Sublinieri : Cavalerism
CAVALERISM
E un fel de cavalerie….isima, un superlativ aplicat anapoda dar care ar
putea avea ceva sens?
Cavaleria e , era un corp de armata care folosea calul ca mijloc de
locomotie, chiar si dupa introducerea motorizatelor, cam anacronic, dar
cavaleria se strecura printre blindate si tancuri chiar si in razboiul
trecut, mondialul, vreau sa zic, in Vietnam mi s-ar parea chiar
caraghios sa fi fost, caii luand sub copite, cu sau fara calareti,
jungla malaeza ar fi ceva!
Si n-a fost!
Cavaleria,- asa cum o stim si cum o imortalizeaza Suppe in ritmurile lui
sprintare, o vedem dezlantuita in galopurile nebune ale Nordului, ii
admiram stralucirea de mucava a turnirurilor, ne lasam cumva orbiti de
stralucirea aproape solara a armurilor pornite sa descatuseze oameni si
idei, ne incrancenam in a ura hoardele Asiei in deriva , amutim de
admiratie in fata Imaginii lui Napoleon la Marengo sau a Ofiterului din
Garda Imperiala a lui Gericault, aparem consternati, cand intelegem ca
“sotniile negre” sunt prea aproape, istoriceste, vecine immediate ,
indiferente la lumea tancurilor si motorizatelor, un fel de fantome
iesite tarziu din acest creuzet de cretinism uman si din care momentele
memorabile sunt consumate in furii absurde, idolatrice chiar , -se
retrage astfel in istorie, se pare si odata asezata in pagini
documentare se lasa stivuita de notatiile nostalgice care o trimit in
legenda.
Si cam atat!
Si eu vorbesc fara rost….
Nici macar documentar, o ratacire futila intr-o lume care trimite cateva
chemari anemice unor neaveniti ca mine reflectie a pasiunii, incorect,
admiratiei pentru cal , animal nobil pe care omul si l-a insusit in
cautarile lui in a fi.
Ce zic , vorbesc fara rost……
Alunec in observatii adiacente sugerate de etimologia cuvantului
CAVALERISM…. Evident forma de reflectare a elegantei animalului
indispensabil evolutiei noastre de vre o…….’jde mii de ani, ba chiar mai
mult, de copiere a acestei elegante, de transfer absolut, cum de altfel ne
sta in caracter…..caracterul acela de stapan a tot si toate…
Ne-am inventat cavalerismul, l-am botezat trasatura fundamental umana,
atitudine funciara a functionabilitatii noastre si desfasuram cu ea
intentii notabile sau accidentale , falindu-ne, chiar.
Pe urma totul vine de la sine, il aplicam arbitrar, precizia si eventual
acurateta alegerii ne-ar putea infrana altruismul acesta bine preparat
si atunci mai bine lasam “mana libera” ; apuca cine poate !
Interesanta reactia lumii noastre, cea de acum, nu asa in general, la
aceasta notiune trecuta prin filtrul aristocratismului, azi decedat,
copiata cu oarecare suspiciune de puterea banului , eliminata cu surle
si trompete de lumea egalitarismului lozincard si asezata astazi la
“masa” fiecarui muritor de rand; fie ca vrea fie ca nu vrea!
Democratie, ce mai!
Cavalerismul, ca si democratia presupune vis-à-vis-ul, aplecarea
urechii, a privirii, a gandului, a intentiei. generoasa subordonare
catre interesul din afara ta intelegere dispusa spre acceptare ma
rog, tot tacamul umanismului in acceptiunea pozitiva a notiunii!
Trecere in revista a necesitatilor , salutara inregistrare a
posibilitatilor sau a imposibilitatilor, totul cu scop constructiv,
evitarea distructivitatii fiind idealul de totdeauna dar devenit in
zilele noastre lozinca fundamentala pe care se bate moneda zilnica a
inregimentarii cu sau fara intentia proprie.
Sunt complementare? Cavalerismul si democratia, vreau sa zic? Oare? La
prima vedere, poate, dar scormonind un pic prin tot acest “hodgepodge”
de referiri comune gasim, la sigur, referiri carcotase, armonia aparenta
se duce pe apa sambetei.
Decideti singuri!
Una este o notiune abstracta a carei aplicare se tot incearca de vreo
3000 de ani- vezi Elada- cu rezultate aproximative; elementul politic
fiind primordial, revine statului- citeste puterii statale- sa o
materializeze ; cum si in ce fel istoria zice: caile sunt multiple mai
mult sau mai putin realizabile, dar in final, intentia conteaza!
Asa dar democratie este perceputa ca un proces de sus in jos , trebuie
implementat, oferit ca idee si impus ca aplicatie. ( ce-mi “place”
limbajul asta al “limbii de lemn” cu care am crescut !)
Cealalta vine din cu totul alta directie, mai intai este o atitudine si
nu un concept, in al doilea rand se materializeaza de la individ la
individ, cavalerismul existand ca reactie personala CATRE
……..neimpozabila si rezultanta majora este miscarea de jos in sus……..
aplecarea reciproca , contaminarea individualitatii cu altruismul, acea
atitudine definitorie a umanului: interesul pentru celalat fie apropiat
fie departat.
Doza serioasa de idealism in cavalerismul asta! Aproape religioasa si
poate si este de sorginte mistica, ordinea civilizatiei, asa cum o stim,
trecand prin disciplina spirituala pe care religiozitatea a rasfrant-o
asupra individului.
Cum rezoneaza realitatea imediata cu aceasta ideatica atitudine umana-
pe care , drept sa spun, n-o prea vad actionand altfel decat ideatic,
dar asta poate fi numai acceptiunea mea limitata de indoieli si
suspiciuni,- este o problema complexa , compartimentata de
diferentierile existente in gradul de civilizatie la care s-a ajuns sau
nu s-a ajuns, de sansa individualitatii de a se manifesta intr-un
aranjament colectiv de proportii inimaginabile pana acum si pe care
conventional il denumim globalizare.
Stam fiecare pe fasia noastra de viata si aruncam din cand in cand
priviri celui de alaturi, mai cu admiratie, mai cu invidie, mai cu
simpatie, mai cu dispret, mai cu lacomie, mai cu ura, mai cu lista e
chiar nelimitata, bogata in nuante asa ca viata insasi si atata timp cat
ramanem in faza de observatie putem spune ca inca exista
cavalerism inca stim sa fim oameni.
Maria Cecilia Nicu - Toronto
|
Maria Cecilia Nicu 4/10/2007 |
Contact: |
|
|
