Lectii de viata : Puterea de a te ridica
Am încercat de multe ori să răspund la întrebarea: "Care este cea mai importantă lectie pe care am avut curajul să o învăt în viată?" (Viată zic, atâta câtă a fost ea; iar lectiile si învătăturile mie întotdeauna mi s-a părut că trebuie asumate si cer curaj.)
Poate unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să-l stiu în viată este să mă ridic. Mi se pare lectia fundamentală pe care ne-o dă crestinismul, a cărui cea mai mare sărbătoare este Înăltarea, dar si teoria evolutionistă (pentru cei care preferă alternativa), care consideră că actul de nastere al rasei noastre este verticalitatea coloanei vertebrale.
Verbul a (se) înălta este, poate, una dintre cele mai concise expresii ale dorintei umane de a evolua.
Dintru început, a (se) îndrepta în sus este o expresie care are cele două coordonate fizice necesare miscării: directia si sensul acesteia.
Punctul zero, cel al începutului de ascensiune, mi se pare lipsit de conotatii; nu e important de unde pornesti, ceea ce lămureste acest verb este încotro te duci. Mai plin de semnificatii mi se pare a (se) ridica, întrucât cred că implică, undeva între sensurile lui ascunse, ideea că trebuie să fii căzut undeva ca să aibă rost folosirea lui. Si când nu poti s-o faci singur, există solutii artificiale, precum a face să fie mai înalt prin ridicare si asezare pe un obiect situat mai sus. Exemple de "obiecte" situate mai sus? Răbdarea, încrederea, credinta, speranta, timpul.
Printre cele ce se pot înălta, cu minunate întorsături semantice, sunt "ochii" - poate pentru că sunt cel mai usor de înăltat atunci când sufletul e îngenunchiat. Apoi "umerii" - gest extrem de grăitor asezat în context, putând să semnifice, în egală măsură, nedumerire, nestiintă, nepăsare. Să nu uităm "vocea", ce poate fi ridicată în soaptă (spre rugăciune), în tonalitate (spre auzire) - si în ambele sensuri spre limpezire. Dincolo de expresivitatea fiintei umane, înăltarea poate avea si sensuri fizice, materiale, precum în a clădi o casă, a construi un monument. De asemenea, verbul are si conotatii de învestire: a ridica în rang, de care se leagă, extrem de solid, a se arăta trufas, a se mândri. În ultimă instantă, ideea de înăltare este asociată firesc, as spune, cu cea de crestere, de devenire, cu dezvoltarea si progresul. Mai mult decât oriunde în altă parte, la nivel spiritual, pentru că sensul figurativ se referă la poezia, la muzica sau la credinta care înaltă sufletul.
Să nu uit ideile înăltătoare, cele care se vor naste mereu în mintea oamenilor, în ciuda scepticismului si a blazării care par să ne definească contemporaneitatea.
Si poate că, adulti fiind si constatând că "toate-s praf, lumea-i cum este", ar trebui nu să ne ferim copiii de cădere, ci să-i învătăm să se ridice.
N.O.
articol preluat dupa Raspandacul
|
Iulia Musat 5/18/2007 |
Contact: |
|
|
