Cutremurul din 1940 si bombardamentele din 1944 au afectat constructia care este refacuta in timpul Patriarhului Justinian Marina, in 1954. Atunci s-au adaugat si doua balcoane laterale, rezemate pe stalpi si un al treilea balcon pentru cor. Resfintirea a fost facuta de Patriarhul Justinian si Patriarhul Chiril al Bulgariei. Tot atunci s-a hotarat ca aceasta biserica sa devina paraclis al Patriarhiei Romane cu statut de stavropighie patriarhala. Patriarhul Justinian a fost intronizat aici la 6 iunie 1948.
Intre 1966-70 s-au inlocuit fundatiile initiale din piloti de stejar (batuti in terenul in care nivelul apelor subterane este foarte ridicat, fiind in apropierea Dambovitei). A fost facuta pardoseala din marmura si intarite turlele si boltile. Proiectul a fost indrumat de acad. prof. ing. Aurel Beles, ing. Dumitru Gh. Popescu, ing. Ioan Eugen Beles (jr.) si maistrul Mihai Ignat.
In 1986, lucrarile metroului au afectat altarul bisericii, consolidarile fiind executate dupa planul arh. C. Pavelescu de la Arhiepiscopia Bucurestilor. La reconstructia bisericii au fost pastrate mormintele ctitorilor – domnitorul Scarlat Ghica, fiul sau, Alexandru Ghica si familia acestora.
Biserica in stil neogotic si neobizantin, are la intrare un portic frumos situat intre turnurile laterale.
Dimensiunile impresionante sunt pronuntate de 6 ferestre mari, decorate cu vitralii confectionate la Viena, cu scene biblice si icoane de sfinti. In biserica se pastreaza o icoana a Maicii Domnului din 1881, imbracata in argint si o icoana din secolul XVIII cu Iisus Hristos.
Ornamentatia exterioara in stil neogotic este realizata din ceramica rosie, iar deasupra intrarii se afla o mare rozasa sculptata in piatra.
Biserica a fost reconstruita cu putin timp inainte de Unirea Principatelor din 1859, atunci cand Tara Romaneasca era sub dominatia Imperiului Otoman, ceea ce dovedeste cat de puternica era spiritualitatea acestei tari mici, care a putut realiza in conditiile de atunci o astfel de constructie, la cel mai inalt nivel al acelei epoci.
Biserica Sf. Mina Vergului
Adresa : Strada C. F. Robescu nr. 12, Piata C. Coposu, sector 3
Hram: Sf. Arh. Mihail şi Gavril, Sf. Dumitru, Sf. Mc. Mina
Stil arhitectonic: Traditional
Numele de Vergu vine de la Vergo, mare portar la 1693 si mare paharnic intre 1695-1697. Biserica Sf. Mina-Vergu este zidita de boierul Vergu si Ancuta Doamna.
Biserica mai era numita “Scoala Vergului” de catre Spatarul Mihail Cantacuzino, pentru ca avea in preajma o scoala.
Constructii anterioare actualei biserici Sf. Mina-Vergu, nu au existat. Din inscriptii rezulta ca: biserica a fost ctitorita pe la 1724-1725 de catre Daniil Mitropolitul Ungro-Vlahiei, Vergu Vartolomei si Ancuta.
Biserica a purtat la început hramul Sf. Dimitrie si Sf. Arh. Mihail si Gavril.
Lacasul a suferit mai multe avarii (la cutremurele din 1838, 1853 si 1940, la incendiul din 1874) si a fost refacuta in 1874, data la care a capatat si hramul Sf. Mina si au fost aduse moastele si icoana facatoare de minuni a acestui sfant, aduse de la muntele Athos.
În anul 1900 sub primariatul lui C.F. Robescu si prin stradania preotului Grigore N. Popescu, stavrofor si revizor ecleziastic, precum si a altor enoriasi biserica a fost restaurata, dându-i-se forma actuala. A fost sfintita la data de 30 decembrie 1901 de catre P.S. Arhiereu Meletie Galateanu.
Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a subrezit biserica, pentru care s-au facut consolidari la turla mare. Pictura murala din 1900, executata de preotul Vasile Damian si restaurata de catre pictorul Moscu, în stil bizantin, s-a deteriorat, astfel ca a fost necesara repictarea în întregime de pictorul Gheorghe Busuioc în anii 1980-1981, în ulei. Biserica are catapeteasma si baldachinul de la Sfintele moaste executate de catre sculptorul Constantin Moroiu în anul 1991, 1993.
Stranele si tronul arhieresc au fost confectionate la Vânatori-Neamt.
Turla mare este insotita de un turn-clopotnita mai mic, peste pronaos. Turlele, cu baze patrate, au pe cele opt fatete, ferestre incadrate de arcade in acolada. Pridvorul are o singura arcada pe doi stalpi. Fatetele sunt strabatute de un brau intrerupt in dreptul pilastrilor si al ferestrelor. Acestea sunt incadrate decorativ, iar in interior au ornamente cu vitralii.
Este imposibil sa enumeram aici toate frumoasele monumente care, fiecare in parte contribuie cu o particica la ansamblul arhitecturii bisericesti a Bucurestiului.
Putem insa, o data in plus accentua caracteristicile acesteia.
Am vazut ca fastul, in timpul domniei lui Brancoveanu era un mijloc de actiune politica. Politica sa, a creat prin contactele ei, prilejuri de reinoire a tezaurului de forme decorative ale arhitecturii muntenesti.
Dupa disparitia lui Brancoveanu apar complexe manastiresti, datorate unor clerici sau ierarhi. Antim Ivireanu – Manastirea Antim, Cretzulesti – Biserica Cretzulescu, Ioanichie Arhimandritul – Biserica Stavripoleo, N. Mavrocordat - Complexul Vacaresti (ultima mare ctitorie a Tarii Romanesti).
Dupa aceea, domnitorii fanarioti nu au mai fost interesati in construirea de lacasuri bisericesti sau de cultura. Aceasta sarcina a revenit boierilor romani, apoi targovetilor sau obstilor taranesti.
Se renunta la fastul decoratiei sculptate; se trece la o decoratie din ce in ce mai plata, astfel ca numai ancadramentele de usi si ferestre raman a fi decorate in relief. Tot mai largi suprafete sunt lasate pentru a fi zugravite.
Calitatile de simplitate, de masura ale monumentelor populare nu se pierd insa, ci sunt imbogatite cu noi caractere de ordine, echilibru, ierarhie a formelor, mostenite din arhitectura feudala romaneasca.
Stilul neoclasic aduce forme noi si o noua ideologie in arhitectura romeneasca. Sculptura si pictura, fiecare in sine un subiect demn de dezvoltat, vin sa intregeasca caracterul cladirilor bisericesti din toate perioadele istoriei. Dar despre ele cu o alta ocazie.
Mariana Popa,Toronto
Nota Observator:
Mariana Popa , arhitect din Toronto, laureata a cenclului nostru pentru un volum de poezie in limba engleza, merge in fiecare an in Romania unde viziteaza locuri istorice si spirituale .
|
Mariana Popa , Toronto 6/2/2007 |
Contact: |
|
|
