O sambata cu pilaf de urzici la Toronto
Tocmai am terminat un pilaf cu urzishi, ghiavolesc, Doamne iarta-mă… C-apai cum poci zishi la asa civa di tzi sî topeshti-n gurî; shi nu-i niminia di vină, ca mânânshi o oală plină…
Am găsit urzishi pi marginea drumulu cî azi am fost pi potecă; o potecă numa pintru oamini si bicicli, cari avia la un capat o moara si la celalalt o ferma di animali si cari unduia pi malul râului, zic aishtia că p-aci viniau oaminii cu blănuri în târg, să li vândî. Acu’, noi ishtilaltzi, c-am plecat toata trupa di-acas’ , mirgiam cătinel înainti, io cu fata-n cârcî, într-o desagî di copchii. Si ne boldiam ochii în tăte părtzili la moarî, la bicicli si la alti minuni di pi acia potecutzî, dar maica pusese gand rău la urzishi, când li-o vazut, i-o zvâcnit inima... căci îi curgee ochii după dânsele, când le vedea asha de zdravene shi bârzoete… Luase di-acasî o mânushî di chirurgiie shi căra într-o pungă la urzishi de mai mare dragul; urzishi care-de-care mai înfoiate, mai dârze si mai răsbelite! Shi răpede – răpede s-o strans doauă punji, că rupie maica cu mâna ca shi cum ar tăie cu coasa, nu alta.
Nici n-am păshit bini în casî, di bini ci ni-am intors, că mama s-o apucat sî găteascî. Sh-o umplut căscioara cu miros di urzâci, di-ti lăsa gura bali shi oachii lăcrami, numai di adierea ceeia. Sh-o trântit colea un pilaf cu urzishi, cât ai zishi peshti, shî ni-o pus la tătzi câte-o farfurii de-am mancat di sî bătee turshii la gura noastrî… În sfârshit după ci ni-am săturat tătzi bini, pe loc ne-om muiet shî foflenchiu! am cazut latzi... Nu di rău, di bini, ca de-abi ni putiam urni burdihănili (gurili răli zishi ca di la mers da io nu-i cred).
Shi iac-asha am intzeles ziua di sâmbătî, c-o fo ziua când am mâncat prima datî pilaf cu urzishi pi anul aista in Toronto.
Dispus sa dau adresa locului cu urzishi cititorilor Observatorului
|
Doru Deboveanu 5/6/2007 |
Contact: |
|
|
