Conditia emigrantului si utopia lui ... Dincolo!
Dezghetul politic de dupã 1990 din Europa de Est a adus cu sine si sansa unei mai bune comunicãri între lumi altãdatã închise, respective lumea Estului si lumea Vestului. Acest fapt a adus în datele sale realiste si unul dintre miturile vechi create dinspre Est - si anume despre conditia fabuloasa a emigrantului.
În afara contactelor intense dintre cele douã foste separate lumi, cãrtile emigrantilor au constituit si constituie o sursa importantã de informatii. Mai ales pentru faptul cã ele oferã cititorului nu doar imaginea prezentã a unei realitãti, ci si o radiografie în timp a acesteia.
Cãrtile de memorii ale unor emigranti mai vârstnici sau mai putin vârstnici par a se fi înmultit în ultima vreme iar faptul acesta, dincolo de perspectiva sa esteticã, este, sociologic vorbind, lãudabil si fructuos.
El vine, neîndoios, si din împrejurarea cã emigrantul, spre deosebire de cel rãmas acasã, este un om cu exces de biografie - fapt cu atât mai usor de constatat la cei plecati în perioada rãzboiului rece.
În majoritatea cazurilor, emigrantul nu scrie pentru cã se crede talentat, ci pentru cã simte cã are ceva de spus, ceva ce ar putea interesa pe altii. Un splendid - chiar dacã, uneori, neconstientizat, nemãrturisit - sentiment de solidaritate umanã, de solidaritate cu concetãtenii necunoscuti, îl face pe nomadul ajuns la un moment al retrospectivei sã punã mâna pe condei. Ca atare, am putea spune cã perspectiva primã din care se cuvin judecate aceste cãrti nu este una esteticã, ci una psihologic-didacticã. Presupunerea aceasta se vãdeste si din faptul cã majoritatea cãrtilor de memorii apãrute în emigratie nu se complicã cu viziuni estetice, ci sunt relatãri directe, fruste. Un instinct tainic îi spune memorialistului cã ceea ce are el de spus este important de cunoscut repede si direct, fãrã intermedierea nici unei manevre specific literare.
Un caz aparte în acest tablou, însã, îl constituie cartea doamnei Monica Corleanca din Ohio. Om cu deprinderea abordãrii literare, autoare a unei cãrti de poezie apãrutã cu doi ani înaintea acestui roman (îi putem spune roman farã ezitare) doamna Corleanca aplica biografiei ( pe care o bãnuim a dumisale) un atent tratament literar.
Cartea "Timpul care ne rãmâne" ( Un titlu ce oscileazã între proiectia filosoficã si regretul romantat) este construitã dupã rigori literare, cumva chiar cinematografice: lectura se desfãsoarã paralel, în doi timpi istorici si în douã spatii geografice. Mai precis, debutul biografiei românesti este dublat de debutul biografiei de emigrant. Nu stim dacã autoarea a adoptat procedeul acesta din considerente de efect pur tehnic, credem mai degrabã cã el a fost pus de la început în slujba ideii de bazã a cãrtii, si anume cea sugeratã de noi în titlul acestei prezentãri: asezarea realitãtilor din cele douã lumi (în constiinta comunã atât de diferite), sub semnul aceluiasi spatiu alienant, sub acelasi acoperis de adevãruri fundamentale.
Ideea aceasta pãrându-ni-se nouã cea mai importantã contributie literarã a cãrtii, o vom urmãri cronologic, cu citate.
Abia plecatã din România, ajunsã la Roma, iatã ce constatã proaspãta emigrantã: "Instructajul fãcut emigrantilor români ce trebuiau pregãtiti pentru America a fost penibil. O negresã drãgutã, functionara ambasadei americane la Roma, a început cuvântarea dându-ne lectii de igienã alimentarã, ca si cum veniserãm din junglele Amazonului, dar nu prea multe informatii despre gãsirea unui serviciu sau cum ne vom descurca în primele momente pe pãmânt american". Mai departe, comentariul cu prilejul întâlnirii primului emigrant român din Occident, la Roma, suna deloc entuziast :"Era primul om plecat din România pe care Georgia îl întâlnise si nu prea era de invidiat"
Ajunsã, în sfârsit, în America, autoarea cea lipsitã de utopii intra în contact cu salariati ai organizatiei catolice caritabile care i-a adus acolo si în loc sã vadã în ei niste îngeri salvatori observã cã " dupã ce o luaserã în primire la sosire, acum se fãceau cã nu mai au nici-o obligatie", ba chiar adaogã: "Mai târziu a aflat cã cei care lucrau pentru organizatii de acest fel se îmbogãteau folosind banii cuveniti emigrantilor, lãsându-i pe acestia pe drumuri".
