Obiceiuri si traditii de pasti
Spiritul Sfint al Sarbatorilor de Pasti ne-a luminat sufletele si casele in fiecare an. In miez de noapte, uniti in rugaciune, cu inima strabatuta de fiorul asteptarii, a rasunat tulburatoarea chemare a preotului: “Veniti de luati lumina”. Si din om in om s-au aprins lumanarile si toti oamenii au devenit purtatori de lumina, iar cu ochii mintii au vazut ceea ce se intampla la Mormantul Sfant in noaptea Invierii. Este singura minune din zilele noastre care se repeta in fiecare an. In noaptea Invierii coboara o Lumina Sfanta scaldand in flacari suprafata de piatra aspra a Mormantului si se aprind singure toate candelele suspendate deasupra lui. E o lumina neaprinsa de mana omeneasca si poate fi tinuta in mana cateva minute fara sa te arda. Asupra acestui miracol care se petrece numai la Pastele ortodox, stau marturie milioane de credinciosi prezenti acolo in noaptea Invierii.
In viata noastra de crestini nici un moment si nici o sarbatoare din an nu sunt atat de asteptate ca ziua Invierii. Aceasta zi, cand ”Hristos a inviat din morti, cu moartea pre moarte calcand, si celor din mormanturi viata daruindu-le”, iar pe cei vii i-a rascumparat de sub jugul pacatului stramosesc si i-a impacat cu Dumnezeu, este ziua in care il simtim pe Dumnezeu cel mai aproape de noi. Bucuria acestei sarbatori se confunda intotdeauna cu inceputul primaveriicand natura reinvie si cheama omul la renastere cu trup si suflet.
Pe langa dimensiunea religioasa, sarbatorile pascale au dezvoltat la romani un numar impresionant de datini in care se imbina simboluri, mancaruri traditionale, elemente ale naturii si superstitii. Cuprinzand semnificatii profunde asupra vietii omului si a relatiilor lui cu natura, cu lumea inconjuratoare, ele prezinta viata sociala, diverse aspecte ale oranduielilor ei, integrandu-se astfel in viata lui spirituala.
Intoarcerea la izvorul folcloric al obiceiurilor si traditiilor noastre ramane intotdeauna o sarbatoare de suflet, dar si o indatorire. Pentru cei aflati in afara granitelor este o necesitate vie reimprospatarea starii de spirit de la aceste izvoare ale traditiei, iar pentru cei din tara, este o necesitate discutata din ce in ce mai des. Pastrarea identitatii culturale, a traditiilor este o necesitate revigorata si de procesul globalizarii. Folclorul, obiceiurile si traditiile, ca si limba, ne definesc ca popor care a supravietuit intr-o insula de latinitate aflata intr-o mare pravoslavnica, asa cum spunea marele nostru istoric Nicolae Iorga. Viata spirituala a satelor noastre este inca legata de valorile culturii populare create de-a lungul timpului si formeaza un capitol important in care vechile rituri si ceremoniale cu manifestari spectaculoase se imbina cu cele de data mai recenta. Astazi valentele culturii noastre populare, obiceiurile si traditiile, ca peste tot in lume, sunt subminate de concurenta comerciala. Este nevoie de un spor de efort pentru pastrarea lor si pentru a ramane aceiasi romanii binepastratori ai rosturilor din batrani.
Numele acestei sarbatori isi are radacinile in cuvantul ebraic pasa`h care inseamna trecere, scapare, eliberare. Grecii au preluat cuvantul sub forma Pascha, apoi latinii i-au spus Paschae, iar mai tarziu in romaneste Pasti, un substantiv la plural, dar s-a impamantenit si forma singularului.
Amintirile cele mai frumoase si trairile cele mai profunde legate de aceste sarbatori raman totusi cele din copilaria petrecuta in lumea satului.
Sarbatorile Pastelui incep din Duminica Floriilor, sarbatorea intrarii lui Iisus in Ierusalim si tin pana la Duminica Tomii.
