Contrapunct : Un " La Multi Ani " multiplu
De curând, în luna mai, a fost ziua mamei, la 1 iunie, stim cu totii, e ziua copiilor si ceva mai tarziu a tatilor! Urmeaza apoi ziua Canadei.
Se poate scrie despre toate aceste sarbatori într-un singur articol în care, în plus, sa fie amintita si tara de bastina, de care nu ne despartim (de fapt) niciodata? Grea sarcina!
Dar, cu firea mea poetica, îmi voi permite fantezia de a lega aceste zile, despartite calendaristic si unite de viata în cercul mama-tata-copii-tara! Voi descrie pe scurt vizita mea recenta în România, în timpul careia m-am gândit adânc la fiecare din elementele acestui cerc.
Martie si prima jumatate a lui aprilie au fost teribil de friguroase în Canada, drept care aterizarea mea în România m-a umplut brusc de acea primavara instalata biologic în memoria genetica a trupului, dar mereu întârziata în Canada.
Bucurestiul era în floare, Cismigiul avea banci proaspat vopsite si barci pe lac. Erau pe alei multe cântare automate defecte, dar într-un loc umbrit statea un om care, contra unei sume egale cu cea a unui cântar automat, îti controla greutatea pe un mic cântar de baie. Am vazut o femeie care, dupa ce a cautat cu disperare un cântar automat în functiune si nu l-a gasit, nu a vrut sa se urce pe cântarul de baie, desi pretul era identic. Când am întrebat-o motivul, a raspuns scurt: “Vreau sa ma cântaresc ca pe vremuri! La fostul Spicul era o caldura înabusitoare, dar merdenele tot se vindeau! Mame si bunici cu copii se abateau pe acolo pentru câte o gustare. Bucurestiul (cel mic, am constatat) mi-a facut surpriza de a zari prin geam, pe strada, un prieten mergând spre o vizita (era Sf. Gheorghe) cu care nu ma asteptam sa ma întâlnesc. Statistic vorbind, sansele unei asemenea întâlniri erau aproape nule, si totusi….
Am strabatut Bucurestiul (pe care l-am gasit mai îngrijit decât anul trecut) si am ajuns la fosta locuinta unde am zarit, printre lucrurile ramase, un palton al tatalui meu. Mi s-a parut mare si greu. Cum l-o fi purtat tata în ultimii ani ai vietii?
“Tatal meu, baiatul meu”, cânta Stefan Hrusca pe versurile unui poet. Sunt copilul, azi devenit matur, pe care tata l-a îngrijit zilnic ani întregi, începând de la vârsta de 5 ani, cu tenacitatea iubirii lui nemarginite, pentru eliminearea sechelelelor celei mai cumplite boli a copilariei, poliomelita. “Tatal meu, micutul meu”, mi-a venit sa cânt la vederea paltonului mare si greu.
Evenimentul pentru care am vizitat Bucurestiul a fost lansarea volumului de versuri dedicat mamei mele. M-a emotionat cuvântul Adrianei Bittel, care nu numai ca a mentionat-o pe mama, dar care a încheiat spunând cât de mult s-ar fi bucurat d-na Pavel daca ar fi putut citi cartea fiicei ei. Exigenta mamei la adresa mea m-a contrariat toata viata, iar eu m-am zbatut vesnic sa-i cuceresc atentia. As fi reusit oare acuma?
La Muzeul Literaturii Române din Bucuresti, unde a fost lansarea, Rodica Lupu a impresionat audienta cu prezentartea fotografiilor de la cenaclul Observatorul cu pâinea în care se înfig steguletele României si Canadei. Cele 20 de numere din Observatorul pe care le adusesem s-au epuizat în câteva secunde.
Am revazut colege de scoala primara, vecine de bloc. Au trecut multi ani de când nu le vazuzem, a fost un miracol sa le întâlnesc. Legatura s-a facut firesc, luata exact de unde fusese lasata: “hai, sa împartim dudele, vrei?” sau: “când ne cataram în pom?”
Copilul este vesnic prezent în noi, atât cel ai carui parinti suntem cât si cel care am fost noi însine, iar eu cred ca pe ambii îi sarbatorim în iunie!
La Bucuresti ne-am reîntâlnit cu teatrul vazând o piesa la National si, la Sala Palatului (arhiplina), cu dragul nostru Tudor Ghorghe, caruia i-am transmis complimente din partea ziarului Observatorul.
Valea Prahovei, Branul si soseaua dintre Bran si Câmpulung Muscel sunt obiective care nu trebuie ocolite. Drumul strajuit de o parte de muntii Bucegi si de cealalta de Patra Craiului este de o rara frumusete. Am închiriat o masina împreuna cu o prietena si am colindat câteva zile aceste meleaguiri facând popasuri în toate localitatile stiute. Popasul de la Breaza mi-a adus în memorie primii pasi ai fiului, pe care i-a facut acolo, iar la Bran mi-am cumparat de la o taraba cu antichitati o insingna de pionier. La Busteni am urcat cu telefericul la Babele, pe o zi superba. Sus era zapada proaspata, de care toti se bucurau.
Noi, Canadienii, ne-am surprins trimitând un gând tandru zapezilor “noastre”, de dincolo de ocean. La Sinaia am vizitat exterioriul Pelesului si Pelisorului, aducatoare de alte amintiri ale copilariei. Restaurantul de la Cumpatul, fosta Cantina a Casei de Creatie, ne-a oferit, la preturi abordabile, o mâncare delicioasa, totul într-o ambianta curata si placuta. Intreaga escapada montana a fost o reusita!
La sfârsitul sederii în România aveam incertitudini: când e atunci si când acum, unde-i acolo si unde e aici?
Departele-i aproape
Si-aproapele departe
Încătusat în lanturi
De doruri plânse-n carte.
Din lacrimile-n versuri
Închise sub zavor,
Aproapele-n departe
Si-a drumuit izvor.
Am revenit în Canada in mai.
O lasasem cu copacii dezgoliti, am regasit-o înverzita, calda si primitoare, asa cum o vom sarbatori pe 1 Iulie.
Am legat cele patru zile în acelasi articol caci ce altceva decat copii suntem, o viata, si apoi parinti?
Si sub ce alte acoperisuri ne putem adaposti decât ale tarii în care pâinea are miez de România, dar e coapta sub soarele Canadei?
La Multi Ani copii, mame si tati!
La Multi Ani Canada!
|
Veronica Pavel Lerner 6/1/2007 |
Contact: |
|
|