Si încã de aici apare leit motivul sub care credem cã stã mesajul acestei cãrti de un realism inteligent, dur: "Georgia începuse sã cam înteleagã cum stau lucrurile, dar nu mai avea de ales. Nimic nou pe lume S.N." Nici nu-si începuse viata de emigrant si sentimentul cã, dincolo de diferentele reale de context, Estul si Vestul sunt expresii ale aceluiasi acoperis existential, bazat pe-o umanitate precarã în fundamentele ei, iatã-l exprimat fãrã dubiu..
Este bine cunoscuta imagine triumfalistã pe care, în deceniile de dinaintea revolutiei române, si-au construit-o numerosi emigranti în fata celor rãmasi acasã, de la fotografiile color trimise acolo si care reprezentau masinile lor de lux ( uneori, cum îsi aminteste cu umor astãzi domnul Anton Lizandroiu din Coriland Manor, New York, ascunzând cu dibãcie deteriorãrile de pe partea cealaltã ), pânã la magicele avantaje tesute în jurul miraculosului dolar. Clisee precum "America, tara tuturor posibilitãtilor" au bântuit visele imposibile ale atâtor estici complexati. Ne imaginam, astfel, cu usurintã surpriza acestor aspiranti la emigrare atunci când întâlnesc un pasaj ca acesta: "America este planeta nebunilor nu Lumea Noua!" Si mai departe: " La New York s-a vãzut înconjuratã de douã tipuri de rechini care stãteau la pândã sã-i sfâsie pe noii veniti: localnicii, adicã cei veniti mai demult, cu pretentii de atotstiutori, care dãdeau sfaturile cele mai proaste si jupuiau de bani, apoi conationalii învrãjbiti si refulati care reclamau pe proprii lor frati numai din plãcerea maladivã de a face rãu si de a-i trage cât mai jos"
Întâlnim în cartea autoarei noastre o scenã care evocã unul dintre cele mai întristãtoare momente din istoria emigratiei românesti - si anume cazul CNR. Adicã, povestea Comitetului National Român, a acelui guvern provizoriu constituit dupã al doilea rãzboi mondial la New York, o datã cu structuri asemenea ale altor tãri ocupate de armata bolsevicã.
Pe lângã faptul cã respectivul "guvern românesc din exil" a cheltuit pe interese private suma considerabilã încredintatã lor de Maresalul Antonescu, spre a face lobby României cotropite de rusi, ei au promovat printre tinerii emigranti romani ai epocii idealuri meschine, de-a dreptul primitive. Îi îndemnau sã se facã taximetristi si sã lase în pace studiile - ca atare, nu e de mirare cã astãzi n-avem români în posturi importante în administratia americanã.
Cu un umor trist, autoarea povesteste întâlnirea cu un mester instalator de origine românã.
-"Ia ascultã cucoanã, ce lucrezi pentru a-ti câstiga pâinea? Cu ce te ocupi?
-"Sunt inginer, nea Petricã si lucrez la compania unde fiica dumitale a avut un serviciu temporar astã varã, credeam cã ti-a spus.
"Lasã cã vã stiu eu, vã dati toti mari ingineri, doctori, avocati dar nu aveti dupã ce bea apa! Icisa nu mai merge ca în România, io-te la mine cã bag mâna în rahat pânã la cot, dar fac 300 într-un sfert de ora!" Si luatã de idee, autoarea reitereazã câteva exemple cu români ajunsi în America cu mentalitate de lenesi dar descurcãreti si care au terminat-o, invariabil, lamentabil. Prejudecata de tipul "Cade para mãlãiatã" este si stupidã si antiproductivã, iar asta cu atât mai mult cu cât chiar si cei seriosi si realisti au de întâmpinat dificultãti considerabile într-o lume a seriozitãtii si a competitiei.