De Florii, oamenii rostesc cu bucurie: “Vin Floriile cu soare si soarele cu Florii”, duc la biserica ramuri verzi de salcie inmugurita, simbolul castitatii si al renasterii vegetatiei, dar si ramurile verzi cu care a fost intampinat Iisus la intrarea Sa in Ierusalim. In aceasta saptamana imi placea in Tiganestiul meu natal forfota femeilor facand curatenie generala in casa, mirosul peretilor proaspat varuiti, zorul barbatilor prin curte. Serile mergeam cu oarecare fior in suflet la Denii, slujbe profunde, frumoase si inaltatoare. In Joia Mare ne invarteam in preajma mamei ca s-o ajutam la vopsitul oualelor. Le facem diverse ornamente cu ceara alba, scrijelite, ori puse intr-un ciorap cu aplicatii de frunze de patrunjel si apoi bagate in vopsea rosie ca sangele, dar treaba cea mai importanta era sa ungem ouale cu grasime dandu-le stralucire. Vopsirea oualelor este o traditie raspandita la toate popoarele crestine. In Romania nu exista sat in care sa nu gasim aceste adevarate opere de arta, dar cele mai frumoase oua de Pasti, sunt cele din Bucovina care au dus faima in lume. Ouale sunt golite de continut si apoi sunt “inchistrate” cu modele mai ales geometrice.
Mai demult, ouale erau vopsite în culori vegetale preparate dupa retete stravechi, cu o mare varietate de procedee si tehnici. Plantele, în functie de momentul când erau recoltate, de timpul de uscare sau de modul în care erau combinate, ofereau o gama extrem de variata de nuante. Cojile de ceapa, zeama de sfecla, frunzele de mar sau corn si coaja de prun dadeau nuanta de rosu. Brandusele, frunzele de mesteacan, socul si coaja de par generau straluciri de galben si auriu, violetele colorau ouale in albastru, iar verdele aparea prin fierberea oualelor in zeama de frunze de nuc sau muguri de mar paduret.
Conform tradiţiei, nu toate ouăle trebuie împodobite cu forme şi figuri, ci doar acelea care se păstrează în casă pentru a aduce noroc şi belşug şi a o apăra de rele. Ouale rosii simbolizeaza sangele varsat de Fiul Domnului intru mantuirea omenirii si miracolul renasterii Sale, devenind elementul definitoriu al sarbatorii pascale.
Inainte de a fi aliment, oul este simbol al perfectiunii, al fecunditatii si al belsugului, un microunivers care este sursa de miracole. Oul, el însusi purtator de viata, devine un simbol al regenerarii, al purificarii si al vesniciei. In traditia populara româneasca ouale de Pasti sunt purtatoare de puteri miraculoase: vindeca boli, protejeaza animalele din gospodarie, sunt benefice în felurite situatii.
Sunt multe legende despre inrosirea oualelor, dar cea mai cunoscuta este aceea ca Mironositele, cele trei Marii care l-au jelit pe Iisus, au adus oua cu prinoase la picioarele Lui, iar acestea s-au rosit de la sangele jertfirii.
În urma influenţelor occidentale, copiii primesc acum ouă de ciocolată, pe care le aduce Iepuraşul. În folclorul popoarelor catolice se spune că, în Joia Sfântă, clopotele bisericilor pleacă la Roma să aducă ouă roşii, pe care le ascund prin grădini pentru a fi găsite de copii - cel care adună cele mai multe ouă va fi norocos tot anul.
Aceasta mare sarbatoare este mult mai vasta atat in semnificatii cat si in obiceiuri. Dangatul clopotelor, rasunetul cantecului de Inviere, insotind lumanarile aprinse, ouale rosii sau incondeiate, mielul, iepurasul, mirosul de pamant reavan al primaverii sunt doar cateva dintre simbolurile pe care le asociem Pastelui. Sa nu uitam cata bucurie poate fi in sufletul unui copil in clipa in care ciocneste un ou rosu! Si jocul cu cine are cel mai tare ou rosu care starneste competitia. Mi-amintesc cum sterpeleam oua de acasa ca sa platim cu ele o tura in tiribomba cea strabuna pusa in miscare cu forta umana la balci.in ritmul muzicantilor din sat.
