Nora Ferentz : Clipe de îndoială
Cu toate că a plecat din tară cam de multisor, Nora Ferentz, nu si-a uitat locurile natale si limba, dinpotrivă s-a apropiat si mai mult, dovadă aparitia cărtii “ Clipă de îndoială” apărută bilingv (română si germană) la editura Freising (Germania), 2006, cu un “Studiu introductiv” bine documentat de Hans Dama, si o postfată de Ioan Gavrilas.
Poeta Nora Ferentz, captează atentia cititorului de la primul contact cu poemele sale, prin sinceritate, “Dragul meu, nu-ti scriu eu./ Îti scrie Femeia...// Mi-am îmbrăcat rochita de acum zece ani si m-am ghemuit în coltul canapelei. Aici veneau cândva gândurile cu zâmbet de oracol deschis...// Mi-am pus fruntea în palme, coatele pe genunchii goi. Au plecat gândurile, au fugit si cuvintele nerostite. Nu erau pentru mine.” (Scrisori neterminate), prin faptul că îsi păstrează la cotele cele mai înalte solitudinea: “Tăcerea se asterne din nou/ învăluind odată cu ea/ Totul” dar mai ales siguranta pe propiile sale puteri constientă că: “Alergi, te zbati, cauti/ te lasi coplesit de întâmplări mărunte.// “Viata-i o perpetuă revenire/ un perpetuu urcus-coborâs” (Timpul)
Poezia Norei Ferentz, e ca un jurnal intim deschis cu generozitate într-o cilpă de cumpănă în care: “ Viata mi s-a părut atunci/ fadă si fără sens...” ai impresia că relatează amintiri: “M-a cuprins subit un dor sfâsietor./ Nu te văzusem de-o vesnicie.”iar în final uneori dorinta capătă aspecte ce oscilează între decizie: “Am făcut uz de toată puterea mea/ de control// Trebuia să-ti adorm păzitorul,/ să-i mut interesul si gândurile/ ce ne implică.” si tolerantă printr-un limbaj specific ce trădează emotia: “ Ca să-mi sting soarele din priviri,/ iar peste verdele ochilor/ o perdea de indiferentă să trag.” (Clipă de îndoială)
În clipele nostalgice “fericirile” apar la nivelul discursului poetic ca un laimotiv: “A fost o vreme,/ când nu mai stiam, dacă melancolia mea/ se trag de la nastere.// Mi-am refuzat constant fericirea imediată/ de teama nefericirii viitoare,/ si asfel am ajuns să-mi refuz fericirile” (Fericire constant refuzată) si gravitate aparte: “A fost odată ca niciodată/ doi care s-au crezut fericiti,/ până când unuia i-a venit dorul de ducă/ după o altă fericire,/ crezând-o mai profundă si/ mai adevărată” (A fost odată ca niciodată...) tocmai de aceea stilistic vorbind autoarea practică un amestec între modern si postmodern cuprins într-un registru cu o tonalitate propie.
Cititorul poate indentifica în creatia Norei Ferentz; simboluri prin care autoarea îsi exprimă, trăirea intensă, tumultul sufletesc oferit pe tavă celor din jur: “Adun rezerve de lumină,/ cu care să-mi încălzesc/ sufletul amenintat de înghet./ Si pentru ca vindecarea/ să fie rapidă si complectă/ mă gândesc insistent/ la o usă închisă ca la un perete zidit” (În sfârsit).
Scoase din trăire propie, reflectiile asupra vietii se regăsesc în fiecare poem al volumului, cu o sinceritate specific feminină constientă că se mai poate întâlni realităti crude si fardate: “O fi mersul vietii astfel rânduit,/ ses, si-apoi deal, uneori munte,/ gropi si pesteri, unde să putem ascunde./ Ce? (Nedumerire). Acest elogiu adus vietii e un elogiu adus cu multă trudă poeziei; o adevărată jerfă pentru cuvânt la care autoarea n-a precupetit nici o clipă: “Te-am creat, asa cum te-am vrut/ Ai fost sufleteste al meu,/ când am vrut si cât am vrut./ Tu nu trebuia decât să existi./ Si existi asa cum imaginatia mea/ ti-a dat si chip si cuvânt” (Un singur cuvânt).
Gândurile poetei sunt invadate uneori de “clipe de îndoială”: “Te caut, te chem,/ repet frânturi de fraze./ Aduc în plan gesturi stiute/ dar chipul tău rămâne ascuns/ în negura amintirilor” urmate de o revoltă împotriva scurgerii timpului:”de-o zi, de-o oră// Pentru o clipă” ca în final tenacitatea specifică femeii să-si spună cuvântul: “Dar eu voi continua să te caut,/ până când visul, realitatea/ gândul, dorul/ vor ajunge în stare de dezagregare/ împreună cu întreaga planetă” (Zădărnicie)
Fiorul erotic care străbate întregul volum este un elogiu adus fintei iubite într-o lume în care încă numeroase întrebări: ”Dece nu vii?// Cine ti-a spus că esti Acolo?// Dece nu rămâi// Cine te iubeste?// Dece nu vrei să-ntelegi că mi-e dor de lumină?”( Scrisori neterminate) n-au primit răspuns fapt ce o pun în situatia unor frământări puse sub semnul “îndoielilor”.
Singură printre străini Nora Ferentz se refugiază în laboratorul ei de creatie si scrie, si traduce în/ si din limba română, iar apoi ori de câte ori simte nevoia, vine în tară să-si expună prin arta cuvântului, (aspra căruia s-a aplecat cu dăruire si talent) dragilor ei cititori noi volume de poezie.
|
Aurel Pop. 4/11/2007 |
Contact: |
|
|
