Sarbatoarea Rusaliilor
Complexul National Muzeal “ASTRA” Sibiu, în colaborare cu Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti” si Centrul National pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Bucuresti, sub autoritatea Consiliului Judetean Sibiu, cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Sibiu, împreună cu Ansamblul profesionist pentru promovarea culturii traditionale „Oltul” si Primăria comunei Poplaca celebrează Pogorârea Sfântului Duh, duminică, 27 mai 2007, prin sărbătorirea Hramului Bisericii din Dretea, alături de comunitatea din Cârta, Rusaliilor împreună cu formatiile de călusari din Oporelu si Măgura-Sârbi, Olt si Ansamblul de căluseri „Dumbrăvita” din Poplaca. Manifestarea va avea ca oaspete de onoare pe renumita păstrătoare si interpretă de folclor Valeria Arnăutu.
Hramul (slv. hramu - patron) este momentul slăvirii ocrotitorului bisericii, care poate fi un sfânt sau un eveniment din Istoria Bisericii. Biserica din Dretea are ca hram Pogorârea Sfântului Duh este una dintre marile sărbători Împărătesti cu care se încheie descoperirea lui Dumnezeu, Cel în Treime. Sfântul Duh se pogoară asupra Sfintilor Apostoli în chip „de limbi de foc si au sezut pe fiecare dintre ei. Si s-au umplut toti de duhul sfânt si au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (Fapte 2,3-4). Cincizecimea este si ziua de întemeiere a Bisericii crestine, deoarece în urma popăvăduirii Sfintilor apostoli, întăriti de Duhul Sfânt, s-au botezat 3000 de oameni, care au constituit prima comunitate crestină. Biserica, achizitionată de Muzeul “ASTRA” în anul 2000, provine din satul Dretea, comuna Mănăstireni, judetul Cluj. Ridicată în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, biserica a fost răscumpărată de familia Nistor la 1672, după cum o dovedeste pisania aflată în stânga iconostasului, în partea superioară, a cărui traducere o redăm mai jos: "Acest sfânt frontar l-au răscumpărat Nistor Gheorghe cu feciorii, cu Gherasim si Nistor si cu Gavrilă si cu gazda lor Maria Pătrului, pomeniri loru pomenire veci pomenire loru, anu de la Christos 1672.".
Rusaliile sânt o sărbătoare foarte importantă pentru lumea satului traditional si în plus, foarte complexă – simultan se desfăsoară: două praznice crestine: Pogorârea Sfântului Duh si Sfânta Treime; un rit dedicat Zânelor – Călusarii si un important episod dedicat cultului mortilor – Mosii de vară sau Mosii de Rusalii.
Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai subtile amestecuri de credinte antice cu cele crestine, geto-dacice cu influente romane sau bizantine. Numele sărbătorii provine de la Rosalia – lat. rosaia, rosaria pasca rosata, bizantinul rosalia sau varianta slavă rusalka. Etimonul latin s-a păstrat doar în limba română, celelalte limbi folosind numeralul grecesc πεντηκοςτη (Cincizecimea).
Rusaliile cad la 50 de zile de la Paste si la 10 zile de la Înăltare si durează trei zile. Duminica, cunoscută si sub denumirea de Duminica Mare este ziua după care se numără celelalte duminici în calendarul ortodox, lunea este ziua Sfintei Treimi, iar cu martea Rusaliilor se încheie sărbătoarea.
La Duminica Mare crestinii fac pelerinaje la bisericile ce poartă Hramul sărbătorii sau, dacă drumul e prea lung, merg pe cretelea dealurilor, unde se află drumul Crucii. Apa sfintită la slujba din această zi are aceleasi proprietăti cu agheasma de la Bobotează. Cu aceasta se stropeau oamenii, animalele, livezile si acareturile în caz de furtuni, ploi mari sau grindină. Preotul împreună cu sătenii înconjură satul, stopescu cu ageasmă holdele, fetele împletesc cununi de flori si spice pe care le duc în biserică si pe care le vor purta mirii pe cap la cununiile de peste an.
Rusaliile coincid cu expansiunea maximă a sevelor în plante – leustean, avrămească, odolean, pelin sau în frunzele de nuc - considerându-se că în această perioadă au cele mai mari puteri vindecătoare.
