Carpe Diem : La aniversare
Soarele frumosului anotimp în care mi-a fost hărăzit sa mă nasc s-a rotit pentru a 70-a oară pe deasupra vârstei mele. Pe la începuturile propriei activităti poetice, scandam în versuri anapestice ceea ce aflasem mai demult de la părintii, bunicii si rudele mele:
M-am născut în plin câmp rob supus soarelui,/ În bătaia duioasă a brizei de mai,/ M-au privit surâzând florile-soarelui/ Clătinând spre pământ ciuful lor mic, bălai etc.etc... La diferite intervale de ani, am mai marcat în plan liric nestăvilita trecere a timpului, uneori cu accente si efuziuni de entuziasm juvenil, ca în poezia „Apogeu” (Deasupra tineretii mele, iată/ A izbucnit un anotimp al Firii/ Prevestitor de rod ca niciodată,/ Mustind de toate sevele-mplinirii), alteori cu sentimentul stenic si robust pe care ti-l oferă treapta celor 50 de ani de existentă, când mă vedeam, ca poet, tronând pe un jilt daurit, undeva pe o culme de deal, sau într-o vale înflorită, „ ca o taină în marile taine ale lumii”...
Si iată, în suita firească a evenimentelor, a sosit, aproape pe nesimtite, momentul aniversar 70. Celebrarea s-a petrecut în cadrul unei obisnuite întâlniri din cadrul Cenaclului „Observatorul”.
Conform temelor de pe „ordinea de zi”, dl. Dumitru-Puiu Popescu, conducătorul Revistei si Cenaclului „Observatorul, a evidentiat semnificatia lunii mai în traditia românească si a prezentat noii oaspeti ai cenaclului nostru, dându-le cuvântul pentru o mai largă autoprezentare.
Aniversari si evenimente, prezentare de noi carti, referate si montaje, expozitie de fotografii, un colt dedicat Canadei, vernisajul unei expozitie de pictura, muzica si poezie.
Si acum... SURPRIZA!
În momentul în care am deschis, însotit de dl. Popescu si de ceilalti colegi, usa camerei rezervate de regulă agapei colegiale de la sfârsitul fiecărei întîlniri a cenaclului nostru, luminile s-au aprins brusc si în fata ochilor mei s-a ivit o imagine ca de vis: aliniati pe o latură a camerei se afla familia mea: Cristina si Dan, împreună cu sotia mea Coca si scumpa nepotică Elise, flancată de unii dintre cei mai buni prieteni ai lor si ai nostri, tineri si vârstnici deopotrivă. Toti îmbrăcati ca în zi de sărbătoare, cu priviri radioase, cu buchete de flori în mână, izbucnind în cor în traditionalul „La multi ani! / Happy birthday to you!” Acestia erau, după cum am putut să-i îmbrătisez cu privirea din prima clipă: junii Oana si Liviu, Lola si Adrian, împreună cu gingasa lor studentă Andreea, Rodica si Sali, Lucia si Pete, Larisa si Septimiu, Marlen si Tombi, Maria si Bebe, alături de seniorii „mamaka” Nina, Camelia si Stefan (fost coleg de liceu la Tr.Măgurele), Nina si Eugen, Marieta si Nelu.
Coplesit de emotie, nici n-am stiut cum să multumesc mai bine gazdelor noastre - dl.Popescu si amabila sa sotie Anca - pentru conlucrarea si „complicitatea” deplină cu fiica si sotia mea în realizarea acestui moment aniversar înăltător.
Am privit în grabă mica retrospectivă editorială pregătită de organizatori si minunatul fotomontaj afisat pe un perete cu diferite secvente din întâmplările scriitoricesti si gazetăresti ale vietii mele, realizat cu multă sensibilitate de către fiica mea Cristina.
În mod spontan, am citit atunci poezia scrisă de mine în ajunul acestei aniversări, care-si are povestea, farmecul si tâlcul său. Căci, în noaptea precedentă, cineva, dincolo de fiinta mea – poate Marele Anonim, cum ar spune Blaga – mi-a dictat parcă aceste stihuri cam solemne si apăsătoare, astfel încât, dimineata în zori, m-am trezit că mâna mea transpune pe hârtie, ca în transă, versurile cu pricina.
Am operat doar câteva modificări, spre a nu altera cumva autenticitatea „dicteului meu automat” de peste noapte...
