Intre Inviere si Inaltare
Noi, Romanii, ne tinem traditiile, pentru ca si ele ne tin pe noi.
Sau asa ne place unora sa zicem, de ochii lumii. Mie unuia imi plac sarbatorile neaose romanesti, nu cele de gen 23 august care intotdeauna mi s-au parut de un prost gust monumental.
Sa nu spun prostii totusi... Intotdeauna... Mai degraba de cand mi-am dat eu seama cam ce inseamna astfel de zile. Mi-amintesc un astfel de 23 august, copil fiind, cu muci la nas, cu mama de mana, inghesuit din toate partile de oameni care scandau la comanda "ceausescu si poporul" si pe mama care mi-a pus in mana un buchet de flori si m-a impins in fata ca sa "vad"; eu mai mult vedeam printre picioare; am inceput sa strig si eu, ca si ceilalti, poate mai insufletit si vanturand acel buchet, "ceausescu si toporul, ceausescu si toporul"; la care un doctor o trage pe maica-mea de mana si-i zice: "Tu auzi ce striga copilul tau? Da-l mai in spate sa nu-l auda cineva..." Sau de alt 23 august, in studentie, cand am fost "scutiti" de practica agricola si trimisi la Brasov ca sa ne antrenam in vederea participarii la un spectacol omagial pe stadion; o luna de zile de antrenamente cu deplasari de trupe, ridicari de placute si fluturari de steaguri, cu masa si casa platite de PCR dar in care n-am fost intrebati daca avem chef sa facem treaba asta sau nu; ni s-a taiat scurt macaroana ca daca lipsim suntem ca si repetenti. In final n-am mai aparut pe stadion fiindca a plouat in ziua mareata si-am fost trimisi inapoi acasa; dar spectacolul omagial s-a tinut la casa de cultura de catre alt grup de scutiti de practica care, tot in Brasov dar in alta locatie, se antrenau ca si noi intr-o sala de sport cu stegulete. Monumental, nu?
Cu totul altfel arata traditiile vechi si asezate, mostenite de la mosii nostri si pentru care ne pregatim cum se cuvine si le asteptam cu infrigurare. Cat de bine se pregatesc ai nostri de pasti, si ce frumos miroase casa de miel si de cozonaci, si cate traditii si obiceiuri sant in aceste zile. Cat de inaltator e sirul de lumini care se incepe la biserici in noaptea de inviere si continua ca niste raze de soare pe toate strazile dimprejur. Cum te speli in dimineata de pasti cu apa dintr-o cana in care sunt un ban de argint si un ou rosu, ca sa fii sanatos si bogat in anul care vine. Cum se strange familia si petrece si se veseleste de marea trecere a lumii acesteia. Cum se saluta oamenii "Hristos a-nviat / Adevarat a-nviat" si cum ciocnesc oua inchistrite si se bucura de speranta pe care o imprastie in lume invierea lui Hristos, speranta de viata vesnica. Si nu trebuie nimeni sa ne spuna sa nu lipsim ca vom fi repetenti, asta o stim marea majoritate si cei care n-o stiu o vor afla cat de curand. Cunosc oameni care au crescut in aceasta atmosfera de sarbatoare si respectare de traditii si au renuntat apoi la ea, dar care an de an, aproape involuntar, pregatesc o parte din aceste traditii, macar pentru deliciul culinar daca nu cumva din alte motive. Am ajuns si eu la vorba parintelui Cleopa de la Sihastria Neamtului: "Avem datoria sa pastram curat si deplin ce am mostenit de la strabuni, ca de la Dumnezeu." Desi am si aici oponenti, care contesta validitatea traditiilor pe motiv ca sunt invechite iar noi trebuie sa cautam noul si progresul. Vreau sa cred ca se refereau la folosirea descoperirilor stiintifice, tratamentul cu pastile in locul tratamentului cu ceaiuri al bunicii de exemplu (desi mie mi-au trecut mai multe cu ceaiuri decat cu pastile), si nu la situatiile de mai sus sau mai grav, la "evolutia" progresista a societatii cum ar fi legalizarea si normalizarea cuplurilor de acelasi sex.
Suntem acuma intre inviere si inaltare si depinde numai de noi sa "inviem" si sa ne "inaltam". In tumultul acestei societati multiculturale, asa cum ii place acestei urbe sa se autodefineasca, si in vartejul vietii de zi cu zi, noi suntem datori sa ne pastram identitatea, sa pastram romanitatea si spiritul romanesc peste hotare, daca cei din tara nu sunt in stare, acolo unde este mult mai evidenta importanta acestui fapt. Asta este o parere a mea, stiu ca unii vor stramba din nas pentru ca incearca sa se dizolve in aceasta societate iar altii, in special cei tineri si cei nascuti aici, sunt deja pe jumatate dizolvati si au nevoie de o injectie de romanism din partea celor care se ocupa de ei si care de multe ori nu vine.
Din fericire, avem traditiile. Iar noi, Romanii, ne tinem traditiile, pentru ca si ele ne tin pe noi.
Doru Deboveanu / Toronto
|
Doru Deboveanu 4/20/2007 |
Contact: |
|
|