In Vinerea Mare, seara mergeam la Denia Prohodului, una dintre cele mai spiritualizate, dar si „spectaculoase“ denii. In aceasta perioada, in sudul tarii, apare “floarea Pastelui”, o floare mica alba, care seamana cu Margareta si creste in locuri mai umede. Culegeam florile si mergeam cu ele la biserica, sarutam icoana si treceam de trei ori pe sub masa incarcata de flori ce simbolizeaza catafalcul Domnului. Seara mergeam sa cantam prohodul, cu mintea noastra de copii, mai mult de dragul spectacolului, caci Nefartatul, facea el ce facea, si mai uitam de smerenia cuvenita. Ca sa fim auziti si remarcati, cantam cu voce tare pana raguseam.
Sambata seara fiecare gospodina isi pregateste cu grija cosul ce urmeaza a fi dus la biserica pentru sfintire, acoperit cu cel mai frumos stergar din casa, semn de pretuire a sarbatorii pascale dar si de mandrie personala. Nu erau uitati nici mortii. In zori, femeile faceau sa rasune cimitirul satului povestind-le prin bocet ultimile evenimente din viata lor. In conceptia taranilor viata si moartea sunt strans legate. Datina este sa nu te asezi la masa pana nu ai dat de-mparit de sufletul mortilor, asa ca pe la portile caselor se naste o forfota vie.
Masa din prima zi de Paste este un prilej de reunire a familiei. Chiar mari fiind, cand ne intorceam acasa, era si nevoia de a simti sarutul si mangaierea pe obraji ai mamei retraind tablouri din copilarie. Bucuria revederii se impletea cu cea a bunatatilor de pe masa de unde nu lipseau ouale rosii, branza, salata cu ceapa verde si ridichi, drobul si friptura de miel si cozonacul. Ciocnitul oualor rosii se face cu solemnitate si cu respectarea unor reguli precise. Primul ciocneste persoana mai in varsta sau barbatul.
Spre deosebire de Craciun, pentru Pasti nu se pregatesc prea multe feluri de mancare, dar este important sa ai haine noi, de unde si zicala: "Craciunul este satul, iar Pastele, fudul".
In zilele de Pasti existau interdictii severe: in prima zi nu era permisa plecarea din sat, nu se matura prin casa, nu se pregatea mancare, rasturnarea sarii era ghinion. In a doua zi de Pasti, finii se duc in vizita la nasi, cu cozonaci, pasca, oua rosii si o plosca de vin. Nasii ii ospateaza pe fini, dupa care merg impreuna “la lume” cum se spunea in satul nostru, hora satului si universul atator atractii pentru copii.
Prima saptamana de dupa Pasti, ce se incheie cu Duminica Tomii, numita Saptamana Luminata. Se crede portile Cerului sunt deschise si cine moare in aceasta saptamana merge direct in Rai.
Din Duminica Învierii, praznicul praznicelor si sarbatoarea sarbatorilor, timp de 40 de zile, pâna la Înaltarea Domnului, numita si Ispas, crestinii se saluta cu „Hristos a înviat”, “Adevarat a inviat”. In aceasta zi, miracolul vietii, oul inrosit, isi face prezenta prin formula “Hristos s-a inaltat”, “Adevarat s-a inaltat”
Dorim ca miracolul Învierii să aducă bucuria vieţii şi speranţă tuturor românilor, oriunde s-ar afla si ne rugam: “Cel ce răstignire ai răbdat şi moartea ai stricat şi ai înviat din morţi, împacă viaţa noastră, Doamne, ca un singur Atotputernic”. (Din Stihirile Învierii)
HRISTOS A INVIAT !
Elena Buica - Pickering
|
Elena Buica 4/8/2007 |
Contact: |
|
|
