Eterna si fascinanta Romanie
A fost odata, intr-o tara-anume,
Un imparat ce-a fost gonit in lume.
Si mult popor s-a adunat sa ceara,
Sa se intoarca Imparatu-n tara –
Si-au demonstrat in fiece canton
Cu laude, si cu steaguri roz-bonbon –
Din zori de zi, pana in fapt de seara,
Sa il voteze Domn, intreaga tara –
Estimp, intr-o biserica, sedea
Un preot ce privea, si se ruga –
Si mult se minuna, vazand ca nici
Un demonstrant, nu a calcat pe-aici –
Cum? Se-ntreba batranul, nu se roaga
Pentru-Imparat, un om, din tara-ntreaga?
Nu este unul, care sa mai ceara
Sa fie bine, in intreaga tara?
Au cum sa ma mai mir, ca e un fapt,
Ca toti Cezarii, azi, sunt pentru rapt?
Doar pentru ei conduc, si guverneaza,
Si nu se roaga unul, si vegheaza?
Cum sa ma mir, ca nici macar nu ploua,
Ca silele ne rup, pe toti, in doua,
Ca tot saracii duc, pe saturate,
In carca, criza de morminte, si bucate?
Si-aclama-n piata tot mai mult popor,
Azi, unul, maine, alt conducator,
Si preotul asteapta si acum
Macar un om, sa vina la Cel Bun –
Caci buni par toti, promit, si poate fac,
Dar din Creatia Altuia impart,
Si toti de voturi au nevoie, si reclama,
Dar in alt loc e dragostea de mama –
Biserica, in urma-ne, pustie,
Asteapta in Eterna Romanie …
|