Efuziunea mea lirică a fost pe deplin motivată. Cei 70 de ani împliniti reprezintă, desigur, o viată de om, iar atentia ce mi s-a acordat cu acest prilej a fost covârsitoare.
Câti dintre noi se pot bucura într-adevăr de un asemenea privilegiu – acela de a fi onorat, la ceas aniversar, de o caldă si iubitoare familie, de minunati prieteni si colegi, aici pe tărâm canadian?
Tuturor vreau să le evoc poezia care deschide volumul meu de debut „Fuga din hazard”, apărut în 1970 la Ed.Albatros, intitulată Ceremonie simplă:
Deasupra casei noastre, în tărie,/ S-a fost ivit o stea pe la chindie,/ Trei magi – bunicul, tata si fratele mai mare - / O au văzut spre seară când răsare/ Si au pornit tustrei în pas grăbit/ De sus, din câmpul înverzit, / Spre casa dintre duzi – si au căzut/ La căpătîiul noului născut./ - Să-l cheme Ion, că-i nume frumos,/ Grăi magul cel bărbos/ Si-i dărui un fluier de os./- Să fie harnic si drept,/ Zise si magul-tată/ Mângâindu-i fata cu palma lui lată./ Numai magul cel mic/ Clipi din ochi si tăcu chitic./ Veniră-ntr-un suflet si ursitoarele,/ Mătusile si ma’ marele,/ Vecinele – curioasele/ De prin toate casele/ Si-l urară cum se cuvine,/ Cu vorbe alese, de bine./ Intinseră masă mare în bătătură/ Si mâncară si băură/ Si cântară apoi si o jucară/ Până a doua zi către seară.// Petrecerea se săvîrsi cinstit, după datină:/ În numele tatălui/ al fiului/ si-al prea fericitei mame...
Din perspectiva acestei poezii de început de drum, veti întelege, sper, mai bine abia voalatul dramatism al poemului pe care l-am citit în fata tuturor celor prezenti la neuitatul eveniment sărbătoresc. Îl reamaintesc aici, îndeplinind astfel si dorinta unora de a-l da publicitătii, cu amendările sugerate în sensul atenuării manifestului sentiment al senectutii. Asadar:
Cât încă sunt: Îmi pare rău – si cum nu mi-ar părea? – Că simt cum trece, iată, viata mea,/ Zorite, clipele se duc pe rând/ Ca frunzele purtate-n zbor de vânt.// O zi mai bună, alte trei zevzece/ Si-n plină vară soarele-i mai rece,/ Un gând răzlet parcă tot mai sui/ Si nu-si mai stie calea, rostul lui.// Mă rog la Domnul să mă tină încă/ În legea mea curată si adâncă,/ Să curgă poezia – clar izvor/ Pulsând de har, de visuri si de dor.// Sa-mi tină trează firea simtitoare/ Cu sufletu-n continuă vibrare,/ Să nu mă-nfrângă lenea, ura, răul,/ S-alung din minte haosul si hăul.// Eu sunt, oricât de greu as recunoaste,/ În veacu-acesta-ncrâncenat si master,/ Un biet, duios poet, vrăjit de-o zână/ Purtându-mă ca pe-un copil de mână.// De-ajung la voi trudit si ars de sete,/ Nu m-alungati, nu aruncati cu pietre:/ Eu vin domol, cu cântecul în glas,/ Căci cântecul e tot ce mi-a rămas.// Luati-l si păstrati-l – zestre vie/ De cuget, ritmuri, rime, armonie,/ Ca pe-un descânt alinător vi-l dărui/ Cât încă sunt, cât pot să cânt, cât stărui...
Multumesc încă o dată, cu asupra de măsură, copiilor mei, tuturor prietenilor si colegilor pentru exuberanta lor prezentă , pentru generoasele felicitări si urări, pentru cadourile oferite.
Un deosebit cadou îl reprezintă Diploma de „apreciere si prietenie” din partea Cenaclului si Revistei „Observatorul”, precum si „Certificate of Congratulations” din partea prietenilor familiei.
As dori să vă am pe toti din nou alături de mine si la celebrarea venerabilei vârste de 80 de ani si chiar si mai târziu... Va multumesc.
|
Ion Segarceanu 5/30/2007 |
Contact: |
|
|
