Ce stii?
Ce stii? intreba odata un preot. Sensul acestei intrebari este acela ca nu stii nimic. Totusi, ceva, ceva, afli pe lumea aceasta. Tot ceea ce aflam pe aceasta lume, aflam de la oameni. Prin auz. Prin citit. Marturisesc ca, in afara gandurilor, inspirate si ele, sau revelate, in rau, sau in bine, nimic nu mi-a fost impartasit de ingeri, sau demoni. Cvasimajoritatea cunostintelor despre lume mi-au fost predate prin auz, si prin citit. De oameni. Vin la Hristos nu ca sa ocup un loc un Rai. Ca sa ma mantuiesc. Locul meu este in Iad. Vin la Hristos pentru ca el este alaturi de cel mic. Alaturi de cel slab. Alaturi de cel bolnav. Alaturi de cel inchis. Alaturi de cel gol. Alaturi de cel insetat. Alaturi de cel strain. Alaturi de cel neputincios. Si fata de ei, de toti, as fi, poate, indiferent. Si nu sunt indiferent pentru ca ei, toti, sunt Hristos. Om? Dumnezeu? Nu ma intereseaza. O pledoarie divina pentru simplitate, sinceritate, adevar, modestie. O pledoarie divina pentru a fi, si a ramane, in vesnicie, indiferent unde vei ajunge, om. Sa nu-l transformam pe Hristos in lozinci: "Doamne-Ajuta!" "Doamne, iarta-ne!" "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!" (noi,pacatosii) "Doamne, da-ne, da-ne, da-ne, da-ne!" ... etc... Cat timp noi, oamenii, nu ajutam oameni. Cat timp noi, oamenii, nu iertam oamenii. cat timp noi, oamenii, nu miluim oamenii. Cu ceea ce avem mai bun in noi. Cat timp noi, oamenii, nu dam. Caci sa primim, este usor. De ar fi sa ma rog, m-as ruga asa: "Ia-mi, Doamne! Ceea ce stii Tu ca Te ajuta pe Tine! Ceea ce stii Tu ca ajuta oamenii! Incepand cu cei mai mici dintre oameni!" M-as ruga rau? M-as ruga bine? Ce stiu?
|