Rusaliile sunt zilele în care trebuie să te feresti de Iele, acele zâne despre care se spune că străbat într-o singură noapte nouă mări si nouă tări. Ielele sunt niste femei tinere sau bătrâne, frumoase sau urâte, care umblă îmbrăcate în alb sau în negru si horesc sub nuci sau platani. După ce dansează într-un loc lasă cercuri de iarbă arsă, numite rostogolul sau storistea Măiastrelor, e care oamenii le ocolesc să nu se îmbolnăvească. În număr de trei, sapte sau nouă – Iroditele, Rusaliile, Soimanele, Dânsele, Măiastrele, Doamnele, Domnitele, Albele, Fetele câmpului, Fetele codrului, MIlostivele sau Vântoasele îi ademenesc pe tinerii întâlniti în cale si îi pune să joace până „îsi dau sufletul”. Nefericitii care se întâmplă să le supere primesc pedepse grele, fiind mutiti, „damblagiti” sau chiar ucisi. Ele pot fi întâlnite mai ales la răspântii, dar si la fântâni, râuri sau izvoare, iar principala armă de apărare împotrva lor sunt plantele de leac (1874 se mentiona „de n-ar fi avrămeasa, / Cărstineasa / si floarea albastră, / N-ar mai fi n lume cruce de nevastă / Si toată lumea ar fi a noastră / Încă de n-ar fi pe lume / Leustean si rostopască / toată lumea ar fi a noastră”).
Ielele sunt strâns legate si de cultul sufletelor celor morti – jocul lor de cele mai multe ori se desfăsoară în locurile unde s-au săvârsit omoruri, sinucideri sau alte acte necurate.
Călusarii (lat. collusium, collusii – grup de dans, a dansa împreună, societate secretă) se întâlnesc de Înăltare, într-un loc ferit, unde se întâlnesc trei drumuri, după ce au trecut de nouă izvoare si nouă hotare. Vătaful le leagă panglici la mâini si curele cu clopotei la picioare, se asează în cerc si o invocă pe Irodiasa, ca să le fie de ajutor. Vătaful îi stropeste cu apă, apoi le cere să ridice bâtele si să le ciocnească de trei ori. Bâtele, din lemn de stejar, au înăltimea unui stat de om si au la capătul de sus o măciulie, iar la cel de jos o ferecătură. Vor pleca acasă fără să privească înapoi. Puterea călusarilor stă în steag, care trebuie să fie cât mai înalt (de două ori statul unui om), să fie tinut în pozitie verticală (orice înclinare a lui atrage moartea unui călusar) si să fie împodobit cu un stergar sau o năframă, de care sunt prinse plante de leac - pelin, busuioc, usturoiu (câte un fir pentru fiecare membru al cetei), frunze de nuc.
Rolul lor cel mai important este de vindecători: sperie copiii cu ciocul si îi joacă să fie sănătosi tot anul, joacă betele rosii ale femeilor si tichiile copiilor pentru a fi sănătosi, femeilor li se dă usturoi de la brâu si de la steag, bolnavul din ale Ielelor are parte de un tratament special.
Căluserii transilvăneni au puternice legături cu cetele de feciori, „conferiide tineret” constituite pe vârste dar si în functie de apartenenta la o comunitate sătească. Cetele de feciori sunt păstrătoarele riturilor legate de sărbătorile calendareistice si de ritualurile muncii (organizare jocului duminical, ceremonialurile obiceiurilor familiale etc.).
Formatia de călusari din comuna Oporelu este considerată una dintre cele mai autentice formatii de călusari din România, nu numai prin costumatia traditională ci si prin „figurile de călus” structurate „pe pinteni” si „bătaia pământului”, folosind linia, cercul si semicercul. Vătaful este Petre Feraru, 63 de ani
Vă asteptăm duminică, 27 mai 2007, în Muzeul în aer liber începând cu orele 10.00 pentru a surpinde străvechi elemente ale obiceiurilor circumscrise sărbătorii de Rusalii.
Muzeograf,
Mirela Cretu
|
Mirela Cretu 5/25/2007 |
Contact: |
|
|