Lectia de realism a autoarei este completatã de-o privire atentã si calificatã asupra mediului muncii din America. Multi emigranti, de azi sau de altãdatã, au întâlnit diverse cazuri în care românii evocau diferit contextul american al muncii. Câteva ziare de limba românã din Statele Unite au abordat sistematic analiza raporturilor de muncã în economia americanã, respectiv, situatia emigrantului în acest context. Nu rareori concluziile au fost descurajante - dar, asa cum este si firesc, unanimitatea este foarte departe. Oameni precum domnul Radu Msipeanu din Morristown, Tenneesee, au despre acest subiect un comentariu scurt si sigur;" Nimeni nu te-a chemat în America si nu te obligã sã rãmâi aici.
Iar dacã accepti regulile de efort si eficientã care sunt operationale aici , n-ai cum sã nu izbutesti. Cine are o altã experientã în America, sã se uite mai întâi în propria ogradã, înainte de a incrimina o societate care ti-a întins mâna cu camaraderie si te-a lãsat sã alegi conform cu ceea ce poti si ceea ce vrei"
Iatã însã ce avertizare îi face la început de carierã autoarei noastre un coleg de facultate care lucra la celebra Silicon Valley:"Fii atentã cã, dacã ti-au dat un post mai bun, va trebui sã umpli un gol imens si sã le faci în câteva luni ceea ce ei n-au fãcut în zeci de ani. Daca reusesti, îti iau rezultatele muncii si te înlãturã: dacã nu reusesti, te compromit si tot te înlãturã" Iar autoarea comenteazã în continuare astfel despre unii dintre colegii ei:"Mai toti aveau beneficii excelente, planuri de pensie, asigurãri medicale - deci stãteau sã le treacã vremea, numai sã-si facã anii de pensie. Vremea trece, leafa merge, noi cu drag muncim, ca în România".
Revine din nou, de asta datã cu maximã claritate, ideea cã cele douã lumi antagonice din punct de vedere politic comunicã, cumva, subteran, la nivelul acela în care intrã în joc firea omeneascã cu ce are ea mai profund.
Vom încheia seria de citate care demonstreazã ipoteza de la care am pornit cu aceastã paralelã de un didacticism desãvârsit si care se aflã aproape de încheierea cãrtii:
"Acolo si atunci ( sublinierea autoarei) am trãit într-un lagãr de muncã bine pãzit si unde se munceste pe nimic. Ni s-au furat visele, munca, tineretea si ne-au alungat, dupã ani de chinuri, cu bratele goale si fãrã cetãtenie, în speranta cã vom pieri pe drum.
Aici si acum (subl. aut.) un alt fel de lagãr de muncã, acceptat ca o condamnare la surghiun, având de luptat cu mercenarii, având un pasaport american - dar nici o bucurie pentru tine. Te misti printre mãsti care vor sã arate lumii fata fericirii..."
Reactiile cititorilor în fata acestei concluzii descurajante vor fi si ele, desigur, diferite. O sumedenie de emigranti a cãror adaptare la mediul adoptiv nu s-a consolidat definitiv vor consimti cu autoarea: ceilalti, fie mai multumiti de viata lor, fie mai putin cârcotasi din fire, o vor acuza de frustrare personalã convertitã în sentinta generalizatoare.
Ca întotdeauna însã, cumpãna gândului bine asezat va întelege cã doamna Monica Corleanca nu face în aceste pagini un proces societãtii americane, cã nu-si proiecteazã asupra tuturor un presupus esec propriu ci ... face literaturã! Si încã, literaturã de foarte bunã calitate, deoarece propria-i biografie nu constituie aici un rechizitoriu în vre-un proces, ci un simplu temei real pentru o metaforã (s.n.): cea a destinului spiritual al emigrantului, a destinului omului în general.
Nota Observator:
Incepand din numarul viitor, in forma tiparita a Observatorului, vom prezenta in serial fragmente din
noua carte a Doamnei Monica Corleanca "Timpul care ne rãmâne.."
|
Ilie Traian 5/21/2007 |
Contact: |
|
|
