Concepte : Fericirea
Fericirea este un concept atât de relativ.
M-a fascinat ce spunea Freud: ¨Fericirea este visul unui copil realizat la vârsta adultă¨.
Numai că adulti fiind, am uitat să mai visăm, am uitat să fim copii. Am devenit contabili, economisti, psihologi, doctori în dragoste, dar am uitam să fim si copii.
De aceea suntem indiferenti, reci. De fapt nu căutăm fericirea, căutăm doar un concept utopic, o definitie din dictionar. Suntem pragmatici. Nu ne mai permitem să fim fericiti, nu mai avem timp. Trebuie să rămânem echilibrati, cât mai insensibili, dacă se poate - invulnerabili. Asta ne va face mai puternici?
Sunt dusmanul acestui gen de gândire. Nu reprezintă decât atitudinea unor lasi ce fug de încercările inerente care apar în viată atunci cand iubesti. Sunt un extremist al iubirii. Prefer să sufăr decât să nu-mi pese, prefer să mă doară decăt să simt plăcere fără sentiment. Prefer să iubesc decât să pretind că iubesc, să mă prefac că iubesc, să mă amăgesc că iubesc. Prefer să scriu si să urlu întregii lumi că exist si iubesc.
Detest oamenii care spun: tin mult la tine! Sunt niste ipocriti.
Le este frică să iubească. Le este frică să se dăruiască cu adevărat.
Sunt prea preocupati de orgoliul lor, de persoana lor. De fapt se simt atât de bine, nu sunt deranjati de nimic, nu vor suferi deloc în caz de nu merge ceva pentru că nu se vor implica cu adevărat.
Vor spune: sunt asa cum sunt, nu-ti convine, mergi în altă parte...
Suntem asa cum suntem? Priveste în oglindă si întreabă: cine sunt eu?
Romain Roland spunea că ¨Fericirea înseamnă a-i cunoaste limitele si a le iubi¨.
Am căutat vreodată limitele? Nu mă refer la performante intelectuale, la acumulări materiale sau la sporturi extreme. Am iubit suferinta, boala ca pe un semn divin? Am iubit când am iubit? Ca si când am face dragoste cu Dumnezeu? Sau singura limită pe care am atins-o vreodată este doar orgasmul fiziologic? Iubirea, o miscare mecanică, repetitivă, în care pretindem că suntem zei. Nu-l condamn pe Kant pentru ceea ce a pierdut. Cum de asemenea nu-l condamn pe Iisus pentru ceea ce nu a făcut. Cum de asemenea nu mă condamn pe mine pentru ceea ce sunt. Important este că înteleg ceva. Important este ca tu să întelegi ceva. Următorul pas depinde numai de noi.
Abbé Delille spunea că ¨Fericirea apartine celui ce face fericiti¨.
Gândeste-te, câti oameni ai făcut fericiti pe parcursul vietii tale? Vei descoperi că ai lăsat în urmă numai persoane triste, suferinde, deceptionate, bolnave. Persoane marcate pe viată. Dar ce-ti pasă tie? Nu esti tu de vină. Nu ai promis nimic. Doar fericirea ta contează si tu nu trebuie să lupti pentru a o obtine. Ea vine de la sine pentru că tu o meriti. Tu detii atuurile fericirii. Tu esti magnetul. Tu esti liderul. Tu esti cel care nu trebuie să sufere.
Ti se pare că sunt prea dur cu tine?
Sau consideri normal faptul că dacă îi faci pe altii fericiti, ti se cuvine si tie de la Dumnezeu un gram de fericire? Si dacă nu vei primi, îl vei ignora? Vei spune, ce fel de Dumnezeu este acela care lasă atâta suferintă în lume, atâta suferintă în inima mea? Îti vei plânge de milă si vei nega Dumnezeul din tine? Tu esti responsabil pentru tot ce se întâmplă în jurul tău iar ca să atingi fericirea cu vârful degetelor, trebuie să începi prin a-ti schimba atitudinea.
Nu pot fi indiferent, nu am această calitate a ta. Însă nu-ti voi putea spune care este calea ta. Am si eu contradictiile mele. Între ceea ce simt si ceea ce gândesc, între ceea ce gândesc si ceea ce scriu. Mintea este de uneori trădătoare de suflet. Dar asta mă face să-mi pun mereu întrebări… Eu nu vin cu o retetă, eu vin cu o contradictie. In interiorul contradictiei se află cheia.
Mereu stâlcesc cuvântul plăcere. Iubirea nu-mi place când dă si când cere… Sunt un extremist al iubirii. Acuma stau si rescriu lumea. Si cu fiecare cuvânt, mi se scurge o picătură de viată.
Ionut Caragea / Montreal
|
Ionut Caragea 4/28/2007 |
Contact: |
|
|
